De același autor
Privită la rece, săptămâna trecută poate fi definită ca una a irosirii: sindicatele s-au agitat şi au manifestat, dar nu au obţinut nimic; partidele de opoziţie au avansat soluţii pe care nu le ia nimeni în seamă; coaliţia guvernamentală a strâns rândurile de nevoie în faţa perspectivei unei moţiuni de cenzură; iar guvernul a reuşit să nu ne spună nimic despre planul de relansare economică pe care-l anunţase preşedintele Traian Băsescu cu o săptămână înainte. Si ca să nu se spună că sunt eu cârcotaşă faţă de Executivul care munceşte din greu, îl citez pe Cristian Preda, europarlamentar PDL, care se revolta la RFI că „de două săptămâni încoace, guvernul nu face nimic“, deşi „unele dintre problemele evocate sunt cunoscute de mult“. Potrivit domnului Preda, ne-am afla într-o „situaţie răsturnată“, în care „evocarea problemelor a fost făcută sub semnul urgenţei“, dar „guvernul întârzie să ia în seamă această urgenţă“.
Ca să fim drepţi, guvernul a făcut totuşi ceva: a anunţat că îşi va asuma răspunderea în parlament pentru măsurile de austeritate propuse, oferind astfel opoziţiei ocazia de a depune o moţiune de cenzură. Oportunitatea a dezbinat însă opoziţia, căci PNL a înţeles să se delimiteze tranşant de PSD, mai ales în privinţa impozitului progresiv, şi să apere cauza cotei unice.
Vicepreşedintele PNL Romeo Stavarache i-a calificat chiar pe foştii aliaţi drept „socialişti“, care „vor să împartă ceea ce n-au“, iar liderul partidului, Crin Antonescu, a declarat la şedinţa CES din 17 mai că „nu creşterea fiscalităţii e soluţia“ şi că „o reducere a cheltuielilor nu trebuie să se bazeze pe reducerea salariilor, ci pe reducerea cu 50% a cheltuielilor cu achiziţiile şi cu 20% a celor de capital“. Soluţiile domnului Antonescu nu i-au plăcut însă ministrului de Finanţe Sebastian Vlădescu, prezent şi el luni la CES, unde a pledat pentru aprobarea măsurilor dure preconizate de guvern.
Interesant şi îngrijorător totodată a fost faptul că domnul Vlădescu a apărat menţinerea cheltuielilor guvernamentale la nivelul actual, pe motiv că „ideea de a merge cu toate ajustările către cheltuieli materiale şi de capital este o mare eroare şi ar determina un cerc vicios al recesiunii“. Cu alte cuvinte, este mai normal să-i aducem pe medici, profesori şi pensionari la sapă de lemn decât să reducem din achiziţiile de telefoane mobile, calculatoare, maşini şi alte bunuri ale ministerelor şi ale parlamentarilor. Că majoritatea economiştilor, inclusiv cei de dreapta, gândeşte altfel nu pare să-l preocupe pe domnul Vlădescu – în tot cazul nu atât cât îl preocupă contrabanda cu usturoi chinezesc, în care a identificat marele pericol la adresa economiei naţionale. Ca să mai dreagă busuiocul, premierul Emil Boc a anunţat că, dacă nu se reduc substanţial pensiile şi salariile, din decembrie ele riscă să nu mai fie plătite deloc. Dar despre reducerea achiziţiilor nici prim ministrul nu a spus nimic.
