La revedere, BBC si Europa Libera!

Incepand cu 1 august 2008, posturile de radio BBC si Europa Libera si-au intrerupt emisia in limba romana, dupa 69, respectiv 58 de ani. Intreruperea emisiei vine in urma reorientarii activitatii la nivel mondial (cazul BBC) si cresterii competitiei pe piata media (cazul Europa Libera). Cu o zi inainte de intreruperea emisiei, presedintele Traian Basescu a decorat redactiile celor doua posturi de radio cu Meritul Cultural.

VLADIMIR TISMANEANU

Serviciul Roman al Europei Libere ne-a deschis ochii

E greu de crezut ca emisiunile in lim­ba romana ale Radio Europa Libera (RFE)  nu vor mai putea fi auzite incepand cu da­ta de 1 august 2008. Eu insumi am cres­cut cu Radio Europa Libera. Intr-un Bu­cu­resti invadat de minciuni oficiale, cu o presa dominata de poeme sicofante si ar­ti­cole hagiografice celebrand "marsul trium­­fal al marxism-leninismului" si geniul ne­ma­surat al secretarului general, Radio Eu­ropa Libera a fost, cu adevarat, "presa vor­bita a tuturor romanilor".

Am inceput sa ascult Radio Europa Li­bera dintr-o intamplare, schimband frec­ven­ta la vechiul aparat de radio al familiei, de provenienta est-germana, si descope­rind astfel "fructele oprite": RFE, Vocea Ame­­ricii, Deutsche Welle, Radio Va­ti­can, BBC. Ascultam pana si postul alba­nez Radio Tirana, care ii  denunta pe "tra­da­torii si renegatii" lui Hrusciov.

Datorita Radio Europa Libera - de de­parte cel mai influent dintre toate pos­tu­ri­le occidentale in Romania - am invatat foarte multe despre sistem. Mi-am facut un obicei din a asculta editorialele splen­did informate si remarcabil de echilibrate ale directorului Serviciului Roman, Noël Bernard. Vocea sa extraordinara, pe­ne­tran­ta si subtila, oferea comentariilor sale un dublu efect. Rigoarea analizelor era su­bliniata de sobrietatea tonului. Le­gen­de­lor triumfatoare despre nenumaratele suc­cese ale strategiei socialiste in Ro­ma­nia, Bernard le opunea o viziune lucida care sublinia renasterea fortelor an­ti­dog­ma­tice din interiorul comunismului la sca­­ra mondiala. Pentru el, tirania comunista nu era un fenomen ireversibil. Noël Ber­nard insista asupra beneficiilor pluralis­mu­lui, un concept profund detestat de catre lin­gusitorii de serviciu ai partidului.

Fiind interesat de temele culturale si fi­lo­sofice, am devenit imediat dependent de emisiunile Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, emisiuni cu o influenta co­var­sitoare asupra ascultatorilor. Propria mea formatie datoreaza enorm acelor dis­cu­tii - unice prin profunzimea lor - pe mar­ginea directiilor majore in domenii pre­cum politica si estetica contemporana. Ideo­logia marxista era deconstruita fara mila, prin trimiteri la lucrarile ilustre de­spre comunism, utopie, revolutii si ideolo­gie ale unor Raymond Aron, Alain Be­sançon, Jeanne Hersch, Boris Souvarine sau Jules Monnerot. Aceste emisiuni ex­plo­rau semnificatiile totalitarismului si me­to­dele de contracarare a leviathanului birocratic. Prin intermediul undelor radio am aflat despre Hannah Arendt, George Or­well, Alexandr Soljenitin, Czesław Mi­łosz, Arthur Koestler, Nadejda Mandel­stam, Anton Ciliga si altii.

Nu mai putin important este faptul ca Radio Europa Libera sprijinea toate ac­tivi­tatile disidentilor din Romania. A de­ve­nit astfel o tribuna a celor care au decis sa infrunte propaganda de stat a regimu­lui. De la Paul Goma la Doina Cornea, de la Dorin Tudoran la Radu Filipescu, de la Dan Petrescu la Mircea Dinescu, de la Va­sile Paraschiv la William Totok, vocile di­si­den­tilor romani aveau in RFE cel mai im­por­tant si mai influent aliat.

