Lungmetrajul din 2017 al regizorului şi scenaristului Paul Thomas Anderson se situează la graniţa unor lumi interesante, pe care reuşeşte să le „coasă” laolaltă printr-un captivant „fir- fantomă”.
Andreea NanuPotrivit destinului nostru ondulatoriu, cel puțin așa cum sublim îl poematizează Ecleziastul, există vremuri pentru bucurie și vremuri de întristare, un timp al rodirii și altul al ofilirii.
Dan C. MihailescuLucian Negoiță, psihoterapeut, doctor în științele educației, coordonează, sub tutela excelentei edituri Spandugino, o serie tematică intitulată „Reziliență și speranță”.
Cristian PatrasconiuInterviu cu Corina Șuteu, coordonator al grupului de consultanță pentru TM2023.
Andreea PoraO gândire de tip magic ar sta la baza imaginaţiei creatoare de fantastic, care, în loc să încerce să epuizeze sensurile din real, dimpotrivă, le multiplică şi le îmbogăţeşte, uneori şocant.
Serenela GhiteanuÎn Europa și în America, spre deosebire de Asia, interesul din spațiul universitar pentru domeniile științelor și ingineriei este în declin de o bună bucată de vreme.
Alexandru LazescuBerlinul este un partener-cheie al Washingtonului în noile echilibre europene post-Brexit.
Stefan PopescuRetragerea Statelor Unite din Afganistan și, prin extensie, a NATO survine cu puține luni înainte de cea de-a 20-a comemorare a atacurilor de la 11 septembrie. Simbolic, este finalul unui ciclu.
Octavian ManeaÎn ultimul an, Maia Sandu s-a profilat prin rezultate precum cel mai performant politician român al generației sale, dacă faci raportul rezultate/resurse avute la dispoziție și mediu ostil.
Sorin IonitaÎntr-un timp cât mai scurt, PAS va trebui să livreze rezultate importante în ceea ce privește reforma justiției și să creeze premisele minimale ale unui mediu de afaceri sănătos.
Ileana RacheruActuala conducere, blocată în propria bulă de tip sectă, consideră că totul este perfect, nu suportă criticile și este îndrăgostită, narcisist, de propria imagine. De fapt, a devenit veche în politică.
Madalin HodorAutonomia universitară menține curtea universității parcare pentru mașinile profesorilor și nu spațiu de dezbatere pentru studenți.
Dan PerjovschiTot mai mulți români folosesc smartphone-ul sau tableta pentru accesul la mass-media, iar tendința s-a accentuat în pandemie.
Brîndușa ArmancaPe când lumea a lăsat baltă vaccinarea preferând relaxarea la mare, valul 4 (tulpina Delta) se apropie vertiginos de țărm.
Tia SerbanescuNaționalismul de tarla este un fenomen periculos, o acumulare de spaime, irațional, resentiment și violență reprimată care poate fi oricând exploatată de politicieni populiști și iresponsabili.
Cristian CampeanuCorupția nu poate fi combătută decât de o justiție independentă, curățată de propriii corupți și eliberată de presiunile politicienilor.
Rodica CulcerRomânia educată e după chipul și asemănarea lui Iohannis: confuză & contradictorie, netransparentă și întârziată. A mers „pas cu pas”. Unii împleticiți și în direcția greșită.
Andreea Pora
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an