Codul Muncii flexibilizare sau sclavagism?

Joi, 10 martie, Grupul pentru Dialog Social şi revista 22, în colaborare cu Institutul de Studii Populare şi Fundaţia „Konrad Adenauer“, au organizat dezbaterea cu tema Codul Muncii – flexibilizare sau sclavagism? La discuţiile moderate de Andreea Pora şi Lidia Moise au participat reprezentanţi ai guvernului, ai patronatelor, ai sindicatelor şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Publicăm în continuare fragmente din această dezbatere.

THOMAS KLEININGER (Grupul pentru Dialog Social):
În ianuarie, Institutul de Studii Populare şi Fundaţia „Konrad Adenauer“ au organizat o dezbatere asupra modernizării statului român, la care au participat preşedintele şi premierul. Discuţia de astăzi continuă în mod firesc dezbaterea din ianuarie, deoarece noul Cod al Muncii – chiar dacă poate fi contestat – este o contribuţie la modernizarea statului român.

ANDREEA PORA (revista 22):
Prin noul Cod al Muncii, guvernul susţine că va elimina munca la negru şi va flexibiliza piaţa, iar liderii sindicali susţin că se încalcă Constituţia, că angajatul nu va mai fi apărat aşa cum trebuie, spunând, într-o sintagmă deja celebră, că se introduce sclavagismul. Opoziţia se situează şi ea pe acelaşi plan, deşi s-a constatat zilele acestea, cu surprindere, că proiectul de Cod al opoziţiei are punctele esenţiale asemănătoare cu cel depus de guvern.
Aş dori, pentru început, să-l întreb pe domnul premier Emil Boc cum anume va fi protejat angajatul, ce câştigă şi ce pierde el prin acest Cod al Muncii şi dacă, aşa cum spun voci respectabile de analişti, contractele pe perioadă determinată vor genera, în final, o creştere a şomajului.

EMIL BOC (prim-ministrul României):
Un clasament realizat la nivel internaţional ne arată că România este pe locul 114 din 139 de ţări în privinţa lichidităţii pieţei muncii. Actualul Cod al Muncii nu a adus beneficii sub aspectul ratei de ocupare a forţei de muncă: şi înainte de 2003, şi după aceea s-a menţinut în limita de 58-59%. Deci, cu alte cuvinte, actualul Cod nu a încurajat crearea de noi locuri de muncă. Criza economică ne-a relevat faptul că, din cauza rigidităţii pieţei forţei de muncă, se pierd, pe de o parte, locuri de muncă, pe de altă parte, se lucrează mai mult la negru. Exemplul clasic este acela al contractelor de muncă pe durată determinată. Resping categoric afirmaţia potrivit căreia se schimbă regula jocului în sensul că, după publicarea noul Cod al Muncii, contractul pe durată nedeterminată ar dispărea şi s-ar impune regula contractului pe durată determinată. Contractul pe durată nedeterminată rămâne regula. Doar flexibilizăm, adică dăm o posibilitate suplimentară contractului pe durată determinată pentru a fi mai uşor de realizat. Exemplul clasic este cel al proiectelor europene. Ai un proiect pe 3-5 ani. Contractul de muncă pe o durată determinată poate fi de maximum 2 ani. Ce faci în acest moment? Nu ai cadrul legal pentru a angaja pe cineva pe un proiect de 3 sau 4 ani. Am mărit durata de la 2 ani la 3 ani. Iar prin acordul scris al părţilor se poate merge mai departe pentru finalizarea noului proiect sau program, deci am flexibilizat această relaţie dintre angajator şi angajat.
Scopul de bază al modificării Codului este ca angajatorii să poată angaja mai uşor, iar salariaţii să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă şi să fie protejaţi. Este necesară o schimbare de optică în România. Am introdus criteriile de performanţă şi de evaluare a activităţii salariatului. În contractul de muncă, când se încheie, scrie negru pe alb care sunt criteriile de performanţă, cum se evaluează această performanţă. Avantajul este că, dacă salariatul îşi face treaba, va fi protejat oriunde şi oricând de lege. La concedierile colective nu vor mai prima criteriile sociale. Nu e popular ce spun. Dar nu poţi fi şi popular, şi competitiv în acelaşi timp. Munca este o valoare supremă şi nicio societate nu se poate reconstrui fără muncă şi răsplata muncii. De aceea, Codul Muncii pune accent pe munca bine făcută, pe performanţă. La evaluare, în cazul concedierilor colective, ai criteriile şi te aperi inclusiv în instanţă, dacă cineva va încerca un abuz. Acum, regulile jocului sunt clar stabilite de la început în contractul de muncă şi nimeni nu poate să-ţi impună alte criterii de evaluare decât acelea pe care le-ai avut la cunoştinţă de la început. Ca un mijloc suplimentar de protecţie a salariatului, introducem obligativitatea expresă ca acest contract de muncă să poată fi încheiat numai în formă scrisă.
Pe de altă parte, înăsprim sancţiunile pentru munca la negru. Orice om care lucrează la negru este privat de asigurări de sănătate, de asigurări de şomaj, de pensie. Este, cu alte cuvinte, un om care vine mai târziu cu mâna întinsă la stat pentru a beneficia de asistenţă socială. Am propus pedepsirea aspră a celor care vor utiliza în continuare munca la negru, inclusiv prin sancţiune penală. Oricine se va gândi de două ori înainte de a mai plăti la negru, pentru că va trebui să dea cu subsemnatul la Parchet. Statul va avea beneficii sociale prin impozitele şi taxele care se plătesc, astfel încât să poată onora celelalte obligaţii pe care le are în consecinţă.

