America liberă: între Big Brother și capra vecinului

În vara anului 2000, călătorind prin can­toanele Elveției, am avut parte de-o ex­pe­ri­ență revelatoare. Mă legănam într-un tren InterRegio, contemplând superbul pei­saj montan dintre Lo­carno și Lugano. Intrasem în vorbă cu un student din regiunea Ticino. Dându-se vajnic discipol al co­mu­nis­tului Gramsci, companionul s-a pornit, tam-nesam, să bârfească toate păcatele po­porului american. Am pre­ferat să tac și să ascult. Des­cărcând o rafală de epitete, tovarășul de vagon nu i-a scos pe yanchei din „proști“, „im­pe­ria­liști“, „lacomi“ sau „ignoranți“. Tirada el­vețianului mi-a amintit replica unui per­sonaj de film românesc: „ăl mai prost om din lume, domnule, e americanu’!“.

În locul râsetelor din Balanța, a urmat un moment stingher. Umbra unui soldat s-a așternut pe fața congelată a ma­ca­ro­na­ru­lui. Tipul care tocmai se ridicase de pe un scaun vecin etala o tunsoare scurtă, brațe masive și o privire scrutătoare. Era an­tre­nat parcă de elita ofițerilor US Navy Seals. Bărbatul în uniformă s-a apropiat de mi­cul denigrator și l-a atins ușor pe vârful bărbiei, rostind următoarele cuvinte: „I’m an American citizen and you, little man, you better shut up or I’ll smash your god­damn’ face!“. S-a făcut o lungă tăcere... Ini­țial, reacția cazonă mi s-a părut cam bru­tală. Cert e că, pe toată durata călă­to­riei, nimeni n-a mai adăugat vreo șoaptă calomnioasă.

Revăzută după aproape 20 de ani, scena ilustrează metonimic raportul cultural din­tre America patrioților (care încă mai lup­tă pentru o cauză) și Europa frustraților (care doar se plâng, invidiază și ponegresc capra vecinului). Claritatea morală a ju­decății soldatului (călit în războaie) con­trasta cu ușurătatea minții studentului (hră­nit cu sloganuri).

Cine arde gazul de pomană?

Pretutindeni pe glob, americanii sunt acu­zați de imperialism, militarism, materia­lism sau risipă. În mod evident, societatea americană e bântuită de maladii, im­per­fecțiuni și nefericiri inevitabile. Ce țară s-a născut printr-o imaculată concepție? În pofida erorilor care marchează diferite eta­pe ale istoriei Americii (e.g., sclavia ne­gri­lor sau războiul civil), națiunea imaginată de George Washington a marcat lumea mo­dernă și satul global ca nicio altă țară occidentală.

Tânărul marxizant pe care-l întâlnisem acu­za faptul că guvernul american nu sem­nase Protocolul de la Kyoto, prin care di­ferite guverne se angajau la reducerea emi­siilor de carbon cu un anumit procentaj. Isteria global warming se hrănește dintr-un amalgam de prejudecăți ideologice și referințe științifice trunchiate.

De când e lumea și pământul, oamenii nu s-au scăldat de două ori în același râu. Heraclit avea dreptate: natura și mediul înconjurător sunt într-o perpetuă schim­bare. Să fie, deci, factorul uman principala cauză a modificării datelor ecosistemului? Putem spune că Soarele n-are, astăzi, o ac­ti­vitate neobișnuită față de secolele an­te­ri­oare? Aș putea accepta ipoteza trans­for­mărilor climatice, admițînd totuși că vre­mea, ca și omul, se schim­bă mereu.

Până una, alta, ca est-eu­ropeni, noi am putut ex­pe­rimenta dezastrul ecologic de la Cernobîl și toată des­cărcarea de reziduuri a co­loșilor industriali către ape­le de munte și mare, prin păduri și zăvoaie. Nu pot uita imaginea Com­bi­na­tu­lui Chimic din Victoria, așe­zat la poalele Munților Făgăraș, sau co­șurile cenușii-fumegânde ale rafinăriei de lângă plaja de la Năvodari. De ce să induc texanului sentimentul vinovăției pentru utilizarea avionului, când știu prea bine nesimțirea gherțoiului bucureștean sau com­portamentul chinezului față de na­tură? Cunoscând poluarea masivă a Bei­jin­gului ori istoria secării Mării Aral din fosta URSS, nu merită oare să ne întrebăm: cine arde gazul de pomană?

Cetățean versus Leviathan

În pofida dezastrelor create de prostia și rău­tatea ideologiilor, trăim mai departe într-un univers bogat, plămădit parcă din­tr-un elan boieresc de generozitate divină. În imensa noastră galaxie, care include pla­neta Marte, astrul selenar și ultima pi­că­tură de clorofilă amazoniană, resursa cea mai prețioasă rămâne inteligența uma­nă. De aici și mirarea poetului biblic: „Do­mine, Dominus noster, quam admirabile est nomen tuum in universa terra!... Quid est homo, quod memor es eius?“.

Secole la rând, America și-a pus între­ba­rea retorică a Regelui David. Cel mai bun răspuns a fost formulat prin protejarea demnității spirituale a omului plăsmuit „după chipul și asemănarea lui Dum­ne­zeu“. Recunoscând superioritatea inteli­genței umane față de orice altă specie, atunci vei organiza treburile cetății întru sporirea creativității și a prosperității. Pen­tru părinții fondatori ai Republicii ame­ri­cane, puiul de om conta, cu siguranță, mai mult decât... puiul de urs.

