Pe aceeași temă
Ca persoană publică, Teodor Baconschi n-are nevoie de o prezentare. Ca scriitor, el ne provoacă să regândim parcursul unei generații care, în 1989, s-a bucurat de cel mai prețios dar al vieții: libertatea. Mesajele revoluției anticomuniste au electrizat milioane de români frumoși și curajoși, aflați atunci la prima tinerețe. Fără pasiunea libertății, părinții și mentorii noștri simțeau că viața n-are sens. Deschiderea granițelor României către lumea largă a fost, simultan, un test al adevărului și o enormă șansă.
După valul de schimbări dramatice produse în Europa de Est (dar mai puțin la noi), discipolul lui Bartolomeu Anania pleca la Paris însetat nu de glorie, ci de cunoaștere. Prima tranșă de bursieri ai statului francez l-a proiectat pe culoarele bibliotecilor de la Sorbona sau Collège de France, unde a conversat cu mari profesori, savanți sau cercetători. Un doctorat magna cum laude i-a confirmat înzestrările excepționale pentru erudiție, însă viața publică din România l-a revendicat rapid, îndreptându-i pașii către alte zări. Știind că inteligența cognitivă nu poate da, singură, măsura umanului, Teodor Baconschi a pus suflet într-o sumedenie de proiecte instituționale și comunitare.
Nimic esențial nu putea lipsi din parcursul unui viitor diplomat: emisiuni TV, proiecte editoriale, hărnicia publicistică, cursurile universitare. De la facilitarea unor traduceri din marii clasici ai gândirii rusești și până la asumarea unor roluri de maximă vizibilitate — ambasador la Vatican, ministru de Externe, lider de partid guvernamental —, Teodor Baconschi a marcat conștiința publică printr-o competență rară: puterea deslușirii simultane a lumilor văzute și nevăzute.
TEODOR BACONSCHI - Cetatea sub asediu. Însemnări despre rațiune, credință și terorism (Editura Doxologia, Iași, 2016) |
Cu această exigență declarată, cărțile lui Teodor Baconschi au surprins nu doar păcatele ideologice ale modernității radicale, ci și oportunitățile create de piața liberă și dialogul între culturi. Martor al disoluției colosului sovietic și participant la revoluția comunicării prin Internet & social media, Teodor Baconschi a înțeles, deopotrivă, unicitatea rădăcinilor și ubicuitatea efectelor instituțiilor politice occidentale. Fără construcția unui spațiu social guvernat de separația puterilor statului, domnia legii și afirmarea dreptului la viață, libertate sau proprietate, oare prosperitatea materială și inovația tehnologică ar fi fost mai mult decât un simplu accident istoric?
Decenii la rând, în numeroase analize sistematice, eseuri abreviate ori însemnări fugare, Teodor Baconschi a lăudat superioritatea civilizației vestice, fără să remarce vreo incompatibilitate structurală între creștinismul răsăritean și lumea euro-atlantică. Dimpotrivă. Din epoca patristică, trecând prin renașterile umaniste succesive ale Bizanțului și până la acțiunea politică sau culturală a unor Emanoil Gojdu, Andrei Șaguna sau Vladimir Soloviov, uzul riguros al rațiunii practice s-a împăcat bine cu elanul despătimirii filocalice. Înaintea lui Benedict al Nursiei, Pahomie cel Mare începuse „procesul civilizării“, undeva pe cursul superior al Nilului. Mănăstirile Antichității târzii funcționau, paradoxal, ca spațiu al mobilității sociale. Fostul țăran egiptean devenit ascet (al cărui caracter fusese deja încercat și șlefuit prin muncă fizică și ascultările zilnice) putea ajunge episcop, părinte duhovnicesc și teolog luminat al Bisericii. O asemenea iradiere spirituală s-a bucurat mereu de principiul epistemologic al „consecințelor neintenționate“. Fără pilda cutremurătoare a unui Antonie cel Mare, poate că retorul Augustin din Hippona n-ar fi auzit faimoasa chemare (tolle, tolle, lege), iar convertirea fostului gânditor neoplatonic la creștinism nu s-ar fi produs niciodată.
Teodor Baconschi a făcut posibilă întâlnirea dintre Răsărit și Apus nu doar prin etalarea unor concepte, idei sau proiecte literare. Când Ioan Paul al II-lea a vizitat România — prima țară ortodoxă aflată pe orbita episcopului Romei —, am înțeles cu toții marele pariu al timpului nostru: loialitatea față de propriile rădăcini, dar și deschiderea necomplexată către Celălalt.
