Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Pedepsirea lui Assad 2.0
2018-04-17
4
Deși aplaudat la nivel tactic, Trump este criticat pentru absența unei strategii ambițioase în Levant, în special în Siria. El a dat mai degrabă semnalul retragerii.

 

Loviturile chirurgicale împotriva lui Assad au vizat inima programului sirian de dezvoltare a arsenalului chimic. S-a optat pentru ținte din sfera producției (laboratoare de cercetare, infrastructură de stocare), nu pe mijloace de livrare (cum s-a întâmplat în aprilie 2017). Misiunea coaliției occidentale a urmărit „paralizarea“ arsenalului Damascului de o maniera în care să nu degenereze într-o escaladare a ostilităților cu puterile protectoare ale regimului – Rusia și Iranul. Premisa răspunsului Vestic a fost din primul moment atent circumscrisă și limitată: implementarea Convenției privind interzicerea folosirii armelor chimice. Obiectivul nu a fost nici schimbarea regimului și nici interferența propriu-zisă în dinamica războiului civil pentru a schimba în vreun fel realitatea din teren. Așa se explică și reținerea Moscovei: stabilitatea regimului Assad nu a fost niciun moment amenințată. Între timp, Moscova și Damascul au încercat pe toate căile (în special la nivelul ONU) să blocheze și să tergiverseze accesul experților OPCW în Douma, locul atacului chimic.

 

Trăgând linie, a fost un moment de triumf personal pentru Donald Trump, care într-un an electoral a demonstrat că nu are ezitările care l-au paralizat pe Obama. Însă dincolo de prestația în registrul tactic (în general aplaudată), criticile nu au încetat să apară în plan strategic. Pentru a reuși pe termen lung, „avem nevoie de o strategie cuprinzătoare pentru Siria și pentru întreaga regiune. Nu doar cu privire la ISIS, dar și față de influența malignă rusă și iraniană. Singure, loviturile aeriene nu vor realiza obiectivele americane în Orientul Mijlociu“, observa influentul senator republican John McCain.  În aceeași cheie s-a exprimat și senatorul Lindsey Graham: “ne transformăm într-un fel de poliție a armelor chimice dar nu avem o strategie care să răspundă de ce Siria contează”.

Dezangajarea prematură

Diplomația americană a avertizat asupra lecțiilor din 2011, „când plecarea prematură din Irak a permis Al-Qaida în Irak să se transforme în ISIS. Acest vid a oferit Statului Islamic un spațiu sigur. Nu putem lăsa istoria să se repete în Siria“. Este motivul pentru care în ianuarie Rex Tillerson recomanda păstrarea unei prezențe militare în Siria.

 

Pentru mulți, esența problemei stă în graba președintelui de a anunța retragerea trupelor din Siria. Poate nu este accidental faptul că Assad și-a folosit armele chimice la puțin timp după ce Trump exprimase într-un miting electoral intenția de a-și aduce trupele acasă. Vorbim de un regim Assad tot mai încrezător în propriile forțe, convins că, sub umbrela complice a Rusiei, supraviețuirea sa nu mai este sub semnul întrebării și poate acționa discreționar. În fond, chiar în momentul în care anunța americanilor loviturile aeriene, Trump creiona premisele dezangajării din regiune: „sub nicio formă, SUA nu caută o prezență nelimitată în Siria. Pe măsură ce alte națiuni își intensifică contribuțiile, așteptăm cu nerăbdare ziua în care ne putem aduce războinicii acasă. (...) Soarta regiunii se află în mâinile locuitorilor săi“. Mai mult misiunea ca “Iranul să nu profite de pe urma eradicării ISIS” aparține statelor locale. Surse din interiorul administrației ar fi scurs presei americane informația că Trump și-ar fi dorit o retragere imediată (în 48 de ore) a trupelor din Siria, fiind ulterior convins de Pentagon să extindă răgazul la 4-6 luni.

