Pe aceeași temă
Deputații au încercat ieri să modifice Regulamentul Camerei Deputaților, dar nu în sensul reducerii imunității parlamentarilor, ci invers. Parlamentarii PSD au strecurat în propunerea de Regulament o sintagmă aparent inofensivă, dar care transforma în instanță de judecată comisia juridică și apoi plenul camerei parlamentare care supune votului o cerere venită de la parchete de încuviințare a urmăririi penale, reținerii sau arestării unui ministru parlamentar, respectiv parlamentar. Proiectul de Regulament prevedea ca orice cerere a procurorilor să cuprindă ”motivele concrete şi temeinice” pentru urmărire penală, reținere și arestare. Practic, această solicitare dădea deputaților ocazia să respingă orice cerere invocând faptul că motivele nu sunt concrete și temeinice. Or, nu parlamentarii au atribuția stabilirii teminiciei probelor într-o cauză penală, ci judecătorii. Noutatea nu e că majoritatea parlamentarilor ce gravitează în jurul PSD își doresc să se pună la adăpost de anchetele penale, ci faptul că procurorul general al României a aprobat o astfel de inițiativă. Miercuri, în urma intervenției opoziției și sub presiunea jurnaliștilor, Regulamentul a fost întors din plen la comisia pentru Regulament și sintagma a fost eliminată. S-a motivat că a fost ”pur și simplu o greșeală”. Gestul procurorului general însă rămâne.
Tiberiu Nițu a transmis, pe 9 martie, sub semnătură proprie și ”cu deosebită considerație” o adresă de răspuns către Valeriu Zgonea, la solicitarea acestuia de a veni cu observații și propuneri pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaților. Din această adresă, super-imunitatea era asigurată prin câteva rânduri, la care Ministerul Public achiesează.
Propuneri deputați:
(13) Raportul Comisiei va face referiri punctuale la motivele legale, concrete și temeinice; acesta se aprobă prin votul secret al majorității membrilor prezenți.
(3) Proiectul de hotărâre privind cererea de urmărire penală, întocmit de Comisia juridică, de disciplină și imunități, se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți, cu respectarea art.67 din Constituția României, republicată. Votul este secret, cu bile.
Răspunsul procurorului general:
Observații pentru forma propusă din casetele 4-9:
Opinăm că indiferent cui i-ar aparține inițiativa cererii de urmărire, procedurile trebuie să se ghideze după anumite repere cu valoare de principiu impuse de lege (art. 13 alin. 2 din Legea nr.115/1999 : ”raport de comisie”, ”ordinea de zi a camerei”, ”înscrierea cu prioritate”. Separat de acestea, opinăm că Regulamentul trebuie să dezvolte în această secțiune pașii de procedură pentru ipoteza în care inițiativa cererii aparține Ministerului Public, dar tot în acord cu reperele Legii 119/1999 precizate mai sus.
Considerăm că aceste standarde sunt îndeplinite în forma propusă.
(Coloana din mijloc conține propunerea parlamentarilor, coloana din dreapta conține observațiile Ministerului Public)
Public, procurorul general cerea renunțarea la imunitatea parlamentarilor
La trei zile după scrisoarea transmisă președintelui Camerei Deputaților, în care Tiberiu Nițu aprecia, ”cu deosebită considerație”, că super-imunitatea parlamentarilor respectă standardele legale, Ministerul Public emitea un comunicat de presă (sursa: http://www.mpublic.ro/presa/2015/c_12_03_2015.htm ), în care solicita modificarea legilor privind statulul parlamentarilor şi responsabilitatea ministerială. Necesitatea schimbărilor legislative era motivată prin faptul că două anchete penale au fost împiedicate de respingerea în Parlament a solicitărilor procurorilor de ridicare a imunităţii parlamentare. Comunicatul a fost generat de respingerea cererii de punere sub urmărire penală a deputatului Laszlo Borbely, după decizia similară în cazul senatorului Varujan Vosganian.
Parlamentarii au avut mai multe tentative de modificare a Statutului, dar au fost respinse de Curtea Constituțională
Introducerea termenului ”concret” aproape că a devenit o obsesie pentru parlamentari. În 2013, au avut trei tentative de legiferare prin Legea statutului deputaților și senatorilor, toate trei nereușite. Acum, se regăsește într-o inițiativă a senatorului Șerban Nicolae de modificare a Codului de procedură penală și se referă la ”pericolul social concret” care trebuie luat în calcul la decizia arestării preventive, ”pericolul social”, fără termenul ”concret” nemaifiind considerat suficient.
Întrucât statutul parlamentarilor este o lege organică, se adoptă în plenul comun al celor două camere, aleșii au renunțat la această tactică și au abordat strategia pașilor mărunți. Au luat decizia să schimbe mai întâi Regulamentul Camerei Deputaților, urmând apoi să modifice și Regulamentul Senatului. Regulamentele se adoptă mai ușor, prin votul fiecărei camere, având statut de hotărâre, nu de lege. Co-președintele PNL, Alina Gorghiu a cerut, după cazul Vosganian, modificarea Regulamentului Senatului, astfel încât ridicarea imunității să fie mai facilă. Majoritatea ar putea profita de această inițiativă.