În ultimii 20 de ani, însă, fizionomia României, chipul Europei (dar și fața Statelor Unite ale Americii) s-au schimbat profund. Din acest motiv, Cetatea sub asediu este cartea unde verbul măsurat și privirea sagace ale lui Teodor Baconschi documentează nu doar reușitele evidente ale Apusului, ci și drama împuținării spirituale, a imploziei demografice și a imunității scăzute din sânul societăților occidentale.
Fie că privim spre Scandinavia „multiculturală“, fie că urmărim neputința managerială a Greciei ortodoxe, Europa se află într-un moment de răscruce. Vom uda mai departe rădăcinile iudeo-creștine ale bătrânului continent sau vom sucomba în fața barbariei? Având o excelentă formație filozofică, Teodor Baconschi știe prea bine că fără instituțiile publice ale creștinismului istoric — de la familia monogamă, garantarea proprietății private, critica tiraniei politice sau acțiunea filantropică directă și până la decența moravurilor, încurajarea responsabilității individuale (parabola semănătorului) și valorizarea antreprenoriatului (parabola talanților) —, luminile Europei s-ar fi stins de mult.
„Libertatea e neapărat inteligentă“, repetă autorul nostru. De ce? Pentru că încercările de uniformizare a gândirii sfârșesc printr-o imbecilizare involuntară a cetățenilor din ágora. Când bucătăria corectitudinii politice pregătește meniul fad și nisipos al cantinei oficiale, te întrebi cine mai păstrează „sarea pământului“? Răspunsul lui Teodor Baconschi e simplu: oamenii care-și asumă riscul neliniștii metafizice și pariul gândirii pe cont propriu. Dincolo de freamătul unei elite conservatoare, există astăzi comunități spirituale care își continuă misiunea și lucrarea, aducând mângâiere și vindecare milioanelor de credincioși în lumea întreagă. Deranjat de competiție, statul secular îi tratează cu indiferență, dispreț și ostilitate pe toți cei care nu vor să fie păstoriți de noua birocrație.
Din acest motiv, Teodor Baconschi propune creștinilor suspendarea tactică a disensiunilor confesionale și a luptelor intestine. De ce? Pentru că oamenii lucizi înțeleg că trebuie să apărăm nu doar dreptul la existență al unor triburi religioase, ci un front civilizațional zguduit de trei mari provocări: 1) terorismul islamist și recrudescența regimurilor autoritare; 2) relativismul etic al spațiului academic și depravarea culturii de masă; 3) activismul juridic al statului birocratic egalitarist, care a declarat război libertății de conștiință, familiei naturale și ordinii spontane a pieței. Din acest motiv, Cetatea sub asediu propune un fuzionism doctrinar, prin care diferite grupări (creștin-democrații, paleo-liberalii, conservatorii, libertarienii sau tradiționaliștii) practică armistițiul dintr-o rațiune istorică superioară: înfrângerea barbariei și apărarea fundamentelor civilizației europene.
Alături de Pierre Manent, Rémi Brague sau Roger Scruton, eseistul Teodor Baconschi este unul dintre intelectualii europeni care afirmă deschis nevoia creșterii unor generații de lideri — dascăli, gazetari, politicieni, oameni de afaceri, educatori și sacerdoți — capabili să-și asume grandoarea moștenirii intelectuale, politice și spirituale a bătrânului continent, refuzând cenzura structurilor monopoliste sau fanteziile unor inginerii sociale de extracție neomarxistă.
Cetatea sub asediu e o carte vie și antrenantă, în care autorul vorbește nu doar despre provocările exterioare ale timpului nostru, ci schițează strategii concrete de formare spirituală și rezistență morală pentru oamenii care știu că sufletul nu-i de vânzare. Dacă românii au supraviețuit experimentelor tranziției — violențe stradale, lupte de clasă, scheme piramidale, bănci devalizate, războaie la graniță, hoții guvernamentale, exodul creierelor și crizele constituționale ale ultimelor decenii —, aceasta s-a datorat, în primul rând, puterii consolatoare a credinței lui Hristos. Pentru cei lipsiți de apărare în fața unui sistem brutal și nedrept, pentru cei călcați în picioare de o administrație arogantă sau incompententă, pentru cei umiliți și dezmoșteniți, deposedați și abuzați în propria țară, îndemnul paulin la iubire și apartenența la o comunitate universală a credinței a reprezentat un adevărat balsam pentru inimă și minte.
