De același autor
A treia buba - balcanismul
De vreo cativa ani încoace am ajuns sa ma conving ca membrii marcanti ai Uniunii Democrate a Mítiko au adoptat un ton, o morga si niste atitudini ce arata ca si ei, si autohtonii romani, sunt tot o apa si-un pamant, balcanici (în sens rau) pana în maduva oaselor. S-ar zice ca balcanismul nu e doar o caracteristica a balcanicilor, ci un virus al acestora, care se raspandeste repede, pe calea aerului si a politicii, pana si la spiritele morale, ardelenesti, catolice si foste imperiale, de nu mai poti deosebi Ardeal de Regat. De altfel, nici nu cred ca mai e cazul.
N-o sa teoretizez prea mult pe seama balcanismului, buba a treia a UDMR, fiindca el se distinge usor si din bubele anterioare, etnicismul si biluntrismul - ambele puternic marcate de spiritul rau al locului(1). Mitica si Mítiko se înfratesc "ici, aux portes de l’Orient, où tout e pris à la légère".
Imi amintesc de primele aparitii ale liderilor UMDR pe scena politicii de la noi. Eleganti, rasati, cu un discurs politic decent, pareau sa aiba o rectitudine morala si un bun-simt ce nu puteau sa nu impresioneze. S-au plasat de la început în tabara anti-FSN/PDSR, aducand prin prezenta lor în Parlamentul Romaniei un parfum de normalitate europeana care le starnea crize de isterie liderilor nationalisti romani. Imi pareau cei mai potriviti reprezentanti ai nostri peste granite si cel mai bun model pentru ceea ce ne doream sa fie clasa politica romaneasca. Asa se face ca, în anul 2000, în haosul creat de rupturile din sanul Conventiei Democrate, în care ne puseseram cu totii sperante imense, UDMR mi s-a parut cea mai buna alegere. Apoi, UDMR-istii si-au schimbat brusc partenerii. Au ramas la guvernare, dar în alianta cu PDSR, trecand în tabara împotriva careia luptasera ani în sir, si au facut astfel primul lor gest balcanic semnificativ. Apoi, an dupa an, s-au topit tot mai tare în masa de Mitici de la Bucuresti.
Alianta cu PDSR (ulterior PSD), adica asocierea cu fostii aliati ai Partidului Romania Mare, nu se poate numi altfel decat un "pact cu diavolul", din care, ca la orice astfel de pact, trebuie sa rezulte diverse avantaje, fie pentru comunitatea pe care o reprezinta UDMR, fie chiar pentru liderii politici. Am vazut anterior (la buba a doua) cat le-a folosit maghiarilor din Ardeal asocierea cu PSD. Nu stiu nici daca liderii UDMR au avut de-aici diverse avantaje personale sau de grup. Imi vine totusi sa-l cred pe analistul politic Cristian Ghinea de la Dilema Veche, un om mult mai bine informat, care afirma ca "...oligarhia maghiara a profitat de nevoia pacii interetnice pentru a se îmbogati... Verestoy Attila domina politica, afacerile si presa din judetul sau cam cum domina Marian Oprisan Vrancea pe vremea guvernului PSD"(2). Numai ca asta ar face din UDMR un banal partid caragialesc, doar ca maghiar.
Asta sa fi fost tot raul! as zice. Dar nu e.
