Pe aceeași temă
Imediat dupa rasturnarea lui Nicolae Ceausescu, a inceput si in Romania dezbaterea asupra comunismului atat din punctul de vedere al ideologiei, cat si al istoriei sale. Chiar daca majoritatea locuitorilor tarii aveau constiinta ca tarile din afara sferei socialiste se bucurau de o dinamica a dezvoltarii si de un standard de viata incomparabil superior fata de cele unde la putere se aflau partidele comuniste, dupa caderea lui Ceausescu au aparut numeroase carti care au oferit o imagine pe care prea putini o cunosteau; abia de atunci a inceput dezvaluirea publica a esentei criminale a regimului. Pentru multi, socul a fost cumplit. Altii, interesati sau naivi, dar cred mai degraba in prima ipoteza, au pretins ca volumele de amintiri din timpul detentiei sunt simple mistificari sau, in cel mai bun caz, exagerari, ca, de fapt, realitatea n-ar fi fost atat de sumbra pe cat pretind memorialistii. Iar asemenea vorbe reprezinta o atitudine similara celei adoptate odinioara de multi dintre protagonistii celui de-al III-lea Reich: Kaltenbrunner, de pilda, refuza sa recunoasca autenticitatea documentelor pe care le semnase personal. Oare Plesita, considerandu-se in primitivismul sau un erou national, este mult diferit ca mentalitate de seful Gestapoului?
In ciuda dezvaluirilor socante, in Romania, pana in 1996, autoritatile publice n-au intreprins nici-un gest de condamnare si de cercetare serioasa a celor 45 de ani, cat puterea s-a aflat in totalitate in mana partidului comunist. Dimpotriva, accesul la documente a fost ingradit, sub pretextul sigurantei nationale, initiativele particulare au fost descurajate chiar si prin violenta fizica - sa nu uitam ca regretatul Banu Radulescu, cand a infiintat Memoria, revista gandirii arestate, a fost "intamplator" batut de persoane ramase necunoscute. Atunci cand infiintarea unei institutii nu putea fi oprita, autoritatile se grabeau sa puna pe picioare o dublura concurenta, pentru a zadarnici orice cercetare serioasa si pentru a evita divulgarea esentei guvernarii comuniste.
Una dintre cele mai importante realizari de cercetare a trecutului comunist o reprezinta Fundatia Academia Civica, presedinta Ana Blandiana, care a reusit sa organizeze, invingand numeroase obstacole, Memorialul Sighet; acesta cuprinde un muzeu si un Centru International de Studii asupra Comunismului, in cadrul caruia, prin studierea trecutului totalitar, se realizeaza si educarea tinerei generatii in spiritul adevarului, cu alte cuvinte, cunoasterea trecutului devine un instrument eficace pentru formarea tineretului in sensul valorilor democratiei. Anual, la Sighetul Marmatiei are loc "Scoala Memoriei", la care, pe langa tineri, participa reputate personalitati romane si straine. Volumul Scoala Memoriei 2005 cuprinde comunicarile si discutiile de la a VIII-a editie a Scolii de Vara de la Sighet (11-18 iulie 2005). Ca de fiecare data, participarea este prestigioasa si interventiile, substantiale. Stephane Courtois, in Lenin si totalitarismul, demonstreaza cum, programatic, comunistii au constituit o grupare terorista; Lenin a conceput un tip nou de partid: "partidul lui este alcatuit din revolutionari profesionisti, care sunt agentii unei organizatii secrete, ultracentralizate, care nu este formata din muncitori sau lucratori, ci din oameni pe care-i putem numi declasati". Partidul bolsevic avea o organizare de tip militar, in care ordinele sefilor trebuiau executate fara discutii; razboiul civil era, in conceptia leninista, o stare permanenta, caci el incepea in Rusia, trebuia sa se extinda in toata Europa, apoi in intreaga lume, fara limite in timp! Nu putea exista o pace in acest razboi, deoarece el "trebuia sa se termine prin exterminarea