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/07/Bolojan.jpeg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/07/sondaj-inscop-parlamentare-iulie-2025.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2017/03/ilie-bolojan.jpg)
Comentarii 7
bogdan - 11-21-2016
Politica si cultuira din interbelic nu poate fi inteleasa fara o analiza economica riguroasa. Romania a trecut prin Marea Criza foarte greu, a fost de fapt doua crize, si a fost foarte afectata puternic ca tara cu importanta productie agrara de protectionismul economic din epoca. Asta a indatorat si falimentat multe gospodarii taranesti din care provenea tineretul legionar ajuns la prima generatie in universitatile din orase. Din pacate in Romania nu exista oameni care sa studieze istoria economica cu tehnici si teorii moderne de economie, ci doar "culturlnici" care fac niste divagatii biografice pornind de la scrierile literare din epoca, o parte importanta din ele nu toate. Mai trebuie luat in calcul si mediul international. Nu se judeca istoria a fost un esec interbelicul, adica poti sa zici ca a fost un esec - la sfarsit a cazut democrtaia si am pierdut jumate de Moldova si Cadrilaterul, dar asta nu ajuta cu nimic, comparat cu ce? Nu asa subiectiv se fac analize stiintifice.
Răspundecititor - 11-20-2016
toma, cartea lui Murgescu nu e atat de impresionanta, cum crezi tu, in orice caz nu e un argument la ce spun eu! Si din '89 si pana cum s-au acelerat decalajele intre Romania si Polonia care pornisera in 89 la egalitate, si asta se vede clar ca acum avem statistici de la FMI, Banca Mondiala si de unde vrei, nu trebuie sa le construiesti pe tot felul de ipoteze ciudate pentru cand nu existau! deci asta cu decalajele e "fumata" ca critica a interbelicului sau a prebelicul etc E o epoca care in istoria Romaniei o sa fie vazuta bine, tot timpul, in ciuda esecului ei pe final, pentru ca Romania de azi si de maine este produsul ei, e suficient sa te uiti pe harta lumii! Interbelicul romanesc nu e interbelicul german din istoria germana, nu se aplica schema asta de repudiere completa! restul se poate discuta pe indelete. In fine fiecare cu fantomele lui, dar nu se poate pune totul intr-o singura oala comunism, interbelic, fascism, tranzitie ca cica spulberam mituri
Răspundetoma necredinciosu' - 11-20-2016
Interbelicul a fost, fara indoiala, o perioada de mare efervescenta in Romania si in tot restul lumii. La fel a fost si epoca comunista si tranzitia. A fost interbelicul o epoca gloriosa, o epoca de aur? Cu siguranta nu. Din punct de vedere economic decalajul economic fata de restul Europei s-a adincit. Mitul Romaniei prospere dintre razboaie a fost spulberat de Bogdan Murgescu in lucrarea "Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)," editura Polirom, Iasi, 2010. Din punct de vedere cultural au avut cistig de cauza gindiristii, trairistii si ortodoxistii. Nu Eugen Lovinescu a dat tonul in anii treizeci ci Nichifor Crainic, Nae Ionescu si discipolii sai. Perioada interbelica romaneasca nu a produs o epoca a luminilor ci una a intunericului, a urii, care a condus la holocaustul romanesc intrecut doar de grozaviile Germaniei naziste. Nici chiar perioada comunista nu aprodus atitea victime. In scimb, comunismul a reprezentat o perioada de crestere economica, dar treaba asta nu se pasuie de loc cu narativa post-comunista. "Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca" de Zigu Ornea si Cartea lui Murgescu ar trebui sa fie lecturi obligatorii pentru toti elevii romani si cu atit mai mult pentru post-doctoranzii trecuti pe la Colegiul Noua Europa.
Răspundebogdan - 11-20-2016
Grupul Plesu nu e atat neolegionar cat e comunist de dreapta. Ei nu sunt mostenitori directi ai legionarilor, ci tarani din epoca comunista adusi la oras, care au ramas marcati de valorile conservatoare de natura crestina si care abia adupa aia au intalnit niste batrani si niste carti care le-a dat o bruma de cultura, cu tenta asta legionar-interbelica. Dar mostenirea comunista se vede la tot locul : conservatorismul de tendinta ruralista, gandirea filozofica comunitariana, aversiunea fata de stiinta, misticismul religios, in sfarsit in plan politic dispretul fata de monarhia constitutionala romaneasca (ca si comunistii, legionarii erau in epoca o miscare revolutionara, ascuns antimonarhica!), care in istoria Romaniei insemna prin definitie aproape Romania occidentala versus Romania orientala, ortodoxa, chiar slavofila etc etc E un amestec complex a tot trecutului recent, inteles intr-un mod confuz si sectionat. Ei sunt mai mult mostenitorii comunismului decat legionarismului, ai comunismului cu tenta nationala aparut in anii 1960, iar gandirea lor a inflorit si a facut prozeliti cel mai bine in epoca tranzitiei esuate postcomuniste a epocii Iliescu, in care inevitabil inca mai traim.