CRISTIAN PÂRVAN (secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România):
Nu credem că forţa de muncă la negru va fi scoasă la suprafaţă de această flexibilizare, ci de fiscalitate. În Europa se caută soluţii de a reduce fiscalitatea pe forţa de muncă, ca premisă pentru a se crea locuri de muncă şi pentru a stimula munca.
Locurile de muncă nu vor apărea, d-le prim ministru, dacă nu definim ce fel de model de dezvoltare economică faceţi. Locurile de muncă apar dacă economia propune locuri de muncă. Or, la ora actuală, constatăm că 90% sunt fără calificare sau cu calificare redusă. Trebuie să terminăm odată cu locuri de muncă cu calificare redusă. Statul are venituri reduse de la oamenii cu calificare redusă. Dacă nu facem cercetare şi inovaţie vom rămâne cu această ofertă de necalificaţi sau calificaţi în confecţii textile şi construcţii, care vor avea venituri reduse. Şi atunci nu vom avea ceea ce ne dorim cu toţii: o clasă mijlocie cu venituri care să permită o altă viaţă în România.

EMIL BOC:
Sunt de acord că România are nevoie să-şi îmbunătăţească munca mai calificată, aşa cum aţi spus. Am menţinut facilităţile pentru domeniul IT, în ciuda disputelor europene pe care le-am avut. Legea educaţiei naţionale e o altă reformă de substanţă în statul român, care dă posibilitatea la nivel local ca autoritatea locală, mediul de afaceri şi părinţii împreună cu profesorii să stabilească ce discipline propun pentru ca elevii să aibă acoperire pe piaţa muncii de acolo, să nu se mai studieze discipline care nu au acoperire în realitate.

CRISTIAN PÂRVAN:
Dacă nu creăm alte industrii şi alte activităţi nu vom avea locuri de muncă. Economia nu mai permite fabrici care să fie ca în ΄90. Cine îşi imaginează că vom mai face fabrici şi uzine de mii şi mii de locuri de muncă se înşală. Iar ca să fie şi mai clar, am să dau o statistică a ANAF: există 396.000 de firme, dintre care doar 50.000 au peste zece salariaţi.

ANDREI OIŞTEANU (Grupul pentru Dialog Social):
Ascultându-vă vorbind despre aceste măsuri, îmi dau seama cât de liberale în spirit sunt. Şi mă gândesc că PNL, în mod firesc, ar trebui să vă aplaude, dacă nu să vă ovaţioneze. Din motive politice, nu o face.

