De același autor
Vorbim frecvent despre marile cazuri de corupție, de la primari la miniștri care fac afaceri ilegale și își cumpără case, mașini sau jumătate din Madagascar. Ne-am tot uitat la dosare celebre ca Gala Bute sau Trofeul Calității, când politicienii au măsluit achiziții pentru a finanța campania electorală. Sunt cazuri revoltătoare, prin care banii publici ajung abuziv în buzunarele acestora, când ar putea ajunge la educație sau la sănătate.
Dar ce ne facem când există mecanisme mai subtile, despre care nu se vorbește atât de mult, dar care pot avea un impact mult mai mare? Și mă refer aici la mecanismele clientelare, prin care politicienii de la putere cumpără primari, își asigură voturi și angajează bani pe investiții pe care nu îi au de fapt să-i cheltuiască. Alocările arbitrare nu sunt un fenomen nou, ele se întâmplau și pe vremea guvernărilor de la începutul anilor 2000, s-au dezvoltat în perioada PDL și continuă să aibă succes în guvernările PSD. Cel mai important fond pentru investiții în drumuri, școli sau grădinițe este Programul Național de Dezvoltare Locală sau PNDL, gestionat de Ministerul Dezvoltării.
PNDL a fost reglementat în 2013 și a adunat multe alte programe răsfirate din care se finanța infrastructura locală. PNDL 2, care se implementează între 2017 și 2020, a ajuns să însumeze 28,8 miliarde, credite de angajament; adică, mai degrabă bani promiși decât fonduri aflate deja în buget.
Dar de ce este PNDL (împreună cu înaintașii săi) clientelar? Avem numeroase motive să credem asta, dar mai ales avem cifre care arată că este așa. Să ne înțelegem: nu tot ce se întâmplă în PNDL este rău, evident că infrastructura este importantă și trebuie să se construiască. Dar regulile de alocare sunt prea generale și, chiar dacă în ultima vreme au mai fost publicate date, nu este clar cum s-au aplicat algoritmii de selecție pentru proiectele pe care primarii le trimit la minister. Mai mult, alocările nu sunt uniforme. Am calculat un index al clientelismului, iar în 2007, în plină guvernare Tăriceanu, un primar de la putere avea de trei ori șanse mai mari să ia bani față de unul din opoziție (aici luând în calcul și fondul de rezervă, un mecanism posibil și mai clientelar). În 2012-2016, proporția era de doi la unu. Toate datele sunt puse pe o hartă interactivă, pe care o găsiți pe www.expertforum.ro/harta-clientelism.
Dacă ne uităm și la achiziții, situația se leagă: în 11 județe am găsit că până la 50% dintre achiziții nu au câștigătorii în SEAP, iar 5-6 firme din 40-50 de competitori câștigă cam 60% din bani. În multe cazuri sunt firme cu legături politice sau care au dosare penale legate de fraude cu fonduri. Datele despre proiectele implementate sunt cel puțin austere, singurele statistici fiind incluse într-un fișier Powerpoint de pe site-ul MDRAP. Deci nu știm ce s-a întâmplat de fapt cu proiectele.
Toate partidele au folosit aceleași practici: și-au hrănit primarii din banii publici, printr-un mecanism controlat doar de Curtea de Conturi; spre deosebire de banii europeni, care sunt controlați de multe instituții și pe care nu îi mai vrem, pentru că avem o pușculiță sigură la îndemână. Și execuția bugetară stă destul de prost, pentru că în PNDL 2, din cele 30 de miliarde promise, s-au plătit doar vreo 1,6 și suntem deja la finalul lui 2018. Dar poate vin doi ani electorali și o să vedem un hop spectaculos.
Datele din prima jumătate a lui 2018 ne arată niște statistici interesante. S-au făcut plăți de 1,69 miliarde de lei, către 1.468 de beneficiari. Dintre județele care au luat cei mai mulți bani se numără Giurgiu, Olt, Argeș, Vaslui, Teleorman, județe conduse de PSD. Să nu uităm că din Olt provine domnul Stănescu, ministrul Dezvoltării. Și la capitolul comune PSD stă bine, printre cele fruntașe aflându-se Gogoșu din Dolj, cu peste 5.000 de lei pe cap de locuitor, sau Colonești din Olt, localități care la referendumul din 2012 și la prezidențialele din 2014 s-au remarcat prin numărul semnificativ de voturi. Comuna liberală Belcești din Iași a luat 0,46 lei pe cap de locuitor, adică de 11.000 de ori mai puțini bani. Dar și mai interesant, Sectorul 3 a primit 28,4 milioane, în condițiile în care 55 de municipii, adunat, au luat 68 de milioane.
Cert este că cifrele nu mint. Și, chiar dacă doamna premier Dăncilă declara că PNDL este un program de succes, lucrurile nu sunt la fel de simple. La nivel politic o fi, pentru că este o pușculiță tocmai bună de spart la nevoie, dar la capitolul transparență, claritate, oportunitate stăm prost. Mai rău, pentru că guvernul nu are din ce deconta lucrările, bagă mâna și în fondurile europene. Cu alte cuvinte, construim drumuri mici, locale, care nu duc nicăieri, în loc să ne ocupăm de infrastructura mare. Aceeași logică o vedem și în Republica Moldova, unde guvernanții au luat bani de la Fondul Rutier și i-au pus în Programul Drumuri Bune pentru Moldova, un program din care se cârpesc câțiva metri sau se construiesc drumuri spre cimitir. Pe termen lung, astfel de comportamente dăunează grav dezvoltării economice, competiției de pe piața de achiziții și generează găuri în bugetul de stat pe criterii electorale, greu de astupat.
Poate Elena Udrea și-a luat haine din banii dedicați Galei Bute și a organizat alegeri la PDL, dar guvernul actual își ia o țară. La propriu.