Radio Europa Libera a fost cel care a de­mascat influenta fascista a unui grup de scriitori sustinuti de partid, cunoscuti ca "protocronisti". In emisiunile lor, Moni­ca Lovinescu, Virgil Ierunca si Gelu Iones­cu au aparat adevaratele valori ale culturii ro­mane si vocile liberale ale unor intelec­tuali romani.

Pentru dictatorul Nicolae Ceausescu si clica acestuia, Radio Europa Libera re­pre­zenta raul suprem, un inamic ce tre­buia compromis, zdrobit, eliminat. Era vo­cea revoltei, o invitatie la adevar intr-un sistem in care minciuna era ridicata la rang de virtute. Prin difuzarea unor progra­me despre coruptia infloritoare a nomen­cla­turii comuniste, denuntarea nesfarsi­telor abuzuri ale Securitatii, rostirea ade­varului despre istoria partidului comunist - Radio Europa Libera ne-a deschis ochii.

Pentru totalitarism, adevarul este sub­ver­siv. Regimul de la Bucuresti a reactio­nat ca atare, dezlantuind campanii murda­re, calomnioase impotriva celor mai activi dintre editorii RFE. Monica Lovinescu a fost victima unor tentative de omor. Direc­torii Noël Bernard si Vlad Georgescu si-au pierdut viata, cel mai probabil ca urma­re a unor comploturi criminale puse la cale de Securitate. Alti realizatori au fost tinta atacurilor dure ale regimului: Emil Geor­ges­cu, Cornel Chiriac, N.C. Munteanu, Serban Orescu, Max Banus. Printre cele mai influente voci, trebuie sa ii amintim aici si pe: Nestor Ratesh - un splendid ana­list al vietii politice si culturale ame­ri­ca­ne, Emil Hurezeanu - un analist politic de o inteligenta electrizanta, Mircea Carp, Mihai Cismarescu, Ghita Ionescu, Preda Bunescu si Nicolae Stroescu-Stanisoara.

Dupa cutremurul din 1977, Radio Eu­ro­pa Libera a contribuit la crearea unui simt al solidaritatii in randul romanilor, ba­zat pe o informare corecta. In 1968, i-a tinut pe romani  la curent cu tentativa unui socialism democratic in Cehoslovacia si cu suprimarea miscarii intitulate Prima­va­ra de la Praga, prin Pactul de la Varso­via. Iar dupa 1985, a promovat noile idei reformiste, jucand un rol important in de­mas­carea dictaturii sinistre a lui Ceau­sescu, ca fiind invechita si total depasita.

In timpul miscarii revolutionare din 1989, Radio Europa Libera a fost princi­pa­la speranta a romanilor, o sursa de in­for­mare, cunoastere si incredere de sine. De la decesul comunismului, RFE a con­ti­nuat sa promoveze valorile democratice, to­leranta, dialogul si curatenia morala. S-a opus restauratiei comuniste si l-a criticat pe Ion Iliescu si pe acolitii sai pentru refu­zul acestora de a se angaja intr-un pro­ces de democratizare reala.

Pentru intelectualii democrati din , Radio Europa Libera simbo­li­zea­za valorile lor cele mai de pret. In cali­tate de colaborator permanent al Ser­vi­ciu­lui Roman din cadrul RFE, inca din fe­brua­rie 1983, consider contributia sa ca fiind cruciala in ceea ce priveste apararea conceptului de "a trai intru adevar", asa cum il definea Vaclav Havel. In orice is­torie a comunismului si postcomunismului romanesc, trebuie subliniat cu tarie rolul decisiv pe care Radio Europa Libera l-a avut in sustinerea unei societati libere si opu­nerea oricarei forme de totalitarism.

(Varianta in limba engleza a textului a fost publicata, in data de 31 iulie 2008, pe site-ul Radio Free Europe).

Traducere de Cristina Spatarelu

DOINA CORNEA

Disidenta nu ar fi fost posibila fara Europa Libera

Va amintiti cumva cand ati ascultat pri­ma oara Europa Libera?