 

Acest al doilea mesaj are toate șansele să influențeze calculele forțelor din regiune (în special al actorilor care se bizuie pe America precum Forțele Democratice Siriene, esențiale în dislocarea ISIS) într-o proporție mult mai amplă decât atacurile punitive asupra lui Assad. Într-o lume desprinsă parcă

Washington vs. Moscova

Tensiunile dintre SUA și Rusia au toate șansele să se intensifice pe dosarul sirian. Nikki Haley, ambasadoarea SUA în Consiliul de Securitate, a anunțat o nouă rundă de sancțiuni asupra Moscovei, de această dată fiind vizate toate companiile rusești care au contribuit la arsenalul chimic folosit de Assad contra propriilor cetățeni.

din Urzeala tronurilor, unde Moscova și Iranul își consolidează domeniile vasale, unde alianțele sunt fluide, devine tot mai greu să crezi în cuvântul Americii și în capacitatea sa de a rămâne o variabilă care să conteze local. Între timp, umbra Teheranului capătă tot mai mult contur, atât în ceafa Israelului, dar și la Bagdad. Pe acest fond vin și cele mai recente afirmații făcute de ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, menite să tempereze semnalele prezidențiale, sugerând că dezbaterea privind retragerea este departe de a se fi încheiat: „ISIS trebuie învins într-un mod care stabilizează regiunea. În același timp, vrem să fim siguri că influența iraniană nu se extinde în regiune“. Și Macron se lăuda duminică seara că l-ar fi convins pe Trump să rămână în Siria pe termen lung.

 

Pentru mulți dintre observatori este un fel de déjà-vu. Ei văd întreaga experiență ca o repetare a erorilor monumentale făcute de Administrația Obama în 2011, în Irak, când vidul lăsat de forțele americane a creat în parte condițiile premergătoare ascensiunii ISIS, exact în momentul în care regiunea atingea punctul de fierbere. În războiul împotriva terorismului, administrațiile americane au suferit de sindromul „misiunii îndeplinite“, căutând imediat exit-ul. Nici Obama și nici Trump nu fac excepție. Și deși Trump a acceptat recomandările echipei sale în dosarul afgan (o suplimentare a forțelor și o dezangajare strict condiționată de realitățile din teren), a făcut-o în ciuda instinctelor sale. Este probabil și motivul pentru care a dorit să-și clarifice preventiv poziția pe Siria. Se uită însă că prezența americană din Irak și Siria este una limitată, sustenabilă. Nu poți să faci nation-building cu 2.000 de militari (este cel mult un cap de pod scalabil), iar efortul de stabilizare rămâne în proporție de 75% o contribuție a coaliției anti-ISIS. Dar, oare, fără leadershipul și prezența americană, ar exista toate acestea? Și fără America, ar exista un efort sunit de îndiguire regională a Iranului?

TAGS : assad trump moscova arme chimice siria rusia
Comentarii
Ioan Vlad Nicolau 2018-04-19
Recidivati!

