Mizele scandalului Panama Papers

În condițiile în care mai bine de jumătate din schimburile comerciale mondiale, mai bine de o treime din fluxurile financiare internaționale, o treime din investițiile directe ale multinaționalelor implică paradisurile fiscale, iar peste două milioane de companii intermediare își au domiciliul în paradisurile fiscale, putem spune că acestea sunt o parte importantă a vieţii economico-financiare la nivel global.

Stefan Popescu 12.04.2016

De același autor

 

De mai bine de o săptămână, presa in­ter­națională are printre titlurile actualității și un subiect legat de afacerea Panama Pa­pers sau Panama Leaks. Comentariile sunt abundente, inclusiv în mass-media din România, la fel și numărul „spe­cia­liș­tilor“ care crește spec­ta­cu­los de fiecare dată când iz­bucnește un scandal de o asemenea amploare. Dis­cu­țiile sunt în mare măsură emoționale, iar atenția pu­blicului din țara noastră es­te orientată spre even­tua­lele fonduri ale apropiaților președintelui Vladimir Putin sau ale pre­mierului David Cameron decât spre nu­mele românești care apar în această afa­cere. În alte țări ale lumii, scandalul Pa­na­ma Papers a dat naștere la dezbateri par­la­mentare, interpelări ale guvernului, ini­țierea unor comisii parlamentare și des­chi­derea unor anchete din partea instituțiilor abilitate. La noi, responsabilii instituțiilor și aleșii parlamentari nu par interesați de dimensiunea fenomenului, deși mul­te in­vestiții și privatizări au fost desfă­șu­rate prin intermediul unor societăți cu se­diul în paradisuri fiscale, iar fondurile rea­lizate prin devalizarea economiei ro­mâ­nești din ultimii 26 de ani trebuie să fi avut și vreo destinație exotică... Poate chiar miliardul evaporat din băncile de pes­te Prut... Să revenim însă la dimen­siunea globală a afacerii!

 

Paradisurile fiscale – verigi importante ale economiei și finanței mondiale

 

Subtitlul poate părea de-a dreptul scan­dalos, dar realitatea îl confirmă. În con­di­țiile în care mai bine de jumătate din schim­burile comerciale mondiale, mai bi­ne de o treime din fluxurile financiare in­ternaționale, o treime din investițiile di­recte ale multinaționalelor implică pa­ra­di­surile fiscale, iar peste două milioane de com­panii intermediare își au domiciliul în paradisurile fiscale (numite IBC, In­ter­na­tional Business Companies), putem spu­ne că acestea sunt o parte importantă a vieţii economico-financiare la nivel glo­bal. Aceste estimări, făcute de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Eco­no­m­i­că (OCDE), ne mai spun că, la asemenea di­mensiuni ale fenomenului, nimeni nu poate afirma (nici statele și nici presa in­ternațională) că informațiile apărute cu ocazia scandalului Panama Papers sunt surprinzătoare. Cum oare nu a surprins pe nimeni atunci când Insulele Virgine (bri­tanice) figurau în clasamentul marilor investitori din China? Sau Mauritius, în cel al marilor investitori din India? Liberia și Panama „dețin“ cele mai mari flote co­merciale din lume...

 

Să spunem clar: nimeni nu are interes ca paradisurile fiscale să dispară! De aceea, afir­mații de genul celor apărute în ul­ti­mele zile - „afacerea reprezintă o spe­ran­ță în lupta mondială împotriva corupției și evaziunii“, „să punem capăt epocii pa­radisurilor fiscale“ (François Hollande) - sunt populiste și nerealiste. Alte estimări privesc suma totală aflată în paradisurile fis­cale: între 12.000 și 26.000 de miliarde de dolari, din care 10 până la 20% ar fi fon­duri ilegale provenite din infracțiuni. Poate că expresia anglo-sa­xonă too big to fail, re­fe­ritoare la unele instituții financiare al căror faliment ar pune în pericol sistemul economic internațional, ar fi mai potrivită pentru pa­radisurile fiscale: too big to be eradicated. La nivelul su­melor vehiculate și in­te­reselor din spatele aces­to­ra, paradisurile fiscale au în­că mulți ani înaintea lor. De altfel, dacă privim lista celor câtorva zeci de pa­ra­di­suri fiscale din lumea întreagă (între 45 și 60), observăm că de 30 de ani încoace este aproape neschimbată. Ba mai mult, pe fondul intensificării fluxurilor finan­ciare de după sfârșitul epocii bipolare și mondializării economiei, sumele ajunse în paradisurile fiscale au crescut. Dere­gle­men­tarea, liberalizarea și libera circulație a capitalurilor deveniseră adevărate dog­me ale anilor 1990 și chiar 2000, până la iz­bucnirea crizei financiare mondiale. Pa­radisurile fiscale au căpătat un rol esențial în prosperitatea multinaționalelor, acestea din urmă fiind elemente importante ale influenței în lume a statelor in­dus­tria­li­zate. Mecanismul este cât se poate de sim­plu: multinaționalele creează filiale în pa­radisurile fiscale și prin intermediul aces­tora atrag capitaluri și fac investiții în di­verse părți ale lumii. Marile profituri sunt înregistrate în Panama sau Vanuatu, în Costa Rica, Seychelles sau Belize sau în te­ritorii de peste mări, dependenţe ale unor foste metropole coloniale sau în state afla­te sub influența unor mari puteri eco­no­mice (Anguilla, Bermude, Insulele Cai­man, Gibraltar, Montserrat, Insulele Vir­gi­ne – Marea Britanie; Aruba, Curaçao, Sint Maarten – Olanda; Hong Kong, Macao și Sin­gapore – China ; Monaco și Andorra – Fran­ţa ; Liechtenstein - Germania), chiar în zone de pe teritoriul unor state care se declară luptătoare împotriva evaziunii fis­cale la nivel mondial (Delaware, stat de pe coasta de est a SUA, este considerat cel mai mare paradis fiscal, înaintea Elveției, Insulelor Caiman, City-ului londonez) sau în zone libere create special de unele state (Jebel Ali din Dubai, în Emiratele Arabe Unite), cu alte cuvinte, în teritorii cu fis­calitate redusă, chiar nulă, care garantează secretul bancar, unde înregistrarea unei fir­me se face foarte ușor (în Delaware, pen­tru înregistrarea unei firme este ne­voie doar de un act de identitate...), cu o slabă cooperare judiciară cu alte țări și sta­bile din punct de vedere politic. Din aceas­tă constelație nu lipsesc, evident, cele pes­te 6.000 de instituții bancare, adevărate curele de transmisie între paradisurile fis­cale și celelalte țări. În limbajul celor in­criminați de opinia publică mondială, acest lucru se cheamă optimizare fiscală. Li­mita între optimizare fiscală și evaziune fiscală nu este pe deplin clarificată. Une­ori, din rațiuni geopolitice, nici nu se do­rește. De exemplu, Comisia Europeană acu­ză companiile americane Google, Apple, Starbucks și Amazon de evaziune fiscală, având în vedere că investițiile eu­ro­pene sunt realizate prin intermediul unor filiale domiciliate în paradisuri fis­cale (Luxemburg, Irlanda etc.), în timp ce acestea se apără afirmând că este vorba de o simplă optimizare fiscală.

