Revanșa Rusiei în Balcani

Moscova și-ar putea extinde cu ușurință umbra asupra Balcanilor, folosind cele două pârghii imbatabile ale sale: dezinformarea și destabilizarea.

Sabina Fati 28.11.2017

De același autor

 

„Spiritul Balcanilor în sine este spiritul vrajbei eterne“, scria acum aproape un se­col Hermann von Keyserling. De-atunci vraj­ba s-a diversificat și accentuat: am­bi­țiile teritoriale, rivalitățile și naționalismul s-au tot ra­dicalizat și luptele pe care statele balcanice le dau cu adversarii lor istorici sunt la fel de dure ca cele care se duc în interiorul țărilor. Aici, la marginea Europei, UE pare să fi abandonat această regiune în favoarea Rusiei.

 

Moscova, nemulțumită de verdictul împotriva lui Mladić

 

La 74 de ani, Ratko Mladić a sfidat din nou săptămâna trecută Curtea de la Ha­ga, cu aceeași privire arogantă cu care dă­dea macabrele ordine de la Srebrenica. Fos­tul general sârb întruchipeză o în­trea­gă epocă în care liderii europeni, sor­bin­du-și liniștiți cafeaua de dimineață, au pri­vit ani la rând cu detașare un război lung și sângeros, care nu doar a fărâmițat sta­tele balcanice, dar a și distrus orașe vechi în care putea fi citită istoria încâlcită și tris­tă a Balcanilor. Tribunalul Interna­țio­nal pentru Crimele din fosta Iugoslavie, cu sediul la Haga, l-a găsit vinovat pe co­mandantul forțelor sârbe din Bosnia, Rat­ko Mladić, în 10 din cele 11 capete de acu­zare formulate împotriva lui și l-a con­damnat la închisoare pe viață. Mladić nu a fost acuzat de genocid în general, ci de ge­nocid la Srebrenica. Acolo, în 1995, tru­pele sârbilor bosniaci au ucis peste 8.000 de bărbați musulmani, mulți foarte tineri, luați prizonieri la căderea orașului.

 

Rusia s-a arătat nemulțumită de verdictul împotriva lui Mladić, supranumit „Mă­ce­larul din Balcani“, și prin purtătoarea de cuvânt a diplomației de la Moscova, Maria Zaharova, a declarat că pedeapsa primită de generalul sârb este în continuitatea „liniei politizate și defectuoase“ ce a do­minat activitatea Tribunalului de la Haga: „această interpretare părtinitoare și an­ti­sârbească a evenimentelor tragice care au avut loc în anii 1990 în fosta Iu­go­slavie, asupra cărora tribunalul s-a aple­cat în mod artificial, nu numai că nu a aju­tat la punerea în practică a prin­ci­piu­lui privind caracterul ineluctabil al unei pedepse pentru crime de război, ci a și sub­minat restabilirea încrederii în Bal­cani“.

 

Rusia încearcă să-și ia revanșa, fiindcă în anii ’90, în perioada războaielor din fosta Iu­goslavie, era prea slabă pentru a juca un rol major în Balcani. Acum este avantajată de retragerea neoficială, dar treptată a UE, după criza economică din 2008, dar și de „vrajba eternă“ din zonă: în Ma­ce­donia, minoritatea albaneză cere feder­a­li­zarea micului stat de-a lungul liniei et­ni­ce, în Kosovo, minoritatea sârbă vrea să for­meze o enclavă cu puteri de auto­gu­ver­nare, în sudul Serbiei, în regiunea Pre­ševska Dolina, unde albanezii sunt ma­jo­ritari, liderii lor cer autonomia provinciei. În Muntenegru, albanezii au pretenții si­milare. În Kosovo, naționaliștii albanezi se agită pentru crearea Albaniei Mari, îm­preună cu iredentiștii de la Tirana. În Bos­nia, sârbii și croații pun în pericol Acordul de la Dayton, în vreme ce Belgradul aver­tizează zilele acestea că nu va recunoaște exis­tența statului Kosovo de dragul ade­rării la Uniunea Europeană. În această zo­nă, doar România, Slovacia și Rusia se mai află pe aceeași poziție. În 2008, după declararea in­dependenței Kosovo, Vla­di­mir Putin spunea la o în­tâlnire cu Angela Merkel că Moscova ar putea re­cu­noaș­te acest stat doar atunci „când va exista con­sim­țământul părților, deci și al Serbiei“, fiindcă, odată cu independența Kosovo, „se­paratismul a primit un impuls nou în Europa“. Întâmplător sau nu, România s-a raliat acestei idei, iar Tra­ian Băsescu pe vremea când era președinte a explicat că țara își va „coordona“ pozi­ția cu Belgradul. Nimic nu s-a schimbat în­tre timp, Bucureștiul se declară aliatul strategic al americanilor, dar în regiune își continuă jocurile mici, demonstrându-și relativismul diplomatic.

