Scenarii institutionale si politiceDe la comisia de ancheta parlamentara la demiterea sefului de stat

Departe de a fi condus la o calmare a situatiei, consultarile initiate de presedinte au relevat existenta unui blocaj la nivelul dia­logului institutional si au indicat solidari­tatea din interiorul coalitiei anti­pre­zi­den­tia­le. Noutatea juridica a ultimelor zile a fost in­sa reprezentata de confirmarea con­sti­tu­­tionalitatii comisiei parlamentare de ancheta: decizia Curtii Constitutionale cau­tio­neaza o strategie politica si creeaza un pre­cedent pe care nimeni nu il mai poate ignora.

Pe acest fundal, prezentarea raportului comisiei Voiculescu nu era de natura sa constituie o surpriza. Gratie omogenitatii sale, comisia a oferit imaginea unui organism ce detinea certitudini inainte de a ini­tia orice procedura de verificare. Ina­mi­ci­tiile personale si ideologice coloreaza ri­valitatea dintre cele doua tabere ce isi disputa suprematia mediatica. Judecata con­stitutionala este sacrificata, iar abordarea umorala precumpaneste in dauna evaluarii lucide.

Presedinte si adunari

Orientarea comisiei putea fi anticipata înca din momentul constituirii ei. Finalitatea ei nu era aceea de a identifica probe noi: principalul ei obiectiv era acela de a con­feri legitimitate constitutionala initia­ti­vei Partidului Social Democrat de suspen­dare din functie. In locul unui simplu document pe care adunarile l-ar fi avut in vedere in contextul dezbaterii, ne aflam acum in prezenta unui text a carui principala calitate este capacitatea lui de a tran­scrie/consemna acordul transpartinic in chestiunea demiterii presedintelui. Miza acestei comisii se plasa in zona clarificarii relatiiilor dintre partidele si actorii ce domina coalitia dedicata înlaturarii sefului de stat.

Din acest punct de vedere, ceea ce me­rita retinut este chiar tipul de conduita adoptat de partidele reprezentate aici: din­colo de delimitari publice si gesturi de complezenta, se degaja o certitudine arti­me­tica. In conditiile izolarii democratilor si stigmatizarii lor ca partid prezidential, ina­micii actualului sef de stat detin majori­ta­tea ceruta la vot, in vederea suspendarii lui Traian Basescu. In alti termeni, solidari­za­rea antiprezidentiala este liantul ce asigura supravietuirea unei coalitii ad-hoc, ai carei exponenti sunt si semnatarii raportului evocat.

Lectura constitutionala se cere dublata de cea politica: ratiunea din spatele acestor evolutii precipitate este disparitia efectiva a majoritatii favorabile pre­se­din­te­lui in functie. Coabitarea s-a transformat in ostilitate implacabila, iar adunarile dispun acum de o majoritate calificata, a ca­rei vointa se poate impune prin vot. Ges­tul adoptarii raportului are valoare an­ti­cipativa: Camerele reunite sunt puse in fata unui scenariu previzibil, cel al demiterii sefului de stat.

O punere in paralel a textului inaintat de PSD adunarilor si a opiniilor comisiei ex­pune o similitudine perfecta. Corespon­den­ta partinica a permis preluarea punctelor de vedere. Ceea ce a rezultat este asu­marea institutionala, la nivelul parlamentului, a tezelor de acuzare social-democrate. Pozitia adversarilor presedintelui este extrem de puternica, in interiorul organului reprezentativ al natiunii.

Dincolo de derapajele de ton, se poate observa un punct ce revela ambiguitatea funciara a relatiilor din cadrul acestei coa­litii eterogene animate de ostilitatea fata de seful de stat. Intre acuzele reiterate de comisie se numara si cea legata de deturnarea vointei nationale de catre seful de stat, prin impunerea unui prim-mi­nistru ce nu apartinea formatiunii casti­ga­toa­re, adica PSD. Este aceasta o abordare care ar merita un plus de atentie din partea criticilor liberali ai sefului de stat: o asemenea lectura a evenimentelor deligitimeaza pozitia detinuta de premier si, implicit, lipseste de relevanta orice am­bitie de consolidare a hegemoniei PNL in cazul unui cabinet monocolor. Si aceasta cu atat mai mult, cu cat, in ipoteza instituirii interimatului, un presedinte social-de­mocrat ar putea beneficia de prerogativa nominalizarii unui alt candidat la func­tia de premier. O motiune de cenzura postsuspendare ar anula definitiv sensul votu­lui de la finele anului 2004.

Dincolo de accentele politice, raportul expune o interogatie esentiala privitoare la rolul presedintelui si la garantiile de care el dispune. Acuza de "activism" la adre­sa actualului sef de stat era una recurenta in discursul social-democrat si con­servator. Noua este trecerea de la aceasta calificare la acuza de subminare a democratiei constitutionale. Dosarul de acuzare se intemeiaza pe declaratii ale se­fului de stat: interpretate de adunari, ele ar avea valoarea unor incalcari ale Con­stitutiei. In cazul acestora, prese­din­te­le nu ar mai fi ocrotit de imunitate. In plus, lectura social-democrata acrediteaza ima­gi­nea exemplaritatii presedintiei lui Ion Ilies­cu, contrapus constant, ca model de intelepciune politica, unui dictator pe cale de a se naste. Efectul de durata al fina­li­za­rii suspendarii din functie ar fi si reabilitarea unui decade postdecembriste, dominate simbolic de domnia sa si definite prin legatul unui stat autoritar si nereformat in substanta sa legala.

In cele din urma, judecatorul ultim al conduitei prezidentiale este natiunea. Aflat in contact nemediat cu ea, prese­dintele este confruntat cu un orizont de asteptare pu­blic. In economia acestuia, examinarea declaratiilor sale constituie un punct central pe agenda unui eventual referendum de suspendare. Calificarea data de Ca­mere, prin vot, poate fi invalidata de natiunea insasi. Aceasta este, in definitiv, si logica legii fundamentale in vigoare.

In loc de epilog

Prezentarea raportului comisiei de ancheta deschide calea initierii efective a pro­cedurilor de suspendare din functie. Odata cu primirea dosarului de la Camere, Curtea Constitutionala va fi chemata sa elaboreze un aviz consultativ, destinat par­lamentului. Dincolo de valoarea sa interpretativa, acesta nu va afecta in nici un mod vointa suverana a adunarilor. Caci acestora, si nu Curtii, le revine misiunea de a califica politic conduita sefului de stat.

Dezbaterea din Camere va fi dominata de dimensiunea politica, iar in centrul ei se va afla si o anumita viziune asupra institutiei prezidentiale. Oricat de cri­ticabila punctual, actiunea sefului de stat in exercitiu a avut potentialul de a im­pu­ne dezbaterii publice un set de teme sen­sibile: conflictele de interese si disfunc­tio­nalitatile justitiei sunt doar doua dintre ele. Un vot defavorabil sefului de stat ar fi echivalent cu dezavuarea unui intreg mandat prezidential. Mandat a carui legiti­mi­tate este conferita de votul natiunii in­­sesi.

Semnificatiile crizei constitutionale sunt, astfel, mult mai importante decat ac­ci­dentele politice de parcurs evocate mediatic. In cele din urma, confruntarea are ca miza fundamentala redefinirea viitoare a echilibrului puterilor in stat. Votul din adu­nari este anticiparea mutatiilor ulterioa­re inevitabile.