22 și bătăliile sale

Una dintre întrebările pe care ni le-am pus în timp ce se pregătea numărul aniversar de 25 de ani este ce anume face 22-ul diferit de alte publicații. Câteva răspunsuri sunt previzibile. Revista apare neîntrerupt din ianuarie 1990. Dar mai sunt și alte publicații în aceeași situație. Nu multe, dar sunt. Independența. Sigur, nu e puțin lucru să ai, ca redacție, libertate editorială deplină. Fără presiuni sau interferențe politice sau patronale. Dar, din nou, mai sunt publicații care au reușit să treacă decent prin cei 25 de ani de postcomunism. Destul de puține, din păcate. Nu în ultimul rând, paginile revistei 22 au găzduit în timp o colecție impresionantă de semnături de prestigiu. Cu greu mai poți găsi ceva asemănător în toată presa românească de după 1990.

Însă spiritul publicației înseamnă în final mult mai mult decât suma aritmetică a personalităților care au colaborat aici. Ceea ce face specială revista este această combinație unică între o publicație și prima organizație civică semnificativă înființată în România după căderea regimului Ceaușescu, Grupul pentru Dialog Social. Așa se explică de ce, în momentele de criză majoră prin care a trecut România în acest sfert de veac, aici, pe Calea Victoriei, la sediul GDS și al revistei 22, s-a constituit nucleul dur al rezistenței față de derapajele majore prin care trecea țara. În iunie 1990, la prima mineriadă, nu eram în București. Am trăit acele zile dramatice la Iași, în redacția Opiniei Studențești. Însă am fost martor direct, la GDS, la celelalte momente de cumpănă. În 1999, de pildă, când ultima revoltă a minerilor, cu Miron Cozma în frunte, părea de neoprit din ca­u­za complicității vinovate a unor structuri importante de forță ale statului. Sau, mult mai aproape de zilele noastre, în vara anu­lui 2012, când gherila USL aproape reușise să pună între paranteze ideea de stat de drept într-o țară din Uniunea Europeană. În astfel de momente critice, lumea, asta însemnând nu doar membrii GDS, ci și personalități din afara Grupului, ONG-urile importante, se aduna instinctiv la sediul de pe Calea Victoriei.

Celebrele apeluri inițiate de GDS marchează, din acest punct de vedere, parcursul accidentat al istoriei noastre recente. Unele dintre ele au fost îmbrățișate unanim, precum cel din ianuarie 1999, redactat imediat după ce ultima incursiune a mi­nerilor asupra Capitalei luase sfârșit. Al­tele – exemplul tipic fiind evenimentele legate de ultima suspendare a lui Traian Băsescu – au evidențiat falii dramatice existente în spațiul civic și intelectual românesc care nu s-au cicatrizat nici până astăzi. Astfel de rupturi i-au făcut pe criticii „ghedesismului“ să atace, uneori virulent, și revista, și Grupul pentru pozițiile lor militante. Dar asta a fost amprenta dominantă a publicației încă de la înființarea ei. Răsfoind cele aproape 1.300 de numere, descoperi practic toate marile teme ale dezbaterii publice din România de-a lungul timpului. Bătălia pentru Televiziunea Publică, dosarele Securității, reforma economică, privatizarea și mai ales integrarea în NATO, care trebuia să marcheze ieșirea din zona gri a Europei, au dominat primul deceniu. Integrarea în Uniunea Europeană, independența justiției și lupta anticorupție au fost câteva dintre cele care au marcat a doua decadă.

Veți spune, și pe bună dreptate, că poți descoperi aceleași teme majore dacă răsfoiești și colecțiile altor publicații. Așa este. Însă pentru 22 ele au fost, și continuă să rămână, parte integrantă a rațiunii de a fi, deopotrivă a revistei și a GDS-ului. De aceea ele nu au fost doar reflectate, comentate, așa cum face de obicei presa, ci au fost asumate drept bătălii esențiale pentru societatea românească. Bătălii duse, cu determinare și tenacitate, uneori la limita disperării. Câteodată împotriva curentelor dominante din mass-media și din spațiul public, așa cum s-a întâmplat în timpul atacului NATO asupra Serbiei din 1999. O parte dintre aceste bătălii au rămas, din păcate, la fel de actuale. Și vor fi, fără îndoială, unele noi de asumat în anii următori. Așa că, deși revista va trebui inevitabil să evolueze, să se adapteze unui con­text mediatic profund schimbat - mai ales sub impactul noilor tehnologii –, va fi nevoie, în continuare, și de această genă a implicării militante sub semnul căreia s-a năs­cut 22 cu 25 de ani în urmă.