Cronologia încercărilor nereușite de modificare a Statutului deputaților și al senatorilor:
- 22 ianuarie – legea privind Statutul parlamentarilor a fost adoptată într-o şedinţă comună
- 24 ianuarie – legea este trimisă la promulgare
- 4 februarie - preşedintele României formulează o cerere de reexaminare a legii
- 13 februarie – legea este reexaminată și votată la foc automat
- 14 Februarie – parlamentarii PDL și PPDD o contestă la Curtea Constituțională pentru prevederea conform căreia "deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancţionează disciplinar cu interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioadă de cel mult 6 luni". De asemenea, s-a contestat termenul de 45 de zile stabilit pentru contestarea în instanţă a raportului de evaluare al ANI
- 27 februarie - Curtea Constituțională admite obiecția de neconstituționalitate
- 20 martie – statutul a fost adoptat din nou în ședința comună a celor două Camere
- 21 martie – este din nou contestat la Curtea Constituțională, tot de către parlamentarii PDL și tot pe motivul suspendării de la lucrările Parlamentului a aleşilor aflaţi în conflict de interese
- 3 aprilie – Curtea Constituțională admite și noua cerere de obiecție de neconstituționalitate
- 17 aprilie – o nouă ședință comună a Parlamentului adoptă o nouă formă a statutului, făcând unele modificări la articolele declarate neconstituționale
- 19 aprilie – legea statutului este trimisă din nou la promulgare
- 26 aprilie - președintele României o contestă la Curtea Constituțională.
Parlamentarii propuneau ca solicitarea de reţinere, arestare sau percheziţie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei, raportul Comisiei juridice trebuind să facă referiri punctuale la aceste motive.
Textul propus:
”(1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizează Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei fapte penale care are legătură cu exercitarea mandatului unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau de senator, în temeiul Articolului 109 din Constituţia României, republicată. Sesizarea trebuie să conţină motivele concrete, legale şi temeinice care justifică începerea urmăririi penale.(…) (4) Raportul Comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate; acesta se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. (…)".
Curtea Constituțională a stabilit că aceste precizări sunt contrare prevederilor constituţionale care arată că în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Statutul senatorilor și deputaților a mai fost respins de două ori din motive de neconstituționalitate, ca urmare a sesizărilor PDL. Sesizarea care a provocat a treia respingere a statutului parlamentarilor a venit de la Administrația Prezidențială.
Argumentația președintelui Traian Băsescu arăta că imunitatea parlamentară prevăzută de Articolul 72 din Constituţie este "o garanţie a exercitării mandatului, iar nu un privilegiu al senatorului sau al deputatului ori o cauză de exonerare de răspundere penală". Or, modificarea Statutului senatorilor și deputaților ar fi adus atingere independenței puterii judecătorești.
"Astfel, sintagma «indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei» conduce la concluzia că Senatul sau Camera Deputaţilor se poate pronunţa asupra calificării juridice a faptei sau asupra temeiniciei acesteia. În plus, atât măsurile preventive privative de libertate, cât şi percheziţia ca procedeu de descoperire şi ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă, reprezintă îngrădiri ale unor drepturi sau libertăţi fundamentale. Măsura reţinerii şi măsura arestării preventive vizează libertatea individuală consacrată de Articolul 23 din Constituţie, iar activitatea de percheziţie trebuie desfăşurată în condiţiile în care inviolabilitatea domiciliului şi a reşedinţei sunt expres consacrate de Constituţie, în Articolul 27. De aceea, stabilirea unor condiţii de fond şi de formă pentru luarea acestora permite, totodată, şi exercitarea unui control judiciar adecvat asupra legalităţii şi temeiniciei lor".
De asemenea, în sesizarea președintelui de la acea vreme se arată că referirile exprese la "motivele concrete şi temeinice" în etapa încuviinţării reţinerii, arestării sau percheziţiei, exced competenţa Parlamentuui, lăsând impresia că parlamentarii judecă pe fond o cauză.
"Prin obligativitatea stipulării în cerere sau în sesizare a motivelor concrete, legale şi temeinice pentru care se justifică o anumită măsură sau începerea urmăririi penale se poate naşte convingerea că Parlamentul, prin Camera competentă, ar urma să judece faptele penale imputate unui deputat sau senator, ori unui membru al Guvernului. Or, Articolul 126 Alin. (1) din Constituţia României, republicată, stabileşte, fără echivoc, că justiţia se realizează numai prin instanţele judecătoreşti, singurele în măsură să asigure o justiţie unică, imparţială şi egală, astfel cum se prevede la Articolul 124 Alin. (2) din Legea fundamentală. Camerele nu au atribuţii constituţionale de a se pronunţa asupra calificării juridice sau a temeiniciei imputaţiei întrucât ar echivala cu impietarea asupra competenţei şi independenţei puterii judecătoreşti".
