Vicepremierul Paul Stănescu îl dă de gol pe Darius Vâlcov: lucrează la guvern, este consilier

Dora Vulcan | 28.10.2017

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, a afirmat sâmbătă, la Slatina, într-o conferinţă de presă, că Darius Vâlcov, fost ministru al Finanţelor, este consilier la Guvern.

Pe aceeași temă

 

 

 

Întrebat de jurnalişti dacă l-a mai văzut pe Darius Vâlcov în ultima perioadă, Paul Stănescu a răspuns că l-a întâlnit de mai multe ori, pentru că Vâlcov este la guvern.  Paul Stănescu, din același fief cu Vâlcov, și preşedinte al PSD Olt, a susținut sâmbătă o conferinţă de presă la sediul PSD Olt, alături de preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, şi de primarul Slatinei, Emil Moţ.

 

"Darius Vâlcov e consilier la Guvern, m-am întâlnit de foarte multe ori. (...) Da, la Guvern, sigur. (...) M-am întâlnit, nu l-am întrebat unde e, dar e la Guvern. Cred că asta e (consilier - n.r.), pentru că mă întâlnesc cu el la Guvern şi nu pot să nu spun lucrul ăsta", a spus Paul Stănescu, citat de Agerpres și de News.ro.

 

Stănescu a vorbit şi despre fostul lider al PSD Victor Ponta, spunând că regretă ceea ce face Ponta astăzi şi că s-a înşelat în privinţa acestuia.

 

"Regret ce face Victor Ponta astăzi. Ştiţi bine ce efort am depus, cu toţi colegii mei, la Olt, pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Regret din suflet pentru că eu chiar am crezut că Victor Ponta poate fi un om care să facă politică cu multă maturitate. Din păcate, m-am înşelat. O să citez un clasic în viaţă şi îmi pare rău că sunt de acord cu el, pentru prima dată: Victor Ponta minte cum respiră. Atât am de spus”, a spus Stănescu. 

 

 

Darius Vâlcov, fost primar de Slatina în două mandate şi fost membru al PDL, a trecut la PSD, de unde a fost adus ca ministru al Finanţelor de Victor Ponta. El a avut însă o „viaţă scurtă” ca ministru, pentru că imediat au apărut câteva dosare de corupţie şi luare de mită, instrumentate de DNA. Vâlcov este autorul programului de guvernare al PSD iar numele său a fost invocat de Dragnea la evaluarea Cabinetului Grindeanu care a slujit ca pretext pentru îndepărtarea, prin moțiune de cenzură, de către PSD a propriului premier.

 

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spunea, în iunie că Darius Vâlcov este bun - justificare pentru expertiza acordată grupului parlamentar al PSD de inculpatul pentru corupție. Tot Dragnea a fost cel care a recunoscut că Vâlcov este autor al programului de guvernare al PSD.   

 

 

 

Dosarele lui Vâlcov

 

Fostul ministru Darius Vâlcov este judecat în două dosare de corupţie şi urmărit penal în altul, fiind încă sub control judiciar. Dacă în dosarul de la instanţa supremă în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani a scăpat recent de orice interdicţie, în dosarul de la Tribunalul Olt, în care este judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, Darius Vâlcov este încă sub control judiciar, scrie comisarul.ro.

 

Primul dosar al lui Darius Vâlcov, în care este judecat după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, se judecă la instanţa supremă din mai 2015. Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie 2015 şi până în 2 aprilie 2015, când a fost arestat preventiv. În 23 iunie 2015, Darius Vâlcov a fost eliberat din arest. În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată sub acuzaţia de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.

 

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2009, omul de afaceri Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câştige licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuţie a acelor lucrări. În urma intervenţiilor lui Darius Vâlcov, firma lui Berna a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de de peste 78 de milioane de lei, susţin procurorii. După câştigarea acestor contracte de către firma lui Berna, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov ar fi mers periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranşe a câte 400.000 de lei. Banii erau daţi când Compania De Apă Olt efectua plăti în contul societăţii, au mai arătat procurorii în actul de sesizare a instanţei. Ulterior, în perioada aprilie-decembrie 2011, Vâlcov ar mai fi primit de la omul de afaceri 2,5 milioane de lei, în cinci tranşe a câte 500.000 de lei. Anchetatorii au mai stabilit că Darius Vâlcov ar mai fi primit 3.080.000 de lei, în perioada 2012- 2013, tot de la Berna, prin intermediul mai multor firme.

 

Pentru a recupera banii de la fostul ministru, DNA i-a pus sechestru pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 de lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 de lei, 63.010 de lire sterline, 290.334 de euro şi 73.077 de dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei şi 600.000 de lei.

 

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie 2015, şase percheziţii în localităţi din judeţul Olt, în municipiul Slatina şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie. În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătură unor pictori celebri, printre care Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea şi Octav Băncilă, potrivit DNA.

 

Procesul a ajuns la al 27-lea termen, fiind audiaţi inculpaţii şi o serie de martori. Următorul termen al procesului în care fostul ministru de Finanţe este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani este stabilit pentru 19 iunie. În acest caz,  instanţa supremă a decis în luna aprilie să îi ridice controlul judiciar lui Darius Vâlcov.

 

În al doilea dosar, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA în noiembrie 2015 sub acuzaţia de luare de mită şi trafic de influenţă după ce în 2012, când era primar în Slatina, a cerut şi a primit de la mai mulţi oameni de afaceri un procent de 10% din valoarea lucrărilor publice pe care le-a oferit primăria acestor firme. Potrivit DNA, mita primită de Vâlcov se ridică la 4,3 milioane de lei. Dosarul a fost trimis iniţial spre judecată Tribunalului Bucureşti, însă în ianuarie 2016 instanţa a decis că nu este competentă să judece acest caz şi a trimis dosarul la Tribunalul Olt. Acolo, procesul se află deja la al 18-lea termen de judecată, au fost audiaţi mai mulţi martori din rechizitoriu, inclusiv cu mandat de aducere, iar unul dintre inculpaţi a cerut recuzarea judecătoarei Otilia Chiriţă, cerere respinsă de un alt complet de judecată. Următorul termen în acest dosar este în 21 iunie.

 

În 14 iunie, Curtea de Apel Craiova i-a respins lui Darius Vâlcov contestaţia faţă de măsură preventivă a controlului judiciar în acest dosar, astfel că fostul ministru şi primar este încă sub incidenţa acestei măsuri, care implică mai multe obligaţii - să se prezinte la organul de urmărire penala sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să nu ia legătura cu martorii din dosar sau să nu poarte armă. Interdicţia de a părăsi ţara, impusă iniţial de instanţă, i-a fost ridicată fostului ministru în 2 august 2016, de Curtea de Apel Craiova.

 

Al treilea dosar al lui Darius Vâlcov este încă la DNA. În iunie 2015, DNA anunţa că procurorii au început urmărirea penală în cazul lui Vâlcov după ce, în perioada noiembrie-decembrie 2012, fostul primar de Slatina i-a cerut administratorului unei societăţi comerciale (denunţător), suma de 2.500.000 lei, reprezentând aproximativ 10-15% din sumele încasate de firmă de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior. Conform DNA, în perioada 21 ianuarie 2013-13 iunie 2013, Vâlcov a primit în mai multe tranşe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 de lei, în schimbul intervenţiei pe lângă factori de decizie din cadrul Primăriei Slatina, astfel încât denunţătorul să nu aibă probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

 

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, a proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 de lei fără TVA.

 

 

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22