O, da. Foarte tarziu, cumva impinsa de mama mea. Era pe vremea cand era in discutie cazul Goma. Mama m-a rugat sa as­cult, iar eu, neroada, i-am spus: "Da’ mai lasa-ma in pace cu Europa asta li­bera!". Habar nu aveam ce se intampla cu Goma. Nici nu auzisem de Goma. Ma­ma m-a obligat sa ascult si mi-a fost de-ajuns o singura auditie: mi-am dat seama cat e de important postul de radio, pentru ca ma informa, in primul rand, despre ce se in­­tampla in tara. De atunci am inceput si eu, acasa, sa ascult Europa Libera in fie­ca­re seara. Pentru mine, acest post de ra­dio a devenit ceva vital. Fara  desco­pe­ri­rea cazului Goma eu nu as fi existat ca di­si­dent. De aceea eu ii sunt recunos­ca­toa­re lui Paul Goma.

Ce reprezenta Europa Libera pen­tru dumneavoastra?

Europa Libera a fost pentru mine o scoala si o sursa de informare. M-a pus in legatura, de pilda, cu  gandirea politica si filosofica europeana. Asa am auzit de Ray­mond Aron, de Hannah Arendt si de altii. Apoi, am venit in legatura cu filosofii ro­mani care mai traiau in tara si despre care eu nu auzisem, pentru ca nu se prea vor­bea despre ei. Am aflat mai multe de­spre cei care traiau in Occident si pe care ii cunosteam doar cu numele: Mircea Eliade, Cioran. Pe urma Noica, Steinhardt - pe toti acesti ganditori romani i-am des­co­perit prin Europa Libera si le-am citit ope­ra. Deci beneficiul meu spiritual si inte­lec­tual a fost foarte mare. De exemplu, Noica m-a ajutat in reactiile mele fata de co­munism, pentru ca am gasit argumente in opera lui. Pentru aceste opere pe care le-am descoperit imi exprim recunostinta fata de emisiunile Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, dar si fata de emi­siu­ni­le saptamanale de spiritualitate sustinu­te de Nicolae Stroescu.

Cum v-ati simtit atunci cand, din as­cul­tator, ati devenit personaj al acestui post de radio?

Noi nu aveam informatii din tara si nu am fi stiut ce se intampla aici fara Europa Libera. Am dat exemplul Goma. Dar tot prin Europa Libera am aflat ca a fost gre­va minerilor din 1977, la fel si revolta mun­ci­torilor din Brasov in 1987, si fara aceas­­ta informatie eu, sigur, nu as fi facut mani­fes­te de solidaritate cu muncitorii din Bra­sov. Dar ce mi se pare si mai absurd este ca aflam informatii chiar despre mine in­­sami prin Europa Libera. Altfel nu as fi stiut ca am fost invitata la Cracovia la un con­gres, de catre Lech Wałęsa in 1988, nu as fi stiut ca sunt propusa pentru titlul de Doctor Honoris Causa la Universi­ta­tea Libera din Bruxelles si nu as fi stiut in 1989, vara, ca sunt invitata la festivitatile bicentenarului chiar de doamna Danielle Mitterrand.

Eu am avut reactii: am facut texte si le-am trimis. Disidenta, in general, in ta­­rile noastre din Est, nu ar fi fost posibila fara Europa Libera, de la care aflam  despre di­sidentii romani, despre opozitia care exis­ta. Din pacate, n-am profitat cu totii de Europa Libera, pentru ca s-ar fi putut sta­bili legaturi intre disidenti, asa cum eu am avut legatura cu Dan Petrescu, de exem­­plu. Cred ca de frica nu s-au stabilit mai multe legaturi, si e pacat.

Dupa 1990 ati mai ascultat Europa Libera?

Mai putin. Am mai ascultat vreo 2-3 ani si pe urma am trecut pe BBC. Mi se parea ca informatiile sunt mai concise, mai promp­­te, mai obiective.

Inainte de 1989 ascultati si BBC?

Da, ascultam si BBC, desi avea 2-3 ore pe zi in limba romana. La Europa Li­be­­ra timpul de emisie era mult mai lung si cuprindea arii foarte largi: cultura, religie, politica etc.

