De același autor
Nu voi uita prea curând ziua de 1 decembrie 2009 din cel puţin două motive:
1. La 20 de ani de la Revoluţie, primarul oraşului Timişoara, dl. Gheorghe Ciuhandu, pe care mulţi dintre noi l-am sprijinit timp de mai multe legislaturi pentru a se menţine în funcţie, indiferent de opţiunile noastre politice pentru un partid sau altul, a făcut cadou d-lui Geoană, capitalul simbolic al oraşului şi sprijinul său electoral. Timişorenii au văzut cu stupoare, înfipt în inima fierbinte a oraşului, pe locul pe care se striga acum 20 de ani « Jos comunismul ! », « un pâlc » de drapele roşii cu inscripţia PSD – PC . Acolo se desfăşura o parte din mitingul partidului care de tot atâţia ani se opune cu cea mai mare înverşunare aflării adevărului despre morţii din decembrie, ale căror cadavre, vă amintesc, au fost tranportate pe ascuns la crematoriul din Bucureşti pentru a fi arse şi a dispărea fără urmă într-o gaură de canal. E şi partidul care s-a mobilizat cel mai virulent împotriva punctului 8 al Proclamţiei de la Timişoara, a cărui aplicare ne-ar fi scutit probabil să asistăm azi la cacialmale politice de genul celor pe care le invoc.
Cu numai o zi înainte de 1 decembrie, pe clădirea Operei, pe care, printr-o decizie chiar a Consiliului local condus de dl. Primar, era interzis să afişezi mesaje politice, tocmai pentru a nu manipula simbolistica revoluţiei în scopuri de partid, a apărut un baner cu imaginea pieţii din decembrie 1989, care punea consfinţirea alianţei dintre cuplul Antonescu – Geoană şi primarul Ciuhandu, un fel de dublu sau substitut al primarului Johannis - sub semnul unei analogii incredibile : « timişorenii vor răsturna şi de data asta dictatura, aşa cum au făcut-o acum 20 de ani ! » Se înţelege că dictatorul nu e altul decât adversarul poltic al aceluiaşi candidat PSD, pe care primarul nostru, împreună cu mai tânărul Crin Antonescu l-au apaludat ieri la scenă deschisă, surâzând toţi trei din celălat baner, cel instalat pe hotelul Timişoara, de pe zidurile căruia s-au şters între timp urmele gloanţelor din decembrie.
Cred că prosteasca analogie, sugerată de acest mod de propagandă electorală, lipsită de bună credinţă, a fost percepută ca o lipsă de respect pentru memoria Revoluţiei şi ca o gravă trădare a primarului - ales de oraş şi nu de partidul său, al cărui scor electoral a scăzut dramatic în ultimii ani şi prin prestaţii ca cea de acum - a fost cauza principală pentru care timişorenii au ieşit ieri în stradă.Ei au încercat să denunţe incitarea la dezbinare care s-a produs în jurul ideii nefericite şi total nepotrivite de a transforma spaţiul cu care timişorenii se identifică din 89 încoace, într-unul de miting electoral, chiar de ziua naţională. Niciun alt partid nu a îndrăznit vreo astfel de apropriere şi nicio altă persoană nu a avut ideea de a subsuma scopurilor sale politice memoria şi istoria recentă a locului. Mărturisesc că şi pe mine şi pe destui prieteni, colegi de miting de prin anii 90, oameni cu care am alte afinităţi decât cele legate de conjuncturi electorale şi alături de care am sperat să consolidăm la Timişoara societatea civilă ( pe mulţi dintre cei prezenţi ieri în piaţă îi cunosc de la Alianţa civică şi de la Solidaritatea universitară, alţii îmi sunt colegi la Universitate, alţii erau oameni în vârstă pe care i-am intervievat pentru că au avut de suferit în comunism) sfidarea oricărui bun simţ şi punerea la mezat a imaginii oraşului au fost motivele principale de a renunţa la tihna unei zile de sărbătoare. Ne-am chemat unii pe alţii la telefon, întrebându-ne consternaţi ce e de făcut şi am decis că nu putem rămâne indiferenţi la ceea ce pentru noi este întâi de toate un semn de dispreţ al timişorenilor, neconsultaţi prin niciun fel de mijloc de primarul ales.
Nu ştiu ca urmare a cărei intervenţii sau reveniri, banerul de pe faţada Operei, care arunca în derizoriu revoluţia timişoreană, asociind-o unui context electoral, dispăruse până a doua zi. În schimb, coşmarul nu. Am a avut ocazia să aflăm că după huliganii lui Ceauşescu, golanii lui Iliescu, devenisem pentru aliaţii de ocazie, un « grup de derbedei ». Azi au continuat veştile cu alte lucruri incredibile pentru cei care am fost ieri in piaţă : oameni din alte oraşe întreabă dacă e adevărat că au fost aduşi pedelişti cu autobuze la miting sau dacă cei prezenţi acolo au fost plătiţi cu 500 de lei ca să iasă în piaţă. Aşa au spus unele televiziuni, aşa au afirmat unii lideri şi jurnalişti care orchestrează cu aceleaşi mijloace şi pe acelaşi canale, manipulări care ne conduc cu gândul în anii 90. De altfel, acolo, în acei ani, cred, am căzut ieri cu toţii pe toboganul unei istorii care ne împinge mereu înapoi şi nu ne lasă să respirăm decât aerul ei cu iz mlăştinos, dominat de confuzii şi o politică a fricii şi intimidării.
