Migrația politică, motorul „democrației“ românești

Migrația politică nu e un accident în dinamica postcomunistă românească, ci rămâne singura tehnică eficientă de supraviețuire în sistemul clientelar, baronizat, al administrației locale.

„Ordonanța Dragnea“ privind migrația pri­ma­rilor a intrat în vigoare pe 1 septembrie, odată cu publicarea în Monitorul Oficial și cu de­pu­nerea ei în parlament. Ea reușeşte per­for­man­ța de a scurtcircuita atât Sta­tutul aleșilor locali, cât și una dintre regulile de bază ale jo­cului democratic, anume res­pectarea rezultatelor ale­ge­ri­lor. Totul, firește, într-un mod cu totul exterior Constituției și statului de drept, pentru că modifică o lege organică printr-o ordonanță de gu­vern. Nimic însă din ce face Gu­vernul Ponta nu e nou, nu surprinde și nu inovează, nici în materia lipsei de respect față de statul de drept, nici în ace­ea a promovării migrației politice ca motor al funcționării administrației locale. Democrația însăși e un ambalaj bon pour l’Occident, pen­tru că în România politica înseamnă, cel puțin de 25 de ani de când maimuțărim statul de drept, legitimitate luată în răspăr: cu cât rea­litatea politică se îndepărtează mai mult de re­gulile democratice, cu atât mai solidă de­vi­ne ea în practica partidelor și a ceea ce ne mai răsfățăm încă să numim instituții.

Iar argumentele aduse de Victor Ponta și de Li­viu Dragnea sunt și ele scoase din același registru al manipulării stil Radio Erevan: ar fi vor­ba de o măsură similară legii din 2006, ca­re ar fi încurajat, la rândul ei, migrația aleșilor locali. La o privire mai atentă, precedentul invocat de Liviu Dragnea se prezintă exact pe dos: nu era vorba de o ordonanță de ur­gență împinsă pe ușa din dos împotriva Constituției, ci de un proiect înaintat conform tu­turor procedurilor în vi­goa­re (inițiatori erau trei deputați PNL: Mihăiță Calimente, Rareș Mănescu și Eugen Nicolăescu; proiectul de lege a fost depus la Cameră în septembrie 2005, iar votul final și promulgarea au avut loc în iunie 2006). Legea 249/22.06.2006 nu invita ale­șii locali la migrație politică, ci le dădea un ultimatum de 45 de zile, pentru a putea apoi face posibilă sancționarea primarilor cu dor de ducă pe la alte partide. Că legea a rămas fără consecințe, acesta este un alt subiect, de altfel direct legat de funcționarea de­fec­tuoasă a statului de drept. În fapt, guvernările PDL, în diverse forme, nu au făcut decât să consolideze, la rândul lor, politizarea admi­nis­trației.

Ca de multe ori, argumentele lui Victor Ponta se bizuie pe o realitate croită după nevoi și sunt în cazul de față chiar o profesiune de credință, mărturisirea propriei filosofii de gu­vernare, întemeiată exclusiv pe legea bunului plac și a clientelismului politic. Altminteri, de ce ar fi nevoie de o ordonanță de urgență ca să se „facă dreptate“ în împărțirea bugetelor către administrația locală? De ce ar conta, pentru un guvern atât de drept și de legalist, că primarii „au fost aleși cu USL“ și că acum sunt cu „Blaga și Iohannis“? Oare nu man­datul primează, votul cetățenilor?

Guvernul României mărturisește cu o bru­ta­litate caracteristică un adevăr vechi de 25 de ani: banii se distribuie de la bugetul de stat către administrația locală în funcție de apar­tenența politică. Nu votul oamenilor contează, ci capacitatea primarilor de a se adapta și de a simți, de fiecare dată, de unde bate vântul și de la cine vin banii. Migrația politică nu e un accident în dinamica postcomunistă ro­mâ­nească, ci rămâne singura tehnică eficientă de supraviețuire în sistemul clientelar, ba­ro­nizat, al administrației locale. Rețele de in­flu­ență, corupție cu bani europeni: există lanțuri întregi de fidelități construite pe un apolitism transpartinic la consolidarea căruia fiecare din­tre guvernările postdecembriste și-a adus, mai mult sau mai puțin, contribuția. Merită amin­tit, în acest context, modul cum a ajuns la guvernare același prim-ministru lovit acum de justițiarism politic acut: USL a răsturnat Guvernul Ungureanu în primăvara lui 2012 în urma unei vaste operațiuni de racolare a par­lamentarilor PDL. Traseismul politic, printre altele, este cel care l-a propulsat pe Victor Pon­ta pe scena mare a politicii românești.

Politizarea administrației locale și a funcției publice constituie o temă serioasă de cel puțin 15 ani. S-au făcut nenumărate campanii de presă, iar studiul sistemului de partide ro­mâ­nesc după 1989 ia în calcul particularitățile acestor practici. Caracterul încă premodern al administrației românești este mereu relevat de imposibilitatea de a face o distincție solidă și durabilă între mecanismul birocratic de­personalizat, caracteristic modernității po­li­ti­ce, și rețelele clientelare personalizate, mereu dependente de afilieri, cumetrii, clanuri și re­comandări oficioase. Sistemul românesc de par­tide e construit pe modelul piramidal le­ninist, amendat de culoarea locală a noii no­menclaturi postceaușiste. Câtă vreme func­ționarea vicioasă a acestui sistem se va per­petua, parte din cauza complicității actorilor, parte din cauza lipsei de reacție a electorilor, e greu de presupus că vom putea ieși din logica așa-zisei „dreptăți“ circumstanțiate po­litic. //