EMIL BOC:
PNL a încetat de mult să mai fie un partid de dreapta, iar prin semnarea alianţei socialiste cu PSD s-a predat definitiv în braţele stângii comuniste. V-aş ruga să verificaţi toate poziţiile PNL de la Legea salarizării, de la Legea pensiilor, de la Legea restructurării aparatului bugetar, de la Codul Muncii. Aceste legi care, prin esenţă, vizează reforma statului, fiind de dreapta sau de centru-dreapta, au fost atacate vehement de către PNL. Un partid extrem de important s-a dizolvat în stânga comunistă, chiar acum a întins mâna spre cei care au colaborat cu fosta Securitate. Decizia politică le aparţine. Pentru viaţa politică românească e bine că s-au separat apele.

ANDREEA PORA:
Vreau să fac o precizare. Am trimis invitaţii şi PNL, şi PSD. Am vorbit personal cu doamna Mariana Câmpeanu şi cu d-l Alexandru Athanasiu. Au spus că vin. Nu au venit. Mă întreb oare de ce.

BOGDAN HOSSU (preşedintele CNS „Cartel Alfa“):
Mişcarea sindicală v-a cerut proceduri legate de combaterea abuzurilor în sistem, pe care Codul Muncii actual nu le prevede. Vă dau două exemple, ca să fie clar pentru toată lumea. Nu avem nimic împotriva normării muncii, ea trebuie făcută ca atare. Dar în momentul în care spuneţi că mă pot duce în justiţie, vă spun că justiţia nu judecă decât prin prisma documentelor realizate de experţi. Astăzi, în România, pe domeniul normării muncii, nu există o instituţie abilitată care să facă faţă în justiţie unor asemenea proceduri. Al doilea exemplu: pe de o parte, spuneţi că este un pas înainte faptul că trebuie neapărat contractul individual de muncă să fie în formă scrisă. Vă reamintesc însă că aţi culpabilizat lucrătorul în legătură cu neexistenţa contractului, în sensul în care dacă eu, ca angajat, vin disperat în căutare de loc de muncă şi mi se spune că trebuie să muncesc la negru, eu plătesc, şi nu angajatorul. Este cea mai anormală relaţie de construcţie în sistem.
Legat de combaterea muncii la gri şi la negru şi de ceea ce spuneţi că este un mare succes - amenda penală sau închisoarea –, vreau să vă spun că în România, în ultimii 20 de ani, nu s-a dat nicio amendă penală pe acest lucru. Mult mai util era să-i daţi angajatorului o amendă financiară. Asta era cea mai bună penalitate. Eu ştiu că angajatorilor nu le place. Dacă utilizează muncă la negru prefer să închidă poarta, deoarece creează dumping pe piaţă în raport cu cei care sunt buni contribuabili. Statul, când e vorba de bani, este mult mai grijuliu decât pentru amenzi penale pe care el nu le vede faptic, decât că îi încarcă sarcina fiscală suplimentar. Pentru că, dacă îl bagă în închisoare pe angajator, statul mai trebuie să-i plătească şi căldură, şi mâncare. Un puşcăriaş costă mai scump la ora actuală decât un salariat.
Raportările statistice din 2009-2010 arată aproape o dublare a numărului de salariaţi înregistraţi pe contractul colectiv de muncă actual la nivelul categoriei necalificat. Practic, s-a ajuns la o treime din numărul de salariaţi înregistraţi oficial. Sper că suntem conştienţi că PIB-ul României nu se poate face cu o treime de necalificaţi. Deci mulţi oameni sunt într-o formă sau alta la gri. Avem peste 1.750.000 de cetăţeni în 2009 care beneficiază de faptul că sunt lucrători şi în acelaşi timp sunt asistaţi social. Deci persoane active care sunt contribuabili la stat prin contribuţii şi taxe sociale, dar care, în acelaşi timp, primesc de la stat un retur.

