Germania negociază cu Austria un compromis pentru admiterea României. Se discută aderarea la Schengen în două etape: de la 24 martie cu aeroporturile și din 22 octombrie pe cale terestră.
Europarlamentarul Mihai Tudose a declarat marți că nu se mai poate obține aderarea la Schengen și nu știe „ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit criteriile tehnice”.
Propunerea lui Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate în cadrul unor viitoare negocieri menite să pună capăt războiului a fost primită cu critici puternice la Kiev şi în statele baltice.
Volodimir Zelenski, și-ar mai fi redus din condiţiile pe care le pune pentru a negocia cu Rusia ca să pună capăt războiului, la presiunile SUA, a scris joi cotidianul ucrainean Kyiv Post, citat de EFE.
SUA și NATO vor îndemna Ucraina să înceapă negocierile de pace cu Rusia după recucerirea orașului Herson din sudul țării, afirmă cotidianul italian La Repubblica, citând mai multe surse de la Bruxelles.
Casa Albă i-a cerut în privat Ucrainei să nu mai refuze negocierile pentru a ajunge la un acord de pace cu Rusia, până nu se schimbă puterea la Kremlin, relatează The Washington Post.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an