De același autor
Sistemul politic romanesc este dezechilibrat. Ca si in perioada de dupa mai 1990, se pune chestiunea reechilibrarii raportului de forte.
Urmatoarele alegeri, prevazute pentru 2004, ar trebui sa duca la acest rezultat.
Mai multe scenarii ne sunt la indemana. In 2004 putem avea doua situatii:
1) PSD obtine 51% si formeaza singur guvernul;
2) PSD nu obtine majoritatea si va trebui sa faca un guvern de coalitie.
Chestiunea care se pune in acest caz este: cu cine. PSD poate continua varianta cu UDMR. Pentru asta un guvern majoritar PSD ar trebui sa obtina 44-45%, la care sa se adauge cele 6-7% ale UDMR. Sa nu uitam ca PSD a format un guvern minoritar in decembrie 2000, situatie ameliorata partial prin racolari de la PRM si PD. Un alt scenariu ar fi acela ca PSD va dori sa nu mai fie in coalitie cu UDMR, in ciuda beneficiilor de imagine pe care le-a avut.
Si asta datorita costurilor electorale, mai ales in Transilvania. Ce variante are la indemana? Una este de a face un guvern social-democrat cu PD, la presiunea Internationalei Socialiste. In conditiile in care dreapta castiga teren, IS va avea tot interesul sa fie prezenta in guvernele din Europa si va presa pentru realizarea acestei coalitii. Alta varianta pentru PSD este sa se alieze cu PNL. Formula aplicata in doua randuri in Ungaria, unde socialistii si liberalii au facut coalitie in 1994-1998 si in 2002. O combinatie cu PRM este exclusa, cel putin atata vreme cat UE ramane pe agenda PSD. Se poate discuta si situatia, putin probabila, in care PRM obtine 51% sau ceva mai putin, in jur de 40%. In acest al doilea caz se va forma o coalitie anti-PRM cu PSD, PD, PNL, PNTCD, UDMR, pentru a salva aderarea din 2007 la UE. Toate aceste calcule sunt strict statistice.
Pana dupa Praga, nu se poate spune mare lucru despre probabilitatea unuia sau altuia dintre scenarii. PSD ramane totusi favorit. Elementul necunoscut ramane ce se va intampla dupa Praga.
Va fi admiterea Romaniei in NATO factorul hotarator pentru optiunile electoratului din anul 2004? Va incerca PSD sa forteze alegeri anticipate, pentru a beneficia de plusul de simpatie in perioada post-Praga? Depinde de multi factori. Intai de toate, de situatia din PSD, de raporturile Iliescu-Nastase, apoi de dificultatile iernii, de tensiunile sociale, de prestatia Opozitiei.
Personal nu sunt deloc sigur ca popularitatea PSD va creste daca suntem admisi in NATO. Mai curand factorul intern va fi hotarator. Or, aici vedem cum standardul de viata se deterioreaza. Saracia cuprinde tot mai multa lume. Afacerile de coruptie si scandalurile din zona Puterii, oglindite de mass-media, vor eroda si ele PSD.
Daca tendintele actuale pe care le constatam din sondaje se mentin, PSD va obtine in jur de 25% in 2004.
Momentul Praga poate eventual sa opreasca relativ si pentru scurt timp deprecierea PSD, dar nu cred ca o poate opri. Sigur, un rol il va juca si campania electorala. Cu resursele si pozitionarea sa (partid de guvernamant, control asupra mass-media etc.), PSD poate sa creasca la 30%. Asta se va intampla, mai ales daca partidele din Opozitia democrata nu vor gasi formula cu care sa combata eficient PSD. Personal, inclin sa cred in prima varianta: PSD va obtine in jurul a 25%. El va ramane cel mai mare partid, socotit in numar de voturi. In apropierea lui se vor plasa, nu stiu in ce ordine, PRM, PNL si PD, cu procente intre 20% si 15%. In acest context, chestiunea aliantelor devine centrala. Atat pentru putere, cat si pentru Opozitie.
