"Și când să vă spun marele adevăr.." Zidul lui Dan Perjovschi de la Sibiu

Daria Ghiu | 30.06.2015

Pe aceeași temă

Desenele lui Dan Perjovschi uneori creează linii de solidaritate, alteori se ciocnesc zgomotos, construiesc un spațiu critic, o platformă transnațională de dialog. Te amuzi sau râzi în hohote și niciodată nu râzi destins, relaxat.

 

„Neînfrumusețat, nemediat și ne­cen­zu­rat, desenul marchează o zonă liberă, în care artiștii pot gândi și imagina orice doresc“, scrie curatorul Roger Malbert în textul său introductiv, A Universal Lan­guage, dintr-o carte monumentală despre desen, intitulată Drawing People. The Hu­man Figure in Contemporary Art, proas­păt apărută anul acesta la Londra. Toate for­mele artistice au la bază desenul, așa cum activitățile noastre cotidiene se fun­damentează pe un desen, o schemă de lu­cru, un plan de atac. Cu toții desenăm o hartă virtuală atunci când ne deplasăm zi de zi în oraș, așa cum mișcările noastre la lucru, la birou, cu săgeata mouse-ului pa­tinând pe ecranul computerului, cons­tru­iesc și ele diagrame unice (și mă gândesc acum și la lucrarea I Work, Therefore I am Not, care le aparține artiștilor Anca Be­nera și Arnold Estefan și care urmărește, pri­ntr-un software, tocmai mișcările mâi­nilor pe mouse: ceea ce rezultă sunt plan­șe albe, una pentru fiecare zi, cu linii ne­gre, trasate haotic, apăsat, desene ab­strac­te despre situații concrete). Alfabetele au fost la începuturile lor desene. Desenul, un mediu prin excelență portabil, se trans­portă cu ușurință, se pliază, se face cât de mic vrei, se desface și devine mare la loc, poartă cu el efemeritatea și trebuie ma­nevrat cu grijă.

 

Intre 12 și 21 a avut loc la Sibiu cea de-a 22-a ediție a Festivalului In­ternațional de Teatru. E joi di­mi­neață, 18 iunie, iar Zidul pe care ar­tistul Dan Perjovschi îl desenează în fiecare an în timpul festivalului, începând cu 2010, un zid lipit de Teatrul Național „Radu Stanca“, nu mai este alb ca până acum, ci peste noapte a devenit negru, ca o tablă. Dacă până în prezent artistul scria cu marker negru pe un zid care de la un an la altul devenea curat, fără nicio urmă (și totuși, la un moment dat, urmele zi­dului din anul precedent au fost lăsate parțial la vedere, la dorința artistului, pre­cum o frescă foarte palidă, nerestaurată, peste care au apărut noile desene), acum ia creta și scrie alb pe negru. Cu carnețelul în mână, carnețel în care se află stocate desenele-sursă, desene care fac înconjurul lumii și care vor apărea pe zid alături de desenele spontane, contextuale, Dan Per­jovschi își execută serios lucrarea, vor­beș­te din când în când cu cunoscuți ori tre­cători care stau pur și simplu uimiți la zid ori au sfaturi și sugestii de desene, mai ia o bucată de cretă și mai oferă încă o miș­care la zid: text sau desen, ori și text, și de­sen. Stă să plouă, la un moment dat chiar începe să plouă și apoi se oprește brusc. Desenele cu creta vor rezista sau nu.

Desenele lui Dan Perjovschi nu vin nici din­spre desenele automate ale supra­rea­liș­tilor, nu se apropie deloc nici de desenul academic, clasic; nu au nimic prețios, sunt desene-impact direct, desene simple și deci radicale, desene create ca să te de­turneze, să îți destabilizeze anumite gân­duri, să puncteze anumite aspecte pe care altfel le-ai fi trecut cu vederea. Și dacă zidul îți rămâne indiferent și nu te oprește din drum ca trecător, acest gest are și el în­semnătatea lui și – declară artistul – e ca un duș rece, ca o binevenită „în­toarcere cu picioarele pe pâmânt“, o re­ve­nire bruscă la realitate.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1319/Fotos/foto%20daria%20ghiu.png