dusmanului burghez, or, pentru Lenin, fiecare om are o trasatura burgheza". Dupa cucerirea puterii, partidul se transforma in partid-stat. Separatia puterilor in stat este abolita definitiv. Justitia se transforma intr-un important factor in batalia pe care Lenin a declansat-o in fapt impotriva omenirii: Stephane Courtois citeaza dialogul dintre Lenin si comisarul poporului pentru justitie, Steinberg; acesta din urma, afland despre decretul promulgat de Lenin impotriva celor pe care-i considera dusmani ai revolutiei, a exclamat: "Pentru ce mai trebuie sa ne mai incurcam noi cu un comisariat al justitiei? Sa-l numim sincer si deschis comisariatul exterminarii sociale", la care Lenin raspunde: "Exact asta trebuie sa fie. Dar nu o putem spune". De altminteri, cand, la 18 ianuarie 1918, se desfasura o demonstratie pasnica in favoarea Adunarii Constituante unde bolsevicii erau minoritari, discipolii lui Lenin au replicat "democratic", tragand cu mitralierele in multime! Oare nu in acelasi fel au replicat comunistii din Romania cand, in Piata Palatului, oamenii manifestau pasnic pentru Rege si demnitatea romaneasca, la 8 noiembrie 1945, sau, spre a nu da o lista care ar ocupa mult prea mult spatiu, n-am asistat la acelasi tip de reactie la 28-29 ianuarie 1990 si in zilele de 13, 14 si 15 iunie 1990? Comunistii romani au fost buni discipoli ai lui Vladimir Ilici Lenin. Comunicarea lui Stephane Courtois trebuie citita cu atentie, ea este un text asupra caruia se cuvine sa meditam, caci el dezvaluie intr-un stil sintetic esenta sistemului comunist, modul in care au ajuns comunistii sa se impuna si sa se mentina atata vreme la putere.
Constantin Ticu Dumitrescu, Claudiu Secasiu si Hellmut Müller Engbergs, acesta din urma reprezentant al Oficiului Gauck, au discutat despre prelucrarea critica a trecutului, experienta romaneasca si germana in acest domeniu (se stie ca Romania a beneficiat de sprijin din partea institutiilor germane si, din acest punct de vedere, de-ar fi sa amintim si numai cele doua vizite ale lui Joachim Gauck in Romania, in 1992 si 1997). Daca Ticu Dumitrescu a aratat tot istoricul bataliei pe care a dat-o pentru deconspirarea Securitatii, iar Claudiu Secasiu s-a referit la dificultatile pe care le intampina CNSAS in desfasurarea unei activitati normale, precum si la confuziile pe care le produce prezenta in textul legii romanesti a sintagmei "politie politica" (pe drept cuvant, actualul presedinte al CNSAS afirma ca "Securitatea, in ansamblul ei, era o politie politica; era gandita, ca institutie, astfel"), Helmut Müller Engbergs a prezentat situatia din Germania; el a subliniat eroarea facuta prin punerea sub control cetatenesc numai a arhivei fostei Securitati, Stasi, dar nu si a arhivei Partidului Socialist Unit, adica a partidului comunist, a armatei si a ministerelor, fapt care a creat mari dificultati; exista modalitati prin care Oficiul Gauck poate intra in posesia acestor documente, urmand insa o procedura destul de dificila. Cu toate ca in fosta RDG cetatenii au ocupat in decembrie 1989 si ianuarie 1990 sediile in care se gaseau arhivele Securitatii, ofiterii Stasi au distrus destul de multe documente. In cateva zile! Ma intreb cate documente vor fi fost arse (vezi cazul Berevoiesti) la noi, in multii ani avuti la dispozitie! In sfarsit, o ultima precizare a reputatului cercetator german: din cei 168 de kilometri liniari de documente aflate la Oficiul Gauck, doar 50 de metri liniari sunt considerati ca fiind importanti din punctul de vedere al sigurantei nationale. Mai interesant este raspunsul la intrebarea domnului Constantin Ticu Dumitrescu: cine decide ce informatii pun in pericol siguranta nationala? Ei bine, Oficiul Gauck este cel care hotaraste!