 

Paradisurile fiscale atrag însă și mulți particulari dornici să plătească impozite cât mai mici sau să își ascundă o parte din avere. Acești „migranți fiscali“ adaugă de­finiției paradisului fiscal infrastructuri de calitate (transport, comunicație), servicii de calitate, nivel scăzut al criminalității. În limbajul de specialitate, acești oameni foarte bogați sunt numiți TP, turiști per­ma­nenți, oameni aflați mereu altundeva. Atunci când sunt descoperiți, aceștia de­clară că nu au întreprins nimic ilegal. În­tr-adevăr, deținerea unui cont într-o fi­lială a unei bănci aflate într-un paradis fis­cal sau a unei companii off shore nu are nimic ilegal. Condiția este de a fi de­cla­ra­te. Potrivit estimărilor Comisiei Europe­ne, în fiecare an deficitul de colectare a im­po­zi­telor la nivelul Uniunii se ridică la 1.000 de miliarde de euro. Consecințele acestei scurgeri de capital le resimțim cu toții.

 

Dedesubturile scandalului

 

Scandalul Panama Papers a pornit de la o anchetă desfășurată de International Con­sor­tium of Investigative Journalists (ICIJ), organizație ce reunește 370 de jurnaliști din 76 de țări, unii aparținând unor ins­tituții de presă prestigioase precum Le Monde (Franța), The Guardian, BBC (Ma­rea Britanie), Le Soir (Belgia), Süddeut­sche Zeitung (Germania), The Huffington Post (SUA), Haaretz (Israel), El Mundo (Spa­nia) etc. Am putea spune că asistăm la nașterea unei conștiințe publice inter­naționale, la un fenomen global de luptă împotriva evaziunii fiscale, la o față po­zi­tivă a mondializării. Organizații inter­na­ționale neguvernamentale, jurnaliști și cer­cetători din lumea întreagă sunt salutați de la tribuna șefilor de stat pentru acțiu­nea lor de demascare a derivelor siste­mu­lui financiar internațional. Desigur, toate aceste evoluții pozitive există și, cuplate cu impactul dezvăluirilor asupra opiniilor publice naționale, determină schimbări precum demisia premierului islandez Sig­mundur Gunnlaugsson. Însă informațiile inițiale, despre clientela cabinetului de avo­catură Mossack Fonseca, au fost trans­mise la ICIJ de către o sursă anonimă. În­trebarea pe care ne-o punem în mod legitim se referă la cine are interes în ase­menea dezvăluiri și cine are mijloacele de a pătrunde într-un mediu atât de secret. Fără a intra în speculații, am putea totuși aminti că, de fiecare dată când asemenea scandaluri au apărut (2008, 2010, 2012, 2013, 2015), economia marilor puteri tra­versa perioade de criză sau de stagnare, ba­nii lipseau, iar așteptările sociale erau foarte mari. Să ne aducem aminte de pro­misiunile repetate ale președintelui fran­cez de atunci, Nicolas Sarkozy, de lupta îm­potriva paradisurilor fiscale, de regle­mentare a activității acestora. De fiecare dată, scandalurile și acțiunea puterilor pu­blice aveau drept rezultat repatrierea fie ta­cită, fie sub forma unor amnistii fiscale a unei părţi infime din fondurile existente în paradisurile fiscale și de reglementări internaționale care aminteau marelui ca­pital că statele există, dar fără a eradica acest fenomen. Contextul strategic mon­dial trebuie și el menționat, deși în cazul scandalurilor joacă un rol secundar. Însă informația potrivit căreia oficiali ame­ri­cani i-au prezentat scuze președintelui Vla­dimir Putin, înainte de publicarea Do­sarelor Panama, arată că statele nu sunt deloc străine de aceste dezvăluiri.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22