De același autor
Iarasi ne bantuie Miron Cozma. Judecatoria Sectorului 5 a decis eliberarea, pentru buna purtare, a omului care a condus 5 mineriade. Nimeni nu a creat mai mare "deranj" in Romania postcomunista. Nimeni nu a indus atata violenta si disperare in masa, nimeni nu s-a mai usurat asa pe ideea de justitie si stat de drept. Cel putin in Europa acest personaj n-are egal. Putina istorie pentru memoria noastra atat de fragila, gata sa rejecteze tot ce nu-i convine. Prima descindere a minerilor in Bucuresti, in 29 ianuarie ’90, are ca tinta sediile firavei opozitii. Rezultatele sunt sub asteptari, opozitia ridica totusi capul, asa ca operatiunea de intimidare se repeta o luna mai tarziu. Lovitura de gratie vine in iunie ’90. Cozma ridica nu mai putin de 15.000 de mineri in apararea puterii feseniste virulent contestata in Piata Universitatii.
Ion Iliescu intampina ortacii in balconul guvernului, le multumeste ca "au raspuns muncitoreste la chemarea noastra" si le incredinteaza misiunea: "delegatia condusa de Miron Cozma se va deplasa in Piata Universitatii, pe care dorim sa o reocupati dumneavoastra". Mai clar de atat?!
Barbaria are acum voie de la stapanire. Sunt devastate Universitatea, Arhitectura, sediile liberale si taraniste, chiar si locuinta deputatului PNTCD Ion Ratiu. N-a lipsit mult ca liderul manifestantilor, Marian Munteanu, sa fie decapitat cu toporul. Minerii ii schilodesc pe demonstrantii si chiar pe trecatorii cu fete de intelectuali, fac arestari de mana cu politia. Se inregistreaza 6 morti si sute de raniti..jpg)
In ’91 Miron Cozma conduce mineriada in urma careia cade primul guvern cat de cat reformist, condus de Petre Roman. Lucrurile se reasaza pe fagasul neocomunist, asa ca minerii nu mai tulbura linistea tarii pana la instalarea regimului Constantinescu. Acesta este atacat cu furie in ianuarie ’99, cand se ajunge la un fel de armistitiu fragil, ramas in presa vremii drept "pacea de la Cozia". O luna mai tarziu, Cozma este condamnat, in sfarsit, pentru mineriada din ’91. Nu se supune justitiei, ridica iarasi minerii si se repede in fruntea lor asupra Capitalei. Este oprit la podul peste Olt de la Stoenesti, arestat si inchis alaturi de alti cativa lideri sindicali.
Tot acest lant de violente n-a contat in fata judecatorilor de la Sectorul 5. Ei au luat dosarul ultimelor 6 luni de detentie si au constatat ca detinutul s-a indreptat. Comisia specializata in buna purtare a Penitenciarului Rahova l-a recomandat pe Cozma pentru eliberare conditionata in urma participarii acestuia la cenaclul literar si la cercul de pictura. Cozma a avut un "comportament neconflictual" cu ceilalti detinuti si a jucat fotbal cu ei. Psihologii de la Rahova au apreciat ca detinutul "si-a pastrat propriul sistem de valori", ca "se manifesta creativ" si ca "personalitatea sa are potential". Procurorul a protestat, faptul ca a jucat fotbal nu inseamna ca a fost "staruitor in munca", cum cere legea. De altfel, pana prin 2005 Cozma n-a fost deloc un model, ii insulta si umilea pe gardieni.
Asociatia Victimelor Mineriadelor a incercat sa recuze completul de judecata, dar a fost respinsa ca neavand calitate in proces. Calitatea victimelor a fost doar sa ia bataie. Judecatorii au decis eliberarea lui Cozma pentru buna purtare, Parchetul a facut recurs. Vechiul sau complice, Ion Iliescu, a regretat ca nu l-a gratiat mai devreme, cand ar fi beneficiat de "un climat mai bun". O fosta profesoara de romana a declarat intr-un ziar ca Miron avea inclinatii umaniste cand era mic. Probabil a nimerit "intr-o haita de lupi", altfel nu-si explica evolutia acestuia. In sfarsit, ministrul Justitiei s-a declarat jenat de toata povestea.
Miron Cozma le-a facut pe toate. A personificat terorismul de stat in primii ani dupa revolutie, bratul inarmat cu ciomagul ridicat impotriva contestatarilor puterii neocomuniste. Ulterior, a condus batalioanele de asalt impotriva noului regim democrat, Constantinescu, intr-o aventura esuata, care juridic se incadreaza la subminarea puterii de stat. Intre aceste atentate la interesul national, Cozma a gasit timp sa fie condamnat si pentru niste infractiuni cu violenta impotriva unor simpli cetateni. In limbajul sau de lemn, procurorul a invocat "perseverenta infractionala". O perseverenta pe care statul de drept n-a avut-o. El a inceput prin a-l judeca abia la a treia mineriada, cea din ’91, apoi pentru cea din ianuarie ’99, pe urma i-a contopit pedepsele si acum e gata sa-l elibereze pentru participarea la cenaclul literar.
Este jenat? E un delir.
