Pe aceeași temă
Primul lucru, deci linia directoare, oricât de sec şi de tehnic poate să pară, a fost clar dată de experienţa din Comisia Prezidenţială şi Pactul Naţional pentru Educaţie. Nu am venit în minister cu tolba goală. Am venit înarmat cu un Pact pentru Educaţie, cu o strategie foarte bine pusă la punct la Cotroceni, în Comisia Prezidenţială şi, practic, ceea ce am făcut a fost să merg drept înainte pe acele repere. Am încercat să nu cad pradă tentaţiei de a face modificări periferice, ci de a face o schimbare, coerentă, cap-coadă, liniară, fără a ţine cont de elemente circumstanţiale, gândindu-ne la întregul sistemului. Deci, primul lucru important, cred, este să nu facem reforme periferice. Să nu vorbim despre reforme, ci mai degrabă să le înfăptuim. Indiferent de turbulenţele politice, să merg drept înainte şi nu doar atât. Pentru un ministru al Educaţiei, cred că este foarte important să ţină spatele politic sistemului de educaţie. Altfel spus, să nu lase să pătrundă înspre sistemul de educaţie toate luptele astea politice extrem de nefaste pentru România. Deci, practic, ministrul să facă un baraj în faţa acestor lupte politice, astfel încât ele să nu pătrundă în sistem. Asta am încercat, aşadar, să protejez sistemul.
Ce se întâmplă când astfel de ingerinţe politice se înfig adânc în sistemul de educaţie?
Ele trebuie eliminate. Am încercat pe perioada acestui mandat şi cred că, parţial, am şi reuşit să nu las aceste ingerinţe politice să se manifeste în sistemul de educaţie. Sigur, sunt multe exemple în sensul acesta. Nu mai departe, referitor la ceea ce înseamnă relaţia cu propriul meu partid. Uneori, am avut relaţii tensionate cu reprezentanţi ai anumitor filiale, pentru că nu am acceptat sugestii referitoare la oameni, la numiri, dar, în timp, s-a văzut că a fost un lucru bun şi chiar oamenii din filiale, la un moment dat, au fost de acord cu acest demers. Cred că acum relaţia este foarte bună.
Sunt mai greu de dus duşmăniile sau adversităţile din interior, din rândul aliaţilor să zicem, decât cele din afară?
Nu. Doar oamenii slabi simt sugestiile ca fiind presiuni. În interior, poţi să ai discuţii amicale, mai puţin pasionale, poţi să explici mai bine lucrurile şi, până la urmă, ceea ce mă bucură este că lumea a înţeles că, atunci când ai alături oameni buni, oameni de calitate, nu ai decât de câştigat.
La ce distanţă este sistemul educaţional românesc de standardele de înaltă calitate, acelea la care v-aţi raportat?
În mediul universitar, suntem destul de departe.
Departe în sens favorabil sau defavorabil?
În sens defavorabil. Suntem departe de standardele la care ne-ar face plăcere să ne raportăm. Vă dau un exemplu: mă uitam pe datele pe care le-au raportat universităţile pentru clasificarea lor, conform legii, şi am constatat cu mare tristeţe că, dacă iau producţia ştiinţifică pe ultimii 5 ani a 2 foşti colegi de-ai mei olimpici internaţionali, Adrian Şalic de la Harvard şi Mihai Bărboiu de la Montpellier, este mai mare decât producţia majorităţii universităţilor din România. Sunt doar 4 universităţi generaliste din România, care au o producţie ştiinţifică mai mare decât aceste 2 persoane, care, cert, sunt de top la nivel mondial. Dar asta ne arată distanţa pe care o avem de parcurs.
În preuniversitar?
În domeniul preuniversitar, sigur, nici acolo nu stăm foarte bine şi rezultatele din acest an de la bacalaureat au arătat adevărata faţă a stadiului în care ne aflăm. În mediul preuniversitar, lucrurile pot să se schimbe prin mult mai multă disciplină, mult mai multă rigoare, pentru că există încă foarte multă competenţă, care, din păcate, nu este corect folosită. Aţi văzut şi rezultatele la examenul de titularizare şi examenele pe care le-au dat profesorii. Noi am încercat şi anul acesta o selecţie corectă şi vă garantez că nu vor intra la clase oameni nepregătiţi.
