Efecte politice ale unui eșec anunțat

Efectele politice ale acestei crize sunt mult mai ample decât modul în care i-au afectat pe actorii participanți. Până la urmă, cele două părți ale conflictului nu au pierdut foarte mult. Paradoxul este că au monopolizat scena politică și și-au completat electoratul sau și l-au conservat. România a pierdut mai mult decât politicienii ei.

Referendumul pentru suspendarea pre­ședintelui a fost doar începutul unei crize politice fără precedent pentru România postdecembristă, nu prin evenimentul în sine, ci mai ales din cauza pe­rioadei care a urmat du­pă 29 iulie, atunci când CCR a amânat decizia, des­chizând o adevărată cutie a Pandorei pentru România po­litică. Unele efecte pe ter­men lung nu le putem bă­nui astăzi, altele se vor vedea în anii următori. Cert este că „Afacerea re­ferendumului“ este o criză din care a pierdut toată lumea: po­li­ticienii din ambele tabere, electoratul și România.

Pentru inițiatorii acestei acțiuni politice a fost un eșec acțional: Traian Băsescu s-a întors la Co­troceni și USL nu a reușit să fa­că cvorumul. Unul dintre oa­menii de vitrină pentru USL, Crin An­to­nescu, a pierdut enorm, dar mai puțin în urma înfrângerii, ci mai mult în urma prestației personale. Nu a pierdut doar încredere și intenție de vot, dar lucrul cel mai grav, şi-a șifonat imaginea ex­ternă. Președintele României are ca de­finiție a postului cerința de a fi actorul principal al politicii externe, iar co­pre­șe­dintele USL și-a făcut praf imaginea ex­ternă. Poate pierderile de solidaritate internă în USL nu sunt mari, dar nu tre­buie neglijate. A început deja o polemică legată de cine suportă costurile politice, liberalii încercând să arunce vina pe PSD, iar dacă nu vor reuși să blocheze această discuție, falia se poate adânci. Deși este clar că liberalii sunt cei care, alături de Voiculescu, au presat realizarea urgentă a suspendării, încercarea de a da vina pe PSD poate redeschide discuțiile din te­ritoriu, unde pesediștii ar putea să le reproșeze liberalilor și slaba mobilizare la vot, deși erau beneficiarii direcți, dacă Traian Băsescu era demis.

Prin prestația sa, Crin Antonescu a re­deschis frontul intern, din PNL, unde tabăra adversă a început să se miște. Dar cea mai mare pierdere de credibilitate pentru Crin Antonescu a avut loc în mo­mentul în care nu s-a ținut de pro­mi­siunea de a ieși din politică, dacă se în­toarce Băsescu la Cotroceni. Dacă se re­trăgea doar pentru gestul în sine, sim­bolic doar, și era chemat de masele li­berale îndurerate înainte de alegerile din 2014, atunci ieșea cu bine și putea reveni. Din păcate, această lipsă de curaj și de încredere în echipa din jurul lui îl va urmări și va fi, probabil, un mare han­dicap, dacă va mai ajunge să candideze.

Din această criză au mai avut de pierdut doi politicieni importanți ca imagine pen­tru USL: Victor Ponta și Ioan Rus. Ponta avea un program executiv ambițios pen­tru vară și reușise deja să arate o parte dintre măsurile și proiectele așteptate de public. Deschisese și un front de luptă cu Traian Băsescu, avea 50% la încredere în sondaje și nici el, nici partidul nu aveau nevoie de nicio criză. Câștigarea ale­ge­rilor din toamnă, pe cale pașnică, părea doar un galop de sănătate. Guvernul a pierdut prin Ioan Rus un politician cu experiență și cu capital de încredere, acesta de­ve­nind o victimă colaterală. Rus a preluat niște liste constituite de ad­mi­nis­trația statului român și nu avea cum să le schimbe, şi nici legile electorale și optimismul din coaliția politică. Alianța era op­timistă că duce la vot 9 milioane și ceva de ro­mâni. El a devenit țap ispășitor doar când s-a văzut că nu se poate realiza cvorumul și atunci i s-a cerut să schimbe regulile după ce competiția se terminase. A picat la mijloc și nu a avut nicio po­sibilitate decât demisia, un caz de situație absurdă, bună de luat drept studiu de caz pentru strategii și tactici decizionale.

USL a avut și o victorie. Și i-a trecut în contul de contabilitate politică pe cei 7,4 milioane de români - și nu mă refer aici la indivizi fizici, ci la o mulțime sim­bo­lică. Aceștia sunt parte importantă din electoratul activ și simt o frustrare acum, frustrare care este capitalizată de USL. Am spus recent într-un interviu, chiar da­că nu sunt toți useliști, unii vor putea deveni votanți USL datorită lipsei de alternativă. Faptul că o parte dintre ei a fost constituită din oameni care s-au ener­vat pe Băsescu și pe PDL când au decretat boicotul arată că USL și-a activat un mic nucleu de electorat nou. Pe de altă parte, prin această vară fier­binte, USL a reușit să facă o punte po­litică între alegerile locale și cele ge­nerale, lucru pe care PSD nu l-a reușit în alți ani. Nu este un câștig de neluat în seamă, chiar dacă a păstra in integrum acest electorat este foarte greu.

Traian Băsescu și dreapta re­prezentată cum-necum de PDL nu au rămas neatinși și nici nu au ieșit în câștig din această criză. Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni, dar cu un scor care este un adevărat dezastru pentru cariera lui de luptător. A câștigat doar la masa verde, orice ar spune susținătorii lui, este o de­legitimare politică. Președintele a pierdut prima lui bătălie politică și a fost una pe care nu ar fi vrut s-o piardă, căci a pri­mit o lovitură de la electorat. În această perioadă, însă, chiar dacă s-a născut o alianță electorală de conjunctură în apă­rarea lui Traian Băsescu, dezvoltările ul­terioare arată că dreapta a ieșit destul de fragmentată. Încercările de revigorare a dreptei scad rolul PDL, în condițiile în care o alternativă electorală matură nu s-a creat încă. În acest moment, se dă bă­tălia pentru ocuparea fotoliilor din dreap­ta spectrului politic și pentru scăderea rolului PDL, care inexplicabil apare timid în discuție, poate aceasta fiind cauza sco­rului lor electoral general. Oamenii spun în sondaje că ar vota partide sau oameni noi, dar fiecare are în cap modelul lui ideal și până la urmă cei care merg la vot votează personalități cunoscute și se feresc să voteze tineri sau inițiative civice transformate în partide. În momentul în care Neamțu, Baconschi, Udrea, Macovei sau Ungureanu vor da bătălii interne pen­tru cine este moștenitorul lui Traian Bă­sescu, atunci dreapta nu va putea să fie un adversar pentru USL. Cât despre câș­tigarea alegerilor nici nu poate fi vorba, cu toate greșelile pe care le-au făcut sau le-ar putea face aliații din USL. PDL încă poate oferi o mare experiență orga­ni­za­torică (reprezentată de Vasile Blaga și echipa lui), notorietate și chiar în­cre­derea unor Boc, Videanu, Udrea, Cezar Preda, Olteanu. Evident, schimbul de ge­nerații trebuie făcut, dar, deocamdată, dreapta nu are un concept nou și niciun proiect cu credibilitate la mase. În afară de lansarea lui Mihai Răzvan Ungureanu - care a intrat pe tabloul principal al com­petiției, dar este încă departe de a avea șanse de câștig fără o forță politică se­rioasă în spate -, dreapta încă nu a adus alternativa, cea cu A mare.

Sigur, Traian Băsescu a fost re­încărcat politic, dar pre­șe­din­te­lui, personal, nu cred că îi va folosi foarte mult acest lucru, deoarece bătălia pentru moș­tenirea lui Traian Băsescu a început să se dea. Din tensiunea politică și din com­petiția naivă de dreapta se poate vedea că Traian Băsescu este considerat deja statuie sau tablou pe pereții din Mo­drogan. Deși a intrat în criză cu încredere de 12 procente și a ieșit cu un scor dublu, nu știu dacă noua alianță de dreapta va mai dori să se folosească de acest capital. Cel mai mare eșec pentru dreapta, ne­compensat deocamdată de câștigul per­sonal al președintelui, este accentuarea bătăliei pentru moștenitorul lui Traian Bă­sescu. Paradoxal - sau poate explicabil – cele 7,4 milioane i-au făcut și pe cei de dreapta șă conștientizeze că au rămas fară locomotivă și să intre în panică. Nu se preocupă să repare locomotiva și se pare că vor vopsi un vagon în culorile lo­comotivei. Să vedem ce va spune elec­toratul.

Efectele politice ale acestei crize sunt mult mai ample decât modul în care i-au afectat pe actorii participanți. Până la ur­mă, cele două părți ale conflictului nu au pierdut foarte mult. Paradoxul este că au monopolizat scena politică și și-au com­pletat electoratul sau și l-au conservat. România a pierdut mai mult decât po­li­ticienii ei. Dar despre asta poate într-un text viitor... //