EMIL BOC:
Şi legislaţia actuală a muncii sancţionează cu amendă penală sau închisoare utilizarea repetată a muncii la negru. Pe lângă sancţiunea principală, care poate fi amenda penală sau închisoarea, avem posibilitatea, prin pedeapsa complementară, să se mai impună, de exemplu, orice remuneraţie restantă datorată persoanelor angajate ilegal. Cuantumul remuneraţiei se presupune a fi egal cu salariul mediu brut pe economie, cu excepţia cazurilor în care fie angajatul, fie angajatorul poate dovedi contrariul. De asemenea, să plătească cuantumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care angajatorul le-ar fi plătit dacă persoana ar fi fost angajată legal. Pe lângă faptul că i se ia dreptul de a participa 5 ani la licitaţii publice, ceea ce face ca un angajator serios, un om de afaceri, să se gândească de două ori dacă utilizează munca la negru.
Aş vrea să resping categoric afirmaţia că acest Cod al Muncii este un cod al sclaviei. Am auzit afirmaţia dvs., d-le Hossu, în care spuneaţi că prin reglementarea duratei zilei de muncă ne întoarcem la sclavagism pentru că românii vor lucra nelimitat. Aş vrea să daţi în faţa distinsei audienţe argumentul pentru asemenea susţinere. Textul Constituţiei care spune că durata normală a zilei de lucru este de 8 ore se păstrează şi rămâne nemodificată, textul actual al Codului Muncii spune că durata maximă de lucru pe săptămână este de 40 + 8 ore suplimentare, deci 48 de ore. Actualul Cod al Muncii permite ca perioada de referinţă să fie la 3 luni. Noi l-am mărit la 4 luni. Iar actualul Cod al Muncii permite contracte colective inclusiv la nivel de 12 luni, ceea ce permite şi Codul pe care îl propunem. Unde este sclavagismul, în aceste condiţii, în care durata medie de lucru de 48 de ore rămâne constantă, la fel ca şi actualul Cod, doar că am ridicat perioada de referinţă de la 3 la 4 luni, dar am menţinut, exact cum este în actualul Cod, această posibilitate?

BOGDAN HOSSU:
Pentru că durata de 12 ore pe zi de muncă nu este prevăzută în mod expres în Cod.

EMIL BOC:
Dar nici în momentul de faţă nu aveţi o durată suplimentară prevăzută. Mai mult, am fost acuzaţi că am încălcat o directivă europeană. Am răspuns public că, dacă am aplica mot à mot directiva europeană cu privire la durata de lucru, ar însemna ca în România să nu avem repaos săptămânal 48 de ore, adică 2 zile, ci să avem 35 de ore. 24 + 11, asta e directiva europeană la nivel minimal. Noi am trecut peste nivelul minimal. Deci sub nicio formă nu putem fi acuzaţi că am încălcat directiva europeană. De aceea aş vrea să nu mai induceţi în mintea românilor afirmaţii care nu au nicio acoperire, dar dau bine la public. Am învăţat la istorie sclavagismul, dar acolo rămâne, în manualul de istorie, nu în Codul Muncii din România.
Ne-aţi criticat acea formulă prin care dăm dreptul angajatorilor, acolo unde nu există organizaţii sindicale, să participe la negocieri. Să spunem lucrurilor pe nume. Cum este în momentul de faţă? Într-o unitate care are 200 de salariaţi, dacă la acea unitate există un singur membru de sindicat afiliat la sindicatul şoferilor din altă parte, blochează restul salariaţilor să participe la negocieri colective. Or, nu este firesc.

BOGDAN HOSSU:
Aţi schimbat mecanismul şi aţi băgat următoarea chestiune: la unităţile care au cel puţin 20 de salariaţi trebuie să fie organizaţie sindicală.

EMIL BOC:
Nu aveţi dreptate. Situaţia actuală este că un membru afiliat la un sindicat al şoferilor poate bloca 200 de angajaţi să-şi negocieze contractul colectiv, dacă nu vor să se înscrie în sindicat. Nu este firesc ca unul să blocheze 200. Dacă sunt 15 membri - atât cred că e în Legea sindicatelor minim pentru o organizaţie sindicală -, foarte bine, are reprezentativitate şi participă. Cred că s-a restabilit echilibrul între ceea ce înseamnă reprezentarea salariaţilor: ei să aleagă dacă îi reprezintă sindicatele sau reprezentanţii salariaţilor, pentru că ei sunt aleşi de adunarea generală a salariaţilor, nu sunt impuşi de cineva. Deci, cred că trebuie să acceptăm şi în materie sindicală competiţia, aşa cum acceptăm în lumea largă competiţia pentru orice domeniu. Cu cât sindicatele vor fi mai performante, vor câştiga.