Cum comentati faptul ca cele doua posturi in limba romana s-au inchis de la 1 august?

Obiectiv vorbind, acum e libertate in -  libertatea presei, a cuvantului - si poate ca cele doua posturi nu isi mai aveau rostul ca inainte. Dar sigur ca ar prin­de bine orice post de radio care in­­cear­ca sa fie obiectiv, sa informeze, sa trans­mita semnale culturale, spirituale.

(A consemnat Razvan Braileanu)

ROMULUS RUSAN

Recviem pentru undele scurte

Intreruperea emisiei posturilor oc­ci­den­ta­le in limba romana a socat buna parte din opinia publica, fiind interpretata de multi dintre atlantistii convinsi drept o pe­deap­sa aplicata modului nostru de a ne ad­ministra libertatea si - de ce nu - de unii atlantisti sovaielnici drept o "Ialta me­dia­tica".

Singura certitudine este ca ea a venit ca o usurare pentru acei politicieni si afa­ce­risti corupti care isi datoreaza existenta si supravietuirea complicitatii posturilor pa­­tronale sau "discretiei" posturilor publice cen­zurate de algoritmul politic.

BBC si Europa Libera nu faceau parte dintre acestea. Practicau de decenii un jur­­nalism riguros si de perspectiva, in sen­sul ca informatia era filtrata din mai multe surse si se subordona formarii unei opinii pu­blice solide si durabile. Ascultatorul care parcurgea in ultimii ani scala apa­ra­tu­lui de radio lasa in urma un vacarm de mu­zici agresive si reclame nesabuite si ga­sea BBC sau Europa Libera (aceasta in­­sa isi limitase drastic orele de emisie de acum un deceniu) ca pe niste oaze de calm si normalitate.

Emisiunile in limba romana ale aces­tor posturi au demarat in imprejurari-limi­­ta: BBC, initial Radio Londra (avand ca sem­nal sonor cele patru bubuituri ale des­ti­nului din Simfonia lui Beethoven) porni­se la inceputul razboiului mondial, in 1939. Eu­ropa Libera (cu adaggio-ul enescian din Rapsodia Romana), la putin timp dupa inceputul Razboiului Rece, in 1950. Au fost, mai mult de jumatate de veac, pen­tru romanii de dincoace de Cortina de Fier, unica sursa de informatie despre rea­litatile din lume si chiar din propria tara, in conditiile in care monopolul me­dia­tic apartinea propagandei mincinoase si cenzurii oficiale. A le asculta era un gest firesc, dar si riscant: a asculta si mai ales a comenta ceea ce auzeai la "pos­tu­ri­le imperialiste" putea sa se soldeze in anii ‘50 cu zeci de ani de inchisoare (am va­zut asemenea sentinte), iar in anii mai tarzii ai dictaturii, cu delatiune, anchete si invinuiri de a fi "agent al Europei Libere" (erau curente si asemenea cazuri). Mi­lioa­ne de oameni si-au luat, insa, acest risc si acest chin, ce-i drept cu ferestrele inchi­se, si, pentru a micsora bruiajul, cu apara­tul asezat pe calorifer. Daca serviciile de dezinformare le-au numit in deradere "So­parlita" sau "Radio Sant", in realitate era vorba de niste autentice posturi na­tio­na­le, fara de care nu s-ar fi stiut adevarul nici despre revolutia maghiara, nici de So­li­darność si Legea martiala, nici despre masacrul din Piata Tienanmen, cu atat mai putin despre semnificatia reala a vie­tii cotidiene din propria tara, despre abu­zu­rile si ororile regimului, despre ceea ce era nou in cultura libera de dincolo si de dincoace de Cortina de Fier.

