Mai are nevoie România de politică externă?

Cei patru care fac politica externă a țării: entuziastul de ocazie (Dragnea), moderatul de profesie (Meleșcanu), nemulțumitul schimbist (Tăriceanu), tăcutul principial (Iohannis).

Sabina Fati 09.01.2018

De același autor

 

În ultimii ani, diplomația autohtonă fie se află într-un balans riscant, fie bâjbâie în­tre nehotărâre și neimplicare. Pare să-și fi pierdut busola: spune că merge spre Vest, dar trecutul se regăsește în fața viitorului și liderii de la București îi ceartă miș­când din arătător pe re­pre­zentanții marilor puteri oc­cidentale pe tema obse­si­vu­lui neamestec în treburile interne. „Să nu uităm to­tuși că suntem o țară su­ve­rană, independentă, care avem drepturi“, a declarat șeful PSD, îndemnându-l ast­fel și pe ministrul de Externe să se gân­dească la definiția statului român așa cum e dată în Constituție și să nu cedeze cri­ti­cilor privind schimbările din legile jus­tiției, venite din capitalele marilor puteri vestice.

 

Este afirmarea unei noi abordări de po­li­tică externă față de aliați, în vreme ce te­merile față de Moscova s-au dizolvat în fa­ța (re)înfrățirii ortodoxe, a reverențelor re­ciproce, a agenților de influență și a idio­ților utili, care susțin faliile favorabile Ru­siei: diabolizarea multinaționalelor, a ca­pitalismului occidental în general, a so­cie­tății deschise și a lui George Soros, care a promovat-o în Estul Europei, aruncarea cu pietre în homosexuali și renunțarea la di­versitatea adusă de civilizația vestică.

 

România se regăsește astfel în fața unui paradox tot mai comun în zona fostului Pact de la Varșovia: are un parteneriat stra­tegic cu Statele Unite și se află în in­teriorul UE, dar politicile sale și ideile li­de­rilor coaliției de guvernământ sunt rezervate față de aliații țării. Șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care este și pre­șe­dintele Senatului, a explicat cât se poate de clar că „în politica noas­tră externă ar trebui să primeze principiul su­ve­ra­nităţii naţionale“, fiindcă „impredictibilitatea“ sis­te­mului internațional face ca și „cei mai puternici din­tre aliații noștri“ să nu poată să ne garanteze se­cu­ritatea „pentru eternitate“.

 

Liderul Senatului sugerează că, în aceste noi cir­cum­stanțe, nici România n-ar mai fi nevoită să-și păstreze loialitățile, ci mai degrabă să se gândească la noi alianțe, cum ar fi, de pildă, Grupul de la Vișegrad (Cehia, Po­lonia, Slovacia, Ungaria), care de altfel a fost de mai multe ori nominalizat ca po­sibilitate. În subsidiar, ar fi vorba despre o nouă formulă, în care Ungaria, Polonia și România, statele rebele din UE, să imprime o nouă tendință în zonă, prin opo­ziție la standardele europene în pri­vința statului de drept. În acest fel, liniile de fractură din interiorul Uniunii se multiplică, împotriva Bruxellesului și în favoarea Rusiei.

 

„O politică externă nu se schimbă ca o că­mașă“, spunea în 1940 Grigore Ga­fen­cu, după ce a plecat din fruntea di­plo­ma­ției (nemulțumit că Regele Carol al II-lea a renunțat la neutralitatea României și a ales alianța cu Germania). La suprafață, po­litica externă a Bucureștiului este rec­ti­linie, proatlantistă și indiferentă față de Bruxelles, în profunzime, nu există însă nicio strategie, nicio linie roșie care să indice interesul național.

 

În noiembrie 2017, au fost semnate do­cu­mentele pentru achiziționarea sistemelor americane Patriot, în valoare de 4 mi­li­arde de dolari, demonstrând în acest fel ata­șamentul României față de Statele Uni­te. Pe 21 decembrie, Adunarea Generală a ONU a adoptat cu 128 de voturi din 193 rezoluția de condamnare a deciziei lui Donald Trump privind Ierusalimul. Ro­mânia s-a abținut (alături un grup de 35 de state, între care, din UE, au fost Un­ga­ria, Polonia, Cehia, Letonia, Croația; îm­po­triva rezoluției au votat SUA, Togo, Nauru, Palau, Micronezia, Honduras, Guatemala și Insulele Marshall). Liviu Dragnea s-a grăbit să spună că Ambasada României din Israel ar trebui mutată la Ierusalim: „Ministerul de Externe trebuie să ia în serios lucrul acesta şi are toată ca­pa­ci­tatea instituţională, şi nu numai, să facă o analiză serioasă. Dacă va avea ar­gu­mente serioase că nu trebuie mutată am­basada de acolo, ne predăm“. Înainte de votul ONU, cei 28 de lideri ai UE (între care și Klaus Iohannis) au decis că statutul Ierusalimului trebuie să rămână ne­schim­bat (după ce premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a fost la Bruxelles să pledeze pentru recunoașterea Ierusalimului drept ca­pitală a Israelului, urmând exemplul pre­şedintelui Trump).

 

În România, sunt mai multe linii diferite pe această temă, reprezentate de ter­mi­na­țiile ei politice: entuziastul de ocazie (Drag­nea), moderatul de profesie (Meleșcanu), nemulțumitul schimbist (Tăriceanu), tă­cutul principial (Iohannis).

 

În 2018, politica externă va rămâne pro­ba­bil la fel ca până acum, una de im­pro­vi­za­ție, în care cei patru bărbați de stat care pro­iectează liniile de forță în acest do­me­niu își vor adăuga ingredientele, fără să se gândească la o definiție clară a in­te­resului național în politica externă și fără să fie în stare să indice scopurile explicite ale Ro­mâ­niei pe termen scurt sau lung. Pre­dis­po­zițiile sunt, însă, destul de clare: un su­ve­ra­nism bazat pe interese par­ti­cu­lare; o fu­gă de Bruxelles încurajată de gli­sările Bu­da­pestei și Varșoviei; un atlan­tism di­le­ma­tic; o prezență nevăzută a Ru­siei, simțită prin încurajarea mișcărilor de dezbinare.

 

Astăzi, România baleiază între UE, SUA și capcana rusă, fără să știe limpede ce vrea. În­cercând să împace și capra, și varza, s-ar putea ca la un moment dat să o piardă și pe una, și pe cealaltă, fiindcă, fără o po­li­tică externă coerentă care să scoată din ecuație interesele mici, România riscă să repete greșelile istorice și să ajungă în de­rivă între Vestul civilizat și Estul în ex­pansiune.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22