BOGDAN HOSSU:
Convenţia 135 a OIM prevede expres că, prin legislaţia naţională, folosind instituţia delegaţiei salariaţilor, nu puteţi submina structura sindicală.

RADU MERICA (preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane):
Fostul cancelarul german Konrad Adenauer, care a condus Germania imediat după război, a promovat un pachet de legi care au dus la ceea ce se numeşte „uniunea economică germană“. Codul Muncii făcut de Adenauer a fost schimbat în 2002 sub presiunea ratei mari a şomajului. Iată că un Cod al Muncii, care a fost extrem de bun şi a adus o mare creştere economică s-a dovedit a fi neadaptat la cerinţele sec. XXI. Ne place, nu ne place, lumea se schimbă şi avem mai multe variante: ori ne opunem, ori nu facem nimic, ori încercăm să ne schimbăm şi noi. În România s-a decis să se schimbe ceva şi cred că e un prim pas în direcţia bună. În 2002, când am adoptat Codul Muncii copiind cele mai severe prevederi din legislaţia germană şi franceză, acestea erau deja modele expirate. Germania tocmai înfiinţase o comisie de experţi – şi aici aş face o recomandare pentru Guvernul României: o comisie de experţi - care a lucrat direct cu cancelarul Schroeder, însă complet independentă politic, condusă de şeful de personal la Uzinele Volkswagen. Comisia a avut în componenţă circa 60 de membri, din toate categoriile - profesori, industriaşi, sindicalişti, angajaţi în sectorul public - şi, timp de 4 ani, au schimbat complet pachetul de legi incluzând legile muncii, legile ajutorului social etc. Poate n-ar fi rău să creăm şi noi acest organism independent politic, care să se aşeze la masă cu partidele, sindicatele, patronatele, ONG-urile şi să elaboreze din când în când legile fundamentale ale ţării, care sunt independente de politic.
Schimbarea Codului Muncii este un prim pas foarte bun, însă are dezavantajul că este contestată de opoziţie. Ce încredere are un investitor străin care vrea
să-şi îndrepte atenţia către România şi primeşte un mesaj din partea opoziţiei, care spune: nicio grijă, ajungem noi la putere şi schimbăm totul? Asemenea legi trebuie făcute printr-un consens, chiar dacă la noi dialogul este extrem de dificil. În orice caz, cum spune o vorbă veche, cea mai lungă călătorie începe cu un prim pas, iar modificarea Codului Muncii este un prim pas, la care am lucrat şi noi, împreună cu colegii de la Camera de Comerţ Româno-Americană.

SORIN MÂNDRUŢESCU (preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane):
Într-o perioadă de criză, din punctul de vedere al rezolvării problemelor financiare, fie că vorbim de deficitul bugetar, deficitul de cont curent sau de alte deficite de orice natură, influxul financiar străin este crucial. Unul dintre factorii esenţiali în acest sens este Codul Muncii.
S-a văzut cine din zona patronatelor susţine sau nu Codul. Aici aş vrea să ridic problema eficientizării dialogului social, astfel încât patronatul din România să-şi regăsească adevărata reprezentativitate în economia reală. Să fim foarte cinstiţi. Consiliul Economic şi Social este o construcţie şchioapă pe undeva. Noi am militat foarte mult pentru reformarea lui, şi această disfuncţionalitate a CES cred că se datorează în bună măsură factorului politic.

VALENTIN IONESCU (ISP-KAS):
Principala problemă a pieţei de muncă în România este calificarea. Noi trăim în continuare cu iluzia că avem o forţă de muncă bine pregătită. Asta e o aberaţie. De fapt, sunt mulţi oameni deprofesionalizaţi, care au pretenţii băneşti. Sistemul educaţional produce 50% analfabeţi funcţional, care nu sunt în stare să exercite vreo meserie, dar vor bani.