Problema opririi acestor posturi pro­ba­bil ca s-a pus imediat dupa 1989 (pentru Europa Libera in 1993, cand numerosi in­te­lectuali i-au adresat un apel presedin­te­lui Clinton, cerand prelungirea emisiuni­lor). Dar cursul evenimentelor atat de ati­pi­­ce in (incepand cu reprimarea Pietei Universitatii, continuand cu jaful cva­sioficial al bogatiilor nationale, cu co­ru­pe­rea justitiei si cu vulgarizarea mass-me­dia) a cerut, mereu si mereu, in mod ne­ce­­sar si natural, amanari. Intrarea in orga­nis­mele euro-atlantice nu a diminuat, ci, parca, dimpotriva, a activat aceste anor­ma­litati stimulate de fostii adversari ai integrarii, care acum au devenit integratio­nisti convinsi, zburdand in noua Europa uni­ta ca pestele in apa.

Poate ca tocmai oficializarea acestui ci­nism politic, trecut ani de zile cu ve­de­rea, a convins cele doua guverne occi­den­tale sa renunte a mai "asista" mediatic o tara care, teoretic, dispune de capacitatea de a-si folosi singura resursele de inte­li­gen­ta, democratie si libertate. Numai ca mo­mentul adevarului, survenit zilele tre­cute, a descumpanit tocmai acea parte a societatii care isi gasea, inca, un refugiu pe undele scurte sau FM, descurajata de hra­porosenia clasei politice si de letargia so­cietatii insesi. Probabil ca, din con­co­mi­ten­ta retragerii celor doua posturi, s-a tras concluzia ca este vorba de o pe­deap­­sa deliberata, ca nu mai meritam arbi­tra­jul adevarului. Cei ce isi puneau ceasul si isi fixau programele zilnice dupa orarele BBC sau Europa Libera au acum senti­men­tul ca a murit ceva din ei, ca pe frec­ven­ta ramasa pustie a radioului, in mijlo­cul voiosiei ostentative a bubuielilor si re­cla­melor artagoase, al glumelor fara sare, a murit pe neobservate cineva apropiat, de fapt o parte a trecutului lor.

Dar, cred, va trebui sa intelegem ca ta­ce­rea aceasta este o lectie pentru viitor: ca aceasta lipsa va trebui suplinita de o re­pliere a intregii societati, acum in depri­man­ta deriva, in jurul acelor valori si mo­de­le care sa reintruchipeze propria noas­tra, autentica, "Europa". Romanii vor tre­bui sa stie a-si apara singuri drepturile si ade­varurile. Cum? Cand? Ramane sub sem­­­­nul intrebarii.

Intr-o seara, cu multi ani in urma, la Cluj, intr-un autobuz care urca anevoie Dea­lul Feleacului spre statia finala, am asistat la o intamplare pe care imi face placere sa o povestesc, diluand cu o picatura de emo­tie solemnitatea acestei despartiri. O bu­nica tinea de mana un copil, prega­tin­du-se sa coboare. Copilul, dezghetat, spo­rovaise tot timpul cu putinii pasageri care mai ramasesera in autobuz, cand, ca sa-l intrerupa cumva, bunica l-a indemnat: "Dragul meu, spune acum domnilor «Noap­te buna», trebuie sa coboram". Co­pilul, intr-o zbenguiala de sinceritate, a rostit o fraza pe care, probabil, o auzise de nenumarate ori si care i-a facut pe cei din autobuz sa inghete de spaima. Era cu­nos­cuta urare de la sfarsitul emisiunilor BBC: "Doamnelor si domnilor, Radio Lon­­dra va ureaza «Noapte buna»!".

RADU FILIPESCU

Europa Libera a insemnat o realitate alternativa, diferita de minciuna oficiala

Cand ati inceput sa ascultati Radio Eu­ropa Libera?