Domnule Manea, domnule Manea! Din nou va dati cu presupusu' intr-un domeniu in care nici dumneavoastra ca ziarist si nici eu ca habarnagiu notoriu, n-avem caderea de a ne exprima, fiindca nu suntem haruiti sa ghicim intentiile lui Trump si nicidecum strategiile de viitor a le mai marilor lumii, dind ghiceala noastra drept adevaruri sigure.
Nu s-au scurs 48 de ore de la articolul dumneavoastra de data trecuta cind ati dat cu batu-n balta, afirmind ca Trump n-are nici un fel de strategie in cea ce priveste intentia lui de a ataca Siria si iata ca acuma abordati aceeasi tema, usor modificata, dar in acelasi stil, cum ca Trump n-ar avea habar de tactica si strategie, lipsindu-i viziunea, de data asta nu ca data trecuta vis a vis de dubioasa, agresiva si ne la locul ei actiune, asa cum cu naduf ziceati, ci viziunea si strategia pe termen lung proiectata-n viitor, care sa-mpace capra cu varza si lupul cu capra, asa ca-n viitor in zona orientului apropiat sa se instaleze raiul pe pamint!
Afirmatia dumneavoastra, atit cea de data trecuta cit si cea de data asta, este cel putin gratuita, avind in vedere ca nu faceti parte din virful politicii americane, anume acela foarte restrins, care sa cunoasca intentiile Presedintelui Statelor Unite, nici strategia pe care o va urma pe termen lung sau scurt Trump. Pur si simplu nu puteti sti, fiindca astea sunt lucruri apartinind unui domeniu la care nu aveti acces: secretele administratiei americane in privinta strategiei si tacticei actiunilor politice si militare, ca si efectul lor asupra viitoarelor relatii dintre statele implicate in criza siriana.
Lasati persoanelor calificate-n domeniu: Nostradamus, Petrache Lupu de la Maglavit sau Mama Omida de la Damaroaia sa ghiceasca precis viitorul, iar dumneavoastra rezumati-va la faptul concret, la realitati si nu la impresii, presupuneri si ghiceli, ca ati vazut! Data trecuta afirmind o enormitate, ca Trump n-ar avea in tot cea ce face o strategie, ati reusit sa va faceti de...... ris, primind scurt confirmarea falsitatii presupunerii si nu numai presupunerii, dar afirmatiei hotarite, ca Trump se arunca asa ca proasta-n facalet in actiuni daunatoare omenirii, fara sa gindeasca si fara sa aiba o strategie oarecare.
Ba a avut-o, dupa cum puteti sa constatati si dvs. cred eu. Si o are-n continuare, dar fiindca nu-i sunteti prieten, nu v-o spune dumneavoastra la o tuica bauta impreuna, asa la botu' calului la bodega Griusor, sau dimineata dupa ce v-ati sculat si va beti cafeaua la telefon.
Dar acum dupa ce faptul s-a petrecut si toata lumea este de acord ca s-a petrecut exact, fara gres, la locul si momentul potrivit, servind scopului tactic propus, recunoasteti si dumneavoastra ca da.... din punct de vedere tactic, adica si strategic.... ei bine.... daaaa, Trump a avut totusi o strategie... si din punct de vedere tactic.... O spuneti, dar.... incetisor, cu jumatate de gura si buzele insnuruite punga!
Lasati! Apucati-va de altfel de preziceri. Uite de exemplu de meteorologie devenita intre timp mai mult decit preziceri. Ba chiar astazi, o stiinta suficient de precisa. Sau de paleontologie, ca si acolo interpretarile pot curge ploaie si nu se supara nimeni nu?
In cea ce priveste ghicitul viitorului pe termen lung...... Lasati-o-n seama alora pomeniti mai sus! Da! Serios! Apucati-va de meteorologie! Nu-i tirziu niciodata!


Octavian 2018-04-21
Domnule Nicolau,

Va multumesc pentru raspunsul dvs si in general pentru comentariile foarte extinse. Cred ca este foarte bine ca nu vedem lucrurile la fel.

Nu am incercat sa fac previziuni nici in articolul de mai sus si nici in cel trecut. Am punctat doar ca ii lipseste o strategie pentru Orientul Mijlociu. Asta inseamna o strategie integrata si coerenta pentru toata regiunea si care raspunde unor probleme multiple: ISIS, Assad, Iran si Rusia. Altfel este un repros adus de multi republicani – John McCain, Lindsey Graham sau Richard Haass. Si va invit sa le vedeti punctele de vedere.

Punctual la chestiunea tactica - strategie, sigur ca poti sa ai tactica fara a avea o strategie. Sun Tzu recunostea acest aspect fundamental: “Tactics without strategy is the noise before defeat”. Cateva bombardamente chirurgicale reusesc sa trimita un mesaj. Dar rezolva ceva pe fond in privinta regimului Assad sau a Siriei? Sa speram ca efectul de descurajare a fost restaurat de aceasta data. Anul trecut nu s-a intamplat asta. Un alt exemplu de tactica fara strategie, va amintiti cum inainte de 11 septembrie 2011 - Tomahawk-urile lansate de administratia Clinton impotriva taberelor Al-Qaeda din Afganistan nu au rezolvat problema Al-Qaeda sau a lui bin-Laden?