Nevoia de noi constructii politice
Inainte de a discuta despre aliante, cred ca o alta chestiune trebuie analizata. Se vorbeste, de la o vreme, de noi constructii politice. In doua zone se petrece acest lucru:
1) In Opozitie. Se pleaca de la insatisfactia fata de rezultatul obtinut in alegeri si, de aici, fata de activitatea PNL, PNTCD, PD, partide care nu reusesc sa sparga un anumit plafon in sondaje. Se ajunge la ideea ca este momentul aparitiei unui front comun, a unei miscari largi. Varianta a) fara partidele consacrate PNL, PNTCD, PD; varianta b) raliind si aceste partide, adica "toate fortele anti-PSD". Initiatorii lor sustin ca numai o asemenea forta ar putea sa confrunte cu sanse PSD in 2004. Se spune (bine) ca trebuie adusi oameni noi, figuri necompromise etc.
Dar ideea se pierde in vag pentru a face loc unor politicieni ex-CDR care nu au pentru moment plasament. Ei incearca revenirea in prim planul vietii politice.
Cand se trece, asadar, de la principii la concret, scenariul pierde mult din substanta. Formula propusa, o alianta intre lideri de opinie, grupuri civice, partide parlamentare si neparlamentare, a operat in perioada 1991-1996 si a adus CDR la putere. Acesta ar fi argumentul in favoarea ideii. Se uita ca guvernarea care a urmat a fost un mare esec. Cauza: eterogenitatea gruparii. A lua puterea de dragul puterii este extrem de riscant. E necesara o coerenta, o oferta politica limpede, pe care cei alesi sa isi asume raspunderea. In plus, ideea unui nou CDR nu este deloc populara in electorat. De aceasta coalitie se leaga esecul lamentabil din 2000, dupa o guvernare dezamagitoare.
Nu stiu daca memoria electoratului poate fi ignorata. Partizanii acestei regrupari uita ca electoratul nu va intarzia sa sanctioneze orice formula care ar aminti de CDR. Imaginea extrem de negativa pe care a lasat-o e un obstacol extrem de dificil. PSD si PRM nu vor intarzia sa exploateze acest lucru. Unii dintre participantii la guvernarea 1996-2000, autori directi ai esecului in 1996-2000, sunt printre cei mai activi in incercarea de a construi un nou CDR. O incapacitate politica vadita ii impiedica sa observe ca timpurile sunt altele, problemele sunt altele. Cred ca viata politica romaneasca a facut totusi cativa pasi in ultimii zece ani. Gradul de institutionalizare a crescut.
Epoca "faceti politica cu orice pret" s-a dus. Partidele sunt cele care se cere acum a fi consolidate si sprijinite de cei care sunt preocupati de dezechilibrul sistemului politic. Ele deja au parcurs un drum, au structuri, cadre, experienta, doctrine. Aparitia unei noi formatiuni tip ex-CDR nu ar face decat sa produca alte confuzii, sa demobilizeze electoratul, sa risipeasca voturile. Ar duce la un esec si mai mare al Opozitiei decat in anul 2000. Pentru centru-dreapta asemenea formule sunt de-a dreptul sinucigase politic.
2) Si in zona puterii se vorbeste de o noua formatiune. In binomul Iliescu-Nastase se intampla ceva. Iliescu nu este decis deloc sa se retraga la pensie in 2004. El isi cauta un vehicol politic propriu. Aici variantele sunt doua:
a) Iliescu va prelua PSD, ca presedinte, legea nu ii interzice acest lucru. In acest caz nu va organiza un alt partid.
Nastase, in acest scenariu, se va afla la Cotroceni sau va fi premier;
b) Nastase nu este de acord cu reintoarcea lui Iliescu. Si atunci Iliescu isi face un nou partid, cu elemente din PSD fidele lui. Si nu sunt putine aceste elemente. Se spune chiar ca Nastase ar fi pierdut controlul partidului. La aceasta mutare ar putea sa vina si elemente aflate acum in afara ariei PSD, un Petre Roman, de pilda. Dar asteapta si altii care, deocamdata, nu au un plasament sigur, fosti ministri, parlamentari etc.
Sigur, PSD a ajuns azi un partid supradimensionat, si toate partidele aflate in aceasta situatie sunt in pericol de sciziune. El cuprinde azi un segment important de oportunisti, atrasi exclusiv de avantajele puterii. Acestia vor pleca la primul semn ca partidul se clatina. Sunt apoi tendinte centrifuge, curente de opinie si interese diferite care, prost gestionate, pot sa duca la sciziune.