De cât timp ar fi nevoie pentru a ajunge decent de aproape de această lume academică?
Eu cred că, prin consecvenţă, dacă urmărim o perioadă de 5 ani de acum înainte, cu ceea ce acum se pune în practică, vom vedea primele rezultate, vom vedea primul salt. Polonia a făcut un set de reforme în domeniul educaţiei foarte apropiat de cel pe care îl face România acum. La ei, rezultatele s-au văzut în 3 sau 4 ani şi sunt spectaculoase. Polonia este una dintre ţările cu cea mai rapidă creştere a calităţii sistemului educaţional. Deci, eu cred că în 4-5 ani putem să vedem rezultate măsurabile concrete. Sunt convins că vom vedea şi anul viitor şi am să vă spun de ce: începând din anul şcolar 2011/2012 vom introduce, de exemplu, obligativitatea orei de lectură. Rezultatele la testele PISA arată că avem un număr de analfabeţi funcţionali foarte mare. Ce înseamnă analfabetism funcţional? Copii care ştiu să citească, dar nu ştiu să povestească ce au citit. Introducerea orei de lectură cred că va avea rezultate foarte rapide. Într-un an, doi vom scădea foarte mult această rată a analfabetismului funcţional. De asemenea, anul care vine l-am numit Anul luptei împotriva absenţelor. Absenteismul şcolar a atins cote mai mari decât cotele cu care eram obişnuiţi în trecut şi este prima cauză a unor rezultate slabe. Absenteismul, nu doar absenteismul elevilor, ci şi absenteismul cadrelor didactice. Sunt domenii în care efectele se pot vedea foarte repede. Sunt domenii, însă, unde efectele se vor vedea mai în timp. Mă refer din nou la bacalaureatul din acest an. Marele câştig al lui este că acest eveniment are potenţialul de a schimba mentalităţi, de a schimba atitudini, şi nu doar comportamente periferice. Să luăm un caz practic – relaţia părinte-elev: părintele care îi spunea elevului „nu te mai duce la fumat şi la chefuri. Du-te şi pune mâna pe carte şi învaţă, că altfel nu iei bacalaureatul“. Înainte, elevul putea răspunde părintelui foarte simplu: „ei, lasă că dau acolo o şpagă şi se face supraveghetorul că nu mă vede copiind şi o să trec bacalaureatul“. Acest lucru acum nu se mai poate. Şi atunci se stabileşte o relaţie de reglementare, control şi corectitudine între şcoală-părinte-elev, care este de natură să schimbe mentalităţi, să schimbe comportamente şi, până la urmă, asta este important. Pentru că se tot vorbeşte de curriculum – lucru extrem de important, dar haideţi totuşi să ne raportăm şi la altceva decât la conţinutul învăţăturii. Să ne raportăm la atitudini, să ne raportăm la comportamente. Dacă ne imaginăm că în ultimii 20 de ani nu s-ar fi fraudat deloc sistemul de învăţământ românesc şi că am scos 20 de promoţii care nu ştiu ce sunt alea integrale, nu ştiu ce sunt derivatele, dar ştiu două lucruri simple – unu, că regulile se respectă şi doi că nu se poate da şpagă –, astăzi am fi avut 5 milioane de oameni care n-ar fi ştiut ce-i aia şpagă şi n-ar fi ştiut ce anume e fraudarea. România ar fi arătat altfel, dacă, dincolo de conţinuturi, sistemul educaţional ar fi dat tinerilor atitudini şi comportamente corecte. De aceea, eu cred că este o luptă foarte importantă în educaţie, dincolo de conţinuturi, care sunt şi ele esenţiale.
În sistemul de educaţie, ce trebuie să vedem obligatoriu peste 5-10 ani, să spunem, astfel încât să tragem concluzia că s-a întâmplat ceva semnificativ în bine?