S-a strigat în piaţă “Ruşine !” « Păcat, păcat de sângele vărsat ! », « Timişoara nu-i a voastră ! » şi multe altele, îndreptate în special împotriva lui Geoană, dar mai ales s-a strigat « Jos comunismul! » Pentru că nu doar roşul înflăcărat al drapelelor sau al cravatelor oficialilor de partid, al eşarfelor atârnate de militanţi la gâtul unor copii de grădiniţă sugerau că lozinca îşi are rostul, ci şi felul în care televiziunile au prezentat cele întâmplate la Timişoara. Înainte chiar ca cei care îi patronează să fi ajuns la putere, ele au şi revenit la metodele din aceiaşi ani nefaşti, când ceaţa se lăsa brusc peste locurile unde opoziţia manifesta sau oamenii se revoltau.
Să vezi şi să nu crezi!
2. Cu asta am ajuns la al doilea motiv de mâhnire pentru timişorenii care au venit ieri în piaţă. : felul în care informaţia a fost pusă din nou sub obroc sau distorsionată cu bună ştiinţă de televiziuni.
Trebuie să menţionez că pe măsură ce timpul trecea şi cei trei lideri solidarizaţi la Timişoara erau mai virulenţi sau foloseau într-un mod obscen, pentru a se legitima, în faţa camerelor de luat vederi, amintirea domnului Coposu - fără rezistenţa morală şi puterea de a lupta a căruia am fi avut azi parte doar de partidul unic - cei care soseau în piaţă erau tot mai numeroşi, în credinţa oarecum naivă că ocuparea unui spaţiu mai mare în teritoriul pieţii, decât a nucleului ei dur şi roşu, însemna şi recuperarea spiritului de altădată al Timişoarei, legat de curajul şi riscurile asumate în 1989, de breşa pe care locuitorii oraşului au făcut-o atunci în complotul general al tăcerii şi terorii.
Nu contează poate prea mult că televiziunile patronate de oligarhia de azi, bine plătite şi răsplătite, fac jocul mistificărilor de tot felul, într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru a nu-şi vedea privilegiile pierdute sau reţelele slăbite. Deşi din punct de vedere deontologic, lucrurile sunt mai mult decât grave.
Problema cea mare e însă a televiziunii publice, plătite de contribuabili cum se zice, care sub acoperirea aerului festiv al unei sărbători care nu era sărbătoare, a vorbit doar de mici şi regretabile incidente, fără a pomeni vreun cuvinţel de provocările de tip electoral de la Timişoara şi fără a arăta lozincile celor veniţi în piaţă pentru a spune răspicat : « Proclamaţia nu-i a voastră! ».
În loc să arăte că cei ce erau acolo protestau ca să se desolidarizeze de inţiativa unui primar care nu s-a simţit obligat să se consulte cu ei înainte de a face pasul politic pe care l-a făcut şi care dezbina astfel oraşul pe care îl reprezintă, de chiar ziua naţională, televiziunile au supralicitat un incident minor şi izolat pentru a pune protestul sub semnul unui scandal de tipul celor care animă de obicei stadioanele, sugerând că eticheta de « derbedei » era cea mai potrivită pentru a-i identifica pe cei prezenţi. Scenariile vechi cu Piaţa Universităţii în care, deşi au fost prezenţi destui intelectuali de elită, camerele de filmat « nu vedeau » decât « pegra societăţii » sau cu oamenii plătiţi ( pe vremea aceea în dolari sau valută) de partide, evident altele decât cel al domnului Iliescu, dau sentimentul acelui déjà - vu care ne catapultează în trecut, retezându-ne orice speranţă. Fac parte toate astea dintr-o strategie de descurajare a celor care îndrăznesc să creadă că restauraţia ce se prefigurează mai poate fi evitată sau o parte măcar a mass mediei a devenit complet opacă la orice considerent de ordin moral ? E greu de spus, la fel cum e greu de spus ce efect vor avea aceste tăceri şi omisiuni programate asupra electoratului. Pentru că în epoca internetului, informaţia circulă cu viteză. Au sunat desigur şi telefoanele de la prieteni din alte oraşe şi am relatat de mai multe ori ce am spus aici, dar e anormal ca într-o ţară care aniversează 20 de ani de la căderea comunismului să ne întoarcem la practicile de care acesta a abuzat fără limită şi să recurgem la soluţii private pentru a afla ce se întâmplă cu adevărat într-un loc sau altul.
2 decembrie 2009, Timişoara
