De același autor
La începutul lunii iunie a acestui an, Președinția lansa consultarea privind prima etapă (2016-2017) a proiectului național România educată, dedicată, potrivit descrierii oficiale, „unei dezbateri ce își dorește să antreneze întreaga societate în construirea unei viziuni pe termen lung privind sistemul național de educație și cercetare, viziune care să sprijine apoi identificarea opțiunilor strategice ale României şi transformarea lor în obiective de țară“.
Care pot fi însă obiectivele de țară în materie de educație ale unei societăți care se opune, în anumite segmente, introducerii unor minime standarde ale normalității în sistem? Cum se mai poate vorbi în mod onest de o viziune în țara unde Senatul este incitat de președintele lui să nu mai țină cont de solicitările justiției, iar doctoratul plagiat a devenit un soi de ritual inițiatic pentru admiterea în clubul cu circuit închis al puterii?
Săptămâna trecută a avut loc prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți în învățământul preuniversitar, un concurs organizat după opt ani de numiri politice care au minat în mod vizibil calitatea și criteriile de selecție a cadrelor didactice în școli. Intens contestat de sindicate, privit cu circumspecție de inspectorate, sabotat la nivel parlamentar prin amendamente introduse pe sub tejghea în comisia de specialitate din Senat, concursul se organizează și durează, potrivit calendarului, până pe 16 decembrie, cu tot cu termenele legale prevăzute pentru contestații. A demarat cu proba scrisă - subiectele au fost publicate săptămâna trecută - desfășurată pe 12 octombrie și continuă cu interviul și evaluarea CV-ului, între 17 octombrie și 17 noiembrie. Cu toate termenele de afișare, de depunere a contestațiilor, de reafișare, rezultatele finale ale concursului nu vor fi cunoscute decât după alegerile parlamentare. Este greu de spus cum va arăta structura parlamentului după alegeri, dar ostilitatea nedisimulată a multora dintre directorii de școală numiți cu sprijin politic, manifestată la anunțarea concursului, precum și nenumăratele tergiversări sunt proba cea mai vie că, pe de o parte, politizarea convine unei structuri bine așezate în rețele, iar pe de altă parte, că mulți se uită deja cu speranță la rezultatele alegerilor: ele ar putea, conform propriilor evaluări, să întoarcă din drum rezultatele inconfortabile ale concursului.
Deja, la sfârșitul lunii august și în cursul primei jumătăți a lunii septembrie, intenția anunțată de ministrul Mircea Dumitru de a scoate la concurs posturile de directori și directori adjuncți mobilizase mașinăria politică, la toate nivelurile. În Senat, Ecaterina Andronescu a încercat să treacă, pe 14 septembrie, prin Comisia de Învățământ un amendament strecurat în Proiectul de Lege pentru modificarea art. 352 alin. (1) din Legea educației naţionale nr. 1/2011 (PL nr. L352/2016) care să amâne concursul pentru directori cu un an. Raportul asupra modificării era semnat de Ecaterinei Andronescu, președintele Comisiei de Învățământ din Senat, și de secretarul comisiei, Dumitru Oprea (PNL), care ulterior a precizat că nu a fost prezent la ședință.
Pe de altă parte, cam în aceeași perioadă, ministrul Educației semnala într-o conferință de presă (pe 20 septembrie) că a primit „mesaje“ de la mai mulți profesori care se plângeau că sunt împiedicați „sub diferite forme, neavând acces la anumite documente obligatorii“ sau prin „forme psihologice mai subtile“ să nu se înscrie la concursurile pentru funcția de director. Trebuie spus că profesorii pot fi intimidați și, la nevoie, chiar sabotați prin mijloace specifice: norme prost făcute, clase mai bune ca recompensă pentru atitudine „cooperantă“ sau, dimpotrivă, alocarea unor „clase problemă“ celor recalcitranți, „muncă de lămurire“ prin asociațiile de părinți, reclamații și amenințări cu procese. Instrumentarul este vast, iar societatea românească, antagonizată, acrită și suspicioasă, se dovedește supărător de vulnerabilă la manipulări și în zona sensibilă a raporturilor cu profesorii.
Nemulțumirile sunt oricum mari pentru că rutina campaniei va fi perturbată de organizarea unei competiții nemaivăzute de opt ani, de două cicluri electorale. În acest timp, partidele au exploatat din plin mina de aur propagandistică și uneori logistică a instrumentalizării politice din infrastructura preuniversitară. De opt ani, guvernările succesive, de toate culorile, folosesc pozițiile de directori în învățământul preuniversitar pentru consolidarea clientelei, pentru recompensarea ei sau pentru utilizarea școlilor pe post de curea de transmisie în teritoriu a mesajelor electorale. Două au fost instrumentele folosite consecvent, subfinanțarea și politizarea, așadar, crearea unei stări de dependență de natură partinică a școlii, în raport cu autoritatea. Rețeta nu este nouă, școala a fost folosită și de regimul comunist ca unul dintre stâlpii propagandei și creării „omului nou“, iar reflexele vechi dispar greu, mai cu seamă atunci când își dovedesc eficacitatea. Coroborată cu asaltul asupra calității în învățământul superior, mai cu seamă la nivelul doctoratelor, prin intenția de limitare a jurisdicției CNATDCU la instanță de apel în cazul doctoratelor plagiate, opoziția la organizarea concursului întregește tabloul unui sistem care vrea să-și adjudece, prin pervertire, unul dintre sectoarele fundamentale ale societății: învățământul.