În primul rând, la testele standardizate, testele de tip internaţional, testele PISA, teste care validează rezultatele învăţării, România trebuie să stea mult mai bine. Mă refer aici la lectură, la matematici, ş.a.m.d. Doi – să începem să scoatem de pe băncile şcolii oameni care sunt buni în meseria lor. Trei – să creştem numărul de studenţi străini. Creşterea numărului de studenţi străini va fi rezultatul creşterii calităţii învăţământului superior. Studenţii străini vin atunci când există calitate. Patru – o mult mai bună adecvare la piaţa muncii a învăţământului superior. Altfel spus, tinerii care părăsesc universităţile merg şi lucrează în domeniul în care au învăţat. Pentru că, astăzi, acest lucru nu se petrece întotdeauna. Aceştia vor fi indicii, reperele la care, dacă ne raportăm, vom vedea o creştere a calităţii. Mai este un lucru extrem de important: creşterea atractivităţii meseriei de profesor. Trebuie să fim conştienţi că, indiferent cât de multe resurse am pompa în sistem, indiferent cât de multe concepte, reforme ş.a.m.d. am pune în practică, calitatea resursei umane este crucială. Iar calitatea resursei umane nu se poate realiza decât prin creşterea atractivităţii pentru cariera de cadru didactic. Acest lucru se realizează prin întărirea a ceea ce am pus în practică prin Legea Educaţiei Naţionale, şi anume, a masterului didactic. Faptul că poţi să intri la o clasă după un master didactic în care eşti plătit şi după o perioadă de practică de un an cred că este una dintre cheile importante ale schimbării.
Este o problemă de bani pentru creştere a atractivităţii?
Este şi o problemă de bani, dar, pentru a avea o resursă umană de calitate este nevoie de trei lucruri care să se petreacă în acelaşi timp: este nevoie de o resursă umană care să fie bine pregătită, care să fie corect selectată şi care să fie corect răsplătită din punct de vedere financiar. Eu cred că trebuie să investim semnificativ în momentul în care avem certitudinea că sistemele de formare profesională sunt de calitate. Când avem certitudinea că sistemul este aşezat corect, în acel moment trebuie să investim semnificativ în formarea cadrelor didactice şi sporirea atractivităţii meseriei de cadru didactic.
Cât din ce v-aţi propus aţi bifat până acum, de când sunteţi la Ministerul Educaţiei?
E greu de făcut o astfel de autoevaluare.
Când aţi putea să spuneţi că proiectul dvs. s-a terminat sau e aproape de final, în materie de educaţie? Nu proiect politic, ci proiect de management...
Ştiţi, răspunsul la întrebarea asta este un răspuns circular. Un proiect, dacă este de calitate, nu se termină niciodată. Doar proiectele de proastă calitate se termină repede. Un proiect de bună calitate totdeauna are ramificaţii şi reverberaţii care trebuie exploatate. Dacă mă raportez la ceea ce am promis că voi face, nu cred că sunt multe lucruri pe care le-am promis şi pe care nu le-am pus în practică. Am promis corectitudine şi seriozitate. Am avut corectitudine şi seriozitate. Mă refer aici la examene şi la procese. Am promis depolitizare şi nu am auzit nicio acuzaţie credibilă cum că aş fi lăsat ingerinţe politice în sistem. Am promis rigoare în sistemul universitar. Am promis o reformă din temelii a sistemului universitar. Multe lucruri s-au întâmplat deja, dar şi mai multe se vor întâmpla, după ce partenerii noştri străini, cei care fac evaluarea universităţilor, vor da rezultatele clasificării universităţilor. Am promis, evident, o nouă Lege a educaţiei şi am reuşit să trecem o nouă Lege a educaţiei fără compromisuri. În cercetare, am promis alocarea banilor pe resurse de calitate şi, în curând, vom finaliza prima competiţie de proiecte de cercetare, evaluată exclusiv de experţi străini, datorită cărora „cumetriile locale“ nu vor mai putea avea loc. N-aş vrea aici să par că facem o raportare comunistă a lucrurilor bune. Cred că activitatea ministrului Educaţiei poate, cel mai bine, să fie judecată cam la 4-5 ani după ce a luat o măsură. Este un sistem cu o reactivitate destul de lentă. Trebuie să vezi efectele care sunt create în timp, dar, sigur, totdeauna este loc de mai bine. Nu pot să spun că sunt nemulţumit de ceea ce s-a întâmplat. Cu atât mai mult cu cât acest lucru s-a întâmplat într-o perioadă politică extrem de tensionată. Ăsta este poate principalul lucru de care sunt mulţumit: şi anume, că această tensiune politică, isterie de multe ori, nu a penetrat în sistem. Şi aici, şi eu, şi secretarii de stat cred că am făcut eforturi foarte mari.