Răspundecititor - 11-19-2016
toma : interbelicul chiar a fost extraordinar de efervescent intelectual pentru Romania, e foarte divers nu e numai Nae Ionescu, oricum cea mai buna epoca de pana acum in istoria natiunii, ca sa zic asa, nu trebuie judecat doar pe fragmente si ca s-a terminat prost, intr-un fel inca traim cu interbelicul bun si ala rau in spate chiar si azi - e utopic si nici dezirabil sa crezi ca poti reinventa alta istorie, mai alesc ca n-ai din ce (comunismul e falit si nasol postcomunismul sub orice asteprari si fara randament nu se compara cu interbelicul la realizari!), pe scurt trebuie doar judecata rational si bineinteles ca potential viitor in partile pozitive ale sale ca are destule, parea mea pe chestiunea asta!
Răspundetoma necredinciosu' - 11-18-2016
Grupul care graviteaza in jurul lui Plesu sint intelectuali autentici. Ei chiar sint oameni de o eruditie remarcabila. Numitorul comun este lentila crestina/ortodoxista prin care privesc ei lumea. Cu totii par sa aiba nostaligia interbelicului romanesc. Ei s-ar vrea continuatorii lui Cioran, Eliade, Vulcanescu etc. Ca si inaintasilor interbelici lor nu le lipseste intelectul ci etosul a ceea ce se numeste occidentalism. Bunaoara, Plesu s-a remarcat in ultima vreme prin articole in care critica vehement legea 217/2015, cea referitoare la interzicerea cultului personajelor de extrema dreapta. Lui ii era groaza ca, vezi doamne, legea ar insemna scoaterea lui Eliade, Crainic, Cioran, Vulcanescu sau Nae Ionescu din circuitul cultural romanesc. In alt articol Crainic era descris ca un "batrinel in pijama", adica un biet batrinel inofensiv, care probabil ca este o legenda, daca nu o calomnie ca ar fi fost un ideolog de extrema dreapta si ministrul propagandei sub Antonescu. Patapievici vorbea, intr-un articol de omagiere a lui Neagu Djuvara, despre epoca interbelica ca despre una de "innoire morala si sociala" Neagu Djuvara, universalul concret al civilizaţiei româneşti din epoca interbelică Horia Roman - 2016-08-31 publicat in Revista22. Mihail Neamtu a scris in adolescenta ode Miscarii Legionare, pe care mai pe urma le-ar fi regretat. Pentru ca mai tirziu sa se pomeneasca la un miting electoral recititind din Radu Gyr. Ce sa-i faci asta o fi poetul, care dupa el a scris cel mai frumos despre taranul roman. Si-l mai avem pe redutabilul Adrian Papahagi. Un tinar intelectual de o eruditie remarcabila, care insa pare a fi facit in periplul sau academica un popas daunator la Colegiul Noua Europa. Acolo creierul sau cizelat la Cluj, Paris si Oxford a fost, cred eu, intoxicat de damful ortodoxist din Str. Plantelor. Papahagi vorbeste ca un adept al tea party. Statul ar fi cauza tuturor relelor. Statul sa se rezume la administrarea armatei si colectarea a cit se poate de putine impozite. SI mai ales printr-o rasturnare cu fundu-n sus a realitatii, statul sa nu mai incerce sa controleze zonele cele mai intime ale individuului, adica, sexualitate, ciclul reproductiv al femeii etc. Statul nu bisericile ar fi acela care se baga sub plapumele noastre. Precum interbelicilor, nici celor sus mentionati nu inteligenta sau eruditia le lipsesc. Etosul e defect. Eruditia si aparatul lor critic nu ii conduc pe urma evidentelor catre concluzii rationale. Eruditia este pusa in slujba notiunilor a prioristic stabilite. Nu intentionez sa-i "desfintez" romaneste pe baietii din jurul lui Plesu, ei sint valabili, si din cei mai buni pe care ii avem, dar trebuie stiut de unde vin si luati cu o buna priza de prudenta cind discursul lor se refera la treburile cetatii. Ei au o agenda.
Răspundecititor - 11-15-2016
in Romania pleaca lumea din tara cu milioanele ca sa locuiasca in suburbii occidentale cu arabii la un loc si la noi intelectualii, pseudointelectualii, rasisti, ortodocsiti s.a.m.d, grupul neologionar-noicist (Plesu, Baconschi si inca cativa cu pupilii lor) mor de grija Romaniei de a fi decrestinata si invadata de arabi! razi si cu fundul de nivelul de gandire al oamenilor astia! la noi exista sumedenii de Trum, de fapt mult sub Trump la nivel de gandirec-copiuta, care se pretind intelectuali, sunt ministri, deputati care voteaza tot in unamitate cu e pupilul asta Neamtu a lui Falca din Arad etc Oameni complet in afara problemelor, care nu gandesc si de fact au impresii si instincte atat!
Răspunde