In cazul administratiei Trump, mesajul dezangajarii, al retragerii este un alt exemplu de tactica fara strategie. Nu este vorba ca SUA sa-si asume singura reconstructia post ISIS (de aducerea raiului pe pamant cum spuneti), dar nu poate sa lipseasca in intregime dintr-un astfel de efort, si nu in contextul in care Rusia si Iranul sunt activ implicate in modelarea regiunii in directia propriilor interese. Oricum o prezenta de 2000 de militari este cel mult un cap de pod, nu amprenta unei operatiuni extinse de nation-building sau de refacere a Orientului in imaginea Americii (Franta are 4000 de militari dislocati in Sahel). Asta inseamna ca nu America isi asuma partea leului a reconstructiei postconflict, ci ramane un efort esentialmente “by, with and through” (cum spune Pentagonul) via partenerii din regiune. Insa o astfel de prezenta este necesara din perspectiva competitiei regionale cu Teheranul (amintiti-va ca una dintre marile critici aduse de Trump acordului cu Iranul este ca nu raspunde si nu acopera actiunile disruptive ale Teheranului dincolo de granitele sale). De asta cred ca mesajul dezangajarii genereaza efecte colaterale care ii submineaza dezideratele de ansamblu in acest spatiu strategic. Prezenta onshore nu offshore mai conteaza si dintr-un alt punct de vedere. Se vede din nou aceeasi graba de a declara misiunea indeplinita cum s-a intamplat dupa infrangerea Al Qaeda in Iraq (AQI este considerata ISIS 1.0), o infrangere temporara care si pe fondul dezangarii americane post 2011 din Irak s-a metamorfozat in ISIS 2.0. Ideea pe care au incercat sa o exprime si generalul H.R. McMaster si Nadia Schadlow (cea care a coordonat redactarea strategiei de securitate a administratiei Trump), dar si Rex Tillerson a fost nevoia de a intra in faza de consolidare politica si societala a castigurilor operationale si care la fel ca in 2011 pot fi reversibile, generand mai tarziu nevoia Americii de a face fata unui ISIS 3.0 si reinsertia in regiune. Sugestiv este ca niciunul dintre ei acum nu mai este parte din administratia Trump si cred ca putem concluziona in ce directie se indreapta preferintele presedintelui.

Long story short: fiecare actiune trebuie vazuta in contextul regiunii, al efectelor colaterale pe care le genereaza si nu separat.

Va multumesc pentru schimbul de idei. Pe data viitoare. Octavian
profesoru 2018-04-17
”Atacul chimic” fost o înscenare gen ”cazul Skripal”. Assad tocmai câștiga războiul, nu se mai vorbea de înlăturarea lui de la putere, Trump voia să se retragă. Assad nu avea nici un motiv pentru un atac chimic.

Obiectivele înscenării și loviturilor ulterioare au fost:
- pedepsirea lui Assad pentru cucerirea enclavei jihadiste East Ghouta și descurajarea lui de a mai cuceri alte enclave
- o demostrație de forță a Occidentului, care a vrut să arate că încă mai conteză în regiune
- material pentru propaganda anti-Rusia și anti-Assad

”Poate nu este accidental faptul că Assad și-a folosit armele chimice la puțin timp după ce Trump exprimase într-un miting electoral intenția de a-și aduce trupele acasă.” - argumentul e absurd. Tocmai că Assad avea tot interesul să stea cuminte până vedea trupele americane plecate din Siria.

”Loviturile chirurgicale împotriva lui Assad au vizat inima programului sirian de dezvoltare a arsenalului chimic. S-a optat pentru ținte din sfera producției (laboratoare de cercetare...” - a fost lovit centrul de cercetare științifică de la Barzeh, unde Pentagonul și mass-media mainstream susțineau că Assad produce armament chimic.
O simplă căutare pe Wikipedia arată că ”Barzah scientific research centre” fusese anterior inspecat de OPCW, care nu a găsit acolo nimic suspect. Wikipedia postează și link-ul către raportul OPCW.
Ioan Vlad Nicolau 2018-04-18
Profesore dece te efortezi? Oricum nu te ia nimeni in seama! Reusesti de fiecare data sa zgudui 22-ul de râs cu aberantele matale ziceri si pe altii mai lipsiti de simtul humorului să-i enervezi!
Ce dracu? Nu mai ai nimic de facut prin gospodarie? Sa bati scoartele si carpetele, sa mai dai cu tirnul pe prispa casei, sa dai la porc....., sunt o multime de lucruri de facut prin batatura! Astept sa-mi raspunzi la intrebare!
Total 4 comments.
Recomandari
1823
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22