Care au fost aliaţii dvs. politici sau transpolitici în demersul pe care l-aţi început?
Sigur, din punct de vedere politic, fără susţinerea PDL, a coaliţiei de guvernare în întregul său, acest lucru nu ar fi fost posibil. Au fost momente în care anumite lucruri au depins de două, trei voturi şi lucrurile au mers în direcţia noastră, în domeniul educaţiei. Să ştiţi că am primit, paradoxal şi, sincer, nici eu nu mă aşteptam, extrem de multe încurajări ale oamenilor simpli, de pe stradă. Eu am fost foarte pozitiv surprins, după ceea ce s-a întâmplat la bacalaureat. Atunci când mergeam pe stradă, în parcuri, în mall sau unde mai mergeam, foarte multă lume m-a încurajat şi mi-a spus să continui pe această cale, pentru că este calea bună.
Diferit de ceea ce se spunea despre dvs. la televiziuni sau la anumite televiziuni.
În funcţia de ministru, nu eşti în poziţia să urmăreşti ştirile. Eşti în poziţia de a face ştirile. Într-adevăr, am observat şi eu că se face o anumită atmosferă negativă, dar nu doar pe ministrul Educaţiei. Cum să spun, e doza cotidiană pe care orice om politic trebuie să o accepte ca făcând parte din viaţa firească a unui om public. Pe mine nu mă atinge.
Aceştia sunt, să zicem, aliaţii politici. Aş adăuga, probabil, pe listă şi zona Cotroceni.
Absolut. Aceştia au fost aliaţii, dacă vreţi, pe care a trebuit să-i mobilizez şi pe care a trebuit să îi conving. Dincolo de aceşti aliaţi de grup, să zic aşa, evident că principalii vectori politici ai acestei schimbări în educaţie au fost preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc. Fără sprijinul extraordinar de ferm al premierului şi fără sprijinul foarte puternic al preşedintelui, nu doar pentru mine ca persoană, ci pentru ceea ce se întâmplă, desigur că acest lucru nu ar fi fost posibil. Dar încă din 2005-2006, preşedintele a stabilit educaţia ca fiind o temă majoră. Poate că unii nu au sesizat-o încă de atunci, dar a fost o temă foarte prezentă în discursul prezidenţial, iar premierul, când a fost să aleagă între a merge pe o linie corectă pentru România sau o linie mai convenabilă politic, din punct de vedere educaţional, totdeauna, m-a sprijnit pentru a merge pe linia corectă pentru România.
Şi atunci, în oglindă, unde au fost focarele mari de rezistenţă la ceea ce aţi făcut ca ministru?
