Un an de fiere în USL

Teoretic, sunt parteneri de coaliţie aflată la putere, împart camaradereşte lauri şi huiduieli publice şi au o promisiune electorală comună: un candidat unic la prezidenţiale. Indiciile sunt, însă, că Victor Ponta vrea să joace solitar. Multe dintre deciziile luate în 2013 converg spre această intenţie. Făcând din primul an de mariaj USL un an de fiere.

2013 a fost un an în care tensiunile intra-USL, nu o dată pe punctul de a se finaliza printr-o ruptură, au fost provocate chiar de deciziile lui Victor Ponta şi ale PSD, ce par a fi luate pentru a-i asi­gura, în 2014, intrarea în scenă în postura de can­di­dat la prezidenţiale. Asu­marea publică a acestei ho­tărâri şi scoaterea PNL în afara careului de joc ar pu­tea fi, însă, taxate electoral. Aşa că, se pare, e mai bine să-şi pună în aplicare pla­nul, să provoace şi să aş­tepte ca PNL să-şi asume părăsirea alianţei de guvernare.

Tertipuri pentru sfera de influenţă

Anul a început – continuând de fapt în ace­eaşi notă în care se încheiase 2012 – cu disensiuni plecate de la împărţirea por­to­foliilor ministeriale. PSD şi-a dorit control inclusiv în ministerele conduse de liberali. Unde nu s-a putut oficial, unde nu a fost destul de eficient nici tertipul cu miniștrii delegați – pe care Varujan Vosganian îl ca­taloga drept act de „destabilizare a mi­niştrilor liberali“ –, s-a recurs la un con­trol de facto. Au atras atenţia două decizii ce indicau că d-l Ponta ar visa la pre­şe­dinţie. Şi-a subordonat, indirect, DIPI, serviciul secret al MAI, condus de liberalul Radu Stroe. Trecând astfel, pentru prima oa­ră în istoria ministerului, numirea vâr­fului acestei structuri din atribuţiile mi­nistrului de resort în cele ale premierului. O mişcare care, ținând cont de pre­ce­dente, l-ar putea ajuta să-şi ţină în şah ope­rativ inamicii politici. Din acelaşi ra­ţionament, probabil, îşi exprimase in­ten­ţia – materializată ulterior – de înfiinţare şi coordonare a Direcţiei Antifraudă, o structură de supracontrol a instituţiilor statului ce au în responsabilitate ac­ti­vi­tatea de combatere a infracţiunilor eco­no­mice, cu iz de crimă organizată. Plan care îi punea la dispoziţie nu numai ANAF, condusă de alt liberal, Daniel Chiţoiu, ci şi servicii speciale. La vociferări a răspuns scurt: „Dacă ci­ne­va e nemulţumit de struc­tura guvernului, (...) poate să plece“.

Au urmat, tot în ianuarie, divergenţe pe tema semnării acordului de coabitare cu Traian Băsescu. Nemulţumitul a fost Crin Antonescu, liderul PNL numind decizia drept un act „caraghios“. La scurtă vre­me, liberalii au intrat în ofen­sivă, după ce câţiva parlamentari PSD avu­seseră ini­ţia­tiva de a modifica, fără con­sultarea PNL, statutele senatorilor şi de­putaţilor, prin care au încercat să-şi în­tărească imunitatea.

Primele jigniri

Februarie a venit cu acuze ale deputatului PSD Sebastian Ghiţă la adresa unor oa­meni din USL: senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, omul de afaceri Ioan Niculae – care a susţinut financiar campania elec­to­rală a lui Mircea Geoană – şi preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu. Eticheta lipită celor trei a fost „fosile co­mu­nis­toide“. Atacul venise după ce S.R. Stăn­es­cu spusese despre Sebastian Ghiţă că e ofi­ţer SRI sub acoperire.

