Sfânta Sofia și sfârșitul simbolic al kemalismului

Decizia președintelui Erdogan de a redeschide Sfânta Sofia rugăciunilor credincioșilor musulmani anunță o adevărată revoluție culturală: Occidentul nu mai este un model pentru Turcia.

Stefan Popescu 14.07.2020

De același autor

Pe 24 noiembrie 1934, Mustafa Kemal „Atatürk” semna decretul prin care Sfânta Sofia devenea muzeu. Decizia venea după ce, cu câțiva ani înainte, părintele republicii turce aprobase efectuarea unor lucrări de restaurare care scoseseră la lumină mozaicurile ce reprezentau simboluri creștine și care fuseseră acoperite după transformarea în moschee de către sultanul Mohamed, imediat după cucerirea Constantinopolului la 29 mai 1453. «Sunt suficiente moschei la Istanbul» declarase cu acel prilej Mustafa Kemal, spunând că Turcia oferă umanității celebrul lăcaș de cult. Atunci însă Turcia căuta să fie parte a comunității occidentale, iar transformarea capodoperei arhitecturale a lui Iustinian nu făcea decât să încununeze o serie de alte reforme, precum mutarea capitalei de la Istanbul la Ankara ori așa-numita «revoluție a semnelor» – introducerea alfabetului latin în 1928. Eforturile lui Atatürk se înscriau într-o anumită continuitate ce fusese începută înainte de proclamarea republicii. Ultimii sultani, începând cu 1840, realizaseră nevoia modernizării imperiului.

Azi însă, Occidentul nu mai reprezintă un model pentru Turcia. Este motivul pentru care kemalismul a apus. Decizia președintelui Erdoğan de a redeschide Sfânta Sofia rugăciunilor credincioșilor musulmani, practic retransformarea acesteia în moschee, este numai un act cu un puternic simbolism, ce-i drept, într-o adevărată revoluție culturală. După cum însăși prezența lui Recep Tayyip Erdoğan și succesele AKP nu sunt decât expresia unor mutații survenite în societatea turcă, o societate care a crescut foarte mult economic în ultimele trei decenii și care dorește să devină ea însăși o națiune-reper în lumea musulmană. De asemenea, această evoluție a societății turce are legătură și cu sfârșitul Războiului Rece, creșterea rolului Asiei, declinul relativ al Europei, cu perioada post-ideologică în care am intrat și care face ca societatea turcă să își privească trecutul otoman și propriile tradiții într-o manieră decomplexată.

Însă alături de aceste explicații ce țin de tendințele mai profunde din societatea turcă și care în niciun caz nu pot justifica decizia președintelui turc de a deschide calea spre retransformarea Sfintei Sofia în moschee, există și unele rațiuni ce au legătură cu echilibrele politice interne și logica electorală. Celebrarea trecutului otoman a reprezentat o strategie predilectă pentru președintele Erdoğan de a-și mobiliza simpatizanții. Întotdeauna, aniversarea cuceririi Constantinopolului, 29 mai, a fost marcată cu mare fast. Pierderea Primăriei Istanbulului în favoarea opoziției acum un an îl face pe liderul turc să accentueze această strategie electorală, iar decizia cu privire la Sfânta Sofia trebuie așezată și în planul președintelui turc de recâștigare a celui mai important oraș al țării.

În al doilea rând, decizia are legătură cu erodarea popularității președintelui Erdoğan și AKP, în pierdere de viteză în ultimii cinci ani, și nevoia sa de a-și păstra electoratul naționalist. De altfel, partidul naționalist de dreapta, MHP, este și aliat la guvernare cu AKP, iar transformarea celebrului lăcaș în moschee cimentează alianța între cele două partide.

Cel mai puțin a cântărit în decizia președintelui Erdoğan impactul internațional. Deschiderea Sfintei Sofia pentru rugăciunile credincioșilor musulmani și plasarea acesteia sub autoritatea direcției Afaceri religioase din guvern, Diyanet, reprezintă o provocare la adresa lumii creștine și a Occidentului, răcind și mai mult relațiile Ankarei cu state importante ale comunității internaționale, precum SUA și Franța, cu Rusia și întreaga lume ortodoxă, dar mai ales cu statele vecine din Balcani, care au și amintirea unui trecut dureros cu otomanii. Evocarea suveranității în explicațiile președintelui turc nu poate sta deloc în picioare, pentru un monument cu simbolistica Sfintei Sofia. Turcia este văzută tot mai mult drept o țară-problemă a comunității internaționale, chiar dacă cele mai multe țări se sfiesc să o spună direct. Consecințele nu vor întârzia să apară, iar acest lucru va afecta capacitatea Turciei de a-și asuma un rol mai pregnant pe scena internațională, inclusiv în lumea musulmană.

De remarcat și strategia pe termen lung a Ankarei de reislamizare a vechilor monumente creștine: în 2012, două biserici bizantine tot cu hramul Sfânta Sofia, una la Trabzon și alta la Iznik, vechea Niceea, au fost transformate în moschei. Dacă punem la socoteală și marile proiecte de infrastructură, marele aeroport etc., nu cred că am greși dacă am considera că această strategie pe termen lung are ca finalitate mutarea capitalei de la Ankara la Istanbul. Acest lucru ar marca practic ștergerea moștenirii kemaliste, atât de dorită de președintele Erdoğan. Oricât de legitime sunt opțiunile Turciei de reconstrucție identitară care să corespundă aspirațiilor sale geopolitice, monumente precum Sfânta Sofia din Istanbul au o identitate multiplă și sunt proprietatea întregii umanități. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22