Sigur, acum această rezistenţă este mult scăzută, pentru că foarte multă lume s-a convins de ireversibilitatea şi de corectitudinea lucrurilor. Cel puţin, acum percep mai puţin această rezistenţă. A fost o rezistenţă feroce, la început, din partea opoziţiei politice. S-a creat o anumită cârdăşie între mediocritatea din universităţi şi vectorii care reprezintă această mediocritate în plan politic. Acei vectori se află preponderent în zona actualei opoziţii şi în zona fostelor conduceri a ministerului. Pentru că foarte multe lucruri care s-au întâmplat în mediul universitar, cu consecinţe dezastruoase atât pentru mediul universitar, cât şi pentru mediul preuniversitar, s-au făcut cu implicarea directă a unor foste conduceri ale ministerului, care, azi, din fericire, se află în opoziţie. Aici a fost buzunarul de rezistenţă, aici a fost nucleul dur al rezistenţei care, sigur, va continua cu tot felul de acţiuni. Dar, realitatea ne arată zi de zi că, atunci când pui lumină în sistem, oamenii buni sunt de partea ta şi mai ales a marilor schimbări, care vor avea loc în universităţi, în 2011-2012. Marea miză a marilor schimbări din universităţi este că această lege şi această conducere a ministerului dă puterea oamenilor buni. Este important ca lor să nu le fie frică şi să şi preia această putere. Pentru că, de multe ori, oamenii buni sunt puţin intimidaţi, pentru că mulţi au fost ţinuţi în lesă de cei pe care eu i-am numit „mandarinii sistemului de învăţământ superior“. Deci, acolo a fost rezistenţa: fosta conducere a ministerului, care este, din punct de vedere politic, într-o cârdăşie cu mediocritatea din universităţi şi care se exprimă vocal în lumea politică. Dar, eu sunt convins că balanţa politică, balanţa de putere, dacă vreţi, între forţele care vor să meargă înainte, între forţele care vor să aducă ceva nou, corect şi bun pentru învăţământul superior şi pentru învăţământul preuniversitar, şi cei care îi doresc stagnarea, s-a inversat. Acum este limpede că lucrurile sunt ireversibile.
Rămânem puţin la aceste focare de rezistenţă. Ce credeţi că motivează şi motorizează acest tip de conservatorism, acest tip de rezistenţă la schimbare?
Banii!
Sunt atât de mulţi bani?
Bani! Obişnuinţa de a avea puterea absolută. Obişnuinţa de a considera universităţile şi mediul universitar ca pe propria sa moşie. Obişnuinţa de a fi făcut din sistem un alt lucru foarte rău care s-a întâmplat: sistemul preuniversitar a devenit oarecum vasalul sistemului de învăţământ superior. Lucru extrem de grav. Dar, aş spune, revenind la motivele stagnării, că preponderent bani şi putere politică, desigur. Pentru că, atunci când ai putere, într-un sistem precum sistemul de educaţie, acest lucru poate să genereze foarte multă putere politică. Sunt foarte mulţi bani în joc în sistemul de învăţământ universitar. Şi nu ar fi rău acest lucru, dacă aceşti bani ar merge spre calitate. Însă, aceşti bani, din păcate, nu au mers înspre calitate.
Ce regretaţi că nu aţi făcut până acum sau ce consideraţi că nu aţi făcut atât de bine pe cât v-aţi propus să faceţi?
Pot să spun că un lucru regret cu certitudine. A trebuit să aştept februarie 2011, adică practic un an de mandat ca să avem o nouă Lege a educaţiei. Dacă am fi avut-o aşa cum am dorit, în septembrie 2010, am fi câştigat un an. Pe de altă parte, dacă mă uit înapoi, trebuie să recunosc că orice schimbare îşi are ritmul ei. O schimbare într-un ritm mai rapid decât un sistem poate să comporte risc şi să decredibilizeze schimbarea însăşi. Şi aici vă dau un exemplu. Când m-aţi întrebat de aliaţi şi de duşmani, nu am spus nimic de sindicate. De ce? Pentru că la început sindicatele au avut o atitudine de conservatorism extrem. Şi ţineţi minte că am fost acuzat de ele că nu discut. Am reuşit într-un an de zile, prin simpla forţă a convingerii şi a faptelor, să transform sindicatele în adevăraţi parteneri, cu care, desigur, discutăm şi în contradictoriu uneori. De exemplu, 80 de metodologii care pun în practică Legea Educaţiei Naţionale au fost elaborate cu cadre didactice din sistem şi împreună cu sindicatele. Şi vreau să vă asigur că a ieşit ceva foarte bun. De ce? Pentru că în sindicate se sedimentase o experienţă a sistemului, o experienţă a vieţii de zi cu zi. Dar se crease şi un anumit tip de militantism distructiv. Or, am reuşit, prin relaţiile şi prin discuţiile pe care le-am avut cu sindicatele, să punem sub cheie acel militantism distructiv, care nu aducea nimic bun şi să ne focalizăm pe partea de construcţie. Şi le mulţumesc că au acceptat acest lucru. Chiar le mulţumesc pentru că nu a fost un lucru uşor. Această schimbare de mentalitate a sindicatelor poate că are de-a face cu schimbarea liderilor, pentru că nicio federaţie sindicală din educaţie nu are acum aceiaşi lideri pe care îi avea când mi-am început mandatul. Cred că este un lucru de care trebuie să ţinem cont. Dacă ne uităm, anul trecut, a fost, probabil, primul an şcolar în care nu am avut nicio zi de grevă naţională. Cred că nici dumneavoastră, nici publicul nu aţi auzit, de exemplu, mari critici sindicale la ceea ce priveşte educaţia naţională.