La începutul anului 2006, Camera Deputatilor urma sa supuna la vot cererea de perchezitie asupra unei case a cetateanului Adrian Nastase, fost premier al Romaniei. Contrar uzantelor, s-a decis - parca sub imperiul spaimei - ca votul sa fie secret, ca nu care cumva sa afle si cetateanul de rand cum voteaza alesii sai. Printre cei care au votat pentru secretizare s-au numarat si deputatii UDMR (cu exceptia celor absenti si a unei abtineri). Explicatia e banala: cazul Nastase avea valoare simbolica. Votand pentru secretizarea deciziei, deputatii UDMR au hotarat - ca mai toti ceilalti colegi romani - ca în fata legii demnitarii sunt mai egali decat oamenii de rand, votantii lor supusi. Calculul hartiei da de banuit ca au votat apoi (cu vot secret) împotriva perchezitiei, alaturi de PSD si de Partidul Romania Mare, dar asta nu se poate sti sigur..jpg)
Se stie însa ca în iunie 2006 cei care au sustinut nominalizarea procurorului sef de catre CSM, nu de catre ministrul Justitiei, au fost membrii UDMR, PC, PSD si PRM. Au explicat mult cat de tare se tem de controlul politic (al ministrului) si au fost mai convingatori decat pe vremea guvernarii PSD, atunci cand oricum taceau malc, fiindca blanzii baroni ai guvernului Nastase adusesera raiul democratiei pe pamant romanesc. Astfel, UDMR voteaza - a cata oara? - în opozitie fata de partenerii de guvernare, dar alaturi de nationalistii romani de la PRM. Senatorii UDMR s-au opus si în alte situatii legate de acumularea de bogatie; n-au dorit ca în declaratiile de avere ale demnitarilor sa figureze colectiile de arta, bijuteriile si veniturile sau sa se includa aici si veniturile rudelor apropiate.
Din cate se pare, liderii UDMR au mereu ceva de obiectat cand se pune problema controlului asupra averilor personale sau ale rudelor, anchetarii sau perchezitionarii demnitarilor. Ii apuca fie teama, fie tafna. O atitudine tipica pentru politicianul de Fanar dambovitean, de care s-au molipsit repede cu totii, majoritari si minoritari. Doar traim în aceeasi tara, ce naiba!
Tradarea partenerilor de guvernare în momentul votului miroase tot a balcanism si se petrece, mai mereu, atunci cand sunt în joc interesele personale ale politicienilor, nu cele ale alegatorilor. Nu uit ca, de zece ani, UDMR zace la guvernare, cand cu PSD, cand cu adversarii lor, practicand în acelasi timp un fel de amantlac politic, adica aruncand permanent ocheade - si voturi - de partea opozitiei. Si nici discursul public din ultimul timp al demnitarilor UDMR nu miroase a europenitate.
Intrat în conflict deschis cu ministrul Justitiei, doamna Monica Macovei, persoana neimplicata politic si laudata sistematic de reprezentantii Uniunii Europene, Markó Béla o acuza de atitudine antimaghiara si anti-UDMR, facand apel la o retorica în cel mai pur stil PRM si, în acelasi timp, identificand abuziv maghiarii cu UDMR. Nici stilul discursiv al UDMR - editia 2006 - nu mai seamana cu cel din 1990. Discursul civilizat si plin de bun-simt de odinioara s-a transformat într-unul cu iz puternic de mahala. O sa dau doar doua exemple. Vorbind despre Monica Macovei, presedintele UDMR si vicepremierul Romaniei Markó Béla spune: "Domnia sa, nereusind sa impuna anumite proiecte, proaste de altfel, acum a început sa-si descarce nervii pe maghiari". Asadar, cine critica UDMR e antimaghiar. Tot despre doamna Macovei un deputat UDMR, domnul Kelemen Hunor, afirma ca ar fi "o mincinoasa ordinara (subl. Mea)"(3).
Au disparut domnii rasati din UDMR care stiau sa raspunda calmi si demni la mahalagismele PRM-istilor. In ultima vreme încep sa semene si fizic tot mai tare cu politicienii si afaceristii romani de anvergura: le cresc cefe si gusi, li se îngrasa obrajii si li se inflameaza mereu vocea. A disparut si speranta ca demnitarii UDMR vor aduce un suflu, daca nu proaspat, macar curat în politica autohtona. Dar a mai disparut, mandat dupa mandat, si o parte din voturile pe care le aduna UDMR în alegerile generale. Daca în 1992 a avut un procent de aproximativ 7,50%, în 1996 de vreo 6,70%, iar în 2000 (pe fondul dezamagirii create de Conventia Democrata) cam de 6,85%, în 2004 a ajuns la 6,20%. Pana la urma banuiesc ca, dupa atatea disparitii, va veni si momentul cand UDMR va disparea de pe scena politica. Dar pentru asta mai trebuie sa se întample un lucru pe care liderii Uniunii Democrate a Mítiko au tot încercat sa-l împiedice: sa se sparga a patra buba, cea a monopolului detinut pe plan politic în randul maghiarilor.
