"De ce tocmai acum?" sau despre însușirea reformatoare a dezastrului

Sever Voinescu 03.03.2015
SHARE 7

Toată lumea ajunge la concluzia că este necesară o anume schimbare. Nimeni, însă, nu face nimic. Pentru că schimbarea nu se face, se produce un dezastru. Abia atunci, începe să se întâmple ceva.

 

Oricine vrea să inducă neîncredere  în orice ac­țiune aruncă în public întrebarea insinuantă „de ce tocmai acum?“. Asta, imediat, pla­sea­ză acțiunea într-un context contestabil, al in­tereselor ascunse și al agen­delor întunecate. Îmi amin­tesc că unul dintre cele mai puternice scandaluri de co­rupție, povestea zisă a „bi­lețelului roz“, în care un prim-ministru îi cerea pre­șe­dintelui să intervină la Par­chet pentru un prieten al său, în loc să ducă la cu­tre­murul firesc la care trebuia să ducă, s-a fâsâit pentru că apărătorii primului ministru au impus în aten­ția publică tema temporalității: „de ce tocmai acum?“. Aha – e ceva dubios cu cel care de­nunță, nu cu cel care a comis-o.  Nu mai con­ta că un trafic de influență imens, la cel mai înalt nivel, fusese dezvăluit cu probe certe – conta că denunțătoarea a arătat proba câteva luni mai târziu. Iată cum funcționează mintea publică de la noi: cineva află că s-a săvârșit o in­fracțiune; din orice fel de motive, inclusiv impure, întârzie să anunțe lumea, dar o face, to­tuși, după un timp, când crede ea că e mai bine. În România cea condusă de televizoare, așa ceva duce la iertarea totală a infractorului și la distrugerea prestigiului denunțătorului. Sunt singurul care simte cât de aberantă e această „soluție“ a speței?

 

Denunțătoarea de atunci se află acum într-o postură penală extrem de di­ficilă. Apărătorii ei încearcă ace­eași tactică pe care au în­cercat-o apărătorii celui de­nunțat atunci: „de ce tocmai acum?“. Adică, dacă „or­ga­ne­le“ știau de ma­tra­paz­lâ­cu­rile doamnei de atâta timp, de ce tocmai acum au trecut la ac­țiune? Suntem atât de dis­func­ționali, încât facem jus­tiție la televizor în fața unui popor atât de de­fect din punct de ve­dere mo­ral și atât de dezechilibrat din punct de ve­de­re psihologic, încât i se pare normal să facă pe judecătorul.  Iar întrebările de ge­nul „de ce tocmai acum?“ sunt de-a dreptul nocive ori­că­rui act de dreptate. Chestiunea dreptății nu ți­ne de timp, ci de probe. S-a în­tâmplat ori nu ce­ea ce susțin acuzatorii – as­ta contează!

 

Totuși,  întrebarea „de ce tocmai acum?“, mai întotdeauna folosită în scopul dezarmării pro­belor, nu e doar tactică abilă, ci are și ce­va pro­fund în ea.  Zilele trecute veneam spre ca­să seara târziu, pe la 22,30. Pășeam alert pe strada goală, luminată imprecis și mă sim­țeam bine mergând grăbit prin aerul rece al nop­ții. Mi-am amintit că acum patru sau cinci ani mi-ar fi fost imposibil nu doar să mă simt bine mergând pe propria stradă, ci mi-ar fi fost imposibil să merg pur și simplu pe aceas­tă stradă. Ar fi trebuit să iau un taxi. Sau un băț în mână. Noaptea, strada mea, aflată în centrul Bucureștilor, era complet stăpânită de haite de câini vagabonzi care îl atacau or­beș­te pe orice trecător. Am putut vedea de la bal­conul locuinței mele, în ani, scene horror, cu trecători întârziați lipiți de gard, păzindu-se cum puteau de colții băloși ai haitei. Sunam la Primărie și mi se spunea că n-au ce face. Lu­mea românească a dezbătut ani în șir cum e cu acești câini. Între timp, atacurile se în­mul­țeau și se agravau. Fel de fel de imbecili ne explicau cu aer expert că soluția la aceas­tă problemă constă în lăsarea câinilor mai departe pe străzi. Așa o să dispară: îi castrezi și îi lași acolo. Și, pentru o vreme, multă lu­mea a crezut această imbecilitate. Ce anume a generat soluția, altfel perfect logică de la început, de ridicare a câinilor de pe străzi? Cel mai tragic eveniment cu putință: moartea unui copil ucis de o haită de câini în parc, în pli­nă zi. În plin oraș european, secolul XXI! Tre­zită ca dintr-un somn bovin, administrația a făcut ce trebuia și, iată, străzile au revenit oamenilor. Așa cum e normal. De ce a trebuit plătit acest preț tragic ca să facem ceva ce era evident că trebuie să facem?