Se spune, îndeobşte despre PDL, că nu comunică bine. Ministrul Daniel Funeriu crede că în mandatul său a comunicat bine de la minister?
Nu ştiu dacă am comunicat bine, dar cu certitudine am comunicat corect, spunând lucrurilor pe nume. Niciodată nu am promis ceva fără acoperire. Acum, dacă am comunicat bine, în sensul că dacă acest lucru m-a făcut să fiu eu o persoană plăcută, o persoană apreciată, sigur că întotdeauna există loc de mai bine. Eu m-am focalizat foarte mult pe conţinut, pornind de la premisa că, dacă un conţinut este sănătos, realitatea convinge oamenii mai bine decât o sută de discursuri. Am avut vreo 15 miniştri ai Educaţiei. Am o întrebare simplă pentru fiecare dintre ei: nu aţi ştiut că se fraudează la bacalaureat? Sunt două răspunsuri. Fie nu au ştiut, caz în care erau singurii din România care nu o ştiau, ori au ştiut şi nu au făcut nimic. Şi atunci, avem aici o adevărată problemă serioasă. Ce putem spune despre un ministru al Educaţiei care a ştiut că bacalaureatul şi examenele naţionale s-au transformat într-o fraudă masivă şi nu a făcut nimic? Leg acest lucru de comunicare. Sigur, este foarte plăcut, în iunie, când se dă bacalaureatul, să laşi lucrurile să se petreacă aşa cum s-au petrecut ani de zile şi să ieşi în conferinţe de presă şi să raportezi rate de promovare de 80%. Este foarte uşor acest lucru. Nu cere niciun efort. Este mult mai inconfortabil să faci ceea ce am făcut, dar dacă întrebaţi, până la urmă, omul de pe stradă trebuie să spună dacă am comunicat corect sau nu. Omul de pe stradă trebuie să spună dacă preferă o comunicare verbală, în care să se spună multe lucruri, sau preferă o realitate a faptelor. Eu am ales să mă exprim prin realitatea faptelor. Poate că este greşit din punct de vedere politic, dar eu cred că, pe termen lung, lumea ţine mai bine minte şi se întipăreşte în conştientul colectiv mai bine o acţiune dusă până la capăt, o acţiune despre care toată lumea ştie că este corectă, decât un discurs gol de conţinut.
Să nu ne imaginăm că sistemul e gata schimbat. Ar fi fals să spunem că am terminat reforma în educaţie. Mai este mult de lucru. Premisele, însă, sunt bune. Am un mesaj foarte clar pentru liderii opoziţiei. După examenul de bacalaureat, i-am invitat să avem o discuţie tehnică, nu politică, care să asigure stabilitatea Legii Educaţiei Naţionale. De ce? Pentru că Legea Educaţiei Naţionale tratează exact problemele care au fost relevate la acest bacalaureat. În afară de domnul Ion Iliescu, să zic aşa, liderul spiritual al PSD şi poate omul cu cea mai mare experienţă politică, cei din PSD, mai tineri, şi vă las pe dumneavoastră să le faceţi caracterizarea liderilor actuali, au considerat că e mai bine să treacă această invitaţie la „şi altele“. Eu am fost foarte serios în această invitaţie. Nu mi s-a răspuns. Asta arată că opoziţia nu a înţeles că este mai bine să fie de partea soluţiilor şi continuă să fie de partea problemelor. Deci, stabilitatea legii este foarte importantă şi eu m-aş bucura să existe acest semn de maturitate din partea opoziţiei. Dar poate le cer prea mult.