Oricum, soarta măsurilor guvernamentale a rămas indecisă, pentru că ele nu au fost avizate de CES, cum a cerut preşedintele Băsescu, deşi nu au fost nici respinse, cum ceruse liderul confederaţiei Cartel ALFA, Bogdan Hossu, nici amendate, cum propuseseră patronatele. Guvernul promite însă că va adopta textul scrisorii de intenţie către FMI miercuri 26 mai, ceea ce va alimenta probabil nemulţumirea sindicatelor, care au anunţat o grevă generală pentru data de 31 mai. Succesul grevei stă însă sub semnul întrebării, după ce participarea la marele miting de protest din Piaţa Victoriei din 19 mai a fost sub aşteptările liderilor sindicali (30-40.000 de oameni faţă de cei 60.000 anunţaţi). Incidentele violente au lipsit şi ele, deşi pedelişti de frunte ne speriaseră că urma să fim din nou invadaţi de mineri. De obicei paşnic, liderul senatorilor PDL, Traian Igaş, şi-a denunţat colegii de la PSD pentru că ar fi vrut „să aducă mineri la Bucureşti“, pentru că „Victor Ponta a spus că PSD se va solidariza cu manifestanţii, or eu prin solidarizare înţeleg că se vor implica“, iar Liviu Dragnea a promis că le va pune la dispoziţie mijloace de transport.
Zvonurile alarmiste au fost de altfel alimentate şi de Sever Voinescu şi Sebastian Lăzăroiu, care a declarat: „există informaţii că cei care vor să speculeze politic momentul de mâine (miercuri - n.r.) se pregătesc să incite la violenţă“. Nu ştim cât de serioase erau „informaţiile“ şi nu excludem posibilitatea unei diversiuni a puterii, dar constatăm că strategia PDL a dat roade, pentru că l-a obligat pe Victor Ponta la o atitudine defensivă şi l-a forţat să se asigure că nu va avea loc nicio manifestare violentă. Când a încercat să replice dur, liderul PSD a izbutit doar să fie penibil printr-o comparaţie aberantă, care ne aminteşte de obsesiile lui Ion Iliescu: „Domnii Voinescu şi Lăzăroiu, ca doi fascişti ce sunt, lansează astfel de provocări aşa cum a procedat şi Hitler în anii ‘30, atunci când a dat foc la Reichstag, acuzându-şi apoi adversarii politici“. Dacă trebuia citată, pentru că defineşte personajul, această declaraţie nu merită nicidecum să fie comentată.
Aşadar, dacă nu a adus nici o clarificare cu privire la planurile efective ale guvernului, săptămâna trecută a prilejuit o despărţire a apelor, măcar de formă: PNL şi-a recuperat identitatea de dreapta, iar PSD s-a aşezat ferm la stânga, nu numai lângă domnul Iliescu (cum spunea Victor Ponta), ci mai ales lângă sindicate. Iar coaliţia guvernamentală a strâns şi ea rândurile, în numele solidarităţii celor de la putere, în ciuda unor mârâieli din partea UDMR şi a UNPR împotriva tăierii pensiilor mici. În final însă, PDL şi UNPR au încheiat un protocol de colaborare politică, iar UDMR a declarat, după întâlnirea de joi cu Traian Băsescu, că va rămâne loială guvernului şi în eventualitatea unei moţiuni de cenzură.
După toate probabilităţile, vom avea parte de Guvernul Boc cel puţin până la sfârşitul anului (Sebastian Lăzăroiu dixit), când, teoretic, se va evalua succesul programului său de austeritate – căci de relansare şi de restructurare a administraţiei nu vorbeşte nimeni deocamdată. De altfel, cine să se încumete să-i ia locul când vistieria ţării este goală?
În sfârşit, să nu uităm de Legea lustraţiei, adoptată de Camera Deputaţilor la cinci ani după depunerea ei în parlament. Acest document tardiv va afecta deocamdată doar circa 40% din consilierii locali ai PSD, motiv pentru care va fi probabil respins de Curtea Constituţională. Chiar şi aşa, parlamentul va fi reuşit să elimine, fie şi simbolic, o restanţă perpetuată timp de 20 de ani, ceea ce nu se poate spune despre guvern, care pare să se simtă mai bine atunci când este depăşit de evenimente, mai ales că nu există un al doilea Teodor Mărieş care să facă greva foamei pentru a forţa reforma statului. //
