Inadmisibila "paritate" a preturilor la gaze

Cand, in contextul scumpirii exorbitante a gazelor, a izbuncit scandalul preturilor insuportabile pentru cea mai mare parte a consumatorilor, oficialii au inceput sa dea din colt in colt. Cei romani au aruncat totul pe seama UE, care ne-ar fi impus scumpirile. Cei europeni au aratat ca responsabilitatea scumpirilor nu este in ograda lor si, cu documente in mana, au demonstrat ca, in negocierile cu Romania, nu s-a cerut decat ca tarifele sa acopere costurile, cerinta fireasca dar care, singura, nu ar fi putut duce la abominabilele cresteri din ultimul timp.

Stransi cu usa, nu de populatie sau de ziaristi, ci de faptul ca socotelile insele nu ieseau pe baza doar a respectivelor motivatii, atat oficialii romani, cat si cei europeni au mai scos la iveala si alte explicatii. Cei romani au aratat ca, in negocieri, UE a cerut ca preturile la gazele din productie interna sa ajunga la "paritate" cu cele la gazele din import. In aceste conditii, oficialii europeni au vorbit, cu ipocrizie, de necesitatea acomodarii preturilor interne cu semnalele de pe pietele internationale, nevrand sa-si asume deschis impunerea "paritatii", pentru care nu exista de fapt nici o justificare economica serioasa. Cei mai ipocriti dintre oficialii europeni au spus chiar ca piata din Romania nu s-ar putea izola de cea internationala, de parca asta ar fi fost problema!

Stiind bine-bine ce s-a negociat - spre deosebire de noi, prostii platitori -, noul proprietar german al Distrigaz Nord a anuntat, scurt pe doi, o triplare a pretului gazelor la consumator in perioada urmatoare. Domnia sa si-a exprimat si anumite ingrijorari in legatura cu posibilitatile consumatorilor romani de a onora asemenea preturi, sugerand ca ar trebui intreprinse masuri care sa ajute platile. Desigur, nu cumva in sensul ca noul proprietar german ar urma sa dubleze, in loc sa tripleze, tarifele, ci, probabil, in sensul ca statul roman sa sprijine pe cei nevoiasi in achitarea facturilor.

Probabil pentru ca, pana la urma, responsabilitatea preturilor, indiferent de unde vin presiunile, ii va cadea in sarcina, presedintele Autoritatii de Reglementare in domeniu a fost cel mai explicit. Pretul serviciilor (circa 120 dolari/1.000 m.c.) pe traseul de la producator la consumator (transport, distributie), impreuna cu TVA-ul, dubleaza pretul cu care gazul din productia interna este livrat pe piata (110 dolari/1.000 m.c.), ceea ce explica de ce pretul global de desfacere nu este o medie ponderata a preturilor gazelor din productie interna si, respectiv, al celor la gazele din import (285 dolari/1.000 m.c.). Astfel incat tariful la consumator este de circa 330 dolari/ 1.000 m.c., si nu de 188 dolari/1.000 m.c. (cat ar iesi din calcul). Tot presedintele Autoritatii de Reglementare a descris perspectiva: preturile la gazele din productie interna se vor alinia treptat la cele ale gazelor din import, in prezent de 2,7 ori mai mari. Si, desigur, cresterea implicata va fi si mai severa daca, intre timp, pretul gazelor din import se va majora.

Domnia sa n-a motivat insa si de ce ar trebui sa se produca aceasta aliniere: pentru ca asa ar fi necesar economic?! pentru ca asa s-a stabilit (si de catre cine)?! pentru ca asa a dorit sau a impus cineva anume?!

Aici este cheia problemei. Si romanul - desi este luat de fraier de catre oficialii sai (autohtoni si acum si europeni) - are dreptul sa stie adevarul, chiar daca nu se mai poate face nimic si, in consecinta, va trebui sa plateasca spetitor pana cand va trece probabil din nou la lemne.

Asa cum cerinta UE de a desface energia la preturi acoperitoare ale costurilor are intreaga indrituire economica, tot asa reclamarea de catre aceasta a unei "paritati" a preturilor la gazele din productia interna cu cele la gazele din import nu are absolut nici o justificare. Fara indoiala, preturile de desfacere a gazelor din productie interna trebuie sa tina cont de preturile de pe pietele internationale, dar o "paritate" este ridicola si nenecesara, dincolo de faptul ca este contraproductiva. Cerand aceasta "paritate", UE a facut un lucru strict incorect, mai ales ca s-a dovedit a fi un act interesat. Ca negociatorii romani au acceptat asa ceva, asta este o alta problema, care reprezinta, din pacate, un act clar de sabotaj al intereselor nationale, pentru care acestia ar trebui sa raspunda. "Paritatea" cu pricina a fost acceptata pe vremea cand gazele din productie interna erau desfacute cu 60 dolari/1.000 m.c., iar gazele din import costau 140 dolari/ 1.000 m.c. si cand atingerea "paritatii" nu a parut probabil negociatorilor romani un capat de tara. Acum, gazele din import au sarit la preturi de 285 dolari/1.000 m.c. si "paritatea" apare si mai indepartata, cu toate ca gazele din productia interna sunt desfacute deja la un nivel care aproape il atinge pe cel al "paritatii" de atunci. Acum, insa, abia se vede mai clar disfunctia acceptata atunci, caci insusi principiul "paritatii" nu trebuia acceptat, pur si simplu pentru ca nu avea ratiune economica si pentru ca ascundea, de fapt, cea mai josnica stratagema de anulare a unui atu al Romaniei, pe care aceasta il avea de la Dumnezeu, si nu de la UE. Vrea sa zica, sarmana Romanie avea si ea un dar lasat de Dumnezeu - niste zacaminte de gaze, care, la nivelul consumului actual, ii asigura cam 60% din nevoi - si vine UE si profita de pe urma faptului ca Romania se afla la stramtoare si intr-o acuta incapacitate de negociere si ii impune sa stabileasca astfel preturile, incat sa-si anuleze acest cadou de la Dumnezeu. Probabil, s-a judecat pe la Bruxelles ca de ce Romania sa foloseasca resurse eventual mai ieftine decat alte tari din UE, carora nu le-a lasat Dumnezeu resurse energetice si trebuie sa le procure doar din import! De ce insa pentru unii muma si pentru altii ciuma? De ce n-a cerut UE Austriei, de pilda, sa desfaca energia electrica pe care o obtine ieftin din sursele hidro abundente cu care a lasat-o Dumnezeu la preturile ridicate la care este obtinuta electricitatea din surse termo?!