Cum vă explicaţi că o parte dintre emiţătorii de mesaje critice faţă de madatul Funeriu sunt sau au fost cândva etichetaţi ca reformişti? De exemplu, Andrei Marga.
Eu încă nu am înţeles nicio critică pe care el o emite. Vă spun sincer: nu am înţeles, în fond şi în substanţă, niciun conţinut al vreunei critici, decât vorbe goale. Dar, şi nu m-aş referi neapărat la o persoană, vă asigur că, în momentul în care voi părăsi acest minister, voi avea decenţa să nu critic un viitor ministru, spunându-i că ar trebui să facă ceea ce eu nu am reuşit să fac. Eu m-aş simţi foarte jenat ca după 3 sau 4 ani de mandat, cât a avut domnul Marga, de exemplu, sau după 4 ani, cât a avut doamna Andronescu, să dau lecţii. Când ai puterea executivă a unui minister, trebuie să acţionezi. Regretele ulterioare, că n-ai făcut sau datul de lecţii, ce ar trebui să facă unul sau altul, nu ştiu… nu fac parte din repertoriul meu şi de aceea mi-e greu să comentez lucrul acesta. Nu m-aş opri asupra acestor lucruri.
Una dintre criticile cu care sunt întâmpinate proiectele dvs. este că demersul dvs. e tributar unei viziuni inginereşti.
Am avut o discuţie foarte interesantă pe această temă cu domnul Paul Cornea, după ce i-am citit interviul din 22.
Eu vroiam să vă întreb, de fapt, ce e în neregulă cu ingineria? Care e problema?
Cred că este o problemă de percepţie mai degrabă, decât o problemă de conţinut. Eu cred foarte mult în lucruri făcute temeinic şi fundamentat. M-aş defini mai degrabă ca un om de ştiinţă, decât ca un inginer. Am practicat ştiinţa, cercetarea, niciodată ingineria. Lucrurile clare, standardizarea anumitor proceduri, limitarea dezordinii… Cu cât avem proceduri mai clare, cu atât locul pentru abuz este mult mai redus. De aceea, eu cred că trebuie să trecem printr-o perioadă de organizare foarte minuţioasă şi foarte precisă a multor lucruri, a procedurilor. Pentru că există încă o prea mare entropie organizaţională în sistem. Această entropie nu duce decât la disiparea energiei, la disiparea resurselor şi deschiderea porţilor de intrare în sistem a mediocrităţii. Or, atunci când avem proceduri standard nu mai este loc pentru o serie de ajustări.
Bănuiesc că la interviul domnului Paul Cornea vă refereaţi când spuneaţi acest lucru. Foarte multe critici de acolo ar fi fost justificate, dacă ar fi fost şi adevărate. Foarte multe lucruri care se spuneau acolo erau contrafactuale în ceea ce priveşte conţinutul propriu-zis al legii. Se vorbeşte foarte mult. Sigur, nu pot să pretind că lumea citeşte legea. Însă, s-au spus foarte multe lucruri contrafactuale. De exemplu, s-a spus că de la 65 de ani nu mai ai voie să predai în universităţi, că Funeriu scoate din universităţi pe toţi cei care au peste 65 de ani. Fals. Ei nu mai pot să fie titulari. Nu mai pot să ocupe un post de titular, dar ei pot, dacă senatul universitar şi studenţii doresc acest lucru, să rămână peste vârsta de 65 de ani să predea, dar nu în calitate de titulari. De ce? Pentru că este important ca aceşti oameni, mulţi dintre ei de bună calitate, să îşi creeze, să îşi formeze o şcoală. Să creeze o şcoală de valori, nu să aibă tendinţa de a deveni, aşa cum spuneam eu, mandarini ai sistemului. Dar îmi asum această viziune exactă, precisă, fundamentată pe date, care nu lasă loc de…
Poezie.
Lasă loc de puţină poezie, dar nu lasă loc de abuz.
Ce anume trebuie să însemne bacalaureatul?
Consacrarea şi atestarea unui nivel de competenţă, aptitudini. Evident, nu poţi să ai competenţă fără cunoştinţe, care să certifice calitatea intrinsecă, care să-ţi permită să mergi într-o universitate.