Am inceput sa ascult Radio Europa Li­bera dupa cutremurul din 1977. Era o sur­­sa de informare foarte buna. Ma inte­re­sau in special stirile din sfera politica, pen­tru ca ceea ce iti ofereau presa si tele­vi­ziu­nea nationala era total nerelevant; de fapt, nu primeai nimic, nu credeai deloc in ce auzeai, ce vedeai, ce citeai, cu excep­tia stirilor din zona sportiva si meteo. In acest context am descoperit Europa Li­be­­ra. Am ascultat Europa Libera mai mult in perioada in care mi-am pus problema unui act de protest sau de opozitie fata de ce era in tara. In 1983 am fost arestat si la proces judecatorul m-a intrebat de ce am facut manifeste impotriva lui Ceau­ses­cu si daca am fost influentat de Euro­pa Libera, de posturile straine, "dusma­noa­­se" si am zis: "Am fost influentat in aceeasi masura in care eram influentat si de ziare, presa nationala, televiziu­ne". Dar diferenta e ca televiziunea, pos­tul national de radio nu ma convingeau. Europa Libera, BBC-ul imi dadeau li­ber­ta­tea sa imi gasesc propriile argumente. In plus, aveam acces la o realitate al­ter­na­ti­va, diferita de minciuna oficiala. Europa Libera, BBC-ul ma convingeau, imi da­deam seama ca au argumente, ca au in­for­matii, ca e ceva credibil. Asta era dife­ren­ta. Deci nu era o manipulare, ci era, pur si simplu, o confirmare a unor lucruri pe care tu le observai in fiecare zi la locul de munca, pe strada, la televizor, la te­le­vi­ziu­nea oficiala.

La un moment dat am ascultat la Radio Eu­ropa Libera o emisiune pamflet legata de un articol din Magazin istoric scris de un istoric, Spalatelu. Articolul respectiv isi baza argumentatia pe o poza din sa­te­lit a satului Scornicesti. Spalatelu afirma ca oamenii din Scornicesti erau harnici, des­tepti, cu fruntea lata, inaltime medie si, in final pe baza acestor "argumente" ajun­gea la concluzia ca se trageau din daci. Practic, articolul din Magazin isto­ric iti dadea atatea ocazii sa glumesti si sa iti bati joc de ce putea sa scrie acel is­to­ric... Am inregistrat emisiunea si m-am amu­zat cu niste prieteni cu care am as­cul­tat inregistrarea. La 8 mai 1983 am fost arestat pentru ca am raspandit niste ma­ni­fes­te impotriva lui Nicolae Ceausescu, care chemau la un protest, la o de­mon­stra­tie. In timpul anchetei a venit vorba de aceste casete. Pe atunci, eram mai ti­ne­rel, mai naiv. Eu ii povestisem unui co­leg de celula continutul acestor casete. Pe fond, era ceva destul de inofensiv, fata de actul principal, de facut manifeste, dar ma gandeam: vor gasi cumva casetele? Interesant este ca discutia cu colegul de ca­mera a fost cea care i-a facut pe an­che­ta­tori sa caute casetele in locuinta unde stateam cu parintii mei. Mai tarziu, cand m-am intalnit cu parintii mei, mi-au po­ves­tit cum dupa doua luni de ancheta, hodo­ronc-tronc, securistilor le-a venit ideea sa vina, sa perchezitioneze, sa caute case­te­le. A fost o dovada a faptului ca erau emi­siuni cu impact social; unele erau in­te­re­sante, altele amuzante, si cred ca aveau o rata de audienta destul de mare, pentru ca, in general, ce se spunea la Europa Libera se auzea si se comenta la serviciu ziua urmatoare. Era un post care avea pres­tigiu, credibilitate si lucrurile astea mi-au dat o oarecare satisfactie.

In timpul detentiei s-a intamplat ca pe 26 decembrie (de ziua mea) sa ma che­me comandatul de sectie de la inchi­soa­rea Rahova, care mi-a spus sa ma im­­brac. Nu stiai niciodata ce inseamna asta: putea sa te mute la alta inchisoare sau sa te duca sa te pedepseasca. Dar cand am ajuns, am avut o surpriza. Parintii mei erau acolo. Tatal meu obtinuse, dupa mult timp, un drept la vizita si asa am reusit sa stau putin de vorba cu parintii mei. A fost o bu­cu­rie imensa. La final, cand sa ne luam ra­­mas bun, tatal meu m-a imbratisat si mi-a soptit la ureche: Europa Libera. Mi-am dat imediat seama ce insemna: la Radio Europa Libera se discutase despre pro­tes­tul meu si despre faptul ca fusesem ares­­­tat. Iar acest lucru iti dadea recu­noas­te­re, o satisfactie. A fost intr-adevar un cadou bun, care te hraneste in conditiile in care acolo nu aveai multe lucruri la care sa te gandesti sau multe lucruri de care sa te bucuri.

