Decorații, rugăciune și vigilență patriotică

Raluca Alexandrescu 03.09.2013

De același autor

Imaginea unui lider politic important care „se roagă la Dumnezeu“ ca să aibă calitățile necesare unui președinte, oricât de neliniștitoare, nu e deloc întâmplătoare în România zilelor noastre. Clasa politică crescută sub pulpana fondatoare a lui Ion Iliescu nu se dezminte nicio clipă, că e vorba de persoane formate direct la școala FSN-ului ori la școala tranziției populiste din ultimii 20 de ani.

Într-un interviu memorabil prin maniera sis­te­matică de marcare a tuturor temelor po­pu­lis­te, Crin Antonescu mărturisește că scopul său în viață este să devină președintele României, competiția electorală fiind un amănunt trivial, nedemn de luat în seamă. Ce-l re­co­man­dă pe domnul Crin Antonescu pentru ocuparea fără drept de apel al acestei funcții? Cei 20 de ani de politică, firește: „vorbesc despre capacitatea ca după 20 de ani în care ai fost membru și lider al unui partid să poți să spui «gata, acum sunt în serviciul aces­tei țări, acum să las deoparte acest tip de par­tizanat. De mâine, fostul meu partid să fie la aceeași distanță ca partidul împotriva că­ruia am luptat»“. Ceea ce nu se înțelege foar­te bine este cum își evaluează vorbitorul pro­priile performanțe în raport cu standardele înal­te stabilite pentru funcția respectivă.

Atât de înalte încât nu pot fi atinse decât prin post și rugăciune. Imaginea nu e nouă, de la călugărul Vasile al fostului președinte Emil Cons­tantinescu încoace, fotoliul de la Cotroceni a fost investit cu cele mai neobișnuite virtuți. O definiție complementară, deși mai tovără­șeas­că, de data aceasta, ne dădea prin iunie 2009 și fostul pre­ședinte Ion Iliescu, invitat să vorbească la un Consiliu Na­țional al partidului. PSD purta cruciada sa fără sfârșit îm­po­triva președintelui Traian Bă­sescu, un „bădăran, omul fă­ră calități de om de stat, pri­mitiv“, potrivit descrierii fă­cute de Ion Iliescu. Trecând pes­­te aluzia la Musil, complet nepotrivită cu personajul-țintă, eternul și fas­cinantul președinte al României îmbogățea lis­ta cu însușiri obligatorii pentru ocupantul func­ției respective: „Noi trebuie să arătăm că avem o gândire care porneşte de la nevoile ţării“.

Se pare că președintele PNL urmează profilul populist inițiat de Ion Iliescu în perioada post­de­cembristă, în umbra căruia și-au construit cariera mulți dintre profesioniștii politicii ro­mâ­nești de azi. Și dacă acestora din urmă nu li se poate nicidecum imputa lipsa de fide­li­ta­te față de model, ceea ce rămâne evident e că loialitatea față de cauza populistă se aso­ciază în majoritatea cazurilor cu o certă lipsă de imaginație în alegerea subiectelor. Tema integrității teritoriale e un bun exemplu.

Vara aceasta, a fost rândul euro­parla­menta­rului PSD Corina Crețu să preia frâiele perene ale pericolului maghiar, profitând de decla­ra­ția supralicitată a lui László Tökés din 28 iulie de la Universitatea de Vară „Bálványos“, fă­cută în prezența premierului Ungariei, Viktor Orbán. Călcând pe urmele primului ministru, dar folosindu-se de o calitate pe care Victor Ponta nu o are, anume de cea de membră a Ordinului Naţional „Steaua României“, Corina Creţu a solicitat public retragerea Ordinului „Stea­ua României“ acordat lui László Tökés în decembrie 2009. Cererea europar­lamen­ta­rului în căutare de platformă electorală pen­tru al doilea mandat este însoțită de o listă de semnături din partea altor reprezentanți ai ordinului. (La vederea câtorva din numele de pe listă, te întrebi la ce bun atâta zarvă pen­tru o decorație acordată parcă fără niciun cri­teriu...)

Comunicatul doamnei europar­la­men­tar, plin de sfântă indignare și grijă pentru va­lorile na­ționale, pune o pată de culoare elec­torală pe o carieră care poartă din plin marca șco­lii po­litice Ion Iliescu din perioada de mă­rețe îm­pliniri 1992-1996, când Corina Crețu și-a fă­cut ucenicia în calitate de purtător de cuvânt al președinției, cu o reeditare bi­ne­venită în mandatul 2000-2004, când a ocu­pat aceeași funcție. Fără consecințe vizibile în identitatea sa politică, se pare, de vreme ce singurul su­biect la îndemână pentru debutul de facto al campaniei la europarlamentare este tema an­timaghiară.

Momentele preelectorale, perioadele de criză, de eșec guvernamental, de manevre în limita Constituției și a statului de drept sau în afara lor au fost mai mereu însoțite de exploatarea asiduă și conștiincioasă a discursului liderilor extremiști ai minorității maghiare. Începând cu sângeroasa diversiune din martie 1990 de la Târgu Mureș, guvernările populiste succe­si­ve din ultimii 23 de ani (cu excepția, în acest punct precis, a Convenției Democrate) au în­treținut și exploatat tema amenințării ex­tre­mismului maghiar. Cei mai vocali prac­ti­ci­eni ai subiectului – în genere politicieni fără pro­fil, fără agendă și identitate – și-au făcut o plat­formă politică din inventarea luptelor pen­tru apărarea integrității teritoriale, nea­me­nin­țate de fapt, în mod real, de nimeni și ni­mic. După un sfert de veac de tranziție, cu ase­menea politicieni, rețeta dezvăluită de Crin An­tonescu pare singura recomandabilă. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22