De același autor
„Referendumul este expresia ultimă a democrației“, „voința poporului“, „întoarcerea la popor“: toate aceste fraze sunt zilnic pronunțate în România, dar și în alte colțuri ale Europei, iar „poporul“ a devenit, din nou, obsesia unor elite politice în pană de inspirație ori cu agendă ascunsă. „Poporul“, construct unificator ieșit din laboratoarele secolului XIX, revine periodic pentru a acoperi, sub argumentul expresiei supreme a democrației, proiecte ori inițiative fără mare legătură cu aceasta.
Istoria și mișcarea ideilor din ultimele două secole ar fi trebuit să imprime o sănătoasă neîncredere (cu totul carteziană!) față de orice proiect care vorbește despre unități abstracte (popor, partid, etnie) sau în numele lor, dar care alege să uite că îndărătul etichetelor stau întotdeauna indivizii, cetățenii: liberi, egali în drepturi și în obligații, unii în raport cu alții și toți în raport cu statul. Impasul democrațiilor contemporane se leagă, într-o manieră din ce în ce mai evidentă, de nerecunoașterea ori de ignorarea culpabilă a unei succesiuni - ne place sau nu - fondatoare pentru modernitate: Declarația Universală a Drepturilor Omului, sistemul reprezentativ, distincția public-privat. Sau, cum Benjamin Constant a spus-o cel mai bine, cel mai limpede și cel mai simplu : distincția Antici-Moderni, în contextul unui stat secular care decurge natural din aceasta.
E o construcție a modernității care începe în secolul al XVI-lea și care este legată, în diferite moduri, de Renaștere, de Reformă, de schimbările de substanță pe care le aduc aceste noi paradigme în concepția asupra raporturilor dintre individul-cetățean și noua arhitectură a statului. Secolul al XVI-lea nu este unul pașnic: e înțesat de războaie, de conflicte de natură religioasă și/sau politică. Dar, din perspectiva care ne interesează astăzi, două mari principii se conturează treptat și devin fundamentale arhitecturii politicii moderne: constituționalismul și libertatea (cu corolarul său, dreptul la rezistență). Constituționalismul asigură cadrul general al acțiunii statului în relația cu cetățenii săi, în vreme ce afirmarea principiului rezistenței indică sensul dublu al acesteia și-și rezervă un spațiu de revendicare în raport cu instituțiile politice.
Pentru România, relaxarea vinovată față de apărarea drepturilor civile este cu atât mai stupefiantă, cu cât numai o generație stă între prezentul nostru discordant și sfârșitul unui regim totalitar care a bifat multe puncte aflate astăzi din nou pe agenda publică.
În acest context, dezbaterile care se desfășoară în ultimele luni pe scena publică românească (introduse de Coaliția pentru Familie) indică voința de a impune un discurs din ce în ce mai puțin aderent la democrația reprezentativă modernă, care în fond nici nu a apucat să funcționeze cu adevărat în ultimii 27 de ani. Suntem departe (încă) de a fi reușit să construim un sistem democratic modern, sistemul de partide este în mare măsură nefuncțional, iar statul de drept este în continuare un concept care trebuie apărat cotidian cu mâna pe baionetă. Pe de altă parte, egalitatea de șanse (alt indicator important al democrațiilor moderne) e încă un concept abstract, iar familiile - în toate formele și varietățile pe care situațiile de viață le pot genera - suferă în sărăcie, violență și abandon. Acestea sunt probleme reale și palpabile, iar îngrijorarea e legitimă. Ce ni se propune?
Actuala polemică în jurul Articolului 48 al Constituției nu opune conservatori și progresiști, cum adesea se spune, căci și unii, și alții au jucat, de la începuturile democrației reprezentative, după regulile jocului modernității. Moderni sau antimoderni, ei fac parte din aceeași paradigmă și au contribuit, în egală măsură, la arhitectura ei actuală, cu bune și cu rele.
Ceea ce se propune e ieșirea din joc și abandonul unor puncte fixe, cum ar fi proiectul democrației liberale și căutarea unei utopice unități, un soi de Paradis pierdut al sentințelor definitive, certitudinilor absolute și controlului. Chestiunea definirii familiei este numai începutul unui șir de măsuri care combină manipulator politici publice protecționiste, proiecte distopice de societate și măsuri pronataliste cu iz național-ceaușist. Îmbrăcate, toate, în mantia proteguitoare a certitudinii. Dubiul cartezian e demodat. Ni se propune, încă o dată, întoarcerea la o unitate inițială, „tradițională“, deși experimentele similare ale ultimului secol (religioase, politice etc.) arată cu prisosință cât de dezastruoasă poate fi punerea lor în practică.
Nu suntem în Ungaria lui Orbán (încă), dar ne permitem luxul de a cocheta cu limitarea drepturilor. Avem o Catedrală a Mântuirii Neamului cât Casa Poporului, dar citim peste tot semnele pierzaniei. Până într-atât, încât spiritul unei Constituții democratice (care protejează și garantează, nu restrânge și interzice) ori drepturile individuale devin mofturi, detalii supărătoare.
Ultimii ani au supus la grele încercări proiectul democrației liberale, în contextul tot mai fragilizat de elitele politice cutremurate de scandaluri de corupție sau minat de incompetența autorităților în asumarea rolului fundamental de protecție a propriilor cetățeni în fața amenințărilor de tot felul, în special teroriste. Este limpede că democrațiile au nevoie de aer proaspăt: poate fi însă acesta generat de suflul propriei implozii?
 - Copy.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2024/05/foto 1 interviu joja pag 8.jpg)
Comentarii 5
julius001 - 06-14-2017
....e foarte bine ca tinerii s-au instruit prin finantari din afara ..chiar de felicitat...in saracia de acasa poate ca era singura solutie..... Problema e ca rezultatul trebuie sa se vada in profesionisti cu gandire independenta si rigoare nu in agitatori sau mercenari care arunca idei gata mestecate de altii...
Răspundedreaqul - 06-14-2017
După cum se vede, Raluca Alexandrescu a beneficiat de două finanţări ale fundaţiei „Open Society Institute”, care aparţine grupului de fundaţii ale lui George Soros: - în 2003, ca TP Fellow dans le Civic Education Project - în 2004, ca AFP Fellow, aupres de HESP. Memoria internetului face mishto de credibilitatea d-voastra :)! V-ati cam infruptat din fructele interzise!
Răspundeprofesoru - 06-14-2017
La referendum se va pune strict problema modificării articolului din Constituţie, redactat neglijent în 1991, referitor la căsătorie. Adepţii căsătoriilor homosexuale recurg la tot felul de diversiuni pentru a împiedica exprimarea democratică pe această temă. Vezi Doamne, ăsta ar fi doar începutul drumului către instaurarea unui regim autoritar, soarta democraţiei româneşti ar depinde de căsătoriile homosexuale, spun ei. Fals, desigur. Modificarea articolului respectiv e un demers legitim şi democratic şi nu încalcă în nici un fel drepturile omului. Avem chiar o decizie a CEDO din 2010 care spune că în problema căsătoriilor homosexuale fiecare stat e liber să decidă. Ceea ce şi încercăm să facem. "Articolului 48 al Constituției nu opune conservatori și progresiști, cum adesea se spune, căci și unii, și alții au jucat, de la începuturile democrației reprezentative, după regulile jocului modernității." -fals. Tocmai despre asta e vorba. De a menţine societatea românească pe corodonatele trasate de liberalismul clasic, "de modă veche", aşa cum a fost el definit în scrierile iluminiştilor şi în documentele internaţionale referitoare la drepturile omului, şi de a respinge inovaţiile absurde dictate de "corectitudinea politică". În mod evident, un Ionel Brătianu n-ar fi fost de acord cu căsătoriile homosexuale! A face apel la filozofia iluministă şi la documente precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului pentru a păstra deschisă posibilitatea căsătoriilor homosexuale e o formă de fraudă intelectuală. Evident, nici iluminiştii, nici documentele internaţionale pe drepturile omului nu au susţinut căsătoriile homosexuale! "Avem o Catedrală a Mântuirii Neamului cât Casa Poporului" - nu e. Dimensiunile celor două construcţii se pot compara uşor pe Google Maps. E o simplă catedrală, cum sunt zeci prin Europa. Se încearcă de 100 de ani construirea unei catedrale patriarhale adecvate. Catedrala actuală datează din sec. XVII, când Bucureştiul avea doar 20.000 de locuitori.
Răspundejulius001 - 06-13-2017
1...." Impasul democrațiilor contemporane se leagă, într-o manieră din ce în ce mai evidentă, de nerecunoașterea ori de ignorarea culpabilă a unei succesiuni - ne place sau nu - fondatoare pentru modernitate: Declarația Universală a Drepturilor Omului, sistemul reprezentativ, distincția public privat.". ...sa citam din articolul 16 al "Declaratiei Universale a Drepturilor Omului" pe care o invocati : "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, in decursul casatoriei si la desfacerea ei. Casatoria nu poate fi incheiata decit cu consimtamintul liber si deplin al viitorilor soti. Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului." ...In spiritul acestui articol chestiunea definirii familiei in constitutia romaneasca se rezuma la acest mesaj simplu - familia este intemeiata de barbat si femeie; faptul ca BOR, ca institutie, a sustinut initiativa este o problema deja secundara... Articolul 16 nu lasa sa pluteasca echivocul, facand vorbire de intemeierea familiei intre "soti"...e clar!?...cu siguranta mai simplu, mai limpede si mai onest e sa citati sursa decat sa ne scarpinam dupa cap cu ce a zis Benjamin Constant despre antici si moderni...
Răspundetom - 06-13-2017
hmm....nu e diagnosticul corect decat superficial si in masura gandirii jurnalistice din Romania : adica e adevarat ca Coalitia pentru Familie, Dragnea etc numara multi retrograzi, dar problema pe care o pune generatia "postmoderna" de drepturi ridica niste dificultati filozofice si sociale imense, peste tot in lume (sa stii ca marsuri pro-familie sunt si in Olanda si in SUA etc), pentru ca drepturile civile erau altceva, se subintelegea ca familia e macar heterosexuala, se intelegea ca nasterea nu e asistata, ca eutanasierea e crima etc inclusiv ca societatea e facuta din localnici, natiunea e natiune de localnici si nu de imigranti la scara de milioane pe an din culturi radical diferite, acum conditiile astea care sustineau un anumit individualism social mai limitat sunt puse in discutie frontal si asta naste tensiuni sociale si politice enorme, care sunt puse pe seama globalizarii, liberalismului, tehnologiei, divortului dintre elite si popor etc, si care pot fi manipulate in sensuri nasoale, ca un fel de reintoarcere la un fel de nationalism sau tribalism, dar ele sunt altceva si sunt tensiuni reale.
Răspunde