O asociație a procurorilor cere clarificarea rolului Gabrielei Scutea la elaborarea Ordonanței 13

Laurentiu Gheorghe | 22.01.2020

Asociația Inițiativa pentru Justiție (AIJ) îi solicită ministrului Justiției și CSM să spună public dacă Gabriela Scutea, propusă pentru șefia Parchetului General, a contribuit la adoptarea OUG 13.

Pe aceeași temă

Asociația cere lămuriri publice cu privire la presupusa contribuție a procurorului Gabriela Scutea, când era secretar de stat la Ministerul Justiției, la elaborarea celebrei Ordonanțe 13 care a scos zeci de mii de oameni în stradă, iar în caz afirmativ, care a fost contribuţia acesteia.

Solicitarea Asociației Inițiativa pentru Justiție (AIJ):

„Asociația Inițiativa pentru Justiție (AIJ) solicită ministrului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public referitor la participarea doamnei procuror Scutea Gabriela la elaborarea OUG 13/2017, care a generat proteste masive din partea societăţii civile şi reacţii internaţionale la nivelul ambasadelor statelor partenere ori a statelor membre UE, în contextul nominalizării domniei sale de către Ministrul Justiţiei pentru funcţia de Procuror General al României, să comunice public dacă doamna Scutea Gabriela a avut vreo contribuţie la elaborarea ordonanţei menţionate mai sus, iar în caz afirmativ, care a fost contribuţia acesteia.

De asemenea, vă rugăm să comunicaţi care a fost funcţia îndeplinită de către domnia sa în cadrul Ministerului Justiţiei la data adoptării OUG 13/2017, ce atribuţii îi reveneau domniei sale şi faţă de cine se subordona.

Menţionăm că răspunsul are o importanţă sporită având în vedere interesul societăţii civile şi consecinţele pe care le-a generat această ordonanţă în societatea românească”.

Explicațiile Gabrielei Scutea referitoare la OUG 13

Gabriela Scutea era secretar de stat în Ministerul Justiției în ianuarie 2017, când Guvernul Grindeanu a adoptat celebra Ordonanță 13 care modifica Codurile penale. O parte a presei a scris că Gabriela Scutea este cea care l-ar fi convins pe ministrul Justiției Florin Iordache să accepte un termen de 10 zile pentru intrarea în vigoare a OUG 13.

HotNews.ro, citând surse juridice, a scris că propunerea privind introducerea unui interval de timp în care să între în vigoare OUG 13 ar fi venit inițial de la Administrația Națională a Penitenciarelor și de la Alina Barbu, angajat la Direcția de Probațiune a Ministerului Justiției.

„În legătură cu Ordonanța 13, acest aspect cu termenul de 10 zile l-am mai comentat (…)Toate rezoluțiile mele în dosar sunt consemnate. Eu consider că în legătură cu această propunere care a fost susținută de ministrul Iordache, mi-am exprimat opiniile de o manieră tehnică și indicându-i domnului ministru că România are alte obiective din perspectiva MCV. Cele 10 zile erau necesare pentru că dacă s-ar fi pus în aplicare această ordonanță, niște oameni trebuiau să iasă din închisoare. Acest lucru nu se face peste noapte pentru că nu se eliberează printr-o singură decizie administrativă. Eliberarea ar trebui să se facă printr-o decizie judecătorească”, a susținut Scutea pentru mainnews.ro. Ea a făcut aceste declarații marți, după ce a fost propusă de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, în funcția de procuror general.

Într-un interviu acordat miercuri cotidianului Libertatea, Scutea a fost întrebată care este adevărul despre acel amendament, cu precizarea că unele informații arată că nu ea ar fi introdus termenul.

Răspunsul Gabrielei Scutea a fost unul nuanțat: „Discuția asupra necesității existenței unui termen de 10 zile a fost purtată și la nivel tehnic, am avut discuții și cu domnul ministru Florin Iordache și cu doamna Barbu. Nu vă ascund, din partea doamnei Barbu și cu partea tehnică plecase o propunere mult mai amplă de 20 de zile și aveam argumentele tehnice necesare. Știți cum e circuitul decizional. La un moment dat, se discută între decidenți. Nu pot să comentez care a fost reacția ministrului Iordache față de acest termen sau care erau intențiile dumnealui, eu am insistat din poziția de secretar de stat că acest termen este necesar ca să se producă tot circuitul eventual de care e nevoie în justiție pentru pronunțarea unei hotărâri în care contestației la executare".

„Nu vă imaginați că eu am scris propunerea de ordonanță sau anumite dispoziții. Dar am avut un cuvânt de spus în ceea ce urma să rămână în formă finală pentru transmiterea la Guvern", a adăugat procurorul Gabriela Scutea.

Cei trei procurori propuși pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT - Gabriela Scutea, Crin Bologa și Giorgiana Hosu - vor fi audiați în 11 februarie de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Ministrul Justiției a anunțat marți aceste propuneri pentru șefia marilor parchete, spunând că a ales „candidații care au prezentat simultan competență și experiență" și s-a "ferit de experimente pentru că situația în care se află Ministerul Public nu permite experimente".

Predoiu a spus despre Gabriela Scutea că a avut „cea mai solidă prestație și cel mai solid dosar profesional depus dintre toți candidații: O prestație aplicată, concretă, pertinentă și plină de hotărâri”.

Cine este Gabriela Scutea

Gabriela Scutea (47 de ani) este procuror la Parchetul Curții de Apel Brașov. În trecut a ocupat funcțiile de secretar de stat în Ministerul Justiției și de adjunct al procurorului șef al DNA Laura Codruța Kovesi.

Gabriela Scutea a fost, între noiembrie 2006 - mai 2013, adjunct al procurorului general, care era atunci Laura Codruţa Kovesi, şi era responsabilă pentru activitatea Secţiei judiciare, activitatea de resurse umane şi documentare, ordonator principal de credite (delegat), implementarea programelor cu finanţare externă, precum şi audit. Ulterior, între mai - august 2013, a fost numită consilier al Procurorului General de atunci, respectiv Tiberiu Niţu.

În ianuarie 2016, în perioada scandalului privind Ordonanța 13, Gabriela Scutea era secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Ea şi-a început activitatea în 1995 ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi apoi Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea. În mandatul lui Tudorel Toader, Scutea a candidat fără succes și pentru postul de procuror general și pentru cel de procuror-șef al DNA, fiind respinsă de ministrul de atunci al Justiției.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22