De același autor
Încăpăţânarea de a aplica un program de guvernare aberant, rupt de realitate îşi arată deja efectele negative: preţurile cresc, tarifele urcă, leul este cea mai slabă monedă europeană şi, în general, viaţa s-a scumpit. În România funcţionează deja economia de piaţă, au trecut 27 de ani de la abandonarea sistemului dirijist al partidului unic şi, iată, dobânzile nu ascultă de strigătele politicienilor. ROBOR-ul, acea dobândă la care se împrumută băncile între ele în piaţa financiară, îi sfidează pur şi simplu pe guvernanți, în frunte cu premierul.
Dar cea mai mare sfidare a momentului, din perspectiva unui partid de stânga, este ignorarea semnalelor şi avertismentelor date de sindicate în chestiunea transferului contribuţiilor de la angajator la angajat. Manevra este şmecherească şi periculoasă și din perspectiva evoluţiei demografiei României. Liderii sindicali atrag atenţia asupra faptului că suntem singura ţară europeană care reconfigurează sistemul de asigurări, scoţând din ecuaţie banii companiilor. Avertismentul lui Bogdan Hossu, liderul Cartelului Alfa, este îngrijorător: „Propunerea guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat reprezintă un experiment singular şi iresponsabil care riscă să ducă la dezintegrarea sistemului naţional de securitate socială“.
Într-adevăr, analizând rezultatele anului trecut, constatăm că, și în condiţiile unor cote mai mari de contribuţii decât îşi propun guvernanţii să aplice în 2018, încasările au fost insuficiente pentru a achita factura de pensii a statului. Logica economică arată că, atunci când scazi nivelul taxelor, se micşorează încasările statului, ceea ce de altfel s-a demonstrat deja, după scăderea cotelor de TVA.
Anul trecut, contribuţiile sociale plătite de angajaţi şi angajatori au adus la bugetul asigurărilor sociale puţin peste 37 de miliarde de lei, dar a fost nevoie de încă 15 miliarde de lei de la bugetul de stat pentru a plăti pensiile. Ce aşteptări au guvernanţii pentru 2018 şi de câţi bani vor avea nevoie să transfere de la bugetul statului pentru a finanţa factura de pensii rămâne un mister.
Măsura este aberantă, deoarece ne propune majorări de pensii acoperite de scăderi ale cotelor de contribuţii sociale. Singura explicaţie a insistenţei de a introduce măsura este nevoia, şmecherască, a unor politicieni lipsiţi de cunoştinţe economice de a-şi „onora“ promisiunea de a majora cu 25% salariile, închipuindu-şi că şi-au păcălit electoratul. Dacă se va aplica aiureala transferului contribuţiilor, ieşim din Europa socială, îi abandonăm filosofia, ne întoarcem în Fanar.
Dar ideea, unică în lume, de a trece toată povara contribuţiilor sociale pe umerii angajaţilor va produce şomaj. Toate companiile care întârziau plata contribuţiilor sociale, şi lista este uriaşă, vor răsufla uşurate, dar, pentru a funcţiona, vor trebui să reducă din cheltuielile de salarii, deoarece oricum nu reuşeau să achite obligaţiile către bugetele statului. Mai mult, în firmele mici şi mijlocii care supravieţuiesc pe credit comercial, adică întârzie plata furnizorilor de mărfuri şi servicii, se fac calcule şi nimic nu ne asigură că acestea nu vor scădea salariile înainte de aplicarea măsurii.
Transferul poverii contribuţiilor în sarcina angajaţilor şi renunţarea la o sursă de venituri furnizată de companii, cărora le anulezi rolul social, este periculoasă şi din perspectivă demografică. Dan Bucşa, economistul şef pentru pieţe emergente al grupului financiar UniCredit, avertizează că ne îndreptăm spre un dezastru demografic şi spre un colaps al sistemului de pensii în următoarele decade. Începând cu 2025, se va pensiona, treptat, generaţia „decreţeilor“, numită aşa după decretul care interzicea avorturile, dat de Ceauşescu. Aberaţia de atunci, care a avut ca efect un spor demografic, combinată cu aiureala din minţile puterii actuale va crea un dezechilibru imens al fondului public de pensii sau va penaliza o generaţie, care acum plăteşte pensiile altora. În 2050, când se va produce un adevărat şoc demografic, doar deficitul fondului public de pensii va atinge 4,5% din produsul intern brut.
Lipsa de perspectivă este o altă mare problemă a acestor guvernanţi. Ce aşteptări să avem de la „creierul“ din spatele programului de guvernare, Darius Vâlcov, care şi-a „securizat“ investiţia în 94 de tablouri, zidind-o. A avut probabil perspectiva unei eventuale confiscări a celebrei colecţii, deoarece, probabil, tablourile nu fuseseră cumpărate cu bani câştigaţi cinstit, din muncă sau din afaceri corecte. Până acum n-a reuşit nimeni să-şi cumpere trei tablouri semnate de Picasso din salarii echivalente cu cele obţinute oficial de Vâlcov. Acesta şi colaboratorii săi nu înţeleg cum funcţionează economia de piaţă, de aceea îi calcă în picioare regulile, nu au făcut averi din muncă cinstită, de aceea şi le ascund, şi nu au anvergură intelectuală şi profesională pentru a cântări efectele măsurilor cu care au păcălit un electorat plictisit de politicieni.
