ANUL XXIX (1491) (19 Martie 2019)

Trecerea de la #rezist la #șieu marchează, după părerea mea, un moment important în maturizarea politică și democratică a societății românești.

Aflat în turneu de consolidare a electoratului captiv și filialelor ai căror lideri au defectat la dușmani, Dragnea a început în forță campania botezată cu schepsis „Patrioți în Europa“.

PNL nu a fost capabil să promoveze o personalitate cu substanță și carismă din propriile rânduri, pentru simplul motiv că nici nu și-a propus să atragă în partid astfel de oameni.

Cei care, asemeni lui Dăncilă, s-au săturat de „scandalurile pe care-l vedem în fiecare zi“ ar trebui să-și reeșaloneze sila, căci anul electoral visceral abia a început.

Toxica mixtură dintre politică și jurnalism produce neîncetat corcituri imorale într-o profesie unde etica ar trebui să fie piatră de hotar.

România: o urgență!

Orice ban pentru marea infrastructură, fie că e vorba de autostrăzi, căi ferate sau spitale, este un ban luat de la miile de primari de partid, de la clientela politică.

Capacitatea României de a împinge dosarul Balcanii de Vest este limitată. Fără expertiză, cu relații mai degrabă modeste în regiune și cu întreaga asistență concentrată pe Moldova.

Macron încearcă să reinventeze centrul, dar incluzând referințe nu numai la tradiția liberală din Europa, ci și la protecția mediului, o temă tot mai importantă pentru generațiile tinere.

Mesajul lui Emmanuel Macron către europeni este remarcabil tocmai prin îndrăzneala de a resuscita ceva din viziunea lui Churchill.

Rezumând esența programului schițat de președintele Franței, soluția magică pentru toate marile probleme ale continentului, economice, sociale, recrudescența valului populist, este „mai multă Europă“.

Președintele Macron a lansat pe data de 5 martie o scrisoare redactată în toate limbile statelor Uniunii Europene, menită să tragă un semnal de alarmă legat de prezentul și de viitorul Uniunii și să propun

Dacă Macron vrea să convingă nu numai adepții, ci și indecișii ori chiar adversarii europenismului, atunci proiectele concrete contează mai mult decât trecutul cultural.

De ce am definit cele două pelicule politice și emoționante? Pentru că primul vorbește despre refugiați, iar cel de-al doilea despre rasism, fără să fie teziste, reușind să fascineze și să înduioșeze.

Am simțit în aer că e nevoie de revenirea la teatrul politic. Și am început Coriolan. Pe parcurs însă, s-a produs ceva mult mai îngrozitor: realitatea a fost cea care a început să semene foarte tare cu ce

Ne îndoim profund că Gheorghe Garoescu ar fi acceptat să-şi trădeze ţara şi regele, punându-se în slujba bolșevicilor şi cozilor de topor.

Romanul autobiografic Promisiunea zorilor ne oferă varianta feminină a lui Moş Goriot, sfântul sentimentelor paterne, în viziunea lui Balzac.

În 1889, Gabrièle are 17 ani. Tatăl este militar și toată copilăria și-a trăit-o printre bagaje. Familia se mută des, din garnizoană în garnizoană, obligată de slujba tatălui.

În nenumăratele episoade dramatice, chiar în și cele marcate de impas și de pericol, intervenția divină, căreia Principesa nu încetează să-și arate recunoștința, se afirmă indeniabil.

Putem spune, asemenea lui Andrei Șerban, că „Richard e peste tot, și în mine, și în tine... și e important să mă lupt cu Richard din mine“.

Pe filiera Gazprom-Konstantin Zatulin- Fundaţia Alexander Gorchakov, sunt pompați banii pentru propagandă ai Kremlinului spre ONG-uri şi formaţiuni politice ”prietene”.