 

Elena Udrea are dreptate măcar într-o pri­vin­ță: toată lumea știe cum merg finanțele unui par­tid mare, cum se completează, cum unii și al­ții duc acasă „banii de la partid“, cum se plă­­tesc campaniile electorale – poate ne spun și câți­va mari făcători de show-uri cât înca­sea­ză pe sub masă ca să promoveze la emi­siu­nea lor un candidat ori altul. Deși se știe,  ni­meni nu a fă­cut nimic. A trebuit să se în­tâm­ple un de­zas­tru, să ne umplem de co­rup­ție pâ­nă la cer, a trebuit să vedem corupția ajun­gând la di­men­siunea colosală dezvăluită de re­centele an­chete, ca să începem să for­mu­lăm cumva so­lu­ții raționale la problema fi­nanțării politicii.

 

Toată lumea vorbea de mult timp despre pro­blemele electorale ale  diasporei – se știa de mulți ani că sistemul de vot actual, cel cu sec­ții de vo­tare, nu poate asigura exercitarea fi­rească a drep­tului de a alege pentru milioane de cetă­țeni români plecați din România. A tre­buit să avem scandalul din 2014, un dezastru din punc­tul de vedere al drepturilor cons­ti­tu­țion­a­le fundamentale, ca să se strângă o co­misie și să se pună pe treabă.

 

Înainte de 1989, toată lumea știa că Ceau­șes­cu trebuie să plece de la putere, inclusiv Se­cu­ritatea și partidul lui. Însă, cu excepția câ­tor­va dizidenți singuratici, nimeni nu a făcut ni­mic. A fost nevoie de o tragedie de proporții (moar­tea a 1.000 de oameni în lupte de stra­dă) pentru ca ceea ce era firesc, în logica lu­crurilor, să se întâmple.

 

Narativul firescului românesc e cam așa:  toa­tă lumea ajunge la concluzia că este necesară o anume schimbare, mică ori mare. Nimeni, în­să, nu face nimic. Pentru că acea schimbare nu se face, se produce un dezastru. Abia atunci, în­ce­pe să se întâmple ceva. Eventual, are loc schim­barea care ar fi evitat dezastrul. Ca po­por, ne lip­seș­te prudența – virtute esen­țială a oamenilor li­beri, după cum ni se tot spu­ne de la greci în­coace. Iar întrebarea otrăvitoare „de ce toc­mai acum?“ încearcă să o suplinească nefericit.

Comentarii 7

IOCAN - 03-05-2015

Nu trebuie sa fi mare filozof pentru a reliza de ce Basescu nu a putut lansa dosarul lui Udrea si multi altii din PDL & co pana acum!!! In maxim o luna de la data cand DNA ar fi declansat orice ancheta in zona politica mai sus mentionata Basescu ar fi fost suspendat de alianta penalilor din PDL & PSD & PNL & UDMR & PC... Cu atat mai mult ar trebui admirat pentru ce a realizat... sa nu uitam si vorba a mai veche "daca trebuie te faci prieten si cu dusmanul pana treci puntea"!

Răspunde

Sean - 03-04-2015

Slabut articol! Contine si un mare neadevar, ceea ce face sa ma intreb oare ce alte "inadvertente" mai contine! Nu "denuntatoarea" a aratat proba cateva luni mai tarziu, ci Basescu! Chiar asa domnule autor, ne crezi prosti pe toti? Si va mai spun o chestie: acel moment a fost si momentul de glorie civica a revistei 22 cand intr-un articol de fond zicea ca am aflat ca avem un prim-ministru mincinos si un presedinte santajist! Asa ca ce se intampla in ziua de azi in Romania nu ma mira deloc. P.S. Nu cumva matale esti acela care, impreuna cu Anastase Roberta Alma, "numarai" voturile de la Legea Pensiilor? Da? Hai, pa!