Dan Perjovschi desenând pe zidul de lângă Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu

Foto: Veioza Arte

 

Cu o zi înainte de transformarea zidului într-unul negru, cu o nouă viață back to school, la Librăria Habitus din Sibiu a avut loc lansarea catalogului Horizontal News­paper 2010-2015, un album care do­cumentează fiecare an „la zid“. Lansarea, în prezența artistului, a Livianei Dan, a lui Andrei Oișteanu și a moderatorului Oc­tavian Saiu, a fost și ca o lecție despre de­sen și artă. În desenele lui Dan Perjovschi din revista 22, care la începutul anilor ’90 erau elaborate și mult mai complicate, până la cele de acum – linii și mesaj pur – se perindă o întreagă umanitate. Acum sim­plificate la maximum, semne pe hâr­tie, desenele artistului îți scot, de fapt, la iveală marile posibilități ale artei grafice, unificatoare a tuturor artelor și științelor. De­senul e deopotrivă accesibil și inac­ce­sibil, e deschis. Pus de data aceasta, la Si­biu, pe zid, el creează simbolic un discurs despre teritoriu. Zidul care desparte e aici un zid al întâlnirii nemediate dintre artă și spectator. Desenele lui Dan Perjovschi uneori creează linii de solidaritate, alteori se ciocnesc zgomotos, construiesc un spa­țiu critic, o platformă transnațională de dialog. Te amuzi sau râzi în hohote și ni­cio­dată nu râzi destins, relaxat: artistul de­senează despre lucruri pe care le vede în jurul său, în proximitate, ori despre lu­cruri mari, globale, sinteze politice ori so­ciale.

 

Din catalog înțelegi istoria Zi­dului de la Sibiu. În 2010, zidul era pe jumătate public, era zi­dul interior, ascuns, vizibil pen­tru cei care veneau la terasa tea­trului. Din 2011, zidul se scrie pe partea exterioară, cea vizibilă de la stradă. Pri­mul mesaj pe care artistul îl pune pe zid atunci este: „de partea cealaltă e mai bi­ne“. Se întrezărește și „Zidul ăsta e un spec­tacol gratuit“. În 2013/2014, Zidul e parte din proiectul Cities on Stage, care presupune colaborarea unor teatre și fes­ti­valuri din Europa, acestea fiind copro­du­că­toarele unor spectacole care analizează orașe contemporane. Ficare piesă are ală­turi un proiect vizual: Solitaritate de Gia­nina Cărbunariu, alături de proiectul Zi­dului. Un zid activist, realizat în cola­bo­rare cu Ștefan Tiron, curator, alături de poeți, artiști, activiști: Coate Goale dins­pre zona de street art, Vlad Nancă, Si­mion Cernica, Mind Bomb, Daniel Knorr, Monotremu, Elena Vlădăreanu, Anca Be­nera și Arnold Estefan. Perjovschi pri­meș­te stencils-uri via e-mail, pe care apoi le livrează pe zid. Negociază, cere, refuză, adaugă, așa cum mărturisește chiar el. Lucrează la Zid timp de un an.

 

Zidul se autoexilează în 2014/2015  la Avignon: artistul desenează despre Ucraina, despre cei 100 de ani de la primul război mon­dial. Pe un asemenea panou mo­bil, își face loc un desen cinic: omul cu cravată – politicianul – îl pleacă cu totul pe omul de rând, cu vorbele sale grele, bu­le care îi ies din gură, bla-bla-uri. E fan­tastic acest joc de cuvinte-joc vizual în același timp: vorbele sunt multe, poate promisiuni goale și totuși grele, gata să îl împovăreze pe cel căruia îi sunt adresate. La Bruxelles, face un ziar al ziarelor la Tea­trul Național, iar peste tot acest zid de zia­re scrie mare, cu litere negre: „Je suis Char­lie et Ahmet“. Zidul e unul al plân­gerii, al rugăciunii și al declamării, încă o dată, a libertății de expresie. 

