Cinci pagini din adevărata agendă a lui Victor Ponta

Calitatea guvernărilor este direct legată de calitatea oamenilor atrași în partide, de calitatea proiectelor partidelor politice și a capacității lor de stimulare a unor energii individuale, comunitare, naționale.

De câteva zile, analiştii și para-analiștii presei noastre au început să-și dea doc­toratul în ceea ce ei presupun a fi acțiunile viitoare ale Guvernului Ponta, dar se poa­te ușor observa că totul se învârte în jurul a două te­me: 1) va avea bani să „reîntregească“ (ce cuvânt ideologizat de pro­pagandă a vechiului guvern, parcă re­întregim neamul sau țara) salariile sau să crească pen­siile? și 2) va putea să iasă dintr-o așa-zisă „capcană“ întinsă de Băsescu – niște aspirații mari ale populației care nu vor putea fi satisfăcute în 6 luni, urmând ca USL să cadă pe tobogan la parlamentarele din noiembrie?

Aceste două teme de discuție nu surprind cu nimic din esența și imperativele unei noi guvernări a României. Sunt un fel de manele politice care, din păcate, uneori îi contaminează și pe politicieni. Sunt sigur că agenda lui Victor Ponta arată altfel de­cât această agendă pe care i-o împing în față binevoitorii.

1. Ieşirea din pesimismul social și din guvernanța contabilă

În ultima perioadă, discursul politicenilor și al ziariștilor a creat o viziune pesimistă privind viitorul. Totul a fost dublat de o cantonare într-un realism bugetar, dis­cuții doar despre cât ne ajung sau nu ne ajung banii, despre austeritate, criză şi dezastrele din alte țări și s-a promovat un fel de guvernanță contabilă. În tot acest timp, ne-am împrumutat masiv, politica a ucis speranța, a tăiat energiile, a trans­format ideea de politică în ceva inde­zirabil. Congresele partidelor aflate la gu­vernare s-au bazat prea mult pe com­pe­tiția între oameni-salvatori sau bătaia pe grupuri de interese, iar unele proiecte diferite de logică de confruntare directă (Spre normalitate, documentul lui Adrian Năstase din 2003, sau moțiunea lui Vasile Blaga de la ultimul congres al PDL) nu au fost băgate în seamă sau au fost uitate repede. Nu trebuie să negi realitatea cri­zei, dar trebuie să tinzi mereu spre cons­trucția normalității și acesta este un co­mandament obligatoriu al construcției po­litice. Cred că Victor Ponta înțelege că trebuie ieșit rapid din această capcană a construcției intelectuale, a pesimismului şi din contabilitatea dezastrelor din dis­cursul politic, pentru a arăta că altă lume este posibilă, că există o viziune și un proiect. Este o chestiune de ton și de at­mosferă. Este și una legată de stilul co­mu­nicării, de completitudinea comunicării şi umanizarea ei, nu una de propagandă, a realizărilor pozitive. Până la urmă, trebuie o schimbare fundamentală de stil de gu­vernare.

2. Libertate pentru comunități şi eficientizarea statului

Discursul politic din ultimele guvernări a reușit să submineze statul, Ponta are însă o misiune mai grea, trebuie să-l re­for­meze, rapid și dur. Totul din perspectiva construcţiei normalității, dar fără a cădea în capcana unei austerități descrise con­tabil. Statul român nu este cel din ne­fericita sintagmă cu „grasul și slabul“, nici din discursurile minimaliste ale lui Dinu Patriciu. Reforma statului va însemna efi­ci­ență mai mare, nu cos­tu­rile cele mai mici. Ins­ti­tuțiile statului trebuie să facă prestații sociale de cea mai bună calitate, nu trebuie gândite prin fi­lo­sofia tăierilor cu orice preț. A pune statul în con­curență reală cu sectorul privat a fost cheia de boltă a reformei făcute de Tony Blair. Aceasta poate fi cheia relansării unor energii su­plimentare, a unui suflu nou. Statul nos­tru nu mai are resurse de redistribuit, dar poate oferi ceea ce cer ardelenii în focus-grupurile electorale, adică mai multe libertăți. Nu înseamnă să dăm co­mu­ni­tățile pe mâna baronilor locali, cum am făcut prin Legea uninominalului, ci să se construiască, prin legi, mecanisme locale de control și proceduri de auditare cen­trale necruţătoare. Blair a renunțat la teoria statului social încă de la început și a realizat un social-liberalism care a per­mis recuperarea sau stabilizarea unor re­forme pe care dreapta le făcuse înainte și care erau necesare. A reformat însă statul după principiile firmelor private și a pus instituțiile și serviciile în concurență și parteneriate cu cele private.

3. Ieșirea din secvențialitatea electorală și gândirea de termen scurt

Victor Ponta nu are voie să gândească pe termen scurt, trebuie să își proiecteze tot ce face pentru viitorii 10 ani, capcana ar fi să gândească electoralist, într-un prag­matism electoralist. Nu trebuie să înceapă cu un guvern provizoriu, ci trebuie să gândească un guvern din cea mai bună echipă posibilă, cu un program ghidat de obiectivele deceniului care începe cu prima şedință de guvern. Ieșirea din pom­pierismul guvernamental și instalarea pe câteva piste strategice reprezintă una din­tre formulele de succes. Dacă fiecare mi­nistru se va gândi doar cum să treacă și de următoarele alegeri, stând toată ziua pe la televizor și neasumându-și riscuri, atunci insuccesul e garantat, iar mass-media deja scriu la necrolog.

4. Curajul de a privi realitatea în față și o altă distanță a politicii față de viață

Ponta trebuie să reziste tentației cen­trismului, a politicilor călduțe şi mitului dezideologizării. Politicienii trebuie să gă­sească soluții politice la problemele po­li­tice. Ponta vine după o guvernare de dreapta de două cicluri electorale, vine și cu un partener de dreapta, dar trebuie să ia și problemele enunțate de dreapta și să caute eventual răspunsuri de stânga, acolo unde are răspunsuri, sau să accepte so­luțiile partenerilor cu deschidere, dacă ei au soluţii. Când Antony Gidenns și Tony Blair au lansat conceptul Life politics, ei s-au gândit la o politică care iese din ca­binet şi redescoperă viața cea adevărată. A vorbi despre școală sau educație în­seamnă să recunoști că școala nu este doar o instituție care dă diplome și chel­tuie bani de la buget, ci este și un mod de viață pentru milioane de elevi și profesori, un loc pe care nu poți să-l bulversezi fără a-l înțelege. Ideea de a reforma sănătatea sau școala trebuie să se bazeze pe res­pec­tul faţă de instituții și de cei care le po­pu­lează. Acesta este primul pas, apoi ur­mează lucrarea alături de aceste instituții vii, adevărate comunități. Politica își schim­­bă statutul, intră într-un alt raport față de viață, devine partener al oamenilor şi nu mai pare un adversar care le bul­ver­sează viața. O politică orientată spre a în­țelege mai bine viața reală, nu o politică oarbă, ce se uită doar în statistici și cons­tată cu satisfacție că a realizat macro­sta­bilitatea, deși oamenii au emigrat sau au murit. Este nevoie pentru asta de echipe de cercetători, de departamente la partid populate cu experți, nu cu politruci sau sponsori. Este nevoie de multă inteligență și intelighenţie. Doar aşa se poate re­cons­trui încrederea în instituții, fără de care democrația noastră este doar o aparență.

5. Premierul în exerciţiu nu abandonează politica

Politica rămâne o chestiune de partid, dincolo de fantasmele tehnocratismului sau discursuri antiideologice. Cum ca­rierele majorității politicienilor de vârf se termină prost, cum scria un istoric al laburiștilor britanici, contează totuși lun­gimea carierei. Ponta trebuie ca, în paralel cu mandatul său de premier, să re­in­venteze PSD, să-l transforme dintr-o în­treprindere de suport electoral într-un laborator de idei, dar și în întreprindere de comunicare. Modelul său, Tony Blair, a făcut acest lucru cu mare succes, iar efec­tul a fost şi asupra încrederii în politică în general, dar și în instituțiile publice. Coalițiile și alianțele sunt conjuncturale, dar, după 20 de ani, al patrulea președinte al PSD trebuie să aibă ambiția de a pune bazele unei tradiții adevărate: un partid de stânga care nu își schimbă sigla, nici culoarea, care nu se camuflează în scop electoral, ci își asumă identitatea cu dem­nitate.

Calitatea guvernărilor este direct legată de calitatea oamenilor atrași în partide, de calitatea proiectelor partidelor politice și a capacității lor de stimulare a unor energii individuale, comunitare, na­țio­nale. //