Madalin Hodor

Pacepa nu a inventat corupția, nici cea din DIE, nici cea din aparatul de stat. A fost suficient de inteligent încât să se folosească de ea pentru a ajunge până în cercul lui Nicolae Ceaușescu

Cazul Pacepa expune o dispută recurentă şi de profunzime, care priveşte tematica mult mai largă a deconspirării Securităţii şi a „războiului pe memorie”.

Moartea fostului general de Securitate Ioan Mihai Pacepa a reaprins polemica despre rolul său în spionajul comunist și impactul pe care l-a avut defectarea sa, în 1978, asupra regimului ceaușist.

AUR nu este un partid propriu-zis, structurile sale organizaționale nu există, e mai degrabă o grupare strânsă în jurul unor lideri ce se vor charismatici. O gașcă.

Va dispărea AUR odată ce liderii își vor fi văzut „sacii în căruță” sau o nouă perioadă de criză, politică, economică, sanitară, va transforma această „surpriză” într-o certitudine de coșmar?

Cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare, este tot mai sigur că va exista o luptă în trei. PSD, PNL și Alianța USR-PLUS își vor disputa procentele și victoria electorală.

Unii spun „de la moartea”. Nu. Nu de la „moartea”, ci de la asasinarea cu sânge rece a inginerului Gheorghe Ursu. E o diferență uriașă și în jurul acestor două cuvinte se poartă toată discuția.

Societatea românească nu a vrut deconspirarea Securității și, îndrăznesc să o spun, nu o vrea nici astăzi.

La alegerile locale se stabilește baza puterii pentru următorii patru ani, ba uneori chiar pentru o perioadă mai îndelungată. Acolo sunt banii, acolo sunt proiectele, acolo se decide soarta puterii.

În aer plutește o grabă pe care cu greu o poți ignora. Pare că toată lumea din zona puterii și a administrației, precum și susținătorii lor își doresc ca luna septembrie să treacă mai repede.

Pur şi simplu „modelul Băsescu” este depăşit. Din toate punctele de vedere. Ca o Dacie 1300, pe care o vopseşti ca să îi dai o faţă şi cu care încerci să intri pe autostradă.

Dincolo de revoluția „noastră” din decembrie 1989, au existat milioane de revoluții individuale.

Pesediştii au privit de la bun început pandemia ca pe un cadou nesperat, ocazia perfectă de a arunca cu noroi în guvernul Orban.

În vreme ce la noi istoria națională este un domeniu marginal, bun numai să ridice controverse la aniversări, Kremlinul o folosește ca pe un instrument de luptă.

Dreptatea pentru victimele mineriadelor din 1990 pare încă un deziderat greu de atins.

Nu a durat prea mult să ne întoarcem la luptele politice. Cele două luni de pandemie par astăzi o paranteză pe care principalele partide au acceptat-o de nevoie.

Știm deja că extremismele, liderii mesianici, demențele și frustrările au însoțit în permanență istoria, cel puțin în ultimele secole, și au provocat conflagrații mondiale și masacre de tot felul.

Sfârșitul pandemiei ne va găsi într-o altfel de lume. Nimic nu va mai fi la fel.

Tabloul e descurajant. Dar nu iremediabil pesimist. Mai este suficient timp pentru negocieri, pentru alianţe sau, cine ştie, pentru gesturi altruiste în interesul binelui comun al bucureştenilor.

Probabil, cea mai importantă victorie a Securităţii la 30 de ani de la Revoluţie este că încă vorbim despre ea.

Pe 22 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu se pregătea să lupte cu ruşii.