Formatiunea a mai trecut prin asemenea situatii, in 1992 (cand din FSN s-a desprins Ion Iliescu si a format FDSN) si in 1997 (cand s-a desprins Theodor Melescanu si a format ApR). O sciziune a PSD in 2003 sau 2004 ar schimba complet peisajul politic.
Scenarii posibile
Politica de aliante, in situatia in care nici un partid nu va obtine majoritatea absoluta in 2004, devine un punct central. Mai putin pentru PRM, care nu va fi acceptat in nici o formula pre- sau postelectorala.
Intrebarea este: daca PNL, PNTCD, PD merg separat, pe liste proprii, in alegeri, ce performanta vor obtine?
Prima constatare este ca nici unul dintre aceste partide nu poate face o performanta mai buna decat PSD. Alta intrebare: va reusi unul din aceste partide sa devanseze PRM, cotat cu sansa a doua? Daca lucrurile acestea sunt clare, apare chestiunea: s-au resemnat partidele din Opozitie democrate cu infrangerea si asteapta nebulosul an 2008? Aici ar trebui spus ca, pana de curand, o stare defetista era dominanta. Ea nu a disparut, dar sunt semne ca e pe cale sa fie depasita.
Primul scenariu care ar trebui luat in calcul este o coalitie PNL, PD, PNTCD (eventual UFD),cu liste comune si un candidat unic la presedintie. Ar fi asadar o formula de centru-dreapta. Alta ar fi numai pe dreapta, cu PNL, PNTCD, UFD. Nu este un nou CDR, pentru ca nu aduna organizatii civice si nici partide-fantoma. Sigur apare chestiunea: cine ar trebui sa fie candidatul pentru Cotroceni? Stolojan? Basescu? Altcineva? E prematur sa avansam nume si ipoteze.
Alta dificultate va fi negocierea listelor comune. Cadrele tuturor partidelor sunt reticente la ideea unei aliante, mai ales candidatii cu sanse, de teama de a nu-si pierde pozitiile pe liste. Multi uita ca nu e important sa fii primul pe o lista care nu are sanse. O alta varianta este o axa PNL-PD. Are avantajul ca ar aminti si mai putin de CDR. Ar fi o colaborare intre doua partide conduse de doi lideri populari. In 2004 PNL si PD ar putea propune formula de tandem, cu Stolojan candidat la presedintie si Basescu premier, sau, bineinteles, invers.
Formula ar colecta multe voturi si are un potential mare de crestere. Toate aceste formule - 1, 2, 3 - pot demara printr-un simplu pact de neagresiune, continuate apoi prin colaborari punctuale, in Parlament si in afara lui. Colaborarea cu societatea civila este o resursa importanta si obligatorie pentru recastigarea increderii electoratului.
Formulele de colaborare pot fi foarte elastice la inceput, pentru a se ajunge la liste comune (eventual) in 2004. Desigur, sprijinul reciproc in turul doi al alegerilor locale ar fi un pas important.
Partidele din Opozitia democratica ar putea decide sa mearga in alegeri separat. Pentru asta ar trebui identificate corect resursele interne, umane, materiale, organizatorice. O intrebare simpla: au aceste partide nuclee pe langa toate sectiile de votare? Care sunt resursele financiare ale partidelor in raport cu costurile campaniilor electorale? Raspunsurile ne spun foarte multe despre forta reala a unui partid.
Pentru a candida separat, ar trebui sa incheie pregatirile la inceputul anului 2004. Aliantele nu trebuie incheiate cu orice pret. Unele pot fi toxice, adica partidele sa colecteze mai putine voturi impreuna decat separat. Decizia - extrem de dificila - va provoca multe tensiuni anul viitor in conducerile acestor partide. PNL si-a propus 20%, iar PD intre 22-25% pentru 2004. PNTCD nu isi poate propune mai mult de intrarea in Parlament. Daca aceste estimari se vor realiza, situatia politica in 2004 se va schimba radical. E posibil ca numai unul dintre partidele din Opozitia democratica sa reuseasca o strapungere dincolo de 15%. Raportul de forte va fi atunci doar o prelungire ameliorata a celui de dupa 2000.