ANTON HADĂR (preşedintele Federaţiei „Alma Mater“):
Inovarea şi transferul tehnologic ar putea constitui o reală sursă de câştig pentru România în acest moment. Apreciez paşii făcuţi în ultima perioadă în privinţa creşterii exporturilor din România, dar vă asigur, d-le prim-ministru, că dacă şi mediul economic s-ar apleca mai mult asupra lucrurilor pe care noi le creăm în universităţi, totul ar merge mult mai bine. S-au redus atât de mult fondurile la toate programele de cercetare încât tocmai pe astea care erau susţinute de mediul economic le-au văduvit considerabil şi exact în faza în care trebuiau să realizeze prototipurile. Dvs. spuneţi că acest Cod favorizează creşterea performanţei. Ca fost şi poate viitor cadru didactic, trebuie să vă gândiţi că salarizarea în domeniul educaţiei ar putea să contribuie la creşterea performanţei. Adică mi se pare necuvenit ca două cadre didactice de acelaşi rang să aibă acelaşi salariu. E drept ca, prin Codul Muncii, să-l sancţionezi când nu-şi îndeplineşte acele obligaţii ale postului, dar dacă el performează? Codul Muncii nu mă ajută să invoc performanţa, pentru că nu am criterii, nu am niciun spor. Mi s-a promis că se va introduce sporul acela de excelenţă academică, care a dispărut de la Ministerul Educaţiei. Am dorit totdeauna să avem performanţă, mai ales în educaţie.

EMIL BOC:
În salarizarea bugetarului există un coeficient între maxim şi minim, există această posibilitate de a se flexibiliza anumite situaţii. La învăţământ, pe diverse trepte de vechime, există posibilitatea ca, pe criterii de performanţă, să se avanseze în funcţie. Din moment ce avem performanţă, se poate creşte la o treaptă mai ridicată. Fără performanţă, nu mai putem aspira ca numai prin trecerea anilor să crească salariile. Aşa am fost obişnuiţi în România: trece anul, trebuie să crească salariul, fie că e performanţă sau nu. Nu se mai poate. Performanţa nu e legată direct de creşterea în vechime a prestaţiei unui individ.

LIDIA MOISE (TVR):
Aş vrea să-mi spună cineva cum se rezolvă această chestiune a premierii performanţei în şcoli în spaţiul public în Germania.

RADU MERICA:
Timp de 4 ani, am fost angajat al statului german. Eram asistent universitar la München, pe urmă mi-am dat doctoratul la Universitatea din München şi primeam un salariu conform grilei de salarizare a contractului colectiv de muncă pentru angajaţii guvernului. Nu există nicio formă de sporuri. Există o diferenţiere, în funcţie de oraşul unde locuieşti, un fel de compensare a costurilor pe care le ai în oraşele mari din Germania. De exemplu, dacă eşti poliţist sau procuror în München ai costuri mai mari cu chiria decât dacă eşti într-un sat din munţi.

LIVIU ROGOJINARU (vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România):
IMM-urile din România produc 70% din PIB şi au 70% dintre angajaţii acestei ţări. Ne interesează mai puţin ce se întâmplă cu angajaţii de la stat, ne interesează cele 450.000 de firme private care au mai puţin de 10 angajaţi. Acolo nu veţi vedea sindicat şi nu veţi vedea oameni care ies în stradă. De obicei, sunt oameni din comunitate care lucrează în micile firme şi pe care nu-ţi permiţi să-i dai afară, ci faci tot ce este posibil ca, în momentul în care acel om îţi este bun, să-l ţii. Or, să-l ţii înseamnă să-i dai bani. Deci la noi povestea cu salariul minim pe industrie nu prea funcţionează.

