De același autor
Anunțul retragerii forțelor SUA din Siria făcut de președintele Donald Trump săptămâna trecută a generat o veritabilă furtună bipartizană pe scena publică americană. Probabil cele mai relevante critici vin însă de la cei care i-au stat alături și care s-au aflat în primele eșaloane ale campaniei împotriva Statului Islamic. Oameni precum Jim Mattis (fostul secretar al Apărării), generalul H.R. McMaster (fostul consilier pe probleme de securitate națională al președintelui), generalul Joseph Votel (fostul comandant al CENTCOM, cel care a executat în teatrul de operațiuni campania anti-ISIS) sau Brett McGruk (fostul trimis special pentru coordonarea coaliției internaționale).
Reproșul de fond pe care îl aduc ei este că fără kurzii din YPG (People’s Protection Units - componenta gravitațională a întregului efort), Donald Trump nu ar fi putut să vorbească astăzi despre înfrângerea ISIS. Colapsul fizic al Califatului, recuperarea teritoriului controlat de al-Bagdadi și eliberarea capitalei Raqqa nu ar fi fost posibile în absența celor 60.000 de kurzi și arabi reuniți sub umbrela Forțelor Democrate Siriene (SDF). Acestea au asigurat infanteria terestră a Americii și a coaliției internaționale (reunind aproape 80 de state) într-un moment în care nimeni nu avea apetitul pentru o operațiune de tipul celor văzute în Irak sau Afganistan (cu zeci de mii de militari occidentali desfășurați în campanii de stabilizare). În realitate vorbim despre un model aflat la celălalt capăt al spectrului – redus ca anvergură, sustenabil din perspectiva costurilor, cu rezultate maximale la un minim de input. Cei sub 1.000 de militari americani aflați în Siria cu greu puteau fi asociați unui efort extins de state-building. Dar prezența lor era ideală pentru modelarea și manevrarea forțelor kurde pe coordonatele agendei occidentale: menținerea presiunii asupra elementelor reziduale ale Statului Islamic.
În același timp, rețeaua de avanposturi americane avea o importanță strategică dincolo de ISIS. Păstrau relevanța diplomatică a Vestului și a Statelor Unite într-o regiune în care echilibrul local de putere din teren conferă pârghii reale la masa negocierilor. Acum întregul spațiu rămâne la discreția Iranului, Turciei și Rusiei. Totodată, prezența americană asigura un element de mediere între kurzi și turci și era garanția că dezideratul unui culoar terestru iranian spre Mediterana nu devine realitate.
Decizia președintelui Donald Trump mai are o latură destul de puțin prezentă în conștiința publică. El tinde să prezinte înfrângerea ISIS în termeni preponderent militari pe care îl echivalează cu încetarea ostilităților. Însă cel puțin pentru generația lui McMaster, Mattis sau Votel progresele militare sunt trecătoare și reversibile, dacă nu sunt convertite într-o victorie politică. „Scopul războiului este o pace mai bună“, spunea Toma D’Aquino. Este una dintre lecțiile preluate de această generație din dezangajarea prematură din Irak în 2011, care a lăsat în urma sa o pace insuficient coagulată, resentimentară și punitivă, dominată de răni adânci – pe scurt, incubatorul ideal care va produce emergența ISIS. „În mod clar războaiele au un sfârșit. Dar trebuie să depui un efort la fel de consistent și în câștigarea păcii. Să ne amintim ce s-a întâmplat când ne-am retras din Irak. Am câștigat războiul acolo. Bush i-a lăsat lui Obama o victorie. Am pierdut atunci pacea și ne-am trezit implicați într-un conflict și mai mare după aceea“, a spus Jack Keane, unul dintre comentatorii favoriți ai președintelui de la Fox News.
Undele de șoc nu vor ocoli probabil cel mai important atu pe care Washingtonul încă îl are în competiția cu celelalte mari puteri. Sistemul său de alianțe rămâne avantajul competitiv care plasează America într-o ligă distinctă de Rusia și China. Însă este imposibil ca tratamentul kurzilor să nu pună sub semnul întrebării credibilitatea și angajamentele SUA față de aliații săi. Este ceea ce îl îngrijorează cel mai mult pe fostul secretar al Apărarii, Jim Mattis, și este tocmai motivul care a provocat demisia sa în decembrie anul trecut. Scrisoarea sa de atunci vorbește pe larg „despre cum securitatea noastră este intim legată de alianțele noastre. America este întotdeuna în siguranță când reușește să transmită încredere și să creeze sentimentul că se poate conta pe noi. La acest moment, reclădirea acestui capital de încredere o să fie extrem de dificilă pentru americani“, a avertizat Mattis în weekend. Trăgând linie, o glumă amară circula săptămâna trecută la Conferința de la Riga, inspirată din reproșul prezidențial adresat kurzilor care nu i-au ajutat pe americani cu debarcarea în Normandia: la summitul NATO din decembrie, Donald Trump ar retrage SUA din Alianță pe motiv că „Germania nu plătește suficient pentru apărare și pentru că nu ne-a ajutat în Al Doilea Razboi Mondial“. //
