Nu din exterior pier civilizațiile, ci – așa cum observa Hegel cândva – ele sunt învinse dinăuntru, de propria inconsecvență și abandonarea spiritului care le-a călăuzit în epoca măreției lor.
Andrei CorneaPNL e singurul în acest moment care poate spune stop iresponsabilității populiste a PSD, opunându-se măsurilor care secătuiesc bugetul de stat. Dar pentru asta are nevoie de o altă echipă de conducere.
Andreea PoraSe dovedește din nou că nici PNL, nici PSD nu au soluții pentru problemele cetățenilor, fie că este vorba de pensii, de evaziune sau de fiscalitate.
Rodica CulcerPo-vești de București: Simona Bucur Oprescu a anunțat că după marea recalculare „pensiile vor crește în medie cu 40%”, că „respectiv unele pensii vor crește cu 80%, altele cu 1%”.
Tia SerbanescuMiza alegerilor din 2024 va fi, de fapt, păstrarea României pe o linie pro-occidentală sau deraierea ei de la aceasta, cu consecințe dramatice incalculabile.
Melania CinceaPe fondul crizei modelului economic german asistăm la o ascensiune a formațiunilor populiste de stânga și de dreapta, antiamericane, pro-rusești, foarte critice față de sprijinul oferit Ucrainei.
Alexandru LazescuAnul 2024 aruncă electoratul României într-o mare dilemă, actualizată și îmbogățită o dată la patru/cinci ani: ce mai rămâne de ales din oferta electorală atât de problematică?
Raluca Alexandrescue la fel de brutal, criminal, genocidal ca și celelalte 20 (și n-a trecut, încă, niciun sfert).
Dan PerjovschiCe rămâne din decizia publică în epoca domniei opiniei, mai ales în media? Ce mai poate risca să hotărască politicianul, care știe că orice decizie rațională de azi poate deveni mâine cel puțin caducă?
Mihai MaciComunitățile evreiești s-au redus în mare parte a lumii, în special în Europa. Antisemitismul e instrumentalizat politic mai ușor când e fondat pe mituri și prejudecăți, deci când e fără evrei.
Ciprian CucuUn semnal important este dat în raportul franco-german pe tema extinderii și reformei Uniunii Europene și se referă la generalizarea principiului cipriot, legat de situațiile de „litigiu teritorial”.
Stefan PopescuInterviu cu istoricul Armand Goșu
Marilena StancuPropaganda Hamas a câștigat războiul, nu numai în lumea arabă, dar și în aproape tot Sudul Global, și în cercurile de stânga din Occident.
Cristian CampeanuPăcat că Ștefan Zeletin, chiar dacă face scurte referiri la îmbunătățirea stării Armatei române, nu a considerat necesar să prezinte și amintirile despre cele trăite în anii 1917-1918.
Codrut ConstantinescuContribuția pe care Constantin Brâncuși o deține în istoria artei are de-a face atât cu moștenirea materială a lucrărilor sale, cât și cu viziunea sa, devenită reper pentru alte generații de artiști.
Mihai TothNoi, în România, nu am reușit în cele două capitale de până acum, Sibiu 2007 și Timișoara 2023, să construim de la zero vreun muzeu de artă, o bibliotecă sau vreo sală multifuncțională pentru cultură.
Dan PerjovschiSe scrie foarte rar despre cei care, de fapt, stau în culisele facerii lucrurilor, dar sunt, în realitate, sisifii lor. Acest articol este și o dedicație indirectă pentru aceștia, toți.
Corina ȘuteuPe diverse căi, teatrul se simte chemat să participe în mod direct la dinamica vieții sociale din care a făcut parte dintotdeauna.
Doina Papp
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an