Înmulțirea talanților și descătușarea ener­giilor latente din fiecare persoană a re­pre­zentat proiectul unei națiuni tinere, for­mată din cetățeni liberi, înzestrați cu un spirit independent. Până la începutul se­colului XX, milioane de americani și-au construit viețile fiind nepăsători la acțiu­nile guvernului federal. Etica muncii re­flecta, în detaliu, parabola semănătorului. Ieșit în țarina lumii, fermierul din Virginia sau muncitorul din Michigan și-a înmulțit abilitățile sau îndemânările de treizeci, de șaizeci sau chiar de o sută de ori. Hăr­nicia, altruismul, pietatea religioasă și prag­matismul studiate atent de Tocque­ville la mijlocul veacului XIX au putut în­flori fără piedici din partea factorului po­litic.

Sistemul american a favorizat mereu in­dividul în fața Leviathanului, libertatea în fața egalității, proprietatea privată în fața „bunurilor publice“. Din punct de vedere economic, antreprenorii americani au fo­lo­sit democrația pentru a lărgi baza de se­lecție a resursei umane necesare oricărui proiect de dezvoltare. În plus, industriași de talia lui Andrew Carnegie sau Henry Ford s-au format într-o mentalitate con­centrată asupra oportunităților, nu asupra lipsurilor. Think Big este axioma care a sca­lat viziunea unor genii de talia lui Tho­mas Edison sau Nikola Tesla.

The American Dream și logica antreprenorială

Ambiția și temeritatea unui individ se hră­nește din măreția visului pe care-l plăs­muiește zilnic. Încă din secolul XIX, ingi­ne­rii americani au proiectat construcții gigantice, cu totul impresionante. Cea mai importantă resursă folosită? Inteligența umană. În 1807, ideea faimosului Erie Ca­nal (584 km) era deja schițată. Execuția n-a așteptat prea mult. Prin contrast, Ro­mâ­nia comunistă a finalizat abia către mij­locul anilor 1980, prin sacrificii inco­men­surabile, Canalul Dunăre-Marea Neagră (însumând 95 kilometri de apă dulce)...

În 1845, proiectul unei rețele feroviare transcontinentale a fost prezentat mem­brilor Congresului strânși în Washington DC, iar cele 3.000 de kilometri ne­în­trerupți de linie ferată au fost inaugurați la 1869. Brooklyn Bridge e, iarăși, un mo­nument sfidător pentru legea gravitației, ca și isprăvile antiseismice ale lui William F. Jenney (proiectant de zgârie-nori). Ame­ricanii au unificat Pacificul și Atlanticul înainte ca românii să lege feroviar Cons­tanța de Timișoara sau Iașiul de Craiova. De ce-au făcut aceste investiții? Pentru a efi­cientiza costurile operațiunilor co­mer­cia­le. Less time, more money.

Pragmatismul economic și individualismul politic al americanilor s-a hrănit din con­vingerea teologilor Reformei că omul cre­dinței este, fundamental, un om al cetății. Urmașii lui Jonathan Edwards și Patrick Henry n-au cultivat deloc virtuțile mo­na­his­mului benedictin, tăcerea cisterciană ori sărăcia franciscană, ci, dimpotrivă, s-au pornit să construiască faimosul City upon the Hill.

Primii puritani veniseră, în fond, pentru a se emancipa de mediul corupt al ca­pi­ta­lelor Europei spre a fonda noi comunități de oameni liberi, harnici și evlavioși, total dezinteresați de favorurile Statului-Le­via­than. Explozia de prosperitate rezultată din capitalismul laissez-faire s-a bazat pe credinţa coloniștilor americani în virtuțile omului gospodar. Calvinismul convins de profunda coruptibilitate a omului adus în contact cu puterea a sprijinit noțiunea de su­premație a legii și mecanismele de checks and balances ale statului de drept.

Misterul abundenței

Convinși de potențialul miraculos al în­tâl­nirii dintre spiritul uman și materia brută, americanii și-au continuat descoperirile re­voluționare în domeniul biologiei mole­cu­lare sau al fizicii cuantice. Statele Unite produc astăzi — datorită strălucirii min­ților inginerești — energie solară, eoliană, nucleară, termică (pe baza materialului carbonifer) și gaze de șist. Toate aceste rea­lizări demonstrează că America este, la pro­priu, o naţiune energică.

Secretul abundenței se află în lucrarea min­ții. Vă propun această ultimă com­pa­rație: generația părinților mei a fost obli­gată să-l citească, în prima tinerețe, pe Karl Marx, Zaharia Stancu sau Mihai Be­niuc. Imaginația unor Jack Welch, Bill Ga­tes ori Steve Jobs s-a hrănit din pildele unor cărți scrise de Napoleon Hill, Zig Zi­glar sau Jim Rohn. Ce uriașă diferență în­tre reușitele de peste Ocean și neîm­pli­ni­rile noastre!

Din acest motiv, astăzi îi dau dreptate sol­datului yancheu din trenul elvețian In­terRegio. El s-a ridicat în picioare să-și apere țara pentru că și-a amintit, pe­sem­ne, de mormintele compatrioților uciși pe nisipurile Normandiei. Pentru ce? Pentru li­bertate.