Dorana Cosoveanu, Ion Filotti, Anca Lemaire si Ana Tutuianu au povestit in chip sugestiv momentele traumatizante prin care au trecut, asemenea prea multor tineri din vremea stalinismului, atat asistand la arestarile operate de Securitate in propria lor familie, cat si suportand evacuarile din case, viata de mizerie pe care erau obligati sa o duca impreuna cu parintii lor, de cele mai multe ori personalitati care au contribuit la afirmarea prestigiului tarii; in foarte multe cazuri, tinerilor "cu origine nesanatoasa" li se interzicea dreptul la studiu! Va trebui intreprinsa o cercetare serioasa asupra acestei interdictii care a produs multe traume si a determinat un numar mare de inteligente sa o porneasca pe calea exilului. Adrian Cioroianu face pentru prima oara o evaluare sintetica a situatiei tineretului de-a lungul intregii epoci comuniste in Romania.
Cu eleganta care o caracterizeaza, Ruxandra Cesereanu relateaza istoria cursului pe care-l tine la Universitatea "Babes-Bolyai" despre Gulagul romanesc. Cursul nu este numai o analiza a fenomenului, ci include si excursii documentare la Sighet si la Gherla; apoi, multi tineri aleg pentru teza de licenta subiecte legate direct sau indirect de comunismul romanesc, ceea ce inseamna ca prelegerile universitare ale Ruxandrei Cesereanu contribuie la formarea unei noi generatii de istorici.
Reputatul istoric englez Tom Gallagher, cunoscut opiniei publice romanesti prin importantele sale luari de pozitie in legatura cu actualitatea politica romaneasca, s-a referit in chip critic la problema integrarii europene atat din punctul de vedere al tarilor aspirante, cat si din cel al Uniunii Europene, care, de multe ori, face concesii, din cauza unor interese particulare, structurilor reactionare din fostele tari socialiste. Si, pentru ca veni vorba de Europa, Camilian Demetrescu a prezentat in chip sugestiv Radacinile crestine ale Europei. In fond, Europa, eliminand din textul Constitutiei europene orice referire la crestinism, s-a negat pe sine insasi: poti fi sau nu credincios, asta este o chestiune de constiinta, dar faptul ca, pentru formarea unitatii europene si a tipului uman caracteristic civilizatiei vechiului continent, crestinismul a jucat un rol esential este un adevar istoric de netagaduit si, in consecinta, in chip natural el trebuie sa figureze in textul fundamental al Europei de azi.
Volumul Scoala Memoriei este mult mai amplu si mai complex decat il arata randurile de fata. Timpul si spatiul nu ne ingaduie sa prezentam importantele contributii: a Petruscai Sustrova, a lui Jiri Gruntorad si Libusei Valentova despre problemele comunismului ceh, a Anei Blandiana, a lui Nicolae Prelipceanu si a lui Romulus Rusan despre viata literara in comunism, a lui Aurelian Triscu despre arhitectura romaneasca, a lui Dinu M. Antonescu despre medicina, a lui Alexandru Zub despre mit si demitizare, a lui Mihai Zamfir despre stanga franceza, a lui Dan Puric despre "trecutul care ne izbaveste"; Maria Bratianu a vorbit despre petrolul romanesc, Mircea Carp despre evenimentele care au condus la instaurarea comunismului in Romania, Ion Varta despre destinul Basarabiei etc. etc., subiecte de mare importanta, tratate cu talent si competenta. Si trebuie subliniata in mod special participarea activa a tinerei generatii la lucrarile simpozionului. Modul serios in care tinerii discuta si se intereseaza de asemenea probleme grave ma face sa privesc cu optimism viitorul.
In fond, volumul, atat in intregul sau, cat si fiecare interventie in parte, constituie tot atatea argumente pentru condamnarea definitiva si irevocabila a comunismului. In baza materialului publicat pana acum, o sinteza "stiintifica" poate fi redactata intr-un timp foarte scurt.
Scoala Memoriei 2005, editor Romulus Rusan, Fundatia Academia Civica, Bucuresti 2005