Într-un articol apărut recent în London Re­view of Books și intitulat After the White Cube, istoricul de artă Hal Foster vor­bește despre utilitatea muzeelor, des­pre modul în care apartamentele burgheze de secol XIX au lăsat locul în secolul XX spațiului alb, aseptic, al artei moderne au­tonome – spațiul care oglindea perfect „con­diția homeless“ a artei. Autorul ex­plică cum, în anii ’60, declinul industriei în mari orașe ca New York a dus la trans­formarea spațiilor mari, industriale, a struc­turilor tip hală în locuri propice pro­ducerii și expunerii artei contemporane. Și iată-ne astăzi în fața unui alt model, o discuție pe care o atinge și Claire Bishop, dar dintr-o altă perspectivă, a diferitelor ti­puri de a construi un muzeu și a ordona colecțiile de artă, într-o recentă carte a sa, Muzeologia radicală. Sau ce anume e „contemporan“ în muzeele de artă con­temporană. Cu desene de Dan Perjovschi, proaspăt apărută în traducerea Ralucăi Voinea la Editura Idea. În noua economie a turismului cultural, accentul pus pe en­tertainment și pe imaginea exterioară a unui muzeu care să domine prin prezența sa face ca noi clădiri dedicate artei con­temporane să fie încredințate arhitecților-vedetă, care dau naștere unor spații atât de prezente, „atât de sculpturale“, încât arta nu poate fi decât a doua pe listă, într-o continuă concurență cu recipientul fancy care o conține și căruia trebuie să îi dea încontinuu un răspuns. Altfel spus, spațiul nu se mai declară neutru în fața artei, ci arta trebuie să își gestioneze pro­pria relație cu un spațiu-carcasă puternic, spectaculos, atrăgător. Artei îi este astăzi ne­cesară o conviețuire simbiotică? Dan Per­jovschi a circulat în toată lumea și a de­senat pe toate aceste tipuri de suprafețe, de la cele precare la cele ultra luxoase și con­sacrate, dar nu a umplut un spațiu, ci a folosit tocmai spațiul, carcasa, a în­sem­nat-o. În cazul Zidului cu desene aflat pe stradă, situația e alta, la fel de complicată, dar dintr-o altă perspectivă.

 

Un zid cu desene în spațiul pu­blic pare eliberarea totală. Dar și constrângerea maximă, pen­tru că la zid trebuie să te ra­portezi altfel: să îl iei cu toată „greutatea“ sa. „M-am născut de partea fără graffiti a zidului“, scrie Dan Per­jovschi în dimineața zilei de 18 iunie; par­tea curată, pe care nu puteai să proiectezi altceva în afara desenelor mentale. O par­te curată de zid, pe care nu voiai, de fapt, decât să o dărâmi, ca să ajungi dincolo. Zi­du­l, în același timp, a devenit azi zid virtual, spațiu de întâlnire al celor care se cunosc sau nu, dar au ceva de împărțit. E zidul de pe Facebook, cu viața lui, cu de­sene care devin virale și se propagă în spa­țiul public în cel mai scurt timp. Folosim astăzi mai mult ca oricând cuvântul „zid“. Și nu ca pe un loc al neputinței, ci ca pe un loc al tuturor posibilităților.

Zidul-tablă neagră de lângă teatru e un spa­țiu de întâlnire. Dan Perjovschi reu­șește să facă legătura între medii artistice, este foarte normală și naturală prezența sa în cadrul Festivalului de Teatru, e un punct de topire. Cel mai nou desen de pe zidul negru de la Sibiu îl văd chiar acum prin intermediul zidului Facebook al ar­tistului: BUCHAREST – AREST TOȚI. Ști­ri­le care te privesc direct vin întotdeauna de unde nu te aștepți, adevărurile le spun cu adevărat artiștii. Și chiar cel mai recent postat tot de pe zid, vesel și ironic: „Și când să vă spun marele adevăr hopa, în­cepe ploaia“. Iar adevărul rămâne ne­ros­tit, o simplă bulă mentală.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22