Pe aceeași temă
În prezent, președintele PSD este ales prin vot de către toți membrii partidului, dar se dorește revenirea la sistemul de alegere în interiorul Congresului, prin delegații din teritoriu.
La nici două săptămâni de la încarcerarea lui Liviu Dragnea, a izbucnit o luptă acută pentru putere în cadrul partidului: pe de o parte, Viorica Dăncilă și susținătorii săi ar dori organizarea congresului până la finalul acestei luni, în vreme ce polul de putere creat în jurul lui Paul Stănescu solicită o temporizare a alegerii noiii conduceri. În toată această dispută legată de Congres, Paul Stănescu a demisionat din funcția de președinte executiv interimar.
Premierul Viorica Dăncilă le-a transmis liderilor PSD, în şedinţă, că nu ţine cu dinţii de funcţia de premier, lăsând să se înțeleagă că ar demisiona dacă Congresul nu va avea loc cât mai rapid.
Au fost doar trei voturi împotriva Vioricăi Dăncilă şi patru abţineri, semn că premierul are o majoritate consolidată în partid. Înainte de CEX, Paul Stănescu, în mod surpinzător, a refuzat să facă declaraţii. În schimb, Gabriela Firea s-a pronunţat clar pentru un Congres după prezidenţiale. „Ne confruntăm cu o moţiune de cenzură. Noi, în loc să strângem rândurile pentru a depăşi cu bine moţiunea de cenzură în Parlament, ce facem, începem iar să o luăm de la capăt cu grupuri, grupuleţe, tabere şi pe urmă cred că dăm satisfacţie adversarilor noştri, în loc să fim uniţi vom fi din nou preocupaţi de alte subiecte”, a declarat primarul Capitalei.
Tabăra din PSD a lui Paul Stănescu, din care fac parte Gabriela Firea și Marcel Ciolacu și care controlează aproximativ 15 parlamentari ar putea vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă și încheierea unei înțelegeri cu Pro România a lui Victor Ponta, scrie Adevărul citând surse social-democrate. Aceștia ar dori reinstalarea lui Mihai Tudose în fruntea unui Guvern din care să nu mai facă partea PSD și ALDE.