Răspunde

Gheorghe Popescu - 03-04-2015

Basescu era in relatii adverse cu frate-su? sau cu toti PDListii care au ajuns la zdup? Vrei sa spui ca restul reformei in justitie a fost facuta de Johannis in cele doua luni de cind e presedinte? Sau poate a fost facuta de Ponta, primul ministru? Nu, ca asta apara borfasii si se mai si lauda cu asta. Atunci cine a facut restul reformei? Parlamentul? Nu ca ala e cuibul borfasilor. Ai cap pe umeri. Foloseste-l. In orice caz, nu mai debita timpenii.

Răspunde

FLORIAN D. MIREA - 03-04-2015

In epoca Basescu Justitia si-a recapatat partial independenta pierduta inca din anul 1938, ca urmare a instaurari dictaturii personale a regelui Carol al II-lea. Nu este cazul sa i se atribuie lui Basescu merite mai mari decat a avut in realitate. Tot ce a intreprins el ca presedinte a avut un caracter limitat. Iar daca ne uitam la marii corupti care au ajuns la inchisoare in epoca sa, descoperim ca primeaza persoane cu care Basescu se afla in relatii de adversitate personala, ceea ce nu poate sa fie ignorat de analistii impartiali, atunci cand i se evalueaza mandatele. Una este sa lasi justitia sa functioneze pana la capat, chiar daca ajunge sa iti ia casa pe care ai dobandit-o ca primar, alta este sa faci din ea un instrument de uz personal sau sa o lasi sa functioneze asa, dand ocazia adversarilor loviti sa clameze ca li se insceneaza procese politice. Judecand dupa patima si partizanatul cu care Basescu se posteaza astazi alaturi de Elena Udrea, contrariindu-i si consternandu-i cu obstinatie demna de o cauza mai buna pe cei care au vazut in el pe cavalerul ireprosabil al justitiei independente, e greu de crezut ca o Elena Udrea ar fi ajuns astazi acolo unde este, daca el ar mai fi fost presedinte. Semnele de intrebare ridicate aici de unul dintre comentatori (Mihai2) nu sunt gratuite si merita neaparat atentia jurnalistilor de la "Revista 22". Oricat ar fi de durerors, adevarul ar trebui sa primeze in fata erorilor involuntare sau premeditate. Privitor la argumentatia domnului Sever Voinescu: ea este corecta si de bun simt. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

Răspunde

VIORICA - 03-03-2015

Foarte bun articol, o radiografie clara a societatii romanesti, felicitari. Prind curaj cand vad ca in presa noastra inca mai exista minti neantinate de frustari si ura, minti care pot deslusi fenomenele care se intampla si nu persoane. Avem nevoie de mai multe voci si pixuri care sa vorbeasca/scrie despre acest fenomen al banilor negrii folositi in politica. Ne trebuie curajul sa vedem si indreptam cauzele caci efectele vin de la sine. Cred ca e timpul ca societatea civica sa aibe un rol mai activ si sa ceara armonizarea legislatiei cu realitatile, fara legislatie noi "impingem" si acceptam aceste practici. Hai sa-i ajutam pe alesii nostri sa nu mai fie nevoiti sa faca evaziune fiscala pentru ca totusi un partid cu bani se tine si nu cu zambete....

Răspunde

MIHAI 2 - 03-03-2015

De ce tocmai acum DUPA PLECAREA LUI TRAIAN BASESCU DE LA COTROCENI ? Mai ales ASA se enunta intrebarea pe care autorul o restrange cu schepsis doar la primele 5 cuvinte si ii mai adauga si un pic de arheologie despre ce facea Tariceanu cu un deceniu in urma. Rostul intrebarii in formatul ei INTREG , CU 12 CUVINTE este de a lamuri gradul de independenta a justitiei existent anterior datei de 21 decembrie 2014. Pentru ca daca se admite ca prezenta in functie a lui Basescu a fost cauza amanarii DOSARELOR UDREA vrand-nevrand vine si intrebarea SI IN CE ALT MOD A INFLUENTA PRESEDINTIA LUI BASESCU INDEPENDENTA JUSTITIEI ? Mai exista si alte dosare amanate ? S-a operat cumva - pentru compensare - si o oarecare ACCELERARE a altor dosare care sa fie musai ispravite inainte de 21 decembrie 2014 ?

Răspunde

stoica ovidiu - 03-03-2015

Echilibrat , consistent , la obiect ca deobicei dl Voinescu .

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22