'Cârpeala': filosofia unei guvernări

Competența greu vizibilă a actualului Cabinet se măsoară în toate ezitările, bâlbâielile, duplicitățile etalate mediatic de guvernarea Ponta.

Pentru prima dată în mulți ani, începutul de an școlar va fi dominat și de alte su­biecte decât cele de circumstanță legate de reforma mereu așteptată, niciodată du­să la bun sfârșit, a în­vă­ță­mântului, de starea mi­ze­rabilă a școlilor din mediul rural, de lipsa manualelor, a profesorilor, a unei pro­grame coerente, a unei vo­ințe politice legate de su­pli­mentarea bugetului edu­ca­ției.

În parte, pentru că e greu zilele acestea să mai ur­mă­rești și alte subiecte decât demonstrațiile zilnice pentru Roșia Montană sau dez­ba­terile și polemicile aprinse legate de pro­blema câinilor fără stăpân. Duminică sea­ră, bucureștenii au fost martorii uneia din­tre cele mai consistente mobilizări de ani buni încoace – aproximativ 10.000 de oa­meni ieșiți să protesteze împotriva pro­iec­tului de exploatare minieră de la Roșia Mon­tană. Guvernul USL, în frunte cu pri­mul ministru, au avut o prestație jalnică în ultima săptămână, dovedind cât de po­pu­listă a fost atitudinea aceleiași alianțe pe vre­mea când era în opoziție și alimenta demonstrația din Piața Universității, care a dus la căderea unui prim-ministru mult mai onest și, de ce să nu o spunem, mult mai competent –, în orice caz în com­pa­rație cu ce contemplăm acum la Palatul Vic­to­ria. Emil Boc, fapt deloc de neglijat, a fost, de altfel, singurul care a opus re­zistență unui proiect dorit de toată clasa politică, inclusiv de președintele Traian Bă­sescu.

Competența greu vizibilă a actualului Ca­binet se măsoară în toate ezitările, bâl­bâ­ielile, du­pli­citățile etalate mediatic de guvernarea Pon­ta. Lo­zin­cile națio­na­lis­te sunt sin­gurele care trans­cend di­fe­rențele de opinie, pentru că sunt exploatate atât de opoziție, cât și de pu­tere. Pe de o parte, slo­ga­nul „nu ne vindem ța­ra“ s-a făcut auzit în Piața Universității și sună rău pen­­tru aceia care au făcut exerciții mai co­e­­rente de democrație în același loc, în 1990. Pe de altă parte, „pentru binele țării“ se declară și adepții exploatării. Din această dilemă nu se poate ieși prea ușor...

Pe de altă parte, trecând de demonstrațiile impresionante ca amploare din București, Cluj și din alte orașe din țară – subiectul ecologic e mai atrăgător, oricum, decât pro­blemele din învățământ –, e limpede că edu­cația nu mai e de mult timp o temă su­ficient de generoasă din punctul de vedere al populismului guvernamental. Ne adu­cem aminte că, la discuțiile privind bu­getul, educația și cultura au fost domeniile cele mai vitregite (iar în privința bugetului culturii, ministrul de resort a dat cu sete câteva lovituri de topor în propria barcă).

Cu toate acestea, timide tentative de co­recție a unui sistem, care în mod evident nu merge, există, deși ele nu par niciodată parte a unei viziuni mai ample ori mai coerente, ci mai degrabă, vorba fostului mi­nistru al Învățământului Daniel Fu­ne­riu, „cârpeli binevenite“. O asemenea câr­peală a anunțat vineri, 6 septembrie, mi­nistrul Educației, Remus Pricopie, prin mo­­dificarea sistemului de admitere în li­ceu. Până în acest an inclusiv, admiterea se fă­cea pe baza unei medii obținute din me­dia finală de absolvire a gimnaziului și aceea ob­ținută la evaluarea națională, în pro­por­ții egale. Sistemul s-a dovedit ne­fast pen­tru sistemul de notare în gimnaziu și total inadecvat pentru grupa de vârstă căreia i se adresa. Copii de 10-11 ani, aflați în pra­gul unor tranformări fundamentale, din toa­te punctele de vedere, puși să se gân­dească la consecințele unei note de 4 la de­sen sau biologie resimțite peste 3 ani. Pă­rinți confruntându-se cu obsesia no­te­lor într-un sistem școlar deficitar din toa­te perspectivele. Profesori slab pre­gă­tiți, dar considerați capabili pentru că dau no­te bu­ne. Concurență nedreaptă în ca­drul unui sis­tem de evaluare neuniform, un­de un 10 la o școală sătească câștigă în fața unui 5 la un gimnaziu exigent dintr-un mare oraș.

Stimulat de populismul care ține loc de vi­ziune în programul de guvernare, mi­nis­terul a patronat în plus, anul acesta, o eva­luare națională numai bună pentru „ra­portările la hectar“, cum spunea un pro­fesor frapat de gradul scăzut de dificultate al subiectelor. Consecința: un număr ne­verosimil de mare de note de 10 sau foarte apropiate de cea maximă, o concurență incredibilă la liceele bine cotate. Pe scurt, o disoluție a criteriilor de evaluare, pe fon­dul goanei după note din gimnaziu și a dublării învățământului așa-zis gratuit cu meditațiile private. De egalitate de șanse nu mai poate fi, evident, vorba...

Astfel că modificarea sistemului prin scă­derea ponderii mediei din gimnaziu este binevenită. Ea va reduce din presiunea exer­citată fără discernământ asupra ele­vilor și părinților. Dar nu va rezolva, fi­rește, problemele structurale ale unui în­vățământ secundar aflat în plin faliment: alimentat de absolvenți de facultate prost pregătiți, proveniți dintr-un învățământ superior subfinanțat, viitorii profesori de gimnaziu sunt deseori incapabili să treacă ei înșiși, în mod onorabil, de examenele de definitivat. Demotivați, de­pro­fe­sio­na­li­zați din start, ei nu vor face decât să con­solideze cercul vicios al catastrofei din în­vățământul românesc. //