Opinii

Lupta lui Ponta cu moştenirea fanariotă

25.09.2012

Deşi oficialii de vârf ai UE n-ar admite niciodată, unul dintre principalele motive pentru care au acordat României o atenţie nemaiîntâlnită în această vară a fost teama lor de transformare a unui stat membru al Uniunii într-unul eşuat. Un astfel de scenariu ar fi reprezentat o catastrofă pentru români şi o bună parte a vecinilor lor, dar mai ales pentru UE - a cărei imagine ar fi fost făcută praf în clipa în care o lume întreagă se dumirea că acum câţiva ani selectul club primise, de fapt, un exponent perfect al brigandajului balcanic în rândurile sale.

Tom Gallaher

Partidul Oltchim

22.09.2012

Cine valsează? Maimuţoii cu rechinii. Circarii cu mafioţii. Iresponsabilii cu cinicii. Idioţii cu criminalii în serie. Ei cu ei. Cuplurile de aur ale României dansează în transă, cu toate camerele de luat vederi aţintite asupra lor, ringul le aparţine în totalitate, iar noi privim hipnotizaţi. Asta a scos la iveală, printr-un spectacol de un grotesc infinit, mascarada privatizării combinatului Oltchim.

Dan Cristian Turturica

La cald, citeva intrebari despre modul in care Dan Diaconescu a cistigat licitatia pentru Oltchim

21.09.2012

Intr-o atmosfera de-a dreptul senzationala, Dan Diaconescu a cistigat licitatia pentru pachetul majoritar de actiuni al Oltchim. De-a dreptul stupefiant pentru o tara intreaga, Dan Diaconescu face inca un pas in ierarhia informala: bufon TV, apoi presedinte de partid ultra-populist, acum salvator in extremis al uneia dintre ultimele relicve ale industriei comuniste. Procedura de privatizare lasa in urma citeva intrebari majore:

Cristian Pantazi

Dan Diaconescu, cosmarul USL

21.09.2012

USL are toate motivele sa-i fie dor de PDL in forma politica maxima. Democrat-liberalii erau adversari politici din aceeasi liga, cu aceleasi arme. In locul acestora, inexplicabil de pasivi, opozitie face acum un adversar cu mult mai periculos pentru USL. Dan Diaconescu.

Ioana Ene, Ziare.com

Cine se teme de Mona Pivniceru

20.09.2012

Dan Voiculescu este nesigur de ministra Justiţiei, până nu vede numirile pentru procurorul general şi pentru şefia DNA făcute în favoarea sa. Liberalii şi socialiştii cu dosare de corupţie fac deja presiuni pentru ca procurorii şefi să fie aleşi din prerimetrul amicilor USL, iar Mona Pivniceru se căzneşte să grăbească lucrurile şi să-i schimbe de funcţii pe Laura Codruţa Kovesi şi Daniel Morar.

Sabina Fati

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22