Pe aceeași temă
O raritate pentru spatiul romanesc e distributia unui documentar (de lung metraj) in salile de cinema. Raritatea e cu atat mai surprinzatoare, cu cat filmul e romanesc, de fapt o coproductie romano-germana - Asta e. Caci, e adevarat, acum cateva luni a iesit pe ecrane filmul (documentar) mai vechi al lui Michael Moore - Bowling for Columbine, iar pentru toamna in curs e asteptat celalalt film foarte cunoscut al regizorului (premiat cu Palme d'Or la Cannes, anul acesta) Farenheit 9/11. Asta e a fost realizat in 2001, e regizat de Thomas Ciulei (fiul lui Liviu Ciulei) si se opreste la viata catorva familii din imprejurimile Sulinei. A fost difuzat la televiziuni din Germania si Finlanda, urmand sa fie difuzat si pe Arte. A obtinut multe premii la festivaluri internationale, iar acum iese in sali in Romania. Regizorul isi asuma o anume libertate in selectarea personajelor (are tot dreptul sa o faca, de altfel), de aceea a fost acuzat de prezentare voit negativa a vietii din Romania contemporana si de deservicii aduse tarii pe plan international. De parca un regizor (chiar si de film documentar) ar trebui sa faca numai filme de promovare turistica a spatiilor mioritice! E dreptul lui de a aborda acea parte a societatii care-l intereseaza cel mai mult si s-o reflecte in stilul care i se potriveste cel mai bine. Stilul, acesta e altul din punctele atacate, caci filmul poate fi, in ultima instanta, catalogat drept docu-fiction, nu documentar pur. E foarte adevarat ca personajele sunt alese - e imposibil sa te opresti la toata populatia unui sat pentru a reda obiectiv viata de acolo si, pe de alta parte, Thomas Ciulei nici n-a avut intentia sa faca un film etno-antropologic. Nu-si propune o abordare obiectiv-exhaustiva, ci una asumat subiectiva. Unde e partea de documentar atunci, data fiind subiectivitatea abordarii? Partea de documentar e tocmai in 90% din film, care inseamna obiectivitate. Se opreste la oameni care traiesc foarte greu si care au nevoie de ajutor. Magda Mihailescu are dreptate atunci cand spune ca personajele sunt parca desprinse dintr-un film rusesc de fictiune, doar ca procesul e, in realitate, invers: personajele din filmele rusesti contemporane sunt desprinse din viata de zi cu zi (iar in regiunea Sulinei populatia e chiar majoritar lipoveana).
Dincolo de micile ori marile reprosuri aduse filmului, intemeiate ori nu, el are calitati incontestabile, de la scenariu, ritm si o atmosfera foarte bine redata, pana la un simt al personajului (si chiar al fizionomiei) cu totul aparte. E memorabil mai ales cuplul Toni-Varvara, surprins in toata mocirla in care se zbate - betivi fara speranta, intrati intr-un cerc din care probabil ca nu vor mai iesi vreodata. Daca doar Toni ar fi fost surprins beat, impactul nu ar fi fost atat de puternic. Cum insa si nevasta lui e surprinsa la fel de (sau poate chiar si mai) beata, spectatorul are in fata imagini pe care cu greu le uita. Caci sa vezi un mos beat nu e ceva ce sa te socheze, dar sa vezi o baba atat de beata, incat nu mai poate merge, injura mai abitir ca mosul si chiar il bate, asta e ceva! Asta e (o parte din) viata unei regiuni uitate de oameni si Dumnezeu, izolata intre Delta si Mare, si din care tinerii fug. Asta e viata din multe zone rurale si chiar urbane din Romania, nu doar din Sulina si imprejurimi. Sulina care, desi oficial oras, nu mai are nimic dintr-un oras.
Din celelalte filme din sali din ultimul timp, e excelent Eternal Sunshine of the Spotless Mind/Stralucirea eterna a mintii neprihanite (2004). E filmul regizorului francez naturalizat american Michel Gondry (Human Nature). El e cunoscut mai ales prin videoclipurile realizate pentru Radiohead, Massive Attack si Bjork, iar filmul de fata e al doilea sau lung metraj. Inainte de a fi un SF, Eternal Sunshine... e un film despre dragoste si lupta impotriva uitarii. O poveste simpla in general, dar complicata in amanunte, despre un cuplu care cauta uitarea iubirii, dar care, in cele din urma, ajunge sa lupte impotriva uitarii. Unul din filmele de rezistenta ale acestui an, cu Jim Carrey intr-un rol formidabil, secondat de Kate Winslet. In Romania, a fost prezentat in premiera la Festivalul de la Cluj din acest an, iar acum iese in distributie comerciala, marcand lansarea pe piata a unui nou distribuitor de film (de origine greaca) - ProOptiki. Debut promitator, s-o tina tot asa!
La Mala educacion/Proasta crestere (2004) e cel mai recent film al lui Pedro Almodovar, care a deschis anul acesta Festivalul de la Cannes. incepe foarte bine, simti de la primele cadre tusa inconfundabila a regizorului, dar povestea devine atat de complicata, cand, in fond, ea e foarte simpla, ca sfarseste prin a obosi. In cele din urma totul e clar, e adevarat, dar multitudinea de flash-back-uri si schimbarile prismei din care e spusa povestea sunt nejustificate. Almodovar a pus mana pe noua revelatie a cinematografului hispanic, mexicanul Gael GarcÃa Bernal, afirmat odata cu Amores perros, marele boom al lui Iñárritu, din 2000. E inspirata alegerea, actorul se descurca de minune si in rol de travestit, si de neefeminat, basca faptul ca si-a asimilat perfect accentul peninsular. Melodrama e la ea acasa, ca mai in toate filmele lui Almodovar, ceva mai atenuata parca decat in cele mai vechi, iar filmul, in ciuda minusurilor, merita din plin vazut.
