De același autor
Ce presupune, de fapt, înalta trădare de care PSD se căzneşte să-l acuze pe preşedintele Klaus Iohannis? Iată ce fapte prevede Noul Cod Penal că fac parte din sfera acestei infracţiuni:
- Intrarea în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, pentru a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului. (Art. 394)
- Trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, la fel, procurarea ori deţinerea de documente sau date ce constituie informaţii secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora. (Art. 395)
- Trădare prin ajutarea inamicului, în mai multe moduri, dar pe timp de război. (Art. 396)
- Acţiuni împotriva ordinii constituţionale, adică acţiune armată care are ca scop schimbarea ordinii constituţionale sau întreprindere de acţiuni violente, în acelaşi scop sau pentru îngreunarea ori împiedicarea exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională. (Art. 397).
Trăgând linie, ce fapte din această listă a comis preşedintele Klaus Iohannis pentru a fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare? Niciuna. Dar dacă Liviu Dragnea, Codrin Ştefănescu, Cătălin Rădulescu – care au fluturat, zilele acestea, ameninţarea cu punerea sub acuzaţia de înaltă trădare a şefului statului – ori alte eminenţe din PSD, animate de acelaşi unic ţel politic – au informaţii în acest sens, să le facă publice. Momentan, de la vârful PSD a venit doar anunţul că există „un document de punere sub acuzare”.
După toate indiciile şi cunoscând strategia unor lideri social-democraţi, nu există argumente temeinice, incontestabile. În plus, inversând ordinea firească, aceştia aşează efectul-miză înaintea cauzei – aşa cum au făcut în vara lui 2012, când l-au suspendat pe Traian Băsescu. Ei ştiu că vor să-l pună sub acuzare – acum, se pare, singura posibilitate de a-l suspenda din funcţie – şi s-au apucat să caute motive.
Sunt relevante în context bâlbele lui Cătălin Rădulescu, care demonstrează că acesta nu numai că nu poate preciza fapte concrete ale preşedintelui care l-ar putea pune în postura de acuzat pentru înaltă trădare – foloseşte o formulare vagă de genul „deservicii economice şi strategice” –, dar face confuzii între acţiuni ce impun punerea sub acuzare pentru această infracţiune şi acţiuni ce impun suspendarea şi care implică derapaje de la litera Constituţiei. La fel, este relevant şi răspunsul ambiguu dat de Codrin Ştefănescu în momentul în care a fost întrebat ce înseamnă înaltă trădare în accepţiunea PSD: „În momentul când ne vom asuma acest document (prin care se va propune suspendarea președintelui Iohannis, pentru trădare – n.r.), îmbunătățit sau nu, o să explicăm cum vedem trădarea.” Ceea ce e clar este că PSD (sau nucleul dur al partidului) are un singur ţel: eliminarea din jocul politic a lui Klaus Iohannis. Iar acesta este punctul de plecare al strategiei de lucru, sub diferite variante.
De ce a adus Liviu Dragnea, acum, în discuţie punerea sub acuzare a preşedintelui?
Pe de o parte, pentru că nu mai e sigur că, în caz de referendum, preşedintele ar fi demis – luna trecută, un sondaj IMAS indica o prăbuşire în sondaje a PSD, la un umilitor procent de 28,4% intenţie de vot, sub PNL, cotat cu 29,2%. Şi nu e sigur nici că ALDE ar susţine, în Parlament, o astfel de iniţiativă – la începutul lunii iulie, Călin Popescu Tăriceanu a plecat din ţară în ziua în care Liviu Dragnea se pregătea să anunţe decizia de suspendare a preşedintelui, iar la întoarcere declara: „(...) nu ştiu dacă suspendarea mai trebuie să fie prima preocupare. Trebuie să existe un motiv politic şi constituţional solid.” Or, indiferent în faţa cărei situaţii s-ar vedea pus, Liviu Dragnea ar transmite un semnal clar că nu mai deţine controlul şi s-ar trezi cu un mare minus de imagine şi, probabil, cu o nouă scădere a PSD în sondaje, iar asta, în an preelectoral. Aşa că varianta punerii sub acuzare a lui Klaus Iohannis este, în acest moment – teoretic vorbind –, cea mai convenabilă pentru liderul PSD şi pentru nucleul dur din partid, întrucât pentru aceasta este nevoie doar de decizia Parlamentului, procedura neimplicând organizarea unui referendum. Iar situaţia le-ar veni mănuşă pentru că, de la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii (care se produce în ziua rămânerii definitive a hotărârii de condamnare), preşedintele este suspendat de drept.
Practic vorbind însă, există un impediment pentru PSD şi în această situaţie: Constituţia prevede, la art. 96, că punerea sub acuzare a preşedintelui României, pentru înaltă trădare, poate fi decisă doar cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Or, actuala majoritate parlamentară nu reuşeşte să adune acest număr de voturi. Dacă l-ar fi avut, argumentele nici nu mai contau: preşedintele ar fi fost suspendat până la sentinţa definitivă, chiar dacă aceasta îi stabilea nevinovăţia şi, implicit, suspendarea abuzivă.
Pe de altă parte, pentru că suspendarea lui Klaus Iohannis este un fel de marotă în PSD, la fel ca lupta cu imaginarul „stat paralel” – o ipoteză spre care duce şi o declaraţie a lui Codrin Ştefănescu: „În PSD e un curent masiv pentru suspendare. Masiv!” Retorica lui Liviu Dragnea şi a camarilei sale politice (de care sunt conştienţi că e doar o perdea de fum mediatică) e pentru aceşti oameni, pentru „curentul masiv din PSD”. Aceştia ar trebuie să vadă că vârful partidului luptă cu hidra „statului paralel” al cărui exponat de top este şeful statului.
Altfel, retorica publică pe acest subiect e doar un fel de vânare de vânt. Liviu Dragnea a ajuns prea mic pentru a (mai) pune în aplicare planuri atât de mari.