Ce înseamnă pentru dvs. un doctorat?
Un doctorat înseamnă pentru mine şi de acum nu doar pentru mine – pentru că această definiţie este chiar în hotărârea de guvern care defineşte ceea ce îmseamnă doctoratul – o primă experienţă profesională de cercetare.
De ce este important ca examenele acestea - precum un bacalaureat corect sau un doctorat pe bune - să nu se ţină oricum şi mai ales să nu fie trecute oricum?
Dintr-un motiv foarte simplu: pentru că, în România, poate unul dintre cele mai nocive lucruri care s-au întâmplat în ultimii 20 de ani a fost răsturnarea valorilor. Replasarea lor corectă pe o scară a valorilor este un proiect major de societate.
Sunteţi un om care ar încuraja introducerea uniformelor şcolare?
Vreau să spun datele: în România, la ora actuală, cam o treime din şcoli au uniforme. Sigur, exclud o uniformă naţională. Exclud din start acest lucru. Eu văd uniforma ca pe un element de identificare cu un anumit grup. Văd uniforma ca pe un mijloc de reducere a decalajelor care există, uneori izbitoare, şi care fac foarte mult rău tinerilor şi mai ales celor de vârstă foarte mică, dar şi adolescenţilor. Văd uniforma ca pe o mândrie. Țin minte că în Timişoara, când eram elev, era un liceu, Liceul „Nikolaus Lenau“, care avea o emblemă puţin diferită de celelalte şi era o mândrie la vremea respectivă să ai o emblemă diferită faţă de celelalte. Deci, privind acest lucru ca pe o problemă de identificare cu un grup, ca pe un element de mândrie şi ca pe un element de atenuare a unor diferenţe sociale foarte mari în România de astăzi, sunt pro uniformă. Dar aceste elemente pro nu pot să se operaţionalizeze decât cu două condiţii, aşa cum spuneam: unu - să nu fie uniformă naţională – să fie la alegerea fiecărei şcoli; doi – pentru o anumită tranşă a populaţiei, aceste uniforme să fie plătite de stat sau de colectivitatea locală.
Să fie subvenţionate.
Să nu fie în sarcina părinţilor.
Cum aşezaţi într-o analiză SWOT mandatul ministrului Funeriu - avantaje, dezavantaje, oportunităţi şi riscuri?
Nu mi s-a mai întâmplat niciodată până acum să spun într-un interviu că nu vreau să răspund la o întrebare. Sunt extrem de tentat să spun acum că nu vreau să răspund la această întrebare, dintr-un motiv simplu: pentru că nu mi-am încheiat mandatul. Promit că o să răspund la această întrebare când o să-mi închei mandatul. Un răspuns intermediar: aş spune că unul dintre
marile avantaje pe care le-am resimţit în exercitarea mandatului a fost că nu sunt legat de niciun grup de interese din niciun domeniu. Faptul că am locuit peste 20 de ani, înainte de a fi numit – deci de la 17 ani până la 38 de ani – în străinătate nu m-a făcut parte a niciunei găşti. Iar această libertate de acţiune, prin faptul că nu sunt tributar nimănui, decât mandatului cu care am fost învestit de primul ministru şi de preşedintele României, îmi dă o libertate de acţiune care, desigur, poate să supere.
Nu este un risc pentru cariera dvs. politică?
Poate să supere pe foarte mulţi oameni obişnuiţi să apese pe anumite butoane, la care ocupantul ministerului să acţioneze. Eu nu am reacţionat la anumite apăsări de butoane. Lucru care cred că este un avantaj. Am o relaţie foarte bună cu partidul care mă susţine. Nu sunt un lider marcant al partidului, pentru că am avut un mandat foarte tehnic. Am avut un mandat, până acum, care a cerut extrem de multă implicare la nivel tehnic. Însă, sigur, că 2-3 ani de când sunt în viaţa publică din România înseamnă un orizont foarte scurt pentru cariera mea politică.
Interviu cu DANIEL PETRU FUNERIU, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, realizat de CRISTIAN PĂTRĂŞCONIU