 

Cine alimentează „butoiul cu pulbere“ al Europei

 

Serbia se află, mai mult decât România, în epicentrul intereselor suprapuse ale Ru­siei, ale Turciei și ale marilor puteri occi­den­tale. Belgradul nu vrea încă să se de­cidă încotro merge și jonglează diferit cu fiecare parte, încercând să-și atingă pro­prii­le obiective: a început negocierile de ade­rare la UE, cu toate că este parte a Acor­dului de liber schimb cu Rusia, face par­te din Parteneriatul pentru Pace al NATO, negociază cu Turcia și cu Bosnia, dar, mai ales, cumpără arme sofisticate de la ruși.

 

Moscova i-a vândut Serbiei, în octombrie, cu ocazia Zilei eliberării Belgradului de sub ocupația germană de către partizanii iu­goslavi cu ajutorul Armatei Roșii (1944), avioane de vânătoare MiG-29 și urmează să-i livreze sisteme antirachetă Buk-M1, Buk-M2 și/sau Pantsir-S2. Serbia nu este amenințată de nimeni, dar, după bom­bar­damentele NATO din 1999, care au pus ca­păt conflictelor din fosta Iugoslavie, sârbii se simt nesiguri și se lasă convinși de ruși că au nevoie de arme sofisticate. Rusia in­ves­tește masiv în Serbia în lucrări de in­fra­structură și de energie. A fost anunțat, de altfel, și un acord comercial cu Uniunea Euroasiatică, nefinalizat încă, dar care scoate în evidență continuarea legăturilor frățești între Moscova și Belgrad.

 

Într-o zonă care ar fi putut aparține UE, dacă Europa și SUA ar fi ajutat cu adevărat la refacerea Serbiei după război, Rusia își instalează acum rachete și, odată cu ele, influența tradițională în această parte a Eu­ropei. Belgradul începe să simtă o si­gu­ranță aparte și își verbalizează dorințele, cu sprijinul Rusiei: trenul pe care scria în 20 de limbi „Kosovo este Serbia“ e doar simbolul acestor dorințe.

 

Președintele kosovar, Hashim Thaçi, crede că prin oprirea trenului înainte de in­tra­rea în Kosovo a fost evitat un nou conflict pus la cale de Belgrad, care de mai multă vre­me „înarmează minoritatea sârbă“ din nordul Kosovo: „Serbia se pregăteşte să aplice modelul rusesc din Ucraina. Bel­gradul trimite civili, dar şi persoane în uniformă în partea de nord a ţării. Ser­bia distribuie arme sârbilor din nordul Ko­sovo pentru ca aceştia să fie, chi­pu­ri­le, pregătiţi în faţa atacurilor albaneze“.

 

Conflictele balcanice nu s-au închis ni­cio­dată, dar izbucnirile lor au fost înăbușite din exterior. Perspectiva integrării euro­pe­ne le-a dat o pauză naționaliștilor, ire­den­tiștilor și oprotuniștilor regionali, dar, du­pă ce UE s-a retras pentru a-și digera pro­priile crize și a fost clar că nu se mai poa­te vorbi despre șansa aderării pe termen scurt sau mediu, bătălia pentru spațiul balcanic a reînceput și granițele a cel pu­țin trei țări din regiune sunt puse în pe­ricol: Bosnia-Herțegovina, care are pro­ble­me cu sârbii din interior, Kosovo, ame­nin­țat direct de Belgrad, și Macedonia, unde o criză politică profundă cu intervenții din Rusia ar fi putut culmina cu izolarea ță­rii.