Cum s-a reflectat in anii urmatori fap­tul ca nu mai erati un simplu ascul­ta­tor?

Parintii mei ascultau foarte serios Eu­ro­pa Libera si cred ca una dintre cele mai mari probleme din perioada aceea pe care le aveam era legata de unele casete pe care tata le-a inregistrat, unele dintre ele si legate de mine, de ce am facut eu. De exemplu, in decembrie 1987 am incer­cat sa organizez un referendum si am fost arestat. Intamplator, in ziua in care am fost arestat, pe la 12 noaptea, a sunat Mihnea Berindei de la Paris pentru ca aflase ca Doina Cornea fusese arestata. Tot atunci, eu si Mariana Celac acor­da­sem niste interviuri unor jurnalisti fran­cezi, iar Mihnea Berindei a sunat sa vada ce se mai intampla pe acolo. Si tatal meu a reusit sa-i spuna: "Radu a fost arestat. Casa e perchezitionata. Suntem sub su­praveghere stricta". Dupa aceea tele­fo­nul s-a inchis, dar, prin acest telefon, Mih­nea Berindei a putut sa anunte Europa Libera. Iar Radio Europa Libera a vorbit in­­continuu in zilele urmatoare despre ares­ta­rea noastra. Pentru mine, faptul ca Eu­ro­pa Libera a vorbit despre arestarea mea a fost de foarte mare ajutor. Eram ares­tat si anchetat in conditii foarte dure: era vorba de bataie, tortura, care a continuat o zi, doua dupa care s-a oprit. Nu am stiut de ce s-a oprit. De fapt, aceasta ancheta s-a oprit pentru ca Europa Libera a trans­mis atat de intens situatia mea. Pana la urma, dupa 10 zile am fost eliberat. Pa­rin­tii mei au inregistrat pe casete aceste trans­misiuni, insa 1988 a fost o perioada in care vroiam sa organizam cu alti deti­nuti politici un sindicat Solidaritatea aici, echivalentul Solidaritatii din Polonia. In acel context ne asteptam sa fie din nou per­chezitii si sa caute motive de arestare sau de ancheta si am decis sa aruncam casetele. A fost o pierdere irecuperabila pentru ca trasmisiile aveau un aer care nu poate fi povestit. Erau conditii proaste de receptie si stateai tot timpul sa schimbi frecventele, se auzea un fasait. Era o trans­misie absolut speciala. Totusi, o sin­gura inregistrare mi-a mai ramas de la Eu­ro­pa Libera. Era vorba de o scrisoare de sprijin pentru ziaristii de la Romania li­be­ra care au fost arestati in 1989 pentru ca au incercat sa scoata un ziar impotriva regimului comunist, impotriva lui Ceau­ses­cu. Acea scrisoare pentru sustinerea lor a fost citita la Europa Libera. Era sem­nata de un grup de ziaristi romani, dar de fapt a fost scrisa de tatal meu.

Ati mai ascultat Europa Libera du­­pa 1990 ?

Dupa 1990 am ascultat mai mult BBC care era pe o frecventa mai accesibila. Imi dau seama ca acum discutam mo­men­tul in care cele doua posturi au incetat sa emita in limba romana, ca pentru orga­ni­za­tiile civice a avut un rol foarte mare. BBC a avut un rol foarte mare dupa 1990. Si nu stiu daca organizatiile civice din Ro­ma­nia vor mai avea atata audienta si ar­gu­mentatie serioasa cum au avut la BBC dupa 1990. BBC era un etalon, un reper. Era un sprijin direct al societatii civile pen­tru ca noi promovam niste teme care erau importante pentru societate. Eu sunt uimit de foarte multe ori de faptul ca partidele au alte teme decat noi. BBC reusea un echilibru intre aceste agende si ale par­ti­delor, si ale organizatiilor nonguverna­men­ta­le, pe care radiourile si televiziunile nu le-au echilibrat la fel. Eu cred ca e o lip­sa mare care nu stiu cum va putea fi compensata in viitor. BBC era un reper pen­tru cine vroia sa se informeze.

(A consemnat Octavian Manea)