S-a terminat cu menajamentele. Liderul PSD şi-a lepădat masca impasibilă şi uşor zeflemitoare pe care a afişat-o până acum şi ne arată adevărata lui faţă
Madalin HodorNota cu unele surse și persoane de influență din rândul emigrației originare din România aflate în SUA și Canada a fost întocmită la 18 martie 1982, tot pentru uzul UM 0225 (unitatea antiemigrație a CIE), cea a cărei primă listă a stârnit atâtea controverse. Pe ea găsim nume celebre, de la Anghel Rugină și George Palade la Nicholas Bucur și Dean Milhovan.
Madalin HodorPublicarea listei „colaboratorilor aflați în legătura“ unității aparținând Securității statului care se ocupa de migrația românească a generat polemici, atacuri, manipulări. Este o listă a Securității, nu a lui Mădălin Hodor. La 30 de ani de la revoluție ar trebui totuși să aflăm adevărul despre elitele colaboraționiste și rolul lor.
Madalin HodorUna dintre principalale linii de atac care a vizat tabelul publicat de mine s-a referit la contestarea lui ca document credibil şi la prezenţa unor notări înaintea anumitor nume din el, în special înaintea celui al domnului Pop.
Madalin HodorPrintre misiunile ” Brigăzii Antiemigrație” din cadrul Securității Statului se număra urmărirea și ”contracararea acțiunilor preconizate de unii intelectuali români dușmani stabiliți în SUA, Mihai Botez, Dorin Tudoran, Vladimir Tismăneanu” , precum și ”prevenirea acțiunilor ostile” ale STRĂINULUI. Adică Regele Mihai.
Madalin HodorPeste două sute de nume conține prima listă a colaboratorilor aflați în legătura UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti. Unele sunt cunoscute publicului larg și active în spațiul public, cum ar fi Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române, Cornel Nistorescu, ziarist, sau sociologul Dorel Abraham.
Madalin HodorSă ne imaginăm situaţia probabilă ca domnul Cazemir Ionescu să ajungă preşedintele CNSAS-ului. Adică cel care, conform legii şi protocolului cu Secţia Parchetelor Militare a ÎCCJ pune ultima semnătură, cea decisivă, pe documentele pe care instituţia le va mai trimite de acum încolo către SPM în ”dosarul Revoluției”. Momentan, dânsul are calitatea de martor în cauză şi beneficiază de „prezumţia” domnului Iordache. Ce se va întâmpla însă în situaţia în care la sfârşitul anului va avea, să presupunem, calitatea de inculpat în dosarul ”Revoluției”, asemeni celei din dosarul „Mineriadei”? Va trimite la Parchet documente care l-ar putea încrimina?
Madalin HodorÎnțeleg că numirea ta în Colegiul CNSAS este ca și aranjată. Prietenul și șeful tău Tăriceanu te susține, audierile în Parlament sunt o formalitate, deci nu are cine să te oprească.
Madalin HodorNu există, până la această dată, nici măcar o singură probă credibilă a existenţei unei intervenţii sovietice în Revoluţia din decembrie 1989. Ideea este contrazisă de toate acţiunile şi strategiile implementate la acea oră de către Moscova şi de întreaga desfăşurare a evenimentelor.
Madalin HodorTrâmbiţată intens ca locul unde s-a hotărât „dezmembrarea României“ şi s-au delimitat „sferele de influenţă“, întâlnirea de la Malta dintre preşedintele american George H.W. Bush şi liderul sovietic Mihail S. Gorbaciov din 2-3 decembrie 1989 este imens supraevaluată şi nu numai din perspectivă românească.
Madalin HodorNu este vreo noutate că rușii (că au fost conduși de țari, de Stalin și astăzi de Putin) nu s-au clintit nici un centimetru de la principiile după care se ghidează în relația cu țările estice.
Madalin HodorÎntinsă pe 10 pagini, scrisă citeţ şi semnată în clar de ultimul şef al Securităţii, Iulian N. Vlad, declaraţia a fost descoperită de procurorul militar Ioan Dan, undeva la mijlocul anului 1990, în fişetul din biroul fostului său şef.
Madalin HodorNoi nu o să vă păstrăm în memorie pentru 23 august 1944, nici pentru că aţi încercat cu ultimele puteri să vă salvaţi ţara din ghearele lui Stalin bătând la uşile ferm închise ale unor înţelegeri care fuseseră deja parafate.
Madalin HodorExistă multă minciună legată de implicarea directă a Securității în măcelărirea manifestanților din decembrie 1989. În ultima vreme, campania deșănțată susținută intens de ziare precum Evenimentul Zilei și televiziuni ca Realitatea TV a atins cote patologice, ajungându-se la negarea oricărei implicări a ofițerilor de Securitate în reprimarea Revoluției Române.
Madalin Hodor„Așa că eu i-am întrebat direct Aici mă veți omorî?, la care căpitanul Badea Ion mi-a răspuns Nu te vom omorî, că nu meriți! /.../ m-au dus să mă interneze la Spitalul 9 din București. Dar doctorul de gardă din ziua aceea a refuzat să mă interneze, spunând că motivele pentru care cer ei să mă interneze acolo în spital sunt de natură politică. /.../” (Vasile Paraschiv, Strigăt pentru adevăr și libertate. Scrisori adresate poporului român pentru trezirea și redeșteptarea neamului, Timișoara, 2009)
Madalin HodorO parte a presei din România a fost surprinsă de discursul domnului Eduard Hellvig, directorul SRI, susţinut joi, 5 octombrie, la inaugurarea programului
Madalin HodorÎn articolul „Adio, bătrâne asasin!” publicat în numărul 38 (1435) din 3-9 octombrie 2017 (2 octombrie 2017 în varianta electronică) am făcut referiri la documente care atestă implicarea lui Iulian Vlad şi a Securităţii la represiunea directă îndreptată asupra demonstranţilor din decembrie 1989.
Madalin HodorToată gaşca asta pestriţă de securişti, penali, pseudoistorici şi aşa-zis jurnalişti te plânge astăzi cu lacrimi amare. Îi înţeleg. Şi-au pierdut efigia. De unde să mai scoată dezvăluiri despre cum seamănă justiţia de astăzi cu abuzurile „Securităţii rele“ din anii ’50? Cine o să-i mai mângâie pe cap înţelegător, când vor spune că sunt totuna cu deţinuţii politici din penitenciarele comuniste? Cine o să le mai dea dreptate că Uniunea Europeană este o dictatură şi democraţia este o prostie? Cine le mai alimentează conspiraţiile? Că doar nu o să se apuce acum, că nu mai eşti, să citească documentele produse de tine.
Madalin HodorSă înţelegem că „procesul comunismului“ nu este decât un exerciţiu mediatic, prin care sunt împinşi în faţă câţiva marginali pentru ca „Sistemul“ să fie ocolit şi ocrotit? Pentru că, dacă te uiţi din afară, aşa pare.
Madalin HodorAsistăm în ultimele săptămâni la o nouă ofensivă mediatică legată de Roşia Montană. Totul a început cu intervenţia încâlcită a premierului Tudose legată de intenţia de a retrage dosarul depus la UNESCO de către Guvernul Cioloş.
Madalin HodorLuni, 14 august 2017, cotidianul Haaretz anunţa arestarea în Israel a miliardarului Beny Steinmetz, alături de alţi patru oameni de afaceri, acuzaţi de „fraudă, uz de fals, abuz de încredere, spălare de bani şi obstrucţionarea justiţiei”.
Madalin Hodor
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an