 

Instrumentele Rusiei în Balcani: Macedonia, studiu de caz

 

Instabilitatea, corupția, balansul între Est și Vest sunt comune în toată regiunea. În plus naționalismele interne și externe fac lucrurile și mai dificile. Serbia vrea să pro­tejeze Macedonia, fostă provincie a Iugo­sla­viei, dar nu gratuit. Albania revendică nord-vestul acestei mici republici, care nu este lăsată de Grecia să folosească nu­me­le Macedonia, pe motiv că uzurpează moș­tenirea lui Alexandru Macedon și că Elada are o regiune istorică Macedonia. Bul­garii insistă că limba macedoneană e un dialect al bulgarei și chiar ma­ce­donenii ar fi, la origine, tot bulgari. În același timp, toate aceste țări din jurul Ma­ce­do­niei complotează împotriva ei.

 

„Principala problemă a întregii regiuni o reprezintă marea corupție politică și ad­mi­nistrativă, ceea ce creează posi­bi­li­ta­tea interferențelor străine și ale oligar­hilor locali în treburile statului“ con­si­deră Ruslan Sefanov, unul dintre autorii Krem­lin Playbook – raport asupra in­flu­enței Rusiei în Europa Centrală și de Est. O recentă investigație demonstrează cu do­cumente ale serviciilor secrete din Ma­ce­donia implicarea agenților și di­plo­ma­ților străini în criza politică de la Skopje: ar fi vorba despre activități de spionaj ale Rusiei, supervizate din Belgrad, și despre agenți ai GRU, serviciul militar rusesc de spionaj, coordonați de la Sofia.

 

Prin aceste centre de influență, Moscova și-ar putea extinde cu ușurință umbra asupra Balcanilor, folosind cele două pâr­ghii imbatabile ale sale: dezinformarea și destabilizarea. Rusia are relații tradiționale în această parte a Europei pe care o con­si­deră de interes strategic, pe de o parte, fi­indcă o mare parte a locuitorilor din Bal­cani sunt slavi ortodocși și, pe de altă par­te, pentru că de aici poate supraveghea re­giunea Mediteranei și Europa Centrală.

 

Rusia preia controlul în Balcani, prin pro­priile acțiuni care o ajută să ajungă în pos­turile politice cheie din statele regiunii, în­curajând în același timp ambițiile Bel­gra­dului de a reface Serbia Mare. Această ide­e, potențial explozivă, este pusă încetul cu încetul în practică, fiindcă sârbii re­pre­zintă 30% din populația Bosniei, având o majoritate clară în Republica Srpska, par­te a structurii federale a bosniacilor, în plus, cu toate că nu sunt foarte mulți în Ma­cedonia și Kosovo, totuși reușesc să ai­bă o influență politică importantă în cele două state. În același timp, persistă idealul „Albaniei Mari“, o aspirație clară chiar da­că nedeclarată, pe care Tirana o urmărește discret, fără agresivitatea Belgradului, dar consecvent, pornind de la faptul că peste 90% din populația Kosovo și 25% din lo­cuitorii Macedoniei sunt albanezi.

 

Mulți cunoscători ai regiunii cred că și în spatele loviturii de stat eșuate din Mun­te­negru (2016) ar sta tot Rusia, care tinde să fie nu doar arbitrul, ci mai degrabă he­ge­monul unei regiuni, în care mocnesc ne­mulțumiri și frustrări istorice: Grecia, ca­re a încercat colonizarea economică a Al­baniei, are pretenții asupra unei părți din această țară, socotind că toți creștinii albanezi ar avea rădăcini elene, Bulgaria Ma­re a rămas un ideal al naționaliștilor de la sud de Dunăre, Serbia, castrată în răz­boaiele de dezintegrare a Iugoslaviei, are gân­duri revanșarde, Croației îi este tot mai dificil să evadeze din zonă, iar Bosnia și Kosovo sunt deja niște state eșuate.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22