America și Irakul post-ISIS

Va repeta Washingtonul eroarea de acum şase ani când, după înfrângerea precursoarei ISIS, s-a retras complet din Irak?

Octavian Manea 18.07.2017

De același autor

 

La 11 iulie a avut loc un eveniment important pentru viitorul Orientului Mijlociu și pentru Statul Islamic: premierul irakian, Haider al-Aba­di, a anunțat eliberarea celui mai populat oraș aflat sub dominația ISIS. Forțele guvernamentale, am­plu sprijinite de SUA și de coa­liția internațională, au pre­luat controlul asupra Mosulului. Între timp, în Siria, Raqqa, ca­pitala califatului, se afla și ea sub asediu. O nouă realitate pare să prindă contur: zilele ISIS sunt numărate. Experții de la RAND Corporation no­tează că, față de toamna lui 2014, geografia controlului exercitat de ISIS în­tre Damasc și Bagdad s-a contractat dra­ma­tic, în proporție de 56% în Siria și aproape de 83% în Irak. Recesiunea mișcării teroriste nu înseamnă neapărat că suntem mai aproape de pace. Sunt active multe dintre tensiunile structurale care anterior transformaseră Ira­kul într-un stat eșuat și contribuiseră masiv la ascensiunea Statului Islamic: competiția pen­tru resurse și putere, faliile etno-sectare, care atinseseră o intensitate existențială prin excluderea sunniților dintr-un sistem care ajun­sese să funcționeze preponderent doar în be­neficiul șiiților. Oare de data asta vor ră­mâne Statele Unite în Irakul post-ISIS? Este o în­trebare care deja macină Administrația Trump.

 

Memoria retragerii SUA din Irak în 2011, pe care mulți o văd ca generator al unui vid de putere speculat ulterior deopotrivă de Iran și de Sta­tul Islamic, rămâne pentru mulți dintre comandanții ame­ricani un punct de cotitură și o experiență traumatică. Cei mai mulți au extras lecții ca­re vor avea cu siguranță un impact asupra sfa­tului pe care îl vor acorda președintelui în momentul în care se va discuta magnitudinea implicării Washingtonului în teatrul de ope­ra­țiuni irakian, după căderea Mosulului. Vor fi de­sigur voci care îi vor reaminti președintelui care pune „America pe primul loc“ despre pro­misiunile din campanie și care, în cele din urmă, nu diferă de mantra lui Obama, potrivit căreia a venit vremea pentru „nation-buil­ding acasă“. Pe celălalt versant al dezbaterii se vor afla cei a căror experiență formativă a fost marcată de momentul retragerii totale în urmă cu şase ani. Unul dintre ei este chiar ge­neralul H.R. McMaster, actualul consilier pe pro­bleme de securitate națională al pre­șe­din­telui Trump: „nu am făcut suficient pentru a susține fragilul compromis politic și, drept con­secință, am asitat la o revenire a violenței ex­tinse intercomunitare, cea care a creat con­­dițiile pentru ISIS“. Este o viziune împăr­tă­șită și de comandantul forțelor americane ca­re ajută Bagdadul în lupta împotriva ISIS, ge­ne­ralul Stephen Townsend: „cu toții ne pu­tem uita la sfârșitul lui 2011, când forțele coa­liției au părăsit Irakul, pentru a vedea ce s-a întâmplat în cei trei ani care au urmat după. Nu cred că vrem să repetăm acel episod“, a spus el săptămâna trecută.

 

Pe fond, însă, vorbim despre o întreagă școa­lă de gândire hotărâtă să codifice o parte din­tre lecțiile expuse de campaniile desfășurate după 11 septembrie, o eră în care victoriile mi­li­tare aparent decisive s-au dovedit ulterior fra­gile și tranzitorii. Iar una dintre concluziile ma­jore, reflectată de exemplu în Conceptul Ope­rațional al armatei terestre americane, ți­ne de consolidarea și transformarea câști­gur­i­lor tactice, militare de pe câmpul de luptă în „victorii politice“ durabile. Or, asta înseamnă spri­jin pentru o guvernare eficientă și asis­ten­ță care să întărească instituțional adminis­tra­ția locală. Cu alte cuvinte, un set de ope­ra­țiuni care, pentru militarii tradiționali, precum generalul Patton (considerat de Trump eta­lo­nul campaniilor decisive), nu intră în ca­te­go­ria „războiului clasic“. Pentru a rezuma ne­ce­sitatea unui astfel de demers, McMaster ape­lează la Sfântul Toma d’Aquino, care vede „scop­ul războiului“ ca fiind „o pace mai bu­nă“. La nivelul Casei Albe, mai sunt și alte voci care văd lucrurile într-o cheie similară. Cu puțin înainte de a fi nominalizată pentru Con­siliul Național de Securitate, Nadia Schad­low, cea în responsabilitatea căreia se află redactarea primei strategii de securitate a Ad­ministrației Trump, își publica teza de doc­to­rat cu o temă foarte relevantă pentru discuția noastră: Războiul și arta guvernării. Conso­li­da­rea succesului de pe câmpul de luptă în vic­torie politică. Mesajul pe care îl proiectează făcând inventarul celor mai importante cam­panii americane de pe parcursul secolului XX rămâne edificator: „violența înlătură și dis­tru­ge, dar nu reconstruiește. (…) eșecul de a re­con­strui în urma unor operațiuni militare de un succes aparent mai degrabă au perpetuat decât să fi redus amenințările la adresa se­curității naționale și internaționale“.

 

Toate acestea sunt lucruri care privesc și Eu­ropa. Foarte probabil, aliaților europeni (poate prin intermediul NATO), dar și monarhiilor din Golf li se va cere să contribuie într-un fel sau al­­tul la efortul de reconstrucție și stabilizare. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22