Conflictul pentru încălecarea Justiţiei

În aprilie s-a dat bătălia pen­tru încălecarea justiţiei. Polemicile nu s-au purtat, însă, pe tema calităţii pro­fesionale a candidaţilor, a dosarelor instrumentate, a numărului de rechizitorii, a numărului de con­dam­nări, a complexităţii cau­zelor instrumentate. To­tuşi, a fost o bătălie din ca­re niciuna dintre tabere nu a ieşit pe deplin satisfăcută. Se poate spu­ne, însă, că a punctat Victor Ponta în faţa lui Crin Antonescu. Premierul a reuşit să-şi impună un favorit, pe Tiberiu Niţu, la Parchetul General. Crin Antonescu nu agrease nici numirea lui Tiberiu Niţu, nici a Codruţei Kövesi.

Prima bornă care anunţa despărţirea drumurilor

La finalul lui aprilie, se vorbea pe faţă des­pre planul PSD de a avea propriul can­di­dat la prezidenţiale. Varujan Vosganian ad­mitea public că discuţiile privind o can­di­datură separată la prezidenţiale erau tot mai tensionate: „Indiferent de sen­ti­men­tele pe care le au PNL şi PSD unul faţă de al­tul, trebuie să primeze promisiunea de onoa­re şi mandatul dat de români USL-ului“. Iar fostul prim-ministru Adrian Năs­tase con­firma și el informația, spunând că exis­tă „o presiune (...) în interiorul PSD pen­tru ca PSD să aibă un candidat pro­priu“.

Lupte de cocoşi

În mai, Ilie Sârbu ameninţa cu ruperea USL în cazul în care, într-un termen im­pus de el, nu se decidea excluderea din alianţă a lui S.R. Stănescu. Crin Antonescu a jucat atunci public rolul celui care vrea so­li­da­ritate, anunţând că opiniile se­na­to­rului li­beral nu sunt şi ale partidului. In­vita, în­să, presa să nu interpreteze aceste discuţii ca pe „o luptă de cocoşi sau de ţapi“.

La Congresul UDMR, de la finalul lunii mai, a avut loc un schimb de replici acide. To­nul l-a dat premierul, care a spus că nu a dorit să ia steagul de pe scenă „ca să nu se creadă că e steagul PNL“. Crin An­to­nescu nu a rămas dator: „Sunt uimit că pre­mierul, care până deunăzi avea o aler­gie la portocaliu, este rezervat faţă de galben şi albastru. Am o problemă cu dorinţa sa de a vedea mai mult roşu. Nu, roşu e destul“.

Dezbaterile pe revizuirea Constituţiei au creat şi ele, în iunie, divergenţe între PSD şi PNL. Nu mari, însă. Şi nu pe probleme majore ce ţineau de dezechilbrarea pu­te­rilor în stat ori de ideea de unicameralism, ci pe probleme ce ţin de definirea familiei, de regimul interceptărilor şi de obli­ga­ti­vitatea plătirii creanţelor de către stat.

Refuzul rolului de „păpuşă pentru Cotroceni“

Începutul de septembrie venea cu ră­buf­niri ale liberalilor cauzate de anchetele pe­nale ce îi vizau. Luni la rând, întâmplător sau nu, ei au ţinut capul de afiş în scan­daluri de corupţie.

La mjlocul aceleiaşi luni, conflictul esca­la­dase la o cotă fără precedent. Liderul PSD îşi numea colegul de alianţă „candidatul de alaltăieri“, generând riposta acestuia, ca­re anunţa că nu va accepta să fie „pă­puşa“ PSD pentru Cotroceni. O criză acu­tizată, probabil, şi de cântecul de sirenă cu care Victor Ponta încercase o vreme să ademenească PDL: invocata colaborare pe tema mă­surilor economice pentru spri­jinirea me­diului de afaceri. Un proiect ca­re a murit, surprinzător, la câteva zile du­pă ce Traian Băsescu îşi făcuse intrarea în cortul PDL de la Ţebea.