ADRIAN VASILESCU (consilier al guvernatorului Băncii Naţionale):
Am văzut că în dezbaterile de la noi se fac foarte multe confuzii între recesiune şi criză. Dacă noi vom avea şansa, din punct de vedere oficial, să ieşim din recesiune în această primăvară, rămânem cu criza pentru încă ani buni de aici încolo.
În toamna lui 1985, mă aflam cu alţi jurnalişti în biroul ministrului de Externe al Chinei, care spunea: „domnilor, viaţa economică a lumii se mută în Pacific, unde sunt China, Japonia şi America. S-ar putea ca în secolul viitor Europa să nu fie altceva decât un muzeu al civilizaţiilor“.
Europa va discuta despre coduri ale muncii în anii viitori şi cred că această încercare de a face un Cod al Muncii în România este doar un început. În anii următori, vom schimba Codul Muncii în Româ­nia după cum vor merge apele în Europa. Acum Europa are foarte multe oprelişti, sunt foarte multe directive europene foarte complicate. Piaţa muncii este rigidă nu numai în România, ci în Europa, spre deosebire de America, de China.
L-am auzit pe d-l ministru Botiş făcând o afirmaţie în legătură cu un joc piramidal care a intrat în sistemul de pensii. Dânsul a făcut o greşeală când s-a referit la piramidă. Nu e vorba de piramidă, ci despre o faţetă a piramidei, care este triunghiul, şi nu despre triunghi, ci despre o parte a triunghiului care este trapez, şi nu despre trapez cum îl ştim noi şi cum îl prezintă matematica cu o latură mai mică deasupra şi o latură mai mare dedesubt, ci invers, un trapez răsturnat, în care vedem, pe partea de jos, o înşiruire a locurilor de muncă din România care se opreşte la 4,1 milioane. Sus, pe latura răsturnată, apare numărul de pensionari care se apropie de 6 milioane. Din punct de vedere economic, d-l Botiş s-a exprimat corect, dar s-a exprimat aiurea din punct de vedere... geometric.

ANCA GRIGORESCU (Camera de Comerţ Româno-Americană):
Performanţa este un criteriu de departajare care se aplică cu precădere în cazul concedierilor colective. În cazul concedierilor individuale, în cazul restructurărilor de posturi, nu se aplică acum, cum nu se aplica nici înainte, criteriul performanţei, ci exclusiv criteriile sociale.

VALENTIN MOCANU (secretar de stat în Ministerul Muncii):
Nu am nevoie de criterii de selecţie. Simpla evaluare personală a angajatului mă va pune în situaţia de a decide dacă îl concediez sau nu. Asta e logica la concedierea individuală. Iar criteriile de selecţie intervin când avem concediere colectivă.

EMIL BOC:
Eu cred că Europa va merge mai departe şi noi, pentru a nu pierde trenul european, avem nevoie să facem ce trebuie aici acasă. Reforma pensiilor, a salarizării, a personalului bugetar, a învăţământului, a Codului juridic sau a muncii sunt reforme ca să prindem trenul european şi să ne putem menţine. Pe de altă parte, sunt cu totul de acord că ieşirea oficială din recesiune este primul pas, cu siguranţă nu şi singurul pentru ieşirea din criză, care este mult mai amplă şi cu efecte nebănuite faţă de cele pe care le-am avut în vedere la începutul ei. Să sperăm că primul trimestru din 2011 ne va aduce măcar această primă satisfacţie a ieşirii oficiale din recesiune, după regulile stabilite de manuale.

* * *

Moţiunea de cenzură

Pe 8 martie, guvernul şi-a asumat răspunderea în parlament asupra modificării Codului Muncii. Prin asumarea răspunderii, noul Cod este adoptat fără dezbatere parlamentară, dacă nu se depune o moţiune de cenzură sau dacă aceasta este respinsă. Opoziţia a depus moţiunea de cenzură chiar în ziua asumării, iar votul pe marginea ei va avea loc pe 16 martie. În cazul adoptării moţiunii, guvernul îşi pierde mandatul.

Proteste sindicale

În ziua moţiunii, sindicatele vor organiza un miting de protest în Piaţa Constituţiei, la care sunt aşteptaţi peste 50.000 de oameni. „Facem apel la populaţia Bucureştiului, la fiecare angajat care se simte ameninţat de locul lui de muncă, să vină alături de noi în Piaţa Constituţiei. Acest Cod al Muncii afectează deopotrivă atât angajaţii din sistemul privat, cât şi bugetarii“, a declarat preşedintele BNS, Dumitru Costin.

* * *

Pagini realizate de RĂZVAN BRĂILEANU

Citeste si despre: Codul Muncii, locuri de munca, angajari, contract de munca, munca la negru.