De același autor
Vacanța parlamentară este, ca întotdeauna, un bun motiv pentru guvern să facă ceea ce practica legiferării în România i-a învățat pe deținătorii de portofolii că e sănătos, anume să dea ordonanțe de urgență. Iar premierul Ponta, departe de a inaugura o politică guvernamentală diferită - probabil dintr-un deficit de imaginație politică, prea absorbită de postările pe rețelele de socializare -, a cules din zbor această metodă simplă și eficace de a face legi direct prin circuitul scurt de la Palatul Victoria.
La sfârșitul anului trecut, guvernul a decis că face cadou populației varianta modificată a unei legi căreia de mult i s-a promis atenție sporită, anume Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Cu bunele și cu relele ei, despre care s-a tot scris la vremea potrivită, LEN a avut merite incontestabile, unul dintre cele mai notabile fiind acela că a arătat o voință de schimbare coerentă a sistemului și o stimulare certă a calității și competiției în sensul bun, la nivelul învățământului mediu și superior. E drept că efectele legii nu s-au putut face simțite, de vreme ce noua guvernare USL a început să se ocupe de modificarea legii începând cu toamna lui 2012. Și astfel, elevii, eternele victime ale luptelor politice pe scena educației, au încasat, pentru a câta oară, costurile inconstanței politicilor de resort.
Principiile fondatoare ale acestui act legislativ trebuie amintite, mai cu seamă într-un moment când o parte dintre ele sunt eliminate de modificările recente. Se renunță, de pildă, la ideea stabilirii unui clasament viabil în ierarhia universităților, așa cum se inițiase conform legii. Acest clasament, care împărțea universitățile în trei categorii, A, B și C, adusese o lovitură considerabilă entităților particulare, clasate aproape fără excepție în categoria C. Finanțarea de la buget ar fi ținut cont de noul clasament, direcționând cu precădere fondurile către cele mai bune universități. S-ar fi produs, în timp, o selecție firească: universitățile mai bune și-ar fi putut plăti mai bine profesorii, ar fi putut înzestra mai convingător logistica, ar fi atras în mod firesc studenți mai mulți și mai buni.
Clasamentul în chestiune a fost însă atacat în instanță de rectorul unei universități particulare și casat în urma hotărârii instanței. Acum, guvernul a semnat actul său de deces, reconfirmând vechiul sistem (celui nou nu i s-a dat, de fapt, ocazia să fie pus în practică) de finanțare pe număr de studenți, fără discriminare, indiferent de competitivitatea instituției. La ce bun să mai fii performant, când numai numărul de studenți contează, iar salariul e același, indiferent de câte publicații ai, cât de bun e cursul și cât de atrăgător pentru studenți?
Pe celălalt palier, al învățământului mediu, lucrurile nu stau mult mai bine, deși modificările sunt aduse, formal, pentru a combate abandonul școlar și pentru a da o șansă în plus elevilor cu dificultăți de a-și construi din timp un parcurs școlar alternativ, profesional. S-a crescut astfel numărul de ani de studiu obligatorii la 11, incluzând aici clasa pregătitoare. Un învățământ obligatoriu de proastă calitate, menținut, mai ales în mediul rural, cu suplinitori slab pregătiți și mizerabil plătiți, o rată în creștere a șomajului sunt tot atâtea piedici în calea atingerii acestui obiectiv.
Fericiții posesori ai unei diplome de bacalaureat merg apoi să umple, indistinct, amfiteatrele unor fabrici particulare de diplome, protejate în continuare de mediul politic.
Învățământul gimnazial se pregătește, de la anul, pentru un examen de capacitate aparent mai serios. Sistemul care funcționează de câțiva ani și unde mediile din gimnaziu decideau în proporție de 50% etapa următoare nu a dovedit în niciun fel că garantează o selecție mai bună decât, să zicem, un examen de admitere în liceu. Noua pondere, 25% mediile din gimnaziu, restul media de la examenul de capacitate, e o ocazie oferită elevilor de a recupera eventualele pierderi date de un start mai lent în gimnaziu. Cu o condiție esențială, să existe o voință reală de a impune rigoare, corectitudine și condiții egale de examinare și corectare pentru toți elevii claselor a opta, lucru deloc sigur, dacă ne uităm cum s-au desfășurat anul trecut alte examene naționale, cum ar fi bacalaureatul, de exemplu.
Rămâne de văzut ce factori perturbatori vor interveni și aici. Certe sunt doar modificările și nici acelea nu proiectează un tablou optimist. Or, învățământul a fost în ultimii 24 de ani domeniul poate cel mai supus aleatoriului experimentelor, ambițiilor, orgoliilor miniștrilor. Fiecare mare reformă a adus cu sine schimbări bruște, confuze, rapide și fără viitor. Nu a existat o generație de elevi, după 1989, care să știe cu certitudine ce o așteaptă la capătul unui ciclu de învățământ. Rezultatul îl vedem azi, deja, prin generații din ce în ce mai prost pregătite și îl vom tot vedea, atâta vremea cât sângerosul experiment al reformelor în educație va continua în felul acesta. //
