De același autor
Lumea așteaptă cu sufletul la gură reacția Americii după noul atac cu arme chimice desfășurat de regimul Assad în Douma. Totul se întâmplă la un an după ce Administrația Trump a lovit cu rachete bazele regimului sirian pentru un episod similar și la puțin timp după ce președintele a anunțat că vrea să-și retragă trupele din Siria. Cei mai mulți observatori se întreabă însă dacă, dincolo de represaliile de moment, de mișcările tactice (și care ar putea să fie sprijinite de Franța și Marea Britanie), de gesturile teatrale, există și vreo strategie pe termen lung? Zigzagurile Casei Albe arată mai degrabă o politică incoerentă, fragmentată, captivă toanelor președintelui.
În ultima vreme, sunt tot mai multe semnale că Donald Trump revine nu doar în discurs, dar și în substanța politicilor sale publice la o logică electorală. Probabil aici se află și cheia de interpretare a celor mai recente schimbări operate la vârful administrației. Discursul pe care președintele îl afirmă acum în spațiul public intră în contradicție majoră cu pozițiile articulate de administrația sa pe parcursul ultimelor luni. La începutul anului, într-un amplu discurs la Universitatea Stanford, Rex Tillerson creiona liniile de forță pe care administrația era dispusă să le urmeze cu privire la Siria, obiectivul urmărit fiind acela de a aplica o „înfrângere durabilă“ Statului Islamic, dar și organizației Al-Qaeda. În acest context, Tillerson anunța faptul că „Statele Unite vor menține o prezență militară în Siria pentru a ne asigura că ISIS nu revine“. Suplimentar, Washingtonul dădea semnalul unor eforturi de stabilizare limitate menite să restaureze câteva dintre serviciile de bază (electricitate, apă potabilă, medicamente) în teritoriile (în special în Raqqa) eliberate de sub ISIS. Accentele au fost reluate de generalul H.R. McMaster, la 15 martie, într-un loc simbolic pentru conștiința umanității și pentru imaginarul „Never Again“ – Muzeul Holocaustului din Washington: „Am făcut progrese imense alături de aliați, dar mai rămân multe de făcut“. SUA își vor continua operațiunile până când „ISIS este complet înfrânt, centrele urbane sunt stabilizate, iar refugiații se pot întoarce în siguranță acasă“, a mai spus generalul. Astfel de mesaje generează anumite așteptări în Orientul Mijlociu, dar și la nivelul Coaliției anti-ISIS. Însă, mai mult, ele sintetizează politici adoptate chiar de președinte într-un proces din care face parte. Or, acum s-a răsucit cu 180 de grade, la numai câteva luni distanță.
Mai este un aspect la care trebuie reflectat. Deși vorbește despre victorii decisive, Donald Trump are o înțelegere extrem de distorsionată asupra lor. El este sedus de ideea de hardpower (nu uită niciodată să vorbească despre investiții-record în armată) și are numai dispreț pentru alocările de fonduri pentru dezvoltarea internațională, de exemplu, sau pentru orice eforturi de stabilizare postconflict, considerate drept exerciții irosite de nation-building. Pentru el, victoria are o încărcătură exclusiv militară și este desprinsă din războaiele clasice. Este sugestivă din această perspectivă referința pe care obișnuia să o facă în campania prezidențială către legendarul general american din Al Doilea Război Mondial George S. Patton. Or, caracterul războiului în secolul XXI este diferit de ultima conflagrație mondială, dimensiunea societală, dar și componenta politică devenind centrale. Este una dintre lecțiile importante extrase de veteranii campaniilor post-11 septembrie. Un eveniment găzduit la începutul lui aprilie de United States Institute of Peace dedicat Orientului post-ISIS rezuma exemplar această realitate. Moderat de fostul consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Bush Jr. (Stephen Hadley), panelul îi reunea pe cei mai importanți actori, dar în același timp și cele mai importante instrumente în implementarea strategiei americane din Orient – generalul Votel (șeful Comandamentului Central), Brett McGurk (trimisul special pentru Coaliția anti-ISIS) și Mark Green (administratorul USAID). Mesajul transmis? Componenta militară trebuie atent sincronizată cu partea diplomatică și cea de dezvoltare. Altfel, totul riscă să devină reversibil. „Aspectul militar a fost partea mai ușoară. Greul de abia acum urmează, stabilizarea și consolidarea câștigurilor noastre“, spune Votel. Cu alte cuvinte, transformarea victoriilor militare în victorii politice.
O prematură dezangajare americană din Siria și Irak riscă să lase terenul liber noului aliniament strategic al regiunii Rusia-Iran (ambele maestre în cultivarea faliilor sectare), suplimentat de o Turcie tot mai decisă să se poziționeze în răspărul Vestului. Ironia face că, în timpul campaniei din 2016, Trump l-a atacat pe Obama pentru gestionarea dezastruoasă a retragerii din Irak, mulți observatori considerând-o drept una dintre cauzele care au contribuit la ascensiunea ISIS. Totul se întâmplă și într-un moment în care Irakul intră într-un sezon electoral delicat, unde competiția pentru întărirea suveranității irakiene, inclusiv prin demobilizarea milițiilor șiite controlate de Teheran și a reconcilierii cu comunitățile sunnite este departe de a se fi încheiat. //