A patra buba - monopolismul
Monopolul pe care îl detine UDMR în plan politic nu e nici un secret, nici un subiect nou(4). Nu mai conteaza daca etnicii maghiari au votat sau nu cu UDMR. Formatiunea aceasta politica e deocamdata singura care poate sa-i reprezinte si sa reprezinte interesele tuturor, chiar si ale celor care n-o agreeaza. In mod normal, aici n-ar fi nimic de mirare: fiecare grup etnic minoritar si-a creat cate o formatiune politica reprezentativa. Una singura. Rareori mai multe - si fara succes, cum s-a întamplat cu diversele factiuni ale romilor. Asadar, de ce-ar fi UDMR diferit de Uniunea Armenilor sau de Forumul Democrat German?
UDMR nu este însa un simplu partid etnic. Minoritatea pe care o reprezinta înseamna aproape 7% din populatia Romaniei, adica aproape un milion si jumatate de locuitori. Maghiari si secui. E greu de crezut ca 1.500.000 de oameni pot vota la fel, cu acelasi partid, ramanand constanti în optiunea lor pro-UDMR, chiar daca UDMR se dovedeste inconstant în optiunile sale si tot mai îndepartat de problemele populatiei pe care o reprezinta.
De fapt, ce sa ne mai ascundem dupa deget? UDMR este ultimul partid unic din Romania, la fel ca si PCR din anii comunismului, doar ca în cadrul limitat al etniei maghiare. Nu e la fel ca celelalte partide etnice: este unul dintre cele cinci partide parlamentare (sase, daca socotim si parazitul de organisme politice, care este Partidul Conservator), a ajuns în parlament prin optiunea democratica a cetatenilor, nu prin alocare directa de locuri pentru minoritati, se afla la guvernare, adica participa la luarea deciziilor de interes national (ba chiar o face de zece ani neîntrerupti, ceea ce n-a reusit nici un alt partid din Romania) si împiedica din toate puterile aparitia unei alte formatiuni politice a maghiarilor sau secuilor care sa participe la alegeri. Acest act de obstructionare nu se petrece din cauza ca, indiferent de volutele politicii UDMR, populatia maghiara ar ramane constant de partea acesteia. Disensiunile de ordin politic din sanul elitelor maghiare sunt vechi, numeroase si bine cunoscute. La o minoritate cu o populatie atat de numeroasa, e si normal sa fie asa.
Desigur, liderii UDMR au tot interesul sa-si mentina monopolul politic. Daca, sa zicem, la alegerile parlamentare din 2004 ar fi participat si o formatiune politica a secuilor, probabil ca UDMR n-ar mai fi atins pragul electoral de 5%. Iar daca mitul cetatii asediate (de catre minoritarii romani) ar disparea din mentalul colectiv al etnicilor maghiari (si ce bine ar fi daca ar disparea si din cel al etnicilor romani!), rezultatul ar fi acelasi, chiar si în lipsa unui alt partid maghiar concurent. Asadar, pentru a-si mentine monopolul, UDMR trebuie sa sprijine îndeplinirea ambelor conditii amintite:
a) pastrarea în sanul comunitatii maghiare a unei atmosfere relativ tensionate (dar nu explozive, ci mai degraba de frustrare);
si b) mentinerea unicitatii UDMR ca formatiune politica a etnicilor maghiari.
Cu prima conditie e mult mai simplu - asta si fiindca teama de strain, oricare ar fi acela, e adanc înradacinata în mintea oricarei fiinte umane(5). O dovedeste insistenta cu care se discuta ba despre discriminarea etnicilor unguri, ba de autonomiile de diferite forme (etnica, culturala, teritoriala etc.), ba de posibila secesiune pe criterii etnice a Universitatii "Babes-Bolyai" de la Cluj, ba de presupusele atitudini antimaghiare ale unor politicieni romani. Sunt cateva subiecte care revin sistematic fie în atentia mass-media, fie în discursul politicienilor maghiari, iar unul dintre efectele urmarite este, desigur, si cel de a castiga încrederea propriilor votanti, marsand pe coarda etnica. Aici intra în functiune si mecanismul de codependenta UDMR-PRM despre care vorbeam mai la început. Ambele partide cultiva în randul etnicilor maghiari - respectiv romani - acelasi mit sus-amintit, cel al cetatii asediate de strain, sub forma pericolului deznationalizarii maghiarilor sau romanilor.
Cu a doua conditie însa lucrurile stau de-acum mai prost decat înainte de 2004, pe vremea guvernarii Partidului Social-Democrat. PSD, ca orice partid de sorginte comunista cu valente autocratice, aratase întelegere fata de nevoia de unicitate a UDMR, acordandu-i acest statut si sustinandu-i în demersurile lor monopoliste, în schimbul loialitatii demnitarilor maghiari. Acum însa, în 2006, aparitia unui nou partid al maghiarilor sau al secuilor nu prea mai poate fi împiedicata. Prin urmare, probabil ca îi vom vedea pe liderii UDMR concurati democratic pe propriul lor teren, în fata propriilor alegatori - loiali de nevoie si din lipsa de optiune.
Cea mai probabila rezolvare ar fi aceea a unei aliante între UDMR si concurenta, alianta ce se va face pe baza unei negocieri dure, în care multe din atuurile actualei puteri monopoliste vor pieri. Exista însa si posibilitatea ca, în absenta unei aliante si cu candidaturi pe liste separate, la viitoarele alegeri parlamentare nici un partid etnic maghiar sa nu treaca pragul electoral. E o eventualitate putin probabila, dar nu imposibila. Oricum, într-un fel sau altul, se va pune capat monopolului UDMR, iar statutul sau de partid unic al maghiarilor din Romania va deveni istorie.
Acum, lasand trecutul sa treaca si privind în viitor, sper ca alternativa la UDMR sa nu fie reprezentata de un partid etnic maghiar de extrema dreapta, cu un discurs nationalist agresiv, asa cum o arata unele semne. Intrarea pe scena politica din Romania a unei asemenea formatiuni etnice n-ar face altceva decat sa potenteze nationalismul agresiv romanesc, propulsand Partidul Romania Mare la cote imense, poate chiar la guvernare, si, dintr-un schimb de asemenea contre nationaliste nesabuite, raporturile dintre romani si maghiari ar risca sa se deterioreze serios. Ar fi mare pacat! Dupa cum o dovedeste si optiunea cetatenilor maghiari din Ungaria, care au refuzat sa le acorde dubla cetatenie etnicilor maghiari din afara granitelor, singura solutie viabila (si profitabila - din toate punctele de vedere) pentru orice tip de comunitate etnica este convietuirea. Ca si pana acum, ba chiar mai bine. Cu sau fara UDMR.
Iar daca lucrurile vor evolua totusi prost - desi nu-mi vine sa cred -, e bine sa mentionam macar asa, pentru o posteritate mai autoreflexiva, ca va fi, în parte, si vina liderilor de azi ai Uniunii Democrate a Mítiko din Romania.
Note
1. Exista, desigur, si un spirit balcanic bun al locului. Numai ca acum e vorba de politica autohtona contemporana si despre bubele ei.
2. In raspunsul la ancheta Cine si de ce franeaza lupta cu coruptia, realizata de Maria Bercea, în revista 22, nr. 843/ 05.05. 2006.
3. Citate preluate din revista 22, nr. 843/ 05.05.2006.
4. O analiza limpede si foarte bine documentata îi apartine lui Cristian Patrasconiu. Ea a fost publicata în Cotidianul din 19.03.2006 sub titlul Monopolul UDMR este atacat cu Basescu si discursuri radicale.
5. Desi ma întreb - inutil, stiu - în ce masura mai pot sa se considere straine una de alta doua populatii care traiesc împreuna de un mileniu, au creat o cultura cu o droaie de elemente comune si s-au amestecat prin casatorii într-un asa hal, încat în multe cazuri nu mai poti distinge maghiar de roman.