Atac „parşivel“ la politica struţului

La final de septembrie, Crin Antonescu i-a mai plătit partenerului de guvernare o poliţă, odată cu redeschiderea scandalului aleşilor USL cu probleme de inte­gri­tate. Aces­ta propunea rezol­varea problemei prin amnistierea con­flictului de interese, iar în ceea ce priveşte incompatibilităţile, un recurs în interesul legii, solicitat m­i­nistrului Justiţiei. „Nu cred că putem să mai tergiversăm o situaţie atât de ne­fi­rească, fără precedent, periculoasă, în sensul adminis­traţiei şi bunului mers al administraţiei, şi nu cred că putem să adoptăm politica struţului“, plusa Alina Gorghiu, cu referire la atitudi­nea pre­mi­e­ru­lui. Era un joc „parşivel“ din partea PNL. Se ştia că Victor Ponta nu poate face nimic pentru a-i salva pe incompatibili, pentru că şi-ar asuma riscuri prea mari. Dar se mai ştia că în ochii ple­bei cu carnet de membru de partid el pare omul care poate face orice, dacă vrea.

Şicane reciproce

Motiv de discordie a fost, câteva zile mai târziu, regionalizarea. Vicepremierul Liviu Dragnea acuza proiectul de lege prin care 63 de parlamentari PNL au decis, fără să se consulte cu PSD, ca primarii să fie aleşi din două tururi de scrutin, iar preşedinţii de consilii judeţene, prin votul con­si­li­e­rilor, nu uninominal. El aprecia că pro­iec­tul dezavantajează partidul dominant la ale­­geri, cerând o discuţie „urgentă“ în USL  pentru a vedea dacă mai „avem pu­terea să ducem împreună la capăt ce am promis“.

Începutul lui octombrie venea cu un nou avertisment, transmis de Ilie Sârbu: pen­tru PSD nu e complicat să aibă un can­di­dat la preşedinţie. Jumătatea lui de­cem­brie îi găsea tot în relaţii încordate, liderul PNL admiţând tensiunile din alianţă, după ce Dan Voiculescu făcuse „afirmaţii ne­ru­şinate“: „Nu există niciun temei să zică faptul că PNL are un comportament imo­ral faţă de PSD sau să afirme că facem bezele preşedintelui Băsescu“. Ne­pier­zând ocazia să trimită o săgeată şi spre Vic­tor Ponta, spunând că nu crede ca in­fluenţa lui Dan Voiculescu asupra acestuia să fi sporit, dar că nu poate garanta acest lucru şi invers.

Cine minte?

Demascarea tentativei de legalizare a co­rupţiei pentru demnitari – prin mo­di­fi­cările pregătite Codului Penal şi Legii am­nistiei –, scandalul mediatic iscat ulterior, reacţia UE şi a unor ambasade occidentale şi anunţul preşedintelui Băsescu, potrivit căruia liderii PSD şi PNL ar fi ştiut despre ceea ce se punea la cale în Legislativ, au se­mănat vrajbă, pe final de an. „Premierul a venit cu ideea stupidă să spunem «nu» amnistiei, dar să treacă“, acuza liderul PNL. Reacția a venit sub forma altei acuze: „Antonescu mi-a cerut OUG pentru am­nistie“. Iar Valeriu Zgonea, în a cărui arie de competenţă a fost pusă la cale „ope­ra­ţiunea superimunitatea“, şi-a completat şeful de partid: „Liberalii ştiau de mo­di­ficările la Codul Penal şi la Legea am­nis­tiei“. Dialogul s-a încheiat, mo­men­tan, cu concluzia liderului PNL, potrivit căruia USL, „un colhoz al fericirii pe pământ în tim­pul Guvernului Ponta“, e un eşec anun­ţat. Iar o despărţire e imi­nentă: „Înţeleg că nu ne suportaţi des­părţiţi. Obişnuiţi-vă“.

Aşa se încheie primul an de guvernare al „eşecului anunţat“ USL. Un an de fiere. //