Grexit, ultimul vals

Săptămâna asta s-ar putea juca ultimul act din tragedia greacă „ieşim sau nu din zona euro“.

Administraţia de la Atena a ajuns la fundul sa­cului. Liderii Syriza au de ales: plătesc salariile şi pensiile, un cost public de două miliarde de euro, achită obligaţia faţă de FMI sau re­fi­nanţează o emisiune de ti­tluri de stat ajunsă la sca­denţă, care trebuie şi ea plă­tită. Naivitatea (sau calculul politic disperat) răzbate din de­claraţiile oficialilor eleni: ei încă mai speră să ajungă la un compromis cu finanţatorii. Dar planurile lor de reformă, atâta câtă îşi permit nişte po­liticieni care s-au aşezat la câr­ma unei ţări obosite de cri­ză cu promisiunea unor miracole eco­no­mice, sunt incomplete, neconvingătoare şi in­consistente din perspectiva cifrelor. „Nu avem încă un plan detaliat, iar cifrele pur şi sim­plu se contrazic“, a comentat un creditor al Greciei. FMI nu acceptă o întârziere şi, dacă situaţia se va ivi, Grecia intră în incapacitate de plată. Țara a mai fost păsuită o dată şi acum datoria sa publică este finanţată, în pro­porţie de 60%, de statele zonei euro. Deci, Grecia datorează statelor din zona euro 269,6 miliarde de euro, prin finanţare directă sau indirectă, prin alocări dinspre Banca Centrală Europeană (BCE), prin mecanismul european de stabilitate sau prin FMI. De pildă, Germania a livrat Greciei 55,3 miliarde de euro prin împrumuturi bilaterale şi prin Facilitatea Fi­nanciară Europeană de Stabilitate (EFSF). Alte 17,9 miliarde de euro au fost virate de către Germania prin BCE, potrivit cotei de par­ti­ci­pare şi încă 2 miliarde prin FMI. Ca atare, când trag linie, nemţii au creditat Grecia cu 75,2 miliarde de euro, cam 909 de euro pe cap de ce­tăţean german. Franţa, a do­ua mare creditoare, a îm­pru­mutat per total Grecia cu 57,7 miliarde de euro, Italia cu 50,3 miliarde şi Spania cu 34,3 miliarde. Sunt bani prea mulţi în joc pentru a negocia lesne un compromis. Pe de altă parte, spune Yanis Varoufakis, ministrul elen de Finanţe, „am fost aleşi ca să renegociem condiţiile de îm­prumut“. Bun, dar o renegociere a acor­dului era oricum în cărţi, evident condiţionată de reforme care să asigure refacerea eco­no­miei Greciei de aşa manieră încât să livreze bunăstare şi să onoreze datoriile.

În fond, ce anume cer acum liderii Syriza de la creditorii europeni, de refuză ei cu atâta fer­mitate? În primul rând, cer o schimbare a termenilor în care au fost acordate îm­pru­muturile ţării, făcând apel la trucuri financiare din alte epoci. Una dintre formule ar fi, po­trivit lui Varoufakis, schimbarea condiţiilor împrumuturilor care au fost acordate de alte state şi de organismele financiare in­ter­na­ţionale. Vor transformarea creditelor în emi­siuni de obligaţiuni „perpetue“, adică acelea în care statul nu achită decât dobânzile şi nu se sinchiseşte de principal, adică de suma îm­prumutată. A fost un truc folosit de Anglia în secolul al XVII-lea şi abuzat apoi de regii Franţei, prin care suveranii nu se sinchiseau decât să achite la timp dobânzile. Desigur, în epocă, ratele dobânzilor erau suficient de ri­dicate pentru ca mecansimul să fie acceptat de creditori. Se pare că ideea este inac­cep­tabilă într-un moment în care Grecia a primit deja împrumuturi la cele mai joase dobânzi ale pieţei. În plus, metoda ar arunca povara datoriilor în eternitate, pe umerii generaţiilor viitoare. În schimb, Grecia se arată dispusă să ruleze ţara cu excedent bugetar, să conducă un program de reformă, evaziv definit, şi să lup­te cu evaziunea fiscală, lucru necesar. În acest moment, pariurile pieţei financiare pla­sea­ză la cote egale şansele Grexit-ului, 50-50. Pieţele financiare anglo-saxone bat apropouri privind fragilitatea zonei euro. Dar pieţele fi­nanciare sunt de fapt fonduri de risc, de in­vestiţii, de pensii sau fonduri mutuale care fac plasamente în piaţa valutară. Hrana lor zil­nică este panica, deoarece spaima urcă pre­ţurile şi cotaţiile.

În acest moment, liderii zonei euro par să-şi fi făcut toate calculele. Există trei scenarii şi do­uă soluţii. Soluţiile sunt: Grexit, ieşire (alun­gare) sau rămânerea în club, condiţionată de reforme. Scenariile sunt: ieşire fără zgomot, aşteptată şi cu efecte negative limitate asu­pra monedei unice. BCE a tras deja un zid pro­tector în jurul statelor cu probleme de da­torie. Al doilea scenariu al soluţiei Grexit este aban­don şi contagiune. Contagiune s-ar ma­nifesta asupra sectorului bancar din zona eu­ro, deoarece acesta este expus masiv faţă de statele cu probleme, Spania şi Italia. Dar acest scenariu este mai puţin probabil, deoarece BCE ar susţine un sistem financiar ceva mai solid faţă de momentul 2010, când s-a de­clan­şat criza datoriilor suverane europene. Gre­xit-ul, ca soluţie, este destul de tentant pentru o Europă care vede cum populismul face furori şi naşte partide noi şi zgomotoase.

Un Grexit ar fi dramatic pentru Grecia şi ce­tăţenii ei. Argentina rămâne o mărturie a ce se poate întâmpla când dai faliment: pesoul s-a devalorizat brutal şi odată cu asta a ras puterea de cumpărare a argentinienilor. În pre­ziua falimentului, un peso cumpăra un do­lar. În săptămâna următoare, un dolar costa patru peso. Înţelegând asta, ne explicăm de ce grecii îşi scot de zor banii (euro) din bănci, în timp ce liderii Syriza dau spectacolul ne­gocierilor. Deci un Grexit ar putea fi o lecţie pentru naivii care cred în magia electorală a partidelor radicale de tip Podemos, Frontul Naţional al lui Le Pen, Sinn Fein & co. Cât des­pre Rusia, nu pare prea dispusă să preia po­vara datoriilor de pe umerii clubului euro. Rusia pare deschisă prudent unui aranjament de livrări de gaze de vreo cinci miliarde de do­lari, prosibil unui mic împrumut, să treacă Grecia puntea, dar nu unei preluări majore de datorii.