“Declinul Vestului” sau cum am devenit cu toții naționalist-populiști

Ideea de “coeziune” s-a spulberat oricum în momentul în care fiecare și-a închis granițele. Contează pașaportul, exact ca pe vremuri.

Victor Popa 01.04.2020

De același autor

Înainte de molima chinezească, piețele financiare erau la maxime istorice iar profitabilitatea marilor companii cam tot pe acolo. Mai mult, spre deosebire de criza din 2008 - 2009, sistemul financiar mustește de lichidități. Și totuși, peste noapte, lumea civilizată a prins aspectul unui tablou cu spitale de campanie de pe vremea primului război mondial. Spun primul și nu al doilea, pentru că la vremea aceea nu existau ceea ce azi numim “antibiotice”. Acum avem antibiotice dar ne uităm la ele, deci suntem tot acolo. Nimic nou pe frontul de Vest cum s-ar spune. Ce evoluție fabuloasă am avut în ultimul secol, nu-i așa? Murim, atunci ca și acum, de boli ale mizeriei și ale lipsei de civilizație născute în “piețele umede ale Chinei”, unde tot ce mișcă și are fie blană, fie pene, se consumă la botul calului. Cât progres pe capul nostru!

Lumea civilizată nu mai e stabilă

Dacă sistemul financiar tot mustește de lichidități, ce rost are să stricăm banii pe proiecte de cercetare în zona medicală? Nu mai bine îi direcționăm către start-up-uri dezvoltatoare de aplicații care nu folosesc la absolut nimic dar măcar generează capitalizări bursiere de zeci de miliarde? Până la urmă, cercetarea medicală rămâne apanajul universităților care, oricât de prestigioase ar fi, n-au niciodată bani de așa ceva. Fondurile pentru cercetare vin de la stat și statele, oricât de bogate ar fi, n-au la rîndul lor niciodată bani. Cam așa arată “epoca păcii și a prosperității” pe care o traversăm. Sau pe care o traversam până mai ieri.

În mai puțin de o lună de zile, sistemele publice de sănătate au fost îngenuncheate, în timp ce economia statelor dezvoltate s-a blocat. Nici cu mâna nu putea să le așeze cineva mai bine. Mă refer, binențeles, la cineva care ne poartă sâmbetele. SUA sunt lovite fix în călcâiul lui Ahile, adică în sistemul de sănătate, calibrat intrinsec pe profitabilitate și, implicit, la ani lumină distanță de reacții rapide pentru tratamente gratuite în masă. În Marea Britanie, țara din care vă scriu, pandemia a salvat în mod paradoxal NHS-ul (National Health Service - sistemul public de sănătate) de la privatizarea pe care, într-un fel sau altul, au forțat-o trei guverne consecutive. Ca urmare, NHS, după 10 ani de austeritate, este mai nepregătit ca niciodată, chiar dacă acum Boris Johnson vorbește de la un pupitru inscripționat ipocrit cu “Protect the NHS”. În urmă cu doar câteva luni, Downing Street purta discuții confidențiale cu giganții farma despre scheme de privatizare “pe ușa din dos”, adică indirecte. Nu întâmplător prima strategie prezentată de Boris a fost un fel de eutanasiere patriotică vopsită științific “imunitate de turmă”. Cunoștea prea bine limitele sistemului.

Dacă mâine, Doamne ferește, ne confruntăm cu o nouă amenințare, de orice natură, suntem mai expuși ca niciodată. Practic, în acest moment, lumea civilizată nu mai pare stabilă sub niciun aspect. Nu luați evoluția piețelor financiare ca barometru, indiferent de direcție. Ele nu mai sunt demult reprezentative pentru economia reală. Nici n-ar avea cum după aproape 12 ani de politică monetară ultrageneroasă implementată cu un singur scop: creșterea cotațiilor și, implicit, scumpirea activelor de tot felul, nu doar a celor financiare. Astfel s-a stricat până și busola tradițională a perspectivelor economice occidentale. Nu mai putem să ne fălim cu superioritatea sistemului capitalist, având în vedere că neoliberalismul (curent economic, nu politic - n.r) dominant al ultimelor decenii a schimonosit capitalismul de nu l-ar mai recunoaște nici Adam Smith. La polul opus, economia planificată practicată de Beijing a transformat China într-un colos economic. Și asta în mai puțin de o generație. Ne mai mirăm că îi admiră atâta lume?

S-a dat deja startul oficial pentru “Declinul Vestului” (“Der Untergang des Abendlandes”, titlu original - n.r), în virtutea ciclicității istorice descrise de Oswald Spengler? Vorbim despre declinul accelerat, nu despre un debut greoi de fenomen secular. Chiar dacă răspunsul ar fi “nu”, este mai greu de imaginat un scenariu în care Vestul iese întărit dintr-o asemenea experiență.

Europenii au ajuns la vorbele lui Steve Bannon

Nu trebuie decât să privim la cel mai ambițios, mai sofisticat și mai important proiect din ultima sută de ani: construcția europeană. Uniunea Europeană este azi la un pas de a se face țăndări. Cu instituții greoaie și legaliste, valori fundamentale nedigerate de toate statele membre și cvasi-impotentă când vine vorba de implementarea propriilor principii. Mulți reclamă lipsa de solidaritate între statele membre și spun că Bruxelles-ul este umbrelă de vreme bună. Într-adevăr, când vezi reacții precum cea venită de la ministrului olandez de finanțe Wopke Hoestra, stai să te întrebi ce caută cele 27 de state la aceeași masă. Când s-a pus problema unui efort financiar comun (titluri de stat europene sau “coronabonds” - n.r) destinat combaterii efectelor molimei chinezești, prima preocupare a lui Hoestra a fost să dea note de bună purtare. Adică să verifice cine a fost elev silitor și a construit “buffer fiscal” și cine nu. Asta în timp ce italienii și spaniolii nu mai au unde să-și așeze morții. Disciplina fiscală este importantă, nimic de zis. Un stat normal nu poate să funcționeze fără. În vremuri de calamitate prioritățile ar trebui totuși să se schimbe. Mai ales atunci când vorbești despre o “uniune”. Ideea de “coeziune” s-a spulberat oricum în momentul în care fiecare și-a închis granițele. Contează pașaportul, exact ca pe vremuri.

Îmi vin în minte cuvintele lui Steve Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump și promotor al doctrinei “naționalist-populiste”, personaj asociat la un moment dat cu extrema dreaptă. “Maximizing citizenship value” este ceea ce își dorește Bannon pentru poporul american. Se referă la dimensiunea strict națională a cetățeniei, în detrimentul apartenențelor culturale cum ar fi cea europeană sau cea globală de “cetățean al planetei”. Adică exact ce fac acum europenii. Cine este cetățean al statului X intră, cine nu, rămâne pe afară. În plan economic lucrurile stau la fel. Șocată probabil de disfuncționalitatea sistemului de la Bruxelles într-o situație fără precedent, Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat suspendarea pactului de stabilitate, piatra de temelie a construcției europene din punct de vedere macroeconomic. Mesajul implicit a fost: vă descurcați cum puteți fiecare.

Probabil că Steve Bannon jubilează. Europenii au ajuns, fără să-și propună, la vorbele lui. Ne place sau nu, astăzi am devenit cu toții naționalist-populiști. Sunt unii care încă mai jonglează aiurea cu termeni doctrinari. Spre surprinderea mea, i-am descoperit chiar în România. Deunăzi citeam comunicatul unei asociații patronale care acuză guvernul de la București de populism. Pe la colțuri se pomenește inclusiv cuvântul “comunism”. Uneori stau să mă întreb ce o fi în capul lor. Unii dintre ei sunt chiar lideri de industrie. Dacă s-ar uita la britanici, cei mai libertarieni dintre europeni, ar observa că măsurile implementate în plan economic sunt incomparabil mai generoase decât cele ale guvernului de la București. A devenit Regatul Unit comunist doar pentru că statul și-a asumat rolul de principal actor economic într-o perioadă de blocaj total? Așa cum nu s-a mai pomenit nici măcar pe timpul războiului? A desființat cumva sectorul privat? Nu, dimpotrivă! Încearcă să-l conserve cum poate până vin vremuri mai bune. Înainte de orice însă, încearcă să protejeze populația. Dacă asta se cheamă “populism” atunci ar trebui luat ca un titlu de glorie!

Instinctul naționalist bate solidaritatea

La rândul său, naționalismul este un termen cu semantică fluidă. În ultimii ani a fost asociat cu precădere curentelor extremiste. Este de înțeles. În forma paroxistică a dus la cele mai mari crime din istoria omenirii. Astăzi, fostul președinte al Comisiei Europene, Donald Tusk, denunță pe bună dreptate tendințele naționaliste din sânul uniunii apărute pe fondul măsurilor de combatere a pandemiei. În mod evident nu se referă la același tip de naționalism generator de gropi comune cu mii de morți sau de furnale de incinerare ale victimelor din lagărele de concentrare. Ceea ce face Tusk este să deplângă un instinct de autoconservare diametral opus idealului european de solidaritate și coeziune. Mulți nu mai fac asemenea distincții și aruncă în dreapta și în stânga cu termeni pe care nu-i stăpânesc.

În cutia de rezonanță a social media, multe confuzii tind să se împământenească. Dar am irosi o criză dacă nu am vedea că instinctul naționalist bate solidaritatea în momentul de față și că statul singur este ultimul scut între molimă și